Fericiți cei săraci în duh – cum să citim Fericirile?

Fericirile sunt cunoscute de toată lumea și pe bună dreptate îndrăgite, și uneori le citim prea repede, fără să ne oprim să medităm la mesajul lor. Mai mult, ele pot fi greu de înțeles. La urma urmei, ce vrea să spună Isus când ne învață că „cei săraci în duh” vor moșteni Împărăția sau că „cei care plâng” vor găsi cumva mângâiere? Ce fel de logică folosește Isus când spune că cei persecutați pentru dreptate sunt de fapt binecuvântați?

Pe de altă parte, imperativele subtile încorporate în Fericiri pot părea imposibil de respectat. La urma urmei, cine este întotdeauna „milostiv” și „cu inima curată”? Care dintre noi nu încetează niciodată să „flămânzească și să înseteze după dreptate” și caută mereu pacea? În timp ce creștinii urmăresc aceste virtuți, uneori — mai ales luni dimineața! — suntem destul de departe de viața virtuoasă impusă de Fericiri.

Trebuie să identificăm ce sunt Fericirile pentru a discerne cum funcționează ele. Trebuie să le vedem ca pe niște invitații din partea lui Isus modelate de Vechiul Testament, îndreptate către cei săraci în duh și menite să producă credință în Christos. Când le citim corect, le vedem ca pe un dar bun și plin de har al lui Isus, care ne îndreaptă spre viața binecuvântată.

Fericirile ca invitații

În primul rând, Fericirile sunt invitații la o viață de bucurie veșnică. Fiecare dintre Fericiri începe cu cuvântul grecesc makarios, care este tradus frecvent în Bibliile în limba engleză ca „blessed” (în română „ferice”). Termenul se referă la starea fericită a cuiva. Datorită utilizării pe scară largă a acestui termen în textele grecești religioase și seculare antice, Friedrich Hauck a postulat existența în antichitate a unui gen literar al fericirii, menit să laude bunăstarea cuiva și să-l arate ca fiind favorizat prin condiția ori binele de care se bucură. (Dicționarul teologic al Noului Testament, 4:363).

Ce înseamnă acest lucru pentru noi atunci când citim Fericirile? Înseamnă că Isus și-a început predica cu intenția de a ne stârni interesul, invitându-ne la o viață bună. El ne captează atenția oferindu-ne fericire profundă și durabilă dacă vom asculta de învățătura Sa. Într-adevăr, primul cuvânt care iese din gura Sa este makarios, iar în cazul în care l-am ratat, El îl repetă de încă opt ori.

Invitațiile repetate ale lui Isus ne motivează apelând la dorința noastră înnăscută, dată de Dumnezeu, de fericire și bucurie durabilă, și ne călăuzesc spre acea existență fericită, îndreptându-ne spre sursa ei. Iar pentru a concluziona, Domnul Isus spune: „De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă”. (Matei 7:24–25).

Invitații modelate de Vechiul Testament

Fericirile nu sunt simple invitații; ele sunt invitații modelate de Vechiul Testament. Isus nu și-a ținut predica într-un vid teologic, ci a împletit în ea teme care reies din etica și escatologia Vechiului Testament, concepte care evocă instrucțiunile și promisiunile Vechiului Testament. Lista următoare ilustrează tipul de teme și texte din Vechiul Testament care stau la baza Fericirilor.

Cei săraci în duh: Psalmul 34:18; Isaia 57:15; 61:1

Mângâiere pentru cei îndurerați: Isaia 61:2–3             

Cei blânzi vor moșteni pământul: Psalmul 37:11 (vezi și Deuteronomul 4:38)

Cei flămânzi și însetați după neprihănire vor fi săturați: Psalmul 107:5, 9

Binecuvântare pentru cei generoși și milostivi: Proverbele 14:21

Cei cu inima curată vor vedea pe Dumnezeu: Psalmul 24:3–4; 73:1 (vezi și Geneza 20:5)

Cunoașterea modului în care Vechiul Testament modelează Fericirile ne ajută să înțelegem ce a vrut să spună Isus. De exemplu, Isus promite mângâiere celor care plâng (Matei 5:4). Este aceasta o promisiune generală pentru oricine se simte trist? Sau se aplică specific anumitor persoane îndoliate? Cunoașterea contextului din Isaia 61 ne ajută să răspundem la această întrebare, deoarece în Isaia 61:2–3 cuvântul „plânge” apare de trei ori pentru a se referi la cei din Sion care nădăjduiesc în mântuirea viitoare a Domnului. Ei plâng, scrie Dale C. Allison Jr., „pentru că cei drepți suferă, cei răi prosperă, iar Dumnezeu nu a îndreptat încă situația” (The Sermon on the Mount, 47). Ei jelesc pentru că inimile lor și lumea din jurul lor sunt zdrobite și tânjesc ca Dumnezeu să facă toate lucrurile noi (Apocalipsa 21:5).

Un exemplu similar reiese din promisiunea lui Isus că cei blânzi vor moșteni pământul (Matei 5:5). Cine sunt cei blânzi la care se gândește Isus? Isus face probabil aluzie la Psalmul 37:11, care conține fraza „cei blânzi vor moșteni țara”. În psalm, cei blânzi sunt identificați ca fiind cei care se încred în Domnul și așteaptă cu răbdare ca El să le facă dreptate. În loc să se răzbune pe cei răi care prosperă în jurul lor, ei se abțin de la mânie și sunt blânzi în timp ce Îl așteaptă pe Domnul (Psalmul 37:8–11).

Aceste două exemple ilustrează importanța interpretării invitațiilor lui Isus din Fericiri în lumina Vechiului Testament. Mai precis, Vechiul Testament clarifică faptul că viața bună la care ne invită Isus este oferită celor care se încred în El și tânjesc după venirea Împărăției Sale. Interpretarea Fericirilor în lumina Vechiului Testament ne ferește de erorile de a universaliza cuvintele lui Isus sau de a-L recrea după propria noastră imagine.

Invitații către cei săraci în duh

Structura Fericirilor ne ajută, de asemenea, să înțelegem sensul cuvintelor lui Isus. Există nouă afirmații „makarios”, dar avem motive întemeiate să credem că Domnul Isus vorbește despre opt fericiri distincte și una suplimentară la sfârșit, care rupe ritmul. Primele opt fericiri vorbesc la persoana a treia („Ferice de cei…”), dar ultima trece la persoana a doua („Ferice va fi de voi...”) . În al doilea rând, conținutul celei de-a noua fericire nu diferă substanțial de conținutul celei de-a opta, ci mai degrabă îl reafirmă și îl dezvoltă. În cele din urmă, prima și a opta fericire se oglindesc una pe cealaltă, deoarece ambele conțin expresia „Împărăția cerurilor” și califică împărăția ca fiind posesia actuală a credincioșilor („a lor este Împărăția cerurilor”). În contrast, celelalte fericiri nu menționează „Împărăția cerurilor” și vorbesc doar despre promisiuni viitoare.

Mai mult, în cadrul celor opt fericiri distincte există două grupuri de câte patru: 5:3–6 și 5:7–10. Primul grup redă binecuvântarea pentru cei care duc lipsă; al doilea, binecuvântarea pentru cei ce au anumite calități. În primul grup se află cei săraci în duh, cei îndurerați, cei blânzi și cei flămânzi și însetați. Ei simt insuficiența lor spirituală, zdrobirea și lipsa de neprihănire. Chiar și blândețea lor poate fi definită negativ ca o reținere a credinței. Pe de altă parte, al doilea grup este plin de milă, curăție, sunt făcători de pace și neprihănire. În timp ce primul grup flămânzește și însetează după neprihănire, al doilea grup a fost umplut cu ea până la punctul în care au ajuns persecutați pentru ea.

Structura Fericirilor ne învață că, în predică, Isus îi invită pe cei lipsiți să vină și să fie umpluți. Isus nu oferă fericirea supremă celor care se încred în ei înșiși pentru bogății spirituale, restaurare și neprihănire. Mai degrabă, Isus oferă viața Împărăției celor care sunt goi și care, prin credință, privesc spre El pentru binele lor veșnic. Și făcând acest lucru, Isus promite că nu-și va lăsa urmașii goi, lipsiți, ci îi va umple. Pentru că se bazează pe promisiunile Lui, El îi va umple cu propria Sa milă, curăție, pace și dreptate — din ce în ce mai mult în această viață și pe deplin în cea viitoare.

El nu-i va lăsa așa cum sunt, ci-i va transforma din slavă în slavă (2 Corinteni 3:18).

Invitați să avem încredere în Isus

În cele din urmă, Fericirile ne invită să avem încredere în Isus. La începutul predicii Sale, Isus stabilește nu doar parametrii vieții binecuvântate, ci și planul pentru propria Sa viață și slujire. Așa cum reiese din restul Evangheliei după Matei, El a trăit Fericirile în mod desăvârșit.

El nu doar ne-a chemat doar la blândețe, El Însuși a fost blând și smerit (Matei 11:29; 21:5). El nu ne-a îndemnat doar să fin înfometați și însetați după neprihănire, El Însuși a fost mai înfometat după Cuvântul lui Dumnezeu decât după pâine (Matei 4:1–4). El a urmat invitația de a arăta milă, arătând milă în mod consecvent pe tot parcursul slujirii sale (Matei 9:27; 15:22; 17:15; 20:30–31). Spre deosebire de farisei, Isus a manifestat o preocupare autentică pentru curăția inimii (Matei 15:17–20; 23:25–28). Ca Fiu al lui Dumnezeu, El a dat dovadă de excelență în lucrarea Sa mântuitoare și a fost persecutat pentru dreptate, mai mult decât oricare dintre noi.

Ca reprezentant și înaintaș al nostru, Isus a trăit în mod decisiv Fericirile înaintea noastră, împlinind și îndeplinind dreptatea pentru noi (Matei 3:15). În calitate de exemplu al nostru, El a modelat viața creștină cu bucurie profundă și durabilă. Avem în Isus nu numai un Învățător, ci și un Mântuitor, și deși Îl urmăm acum cu pași șovăitori, totuși Îl vom urma, pentru că El a mers înaintea noastră și, prin credință, îi aparținem. Și prin credința noastră în El, ne bucurăm acum și ne vom bucura o veșnicie, de existența fericită la care ne invită Fericirile.

Sursa originală: Blessed Are The Empty – https://www.desiringgod.org/articles/blessed-are-the-empty

Tradus cu permisiune – Translated with permission