Travaliul, nașterea și nașterea din nou
Cei douăzeci și nouă de ani în care am fost burlac nu m-au pregătit aproape deloc pentru sala de nașteri. Luna trecută, eu și soția mea ne-am primit pe lume primul copil. Pe măsură ce, în timpul sarcinii, el ajungea să
„Astăzi nu am nevoie să-L aud pe Dumnezeu” – motive greșite din cauza cărora neglijăm Biblia
Diminețile devreme au devenit cadrul meu preferat. Fotoliul confortabil din camera de zi. Câinii somnoroși tolăniți pe canapea. Cafeaua este în cană și încă destulă în ibric. Biblia deschisă. Mă aștept să-L aud pe Domnul și sunt pregătit să-I răspund.
„Sunt prea distras când citesc” – motive greșite din cauza cărora neglijăm Biblia
În această dimineață, când mi-am deschis Biblia la Luca 10, voiam să-L aud pe Domnul Isus. Dar voiam și să aflu scorul unui meci de la Campionatul Mondial. De asemenea, voiam să-mi planific și activitățile pentru întreaga zi. Și mai
„Astăzi simt că nu am dispoziția necesară” – Motive greșite pentru care neglijăm Biblia
Îmi place spontaneitatea. Prețuiesc momentele neplanificate, neașteptate, în care mă bucur alături de familia mea, cu colegii de la serviciu, cu păstorii împreună-slujitori și cu membrii bisericii noastre, chiar și alături de prietenii de pe terenul de sport. Dar, mai
„Nu am timp să citesc Scriptura” – motive greșite pentru care neglijăm Biblia
„Mergi prea repede. Faci greșeli din neatenție.” Încă îl aud pe tatăl meu spunându-mi aceste cuvinte în timp ce mă ajuta la matematică, la subsol. O fișă de lucru sau un test scurt se afla înaintea noastră, iar mesajul lui era
Adevăratele motive pentru care nu citim Biblia
Mintea noastră poate alerga repede spre tot felul de scuze rezonabile. „Serviciul meu a fost foarte solicitant în perioada aceasta.” „Copilul meu nu doarme toată noaptea.” „Diminețile sunt singura mea ocazie să fac mișcare.” „Voi începe din nou când viața
Șase moduri în care telefonul te schimbă
Steve Jobs a prezentat iPhone-ul la Macworld Expo 2007, iar eu mi-am cumpărat primul iPhone un an mai târziu. Abia dacă-mi mai pot aminti cum era viața fără el. Timp de șapte ani, un iPhone a fost mereu la îndemâna mea:
Înainte de a renunța la lucrare, învață să numeri ca Isus
Conferința pastorală „Sacred Task” | Phoenix Avem peste două sute de pastori în această sală, iar dacă raportul recent al celor de la Barna este corect, atunci aproximativ 85 dintre voi v-ați gândit în ultimele douăsprezece luni să renunțați la lucrare. În
Șase motive greșite care te fac să îți verifici telefonul dimineața
(și o cale mai bună de urmat) Telefoanele noastre merg acum cu noi oriunde mergem — adică peste tot. Iar asta înseamnă că cei mai mulți dintre noi dormim cu telefoanele lângă noi. În dormitor, telefonul ne trezește, ne urmărește tiparele
Cum am fost cât pe ce să renunț la slujire
Ești atât de descurajat încât nu mai știi ce să faci mai departe? Vreau să te ajut să treci prin aceasta. Poate că ceea ce urmează îți va fi de folos. Citatul de mai jos este din jurnalul meu, datat 6