Travaliul, nașterea și nașterea din nou
Cei douăzeci și nouă de ani în care am fost burlac nu m-au pregătit aproape deloc pentru sala de nașteri.
Luna trecută, eu și soția mea ne-am primit pe lume primul copil. Pe măsură ce, în timpul sarcinii, el ajungea să cântărească de la 2,5 la 3,5kg, noi mergeam la consultații, ne pregăteam mica locuință pentru un nou locatar și ne rugam neîncetat ca Dumnezeu să ne ajute. După nouă luni de așteptare și douăsprezece sau mai multe ore de travaliu, tot nu eram pe deplin pregătiți pentru minunea întâlnirii cu fiul nostru.
Amândoi am spune că acestea au fost, până acum, zilele din viața noastră în care am depins cel mai mult de Dumnezeu și cele mai spirituale, sprijinindu-ne pe El pentru purtarea de grijă, puterea și ocrotirea de care aveam nevoie zi de zi.
Nașterea unui copil îți taie întotdeauna răsuflarea, cu atât mai mult nouă, celor care am fost născuți din nou. Cele mai dulci și mai profunde lucruri pe care eu și soția mea le-am văzut și le-am trăit în ultimele săptămâni nu au avut în primul rând legătură cu fiul nostru, oricât de frumos ar fi el, ci cu Dumnezeu. Minut după minut, înțelegem tot mai mult ce a făcut Dumnezeu când ne-a adus la viață și ne-a făcut oameni noi.
Dumnezeu ar fi putut folosi nenumărate alte imagini pentru a descrie ceea ce se întâmplă atunci când ne punem credința în El, dar a ales un copil — o ființă umană de 2,5 kg până la 3,5 kg, care nu poate vedea, vorbi sau umbla. Isus spune: „Dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3:3). Poate că nou-născuții nu reușesc să rămână treji mai mult de câteva ore și nu pot face nimic singuri, dar ne pot învăța enorm de multe despre cele mai importante lucruri din lume.
1. Nou-născuții nu încetează niciodată să mănânce
Viața cu un nou-născut poate fi copleșitor de solicitantă și totuși este incredibil de simplă. La fiecare consultație, medicul nostru ne pune, în esență, două întrebări: 1. Cum doarme? 2. Cum mănâncă? Semnele că un nou-născut crește și se dezvoltă bine sunt odihna și pofta de mâncare. Un copil flămând este un copil sănătos.
Prea mulți dintre cei care se declară creștini s-au convins că Îl urmează pe Christos, deși simt foarte puțină foame după El sau chiar deloc. S-au îmbrăcat în haine creștine, și-au stabilit programe creștine și s-au înconjurat de creștini, dar au lăsat deoparte hrana creștinului. Poate că nu se simt vinovați, dar mor de foame fiindcă nu se hrănesc cu laptele adevărat, mulțumindu-se probabil cu un înlocuitor care doar seamănă cu el: confortul și siguranța clasei de mijloc americane. Însă un nou-născut adevărat țipă după mai mult.
John Piper scrie: „La nașterea din nou, plictiseala noastră moartă și împietrită față de Christos este înlocuită de o inimă care simte valoarea lui Isus” (Cartea În sfârșit viu, p. 42). Creștinul născut din nou a gustat și a văzut ce bun este Domnul (Psalmul 34:8), iar acum, oricât ar gusta și ar vedea din El, nu-i este niciodată de ajuns. Fiecare nouă zi aduce cu sine propria nevoie incontestabilă de hrană — de încă o porție din îndurările care se înnoiesc în fiecare dimineață (Plângerile lui Ieremia 3:22–23), de încă o privire la Christos.
Piper spune: „Credința înseamnă să te ospătezi spiritual din Christos, urmărind să fii atât de deplin mulțumit în El, încât puterea tuturor celorlalte atracții să fie frântă” (Cartea A Hunger for God, pp. 43–44). Un semn al nașterii din nou este nevoia disperată și stăruitoare de Dumnezeu, tot mai mult, în Cuvântul Său și în rugăciune.
2. Nou-născuții nu își dau singuri naștere; ei sunt aduși pe lume
Nașterea este ceva ce i se întâmplă nou-născutului. Copilul nu își dă singur naștere. Poate fi mai mult sau mai puțin pregătit să părăsească pântecele, dar, sub cârmuirea lui Dumnezeu, trupul mamei hotărăște când a sosit momentul. Nașterea nu celebrează puterea, inteligența sau maturitatea unui nou-născut.
Dacă facem un pas înapoi — cel puțin soția mea este de acord cu mine — putem recunoaște chiar că, în ultimă instanță, nașterea nu celebrează nici puterea mamei. Multe mame se simt mai slabe și mai disperate ca niciodată în sala de nașteri, mai ales cele care nasc prin puterea pe care le-o dă Dumnezeu (1 Petru 4:11). Poate că încearcă un sentiment imens de biruință și împlinire, dar simt și că Cineva mai puternic decât ele luptă pentru ele clipă de clipă, contracție după contracție.
În cartea În sfârșit viu, John Piper scrie: „La nașterea din nou apare viața nouă. Aceasta nu este o activitate religioasă, nici o disciplină sau o decizie. Este venirea vieții la existență. (…) Nașterea din nou este supranaturală, nu naturală” (p. 30). Psalmul 139 declară în cuvinte memorabile: „Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai țesut în pântecele mamei mele. Te laud că sunt o făptură așa de minunată” (Psalmul 139:13–14).
Un nou-născut este făcut într-un chip uimitor și minunat; nu este descoperit. Nașterea din nou este dăruită într-un chip uimitor și minunat; nu este dobândită — nu o faci singur, ci este făcută pentru tine.
3. Nou-născuții ne avertizează cu privire la gravitatea păcatului
Nu am iubit niciodată pe nimeni de pe acest pământ așa cum îmi iubesc soția și nu am văzut niciodată cu ochii mei o durere mai mare decât chinul ei din timpul nașterii. Împletirea iubirii mele pentru ea cu intensitatea durerii ei m-a făcut să simt ca niciodată până atunci cuvintele lui Dumnezeu din Geneza 3: „Voi mări foarte mult suferința și însărcinarea ta; cu durere vei naște copii” (Geneza 3:16).
De ce? Pentru că păcatul aduce cu sine un asemenea chin sfâșietor. Când Dumnezeu a vrut ca Adam și Eva — și fiecare dintre noi după ei — să înțeleagă gravitatea respingerii Lui și a voii Sale, a pășit în sala de nașteri — acolo unde se petrec cele mai delicate, vulnerabile și frumoase lucruri din lume — și a făcut ca nașterea să fie insuportabil de dureroasă.
Piper spune că o asemenea durere este „imaginea vizibilă, audibilă și palpabilă dată de Dumnezeu a grozăviei morale reprezentate de faptul că păcatul a intrat în lume și a cuprins lumea” (Cartea În sfârșit viu, p. 88). Gândul și mai înfiorător și mai greu de imaginat este că cea mai cumplită durere din cel mai greu travaliu pălește în comparație cu urmările păcatului. Oamenii din iad ar implora să simtă, în schimb, durerile travaliului. Atât de îngrozitor este, în realitate, orice păcat împotriva lui Dumnezeu. Un nou-născut ne avertizează să fugim de păcat cu orice preț (Romani 8:13).
4. Nou-născuții ne învață istoria lumii
Dar știm că, până în ziua de azi, toată firea suspină și suferă durerile nașterii. Și nu numai ea, dar și noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi și așteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. (Romani 8:22–23)
În trecut, când mă gândeam la faptul că toată firea „suspină și suferă durerile nașterii”, mă gândeam la cele câteva minute în care mama împinge chiar înainte de naștere. Acelea sunt momentele surprinse la televizor și în filme — și asta era tot ce știam despre travaliu. Însă durerile nașterii încep, de fapt, odată cu concepția și durează toate cele nouă luni — săptămâni întregi de disconfort, greață, mobilitate redusă, dureri și multe altele.
Istoria lumii seamănă întrucâtva cu travaliul — este plină de dureri, greață, suferință, imprevizibilitate și nerăbdare. Așteptarea nașterii din nou seamănă cu așteptarea acelei prime inspirații de oxigen proaspăt într-o lume fără păcat, plină de Dumnezeu.
În primele clipe petrecute în cerurile noi și pe pământul nou nu vom uita durerile nașterii, însă toată agonia se va micșora deodată și se va estompa în spatele bucuriei noastre în noua creație. Asemenea unei mame care tocmai a născut și își ține în brațe copilul nou-născut, cei născuți din nou se vor bucura din plin de fiecare secundă petrecută față în față cu Isus și vor înțelege și vor prețui deodată tot ceea ce făcea Dumnezeu în acele săptămâni, luni și secole dureroase care au precedat.
Nou-născuții ne învață despre istoria lumii, la propriu despre starea întregii lumi între primul păcat și ultimul. Ei ne spun întreaga poveste, iar apoi ne amintesc să tânjim după revenirea lui Isus.
Când te-ai născut cu adevărat?
În ceea ce privește viața de aici, de pe pământ, anul 1986 s-ar putea dovedi momentul mai definitoriu din viața mea — cel puțin când vine vorba despre formularele fiscale și cardurile de credit. Însă 2001 va marca pentru totdeauna începutul destinului meu veșnic — anul care a pecetluit iertarea păcatelor mele și a dat naștere plinătății bucuriei mele.
Nașterea din nou nu este o schimbare spirituală vagă, desprinsă de istorie. Este un act istoric obiectiv al Duhului lui Dumnezeu, care ne leagă prin credință de actul istoric al Duhului lui Dumnezeu, care ne leagă prin credință de Domnul Isus istoric și întrupat, astfel încât viața pe care El o are acum, ca Mântuitor răstignit și înviat, a devenit viața noastră, pentru că suntem uniți cu El. (Cartea În sfârșit viu, p. 94)
Nașterea ta din nou în Christos este la fel de reală ca ziua în care ai ieșit din pântecele mamei tale. Pântecele care se întinde, respirația atent controlată, lacrimile care îi curg pe față, asaltul contracțiilor și eforturile disperate de a împinge ne implică toate simțurile pentru a ne spune că nașterea din nou este și mai reală și mai frumoasă.
Eu și soția mea nu vom uita niciodată ziua în care ne-am întâlnit fiul. El nu își va aminti acele prime minute petrecute împreună și nici vreuna dintre săptămânile care au trecut de atunci. Dar, indiferent ce va putea să-și amintească, el s-a născut. Indiferent dacă ne putem aminti sau nu ziua în care am fost, în sfârșit, aduși la viață, dacă astăzi suntem vii în Christos, acea naștere a fost la fel de reală ca oricare alta.
Lasă-i pe nou-născuți să-ți amintească din nou că acum trăiești și respiri pentru totdeauna datorită lui Dumnezeu.
Sursa originală: Labor, Delivery, and New Birth – https://www.desiringgod.org/articles/labor-delivery-and-new-birth
Tradus cu permisiune – Translated with permission