Șase moduri în care telefonul te schimbă

Steve Jobs a prezentat iPhone-ul la Macworld Expo 2007, iar eu mi-am cumpărat primul iPhone un an mai târziu. Abia dacă-mi mai pot aminti cum era viața fără el.

Timp de șapte ani, un iPhone a fost mereu la îndemâna mea: era acolo ca să mă trezească dimineața; acolo ca să-mi redea biblioteca muzicală; era acolo ca să-mi contabilizeze calendarul; acolo ca să-mi imortalizeze viața în fotografii și înregistrări video; era acolo ca să mă distrez aruncând păsări fără aripi înspre porci care erau dușmani (n.tr. jocul Angry Birds); era acolo ca o poartă mereu deschisă înspre Instagram, Twitter și Facebook.

iPhone-ul meu face parte atât de mult din viața mea de zi cu zi, încât rareori mă gândesc în mod sincer și critic la el. Dar tocmai acest lucru îl îngrijorează pe David Wells, în vârstă de 75 de ani, un gânditor atent, care a urmărit timp de multe decenii tendințele din biserică.

Într-un interviu recent, Wells i-a îndemnat pe creștini să ia în considerare consecințele smartphone-ului.

„Ce se întâmplă cu mintea noastră atunci când trăim în această distragere continuă? De fapt, noi trăim acum într-un univers paralel, un univers virtual care ne poate ocupa tot timpul pe care îl avem. Așadar, ce se întâmplă cu noi când suntem într-o mișcare continuă, când suntem dependenți de o stimulare vizuală permanentă? Ce se întâmplă cu noi? Aceasta este marea întrebare.”

Este o întrebare uriașă. Cum arată viața acum, din cauza smartphone-ului? Cum ne-a schimbat iPhone-ul? Aceste întrebări de autoanaliză pot părea copleșitoare, dar trebuie să ni le punem.

Epoca internetului

Wells ne amintește imediat că de abia de vreo douăzeci de ani suntem în acest experiment numit „Epoca internetului” sau „Epoca informației”. Toată tehnologia noastră de comunicare digitală este relativ nouă. Într-o zi, vom putea face un pas înapoi și să privim cu mai multă precizie la ceea ce fac smartphone-urile cu creierul nostru, cu inima noastră și cu sufletul nostru. Dar aș zice să nu ne permitem luxul de a amâna autoanaliza pentru viitor. Trebuie să ne punem aceste întrebări acum.

În materie de credință, avem părinți creștini înțelepți care ridică niște întrebări importante, oare suntem dispuși să ascultăm? Un astfel de om este dr. Douglas Groothuis, profesor de filosofie la Denver Seminary. Groothuis urmărește impactul internetului asupra vieții spirituale încă din 1997, când și-a publicat cartea The Soul in Cyberspace.

Recent, am stat de vorbă cu Groothuis despre felul în care iPhone-urile ne schimbă. El a sugerat să ne gândim la șase domenii.

Schimbarea 1: Devenim asemenea lucrului pe care îl privim.

La început, această afirmație poate suna destul de abstract, dar este una dintre cele mai simple și, în același timp, cele mai profunde realități psihologice pe care le învățăm din Scriptură: devenim asemenea lucrului pe care îl privim. A te închina unui idol înseamnă a deveni asemenea idolului; a te închina lui Christos înseamnă a deveni asemenea lui Christos. Scriptura abundă în pasaje care arată acest lucru: Psalmul 115:4–8, Romani 1:18–27, 12:1–2, Coloseni 3:10 și 2 Corinteni 3:18.

Lucrurile pe care iubim să le privim sunt lucrurile în fața cărora ne închinăm. Lucrul cu care ne petrecem timpul privindu-l ne modelează inima și ne formează în oamenii care suntem. Acest adevăr spiritual este înfricoșător și folositor, așa că ridică următoarele întrebări: Ce se întâmplă cu sufletul nostru când petrecem atât de mult timp privind ecranele luminoase ale telefoanelor noastre? Cum ne schimbă? Cum ne conformăm lor?

Unul din modurile în care devenim asemenea lucrului pe care îl privim se vede în relații, avertizează Groothuis. Interacțiunile noastre digitale unii cu alții, care adesea sunt, în mod inevitabil, scurte și superficiale, încep să modeleze toate relațiile noastre. „Când începi să devii superficial în interacțiunile cu oamenii, te poți obișnui cu acest lucru.” Toate interacțiunile noastre personale ajung să capete aceeași formă. Barista de la tejgheaua cafenelei primește un răspuns de tip „mesaj direct” (n.tr. se referă la un mod de comunicare pe rețelele sociale în care o persoană sau un brand răspunde la un comentariu public într-un stil foarte direct, personal, informal și confidențial, ca și cum ar vorbi în privat). Când petrecem timp cu prietenii, oferim o serie de răspunsuri de tip tweet, într-o conversație superficială, cu puțină semnificație spirituală.

„Felul în care interacționăm online devine norma pentru felul în care interacționăm offline. Comunicarea pe Facebook și Twitter este destul de scurtă, fragmentată și foarte rapidă. Iar acesta nu este un mod potrivit de a purta o conversație bună cu cineva. Mai mult, o conversație bună presupune ascultare și simțul momentului, iar acestea sunt în mare parte eliminate în comunicarea prin internet, pentru că nu ești acolo, împreună cu persoana respectivă. Așadar, cineva îți poate trimite un mesaj și tu îl poți ignora, sau cineva îți poate trimite un mesaj și tu ajungi la el două ore mai târziu. Dar când ești în timp real, într-un loc real, cu trupuri reale și cu o voce reală, dinamica este cu totul diferită. Nu ar trebui să tratezi o altă persoană așa cum interacționezi pe Twitter.”

Dar, dacă nu suntem atenți, exact asta facem.

Schimbarea 2: Ajungem să ne ignorăm finitudinea.

În mod fundamental, sunt un om finit, foarte limitat în ceea ce pot cunoaște, în ceea ce pot citi, în lucrurile în care mă pot implica și — poate cel mai important — foarte limitat în privința lucrurilor de care îmi poate păsa cu adevărat. Și totuși, telefonul meu îmi oferă totul: știri noi, motive noi de indignare, videoclipuri noi, muzică nouă, fotografii noi și actualizări noi de la toți prietenii mei de pe Facebook.

Unul dintre motivele pentru care avem smartphone-uri este acela de a evita să rămânem în urmă. Nu vrem să ratăm nimic din ce devine viral. Urmărim tendințele marcate prin hashtag mai ales de teama de a nu fi lăsați pe dinafară. Și, puțin câte puțin, ne ignorăm finitudinea, ne pierdem simțul propriilor limite și începem să poftim după fructul oprit al cunoașterii nelimitate, într-o dorință subconștientă de a deveni infiniți asemenea lui Dumnezeu.

„Un smartphone ne absoarbe interesul pentru că este atât de atrăgător. Poate face atât de multe lucruri. Și, într-un anumit sens, ne cere să facem atât de multe lucruri cu el”, a spus Groothuis. „Dar oamenii sunt limitați. Nu putem gândi decât un anumit număr de lucruri deodată. Nu putem simți în mod potrivit decât un număr limitat de lucruri. Iar aceste tehnologii vor să ne întindă peste întregul glob, prin fluxuri de pe Twitter, mesaje de pe Facebook și fotografii distribuite pe Instagram. În schimb, trebuie să ne acceptăm finitudinea. Iar dacă ne asumăm cu adevărat finitudinea și faptul că o viață trăită bine este o viață trăită cu grijă, așa cum spune Pavel (Efeseni 5:15; Coloseni 4:5), atunci pur și simplu trebuie să spunem «nu» unora dintre aceste lucruri.”

Schimbarea 3: Facem multitasking cu lucruri care ar trebui făcute pe rând, cu toată atenția.

Obișnuiți cu prietenii superficiale, distrași și cu o capacitate limitată de concentrare, ignorând propria finitudine, îmbrățișăm mitul multitaskingului. Facem multitasking în toate, încercând să gândim în două direcții în același timp, încercând să fim în două locuri în același timp, încercând să trăim simultan în spațiul fizic și în spațiul virtual.

Această ispită modernă explică de ce Groothuis le interzice studenților să folosească telefoane și laptopuri la cursurile sale. „Cred că suntem o cultură foarte distrasă. Încercăm să facem multitasking cu lucruri care nu ar trebui făcute astfel — ele ar trebui făcute pe rând, cu atenție deplină. Și asta le spun studenților mei: «Nu poți face multitasking cu filosofia.»” Studiul filosofiei nu poate fi distras de tweeturi. Iar dacă filosofia nu poate fi tratată astfel, cu cât mai mult ar trebui să urmărim să ne concentrăm deplin asupra studiului despre Dumnezeu și asupra vieții noastre de rugăciune?

În realitate, Scriptura ne cheamă la o viață de autoanaliză cu mintea întreagă, o viață care este adesea împiedicată de zumzetul multitaskingului. Dacă un lucru este important, merită făcut cu atenție deplină, fără împărțirea atenției. Aceasta înseamnă că trebuie să existe priorități care să fie mai importante decât notificările push de pe iPhone-ul nostru.

Schimbarea 4: Uităm bucuria întrupării.

Apostolul Ioan încheie una dintre vechile sale scrisori scrise de mână cu o afirmație de relevanță durabilă pentru noi, cei care acum scriem cu degetele mari: „Aș avea multe să vă scriu, dar nu voiesc să vi le scriu pe hârtie și cu cerneală [tehnologia modernă pentru Ioan]. Ci nădăjduiesc să vin la voi și să vă vorbesc gură către gură, pentru ca bucuria noastră să fie deplină” (2 Ioan 12).

Așa cum a sugerat Neil Postman, tehnologia comunicării, precum e-mailul, este mai degrabă o comunicare de la fantomă la fantomă decât de la persoană la persoană. Există ceva din noi într-un e-mail, dar există mult mai mult din ceea ce înseamnă persoana noastră care nu poate fi transmis. Într-un e-mail, ne trimitem fantoma. Același lucru este valabil și în cazul acestui articol. Aceste limite inevitabile ale comunicării digitale își au rădăcina în planul lui Dumnezeu din creație, a spus Groothuis.

„Creștinismul se deosebește de orice altă religie, cu excepția iudaismului, prin faptul că afirmă că universul a fost creat bun. Dumnezeu Își pune binecuvântarea peste el și Dumnezeu dorește părtășie cu ființele umane prin intermediul materiei. Și, apoi, avem doctrina întrupării. Este ceva asemănător cu Isus care transformă apa în vin — și încă în cel mai bun vin — în Ioan 2:1–12. Aceasta este o realitate întrupată, aceasta este părtășie între oameni, aceasta înseamnă a te bucura de rodul viței, iar Isus binecuvântează acest lucru.”

Dar insist: de ce este însăși bucuria apostolului legată de părtășia trăită în trup?

„Cred că are de-a face cu implicarea personalităților”, a răspuns Groothuis. „Personalitatea noastră se va transmite într-o anumită măsură printr-un e-mail sau printr-un tweet. Dar noi suntem ființe întregi. Avem sentimente. Avem gânduri. Avem imaginație. Avem trupuri. Arătăm diferit. Ne exprimăm diferit, de pildă prin tonul vocii. De câte ori nu am comunicat greșit cu cineva online tocmai pentru că nu există tonul vocii? Glumeam, iar cineva a luat lucrul acela în serios și s-a simțit jignit. Sau spunem ceva serios, iar oamenii cred că glumeam. Așadar, cred că plinătatea bucuriei vine atunci când o personalitate interacționează cu alte personalități prin voce, atingere, prezență vizibilă și simțul momentului. Uneori este vremea pur și simplu să taci împreună cu oamenii, sau să plângi cu oamenii, sau să râzi cu oamenii.”

Așadar, rețelele sociale și e-mailul — adică formele de comunicare dezîntrupată — pot fi o extensie foarte folositoare a relațiilor noastre trăite în trup, dar nu un înlocuitor pentru ele. Prin urmare, mă întreb pe mine însumi, ca introvertit: Oare comoditățile comunicării dezîntrupate subminează bucuria comunicării trăite în trup? Prețuiesc eu cu adevărat relațiile personale, față în față, din viața mea mai mult decât relațiile dezîntrupate pe care le întrețin online? Suferă relațiile mele față în față — cu vecinul meu, cu soția mea și cu copiii mei — pentru că neglijez prioritatea și bucuria întrupării?

Schimbarea 5: Ne pierdem interesul pentru biserica adunată laolaltă.

În mod inevitabil, această pierdere a bucuriei întrupării se manifestă prin bănci goale duminica dimineața.

Creștinismul este înrădăcinat în întruparea lui Christos, iar această realitate profundă, față în față, modelează părtășia noastră (2 Ioan 12; 3 Ioan 14), nădejdile noastre ultime (1 Ioan 3:2) și viața noastră înaintea feței lui Dumnezeu, coram Deo. iPhone-ul oferă aici puține avantaje.

„Avem întreaga dinamică a închinării colective, care este foarte semnificativă din punct de vedere biblic, deoarece Dumnezeu locuiește în mijlocul laudelor poporului Său (Psalmul 22:3). Când oamenii vin și se închină în duh și în adevăr, există prezența și lucrarea Duhului Sfânt, experiențe care nu pot fi reproduse printr-un apel de grup pe Skype. Acela va fi, cu siguranță, ceva de mâna a doua. Biserica, trupul lui Christos, trebuie să se adune. Noi trebuie să fim prezenți unii cu alții, să ne închinăm împreună, să ne mărturisim păcatele, să avem comuniune, să îi îmbrățișăm pe oameni, să ne arătăm dragostea față de oameni, să plângem cu cei ce plâng și să râdem cu cei ce râd.”

Dacă acordăm prioritate relațiilor dezîntrupate, trecem cu vederea realitățile profund întrupate care au loc prin botez, la Cina Domnului, prin închinarea muzicală comună, prin punerea mâinilor și chiar în ascultarea de predici. Așa cum a explicat pastorul John Piper în trecut, o predică înregistrată și ascultată la căști, nu poate înlocui predicile trăite în trup, în bancă, deoarece predicarea este „exultare expozitivă”, o parte integrantă a experienței de închinare comună a bisericii adunate, înrădăcinată în poporul adunat. Acolo, în mijlocul poporului lui Dumnezeu strâns laolaltă, „predicarea ajunge să fie ceea ce trebuie să fie: o întâlnire cu Dumnezeul cel viu” (Ask Pastor John, episodul 297).

Așadar, prețuim noi cu adevărat realitatea întrupată a bisericii locale? Și chiar dacă ne prezentăm duminica la biserică, suntem oare cu adevărat prezenți sau, dimpotrivă, ne retragem în noi înșine, butonăm telefoanele și căutăm ceva ce pare mai promițător, mai distractiv, mai dezîntrupat decât bucuria lui Dumnezeu oferită în părtășia trăită în trup?

Schimbarea 6: Devenim nepăsători cu privire la cuvintele noastre.

Ca rezultat al tuturor acestor probleme legate de mediul online, devenim nepăsători cu privire la cuvintele noastre.

De ce suntem atât de rapizi să judecăm în online motivațiile oamenilor și de ce suntem atât de îndrăzneți să-i criticăm pe alții? De ce spunem online lucruri pe care nu le-am spune niciodată față în față? De ce comunicarea digitală ne stârnește atât de ușor disprețul?

Am fost nerăbdător să-i pun lui Groothuis această întrebare, iar el a răspuns întorcându-se din nou la ideea de dezîntrupare. La un nivel profund, atunci când interacționăm cu oamenii online, uităm repede că aceștia sunt suflete; uităm repede că „interacționăm cu ființe eterne”, a spus el. Dezîntruparea — minți distrase, care încearcă să facă multitasking — face ca limbajul nostru să devină deosebit de ușuratic și, potențial, excesiv de critic.

„Trebuie să avem integritate atunci când suntem online. Ar trebui să facem acest lucru cu rugăciune. Trebuie să ne împotrivim impulsurilor. Iar eu nu reușesc întotdeauna să fac aceasta. Am șters nu puține postări de pe Facebook”, a spus el. „Dar să ne amintim că facem acest lucru înaintea feței lui Dumnezeu și că interacționăm cu ființe eterne. Avem un impact asupra destinelor oamenilor, chiar și printr-un mesaj pe Twitter. Cred că, dacă abordăm lucrurile în felul acesta, dobândim un simț al gravității și suntem mai puțin predispuși să devenim ușuratici. Vorbirea superficială și ușurătatea sunt vicii cumplite ale epocii noastre. De atâtea ori în Scriptură ni se spune să fim atenți la cuvintele noastre. Proverbele afirmă acest lucru iar și iar. Ni se spune să fim atenți cum vorbim și să lăsăm ca vorbele noastre să fie puține (Proverbe 10:19–21; 17:27). Aceste tehnologii ne permit să vorbim la nesfârșit. Poate că nu este vocea fizică, dar este totuși un fel de mesaj.”

„Cred că trebuie să ne cenzurăm mai mult pe noi înșine”, a spus el, „și să înțelegem că o comunicare mediată are beneficii extraordinare, dar și dezavantaje.”

Sursa originală: Six Ways Your Phone Is Changing You – https://www.desiringgod.org/articles/six-ways-your-phone-is-changing-you

Tradus cu permisiune – Translated with permission