„Astăzi nu am nevoie să-L aud pe Dumnezeu” – motive greșite din cauza cărora neglijăm Biblia
Diminețile devreme au devenit cadrul meu preferat. Fotoliul confortabil din camera de zi. Câinii somnoroși tolăniți pe canapea. Cafeaua este în cană și încă destulă în ibric. Biblia deschisă. Mă aștept să-L aud pe Domnul și sunt pregătit să-I răspund. Ce ar putea fi mai simplu, mai familiar și mai smerit? Cum aș putea face ceva greșit într-un asemenea timp? Și totuși, mândria, cea mai primejdioasă dintre păcatele de moarte, se poate strecura asemenea unui șarpe chiar și în citirea Bibliei.
Iată trei expresii pe care le rostesc în timp ce meditez la Scriptură și care dezvăluie mândria ce-mi deformează perspectiva.
1. „Da, dar lucrul acesta îl știam deja.”
Aceasta este mândria autosuficienței. Ea mă ispitește să cred că am epuizat un pasaj din Scriptură. Am scos deja măduva din el, așa că de ce să mai rod oasele?
Este stânjenitor să văd câtă aroganță se ascunde în propoziția pe care tocmai am scris-o. Cei mai mari teologi și maeștri ai vieții spirituale care au trăit de-a lungul secolelor, au știut că într-un pasaj, există întotdeauna mai mult de descoperit prin lucrarea Duhului Sfânt. În jurul anului 600 d.Hr., Grigorie observa că „Scriptura crește împreună cu cititorul”. Un copil Îl poate întâlni pe Isus în Evanghelii. Și totuși, chiar și cei mai înțelepți teologi pot continua toată viața să scoată la lumină comori din aceste relatări inspirate. Dacă un pasaj mi se pare învechit sau lipsit de prospețime, problema nu este că eu, în strălucirea mea, am scos deja la iveală fiecare nestemată. Mai degrabă, trebuie să pătrund mai adânc, abandonându-mă lui Dumnezeu, rugându-mă și rămânând deschis față de Domnul Isus prin intermediul textului sacru. El are să-mi spună întotdeauna mai mult.
Nu demult, în toiul nopții, gândurile îmi alergau neîncetat prin minte. Aveam nevoie de un pasaj pe care să-l cunosc atât de bine, încât să-l pot rosti chiar și în mijlocul acelei stări de „minte de maimuță”, care sare fără încetare de la un gând la altul. Când am început să recit Psalmul 23, m-am întrebat: „Cum ar putea această parte atât de des folosită a Scripturii să mă ajute tocmai acum?”
Duhului Îi plac provocările. Nici treizeci de secunde nu trecuseră când expresia „de dragul Numelui Său” m-a izbit ca și cum nu aș fi văzut-o niciodată până atunci (Psalmul 23:3). Tatăl mă călăuzește pe cărările dreptății pentru împlinirea propriilor Sale scopuri — pentru slava Sa, pentru onoarea Numelui Său. Prin urmare, mă pot odihni acum, pe deplin încredințat de ceea ce Dumnezeu S-a angajat să facă în viața mea, deoarece El dorește să poată spune: „Priviți doar ce am făcut din omul acesta!” Cuvântul este mereu nou.
2. „Da, dar lucrul acesta este pentru ei.”
Cad pradă mândriei proiectării atunci când mă străbate un fior de satisfacție, la gândul că acel cuvânt l-a demascat perfect pe altcineva. Când Pavel enumeră diferite comportamente păcătoase, pot folosi lista pentru a condamna cu o superioritate distantă lucrurile pe care le fac alții, dar pe care eu — în aparență — nu le fac.
De exemplu, când citesc primul capitol din Romani, mă pot lăsa cuprins de indignare împotriva acelor oameni ale căror „inimi fără pricepere s-au întunecat”, pentru că „au schimbat adevărul lui Dumnezeu într-o minciună” (Romani 1:21, 25). Ei s-au lăsat pradă unor „patimi rușinoase” și au săvârșit „lucruri rușinoase” ce țin de imoralitatea sexuală (Romani 1:26–27). Pot medita cu răutate la felul în care mass-media și industria divertismentului normalizează asemenea comportamente. Pot disprețui sistemul educațional care denigrează moralitatea dătătoare de viață. Pot proclama triumfător toate modurile în care acest pasaj din Scriptură le demască răzvrătirea.
Desigur, creștinii maturi știu să vadă păcatele altora și să se întristeze din cauza lor. Dar când consider că Romani 1 li se adresează numai altora, nu mai iau în seamă celelalte simptome ale refuzului de a-L recunoaște pe Dumnezeu și de a-I mulțumi. Pavel enumeră invidia, cearta, înșelătoria, bârfa, lipsa de milă și obrăznicia printre păcatele prin care răul din noi se manifestă de asemenea (Romani 1:29–31). Niciun pasaj nu este destinat vreodată doar celor din afara credinței sau celor din afara taberei mele teologice.
Isus a demascat această mândrie a proiectării în cea mai cunoscută predică a Sa, prin întrebarea pătrunzătoare: „De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, dar nu observi bârna din ochiul tău?” (Matei 7:3). Mândria de a crede că sunt un om mai bun decât ceilalți îmi va otrăvi citirea Bibliei. Nu voi mai pătrunde în profunzimea pasajului și mă voi abate de la întâlnirea personală și apropiată cu Isus. Ori de câte ori citesc, studiez, mă rog sau meditez asupra Scripturii, trebuie să adopt atitudinea potrivită. Nu-i pot îngădui fariseului din mine să spună: „Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni” (Luca 18:11). Trebuie să pornesc de la atitudinea vameșului: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” (Luca 18:13).
3. „Da, dar nu se referă chiar la aceasta.”
Mândria legată de sistemul meu teologic mă poate face să deformez ceea ce un pasaj afirmă în mod limpede. Din cauza încrederii mele exagerate, pot rata ceea ce Domnul vrea să-mi spună în ziua aceea, în timp ce citesc și mă rog. Am învățat să privesc direct un verset și să declar, cu o doză considerabilă de mândrie academică: „Da, dar nu se referă la….” Uneori, într-adevăr, studiul nostru va corecta sau va aprofunda interpretarea unui pasaj care pare simplu și evident. Alteori însă, expresia „Nu înseamnă chiar lucrul acesta” este doar un alt mod de a spune că pasajul nu se potrivește cu ușurință în sistemul meu bine apărat și închis.
Desigur, sistemele teologice sunt necesare. Ca pastor, mi-am asumat în mod solemn adeziunea față de o anumită mărturisire de credință. Dar teologia sistematică nu este Scriptură. Nicio mărturisire de credință, niciun catehism și nicio formulare teologică individuală sau confesională nu poate cuprinde tot ceea ce se află în Scriptură. Cu ani în urmă, poate că nu aș fi recunoscut acest lucru. Era prea amenințător pentru certitudinile mele. Dar Cuvântul străpunge principiile restrictive pe care i le impun. Nu, nu am renunțat la teologia sistematică. Însă, când citesc Cuvântul lui Dumnezeu, încerc să-i îngădui pasajului să creeze o anumită tensiune în raport cu sistemul meu ordonat. Nu încerc să netezesc colțurile unui verset doar pentru a-l face să se potrivească.
De exemplu, i-am auzit pe unii spunând că Ioan 3:16 nu înseamnă cu adevărat că Dumnezeu a iubit atât de mult lumea. Ar însemna că Dumnezeu i-a iubit atât de mult pe cei aleși. Totuși, nu găsesc nicio utilizare a cuvântului grecesc tradus prin „lume” în care acesta să nu desemneze fie întreaga ordine naturală a cosmosului, fie omenirea ostilă lui Dumnezeu. Nu există niciun loc în care „lumea” să însemne doar „cei aleși”. Astfel, o citire simplă a Scripturii împinge înapoi granițele sistemului meu prezbiterian. Lucrul acesta este tulburător. Și totuși, când mă rog cu sinceritate în mijlocul acestor tensiuni, descopăr că în mine se nasc o mai mare apropiere de Dumnezeu și o smerenie mai profundă.
Să privim acum lucrurile din direcția opusă. Să presupunem că sistemul meu teologic este mai degrabă arminian, potrivit căruia Dumnezeu îi cunoaște mai dinainte pe cei care vor ajunge în cer sau în iad, dar nu îi predestinează. Eu insist asupra libertății alegerii omenești. Apoi însă citesc 1 Petru 2:8: „Ei se împiedică pentru că nu ascultă de Cuvânt, lucru la care au și fost rânduiți.” Pentru a face versetul să se potrivească sistemului meu, trebuie să șterg cu totul decretul lui Dumnezeu sugerat de cuvântul „rânduiți” și să-l transform, în mod forțat, într-o afirmație despre voința omului.
Înăbușirea tensiunilor reale care apar atunci când citim Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu ne sărăcește rugăciunile, ne stinge bucuria în închinare și ne alimentează sentimentul de superioritate față de ceilalți credincioși.
Mândria este un păcat atât de perfid, încât se strecoară chiar și în studiul nostru personal al Bibliei. Îmi este rușine că pot fi atât de arogant. Dar scoaterea acestei mândrii la lumină îi risipește puterea și ne deschide spre întâlniri tot mai transformatoare cu Dumnezeul Triunic, prin Cuvântul Său.
Sursa originală: I Don’t Need To Hear God Today – https://www.desiringgod.org/articles/i-dont-need-to-hear-god-today
Tradus cu permisiune – Translated with permission