Declarația de la Warrenton privind medicamentația obligatorie, etica Biblică și autoritatea

Prezenta declarație reprezintă poziția oficială a Asociației Corpus Reformatorum în legătură cu desfășurarea pandemiei de COVID-19 pe teritoriul României.

Declarația de la Warrenton privind medicamentația obligatorie, etica Biblică și autoritatea a fost creată pentru a oferi claritate doctrinară și coerență cu privire la problemele de autoritate Biblică și etică legate de medicamentația obligatorie. Declarația urmărește să echipeze bisericile locale și slujitorii lor cu transparență în ceea ce privește poziția lor și în plus să susțină persoanele care sînt marginalizate într-un fel sau altul în bisericile din care fac parte, oferindu-le un rezumat bine structurat de etică creștină în acest sens.

Domnul Și-a așezat scaunul de domnie în ceruri și domnia Lui stăpînește peste tot. – Psalmul 103:19

PREAMBUL

Odată cu apariția virusului COVID-19 și a tuturor evenimentelor care l-au însoțit, a căzut în sarcina bisericii datoria de a explica ceea ce crede despre toate aceste lucruri în raport cu aspecte de etică biblică, autoritate sau medicamentație obligatorie.

Din păcate, din cauza lipsei unitare de înțelegere biblică și teologică cu privire la aceste probleme, coroborată cu tendința de a atribui statului puterea și competența, adesea, bisericile au ajuns ca aproape reflexiv să accepte toate măsurile impuse de organizațiile guvernamentale, în special organele de sănătate, alături de toate politice propuse de acestea.

Legitimitatea puterilor atribuite statului este presupusă sau întărită de aceste biserici folosind o argumentație biblică eronată. Se presupune că puterea autorităților există, dacă Biblia nu prevede altfel, în loc ca această putere să fie respinsă, dacă Biblia nu prevede în sensul că ea există.

Ca rezultat, în loc să aibă răspunsuri cu privire la aceste probleme, păstorii devin adesea portavoci pentru organizațiile guvernamentale de sănătate și apoi sînt folosiți de către acestea pentru a sluji scopurilor lor.

Motivele aduse pentru implementarea unor astfel de politici guvernamentale în bisericile locale nu sînt justificate de o înțelegere corectă, completă și sistematică a Scripturii în ceea ce privește autoritatea și ce înseamă a-ți iubi aproapele ca pe tine însuți. În schimb, rațiunea folosită este denaturată, dezechilibrată și confuză.

În acest scop, Declarația de la Warrenton privind medicamentația obligatorie, etica Biblică și autoritatea urmărește să echipeze bisericile locale și slujitorii lor cu transparență în ceea ce privește poziția lor și în plus să susțină persoanele care sînt marginalizate într-un fel sau altul în bisericile din care fac parte, oferindu-le un rezumat bine structurat de etică creștină în acest sens.

DECLARAȚIA

Secțiunea 1 – Autoritatea

I. AFIRMĂM că toată autoritatea, în cer și pe pămînt, a fost dată lui Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu (Isaia 9:6-7, Daniel 7:13-14, Coloseni 1:15-20, Matei 28:18).

II. AFIRMĂM că autoritățile pămîntești au fost instituite de Dumnezeu ca servitori ai Lui și pentru a funcționa ca o binecuvîntare pentru cei aflați sub competența lor, guvernînd conform legii lui Dumnezeu și în ascultare de Christos (Psalmul 2:1-13, Romani 13:1, Romani 13:3-5, 1 Petru 2:13). Aceste autorități pot fi civile (Romani 13:1, 1 Petru 2:13-14), ecleziastice (Evrei 13:17), profesionale (1 Petru 2:18), familiale (Efeseni 6:1) și individuale (Proverbe 25:28, Romani 12:1-2, Mica 12:31, Levitic 19:18, 1 Petru 2:16)

III. AFIRMĂM că atribuirea competenței totale oricărei autorități umane constituie IDOLATRIE, deoarece acest tip de autoritate nelimitată este rezervată numai lui Christos Isus (Isaia 9:6-7, Daniel 7:13-14, Coloseni 1:15-20, Matei 28:18). Această din urmă autoritate este singura care stabilește limitele tuturor celorlalte autorități care există și sînt supuse lui Christos.

IV. NEGĂM că autoritățile civile au o competență nelimitată.

V. AFIRMĂM că limitele de conducere ale competenței umane sînt (1) delegate și ,conform Scripturii, sînt (2) pentru scopuri bune și necesare, avînd în vedere că în diferite locuri din Scriptură ni se cere să le ascultăm (Coloseni 3:20, 22, Efeseni 5:24, Tit 2:9). Sensul în care trebuie să le ascultăm folosit în aceste versete nu poate însemna că ascultarea este obligatorie pentru toate poruncile, indiferent de moralitatea lor, deoarece Scriptura este clară cu privire la neascultarea față de poruncile păcătoase sau abuzive (Faptele Apostolilor 5:29, Exod 1:15-20). Din nou, această ascultare nu poate însemna o ascultare orbească chiar și față de poruncile nepăcătoase, deoarece Scriptura vorbește de mai multe organe de autoritate umană (Evrei 13:17, 1 Petru 2:18, Efeseni 6:1, Romani 13:1), aceste organe putînd intra uneori în conflict, cerîndu-le credincioșilor să ia în considerare părerea uneia sau a alteia. Astfel, porunca de a asculta de autorități se referă mai degrabă la obligația credincioșilor de a asculta de poruncile nepăcătoase ale adevăratelor organe, care se află, de asemenea, în competența adevăratei autorități care dă acele porunci.

VI. NEGĂM că poruncile Biblice de a asculta de autorități, fie că sînt civile, ecleziastice, familiale sau profesionale (Tit 2:9, Coloseni 3:20, 22, Efeseni 5:24) pot fi interpretate pentru a eluda competențele clare pe care Scriptura le stabilește acestor autorități (Romani 13:3-4, Geneza 1:26-28, Deuteronom 6:6-7, Proverbe 22:6, 23, 13:-14, 1 Timotei 5:3-16, 6:1-2, Efeseni 6:1, 1 Corinteni 11:3).

VII. AFIRMĂM că în cazurile în care responsabilitățile unui creștin față de Dumnezeu și față de aproapele lui nu sînt restrînse, creștinul poate alege să se supună unor măsuri nedrepte atunci cînd astfel de măsuri pot fi respectate fără a se angaja în păcat, și asta pentru că respectarea măsurii se face în urma unei constrîngeri, pentru că respectarea este oportună sau pentru că respectarea este cerută prin mijloace exagerate (Romani 12:20, Matei 5:38-42).

VIII. NEGĂM faptul că vreun om sau vreun grup de oameni care pretind că sînt autorități civile, sînt și în realitate recunoscuți de Dumnezeu ca autorități civile numai în virtutea revendicărilor lor la acea autoritate sau a revendicărilor celor care îi susțin (Osea 8:4).

IX. AFIRMĂM că adevăratele autorități civile sînt legitime în măsura în care, așa cum au fost și numite de Dumnezeu, poartă sabia pentru a îndeplini sarcinile care descriu ce înseamnă autoritatea civilă în Sfînta Scriptură, și anume că (1) pedepsesc răul și (2) laudă binele (Romani 13:3-4, 1 Petru 2:14).

X. AFIRMĂM că magistrații au autoritatea legală de a pedepsi infracțiuni precum vătămarea corporală (Exod 21:18-19), omorul (Geneza 9:5, Exod 21:12), violul (Deuteronom 22:25), furtul (Exod 22:1), înșelăciunea (Levitic 19:35-36, Deuteronom 25:13-16), mărturia mincinoasă (Deuteronom 19:15-19). De asemenea, magistrații trebuie să se asigure că părțile beneficiază de un proces echitabil, că repararea pentru prejudiciul dovedit este asigurată (Exod 21:33) și că pedepsele aplicate sînt proporționale (Deuteronom 16:18-20, 17:6, 19:15-21).

XI. AFIRMĂM că adevărații credincioși trebuie să respecte dispozițiile legale și judiciare numai în măsura în care ele sînt Biblice și își îndeplinesc rolul adecvat, ordonat de Dumnezeu și în limitele competențelor pe care El li le-a stabilit (Romani 13:1, 1 Petru 2:13).

XII. NEGĂM că domnia lui Nero în cursul epocii pauline poate fi invocată în mod credibil pentru a invalida descrierea limitativă a ceea ce înseamnă autoritatea civilă legitimă din Romani 13:3-4. În primul rînd, acest lucru se datorează mărturiei clare a Scripturii cu privire la identitatea și caracteristicile autorității civile biblice legitime (Romani 13:3-4) și în al adoilea rînd, acest lucru se datorează faptului că persecuția lui Nero nu a început pînă la incendierea Romei din anul 64 d. Chr, an care a fost la 7 ani după scrierea epistolei către Romani (57 d. Chr).

XIII. NEGĂM că autoritatea specifică acordată lui Pilat pentru a-L executa pe Christos Isus conform planului lui Dumnezeu de răscumpărare (Ioan 19:10-11) este o dovadă a unui principiu general de guvernare civilă prin care magistrații/funcționarii păstrează o autoritate legitimă pentru a face orice fel de rău, chiar și în afara competenței lor.

XIV. NEGĂM că singurul motiv pentru care cineva poate să se împotrivească în mod legitim unei autorități este atunci cînd acea autoritate îi poruncește să păcătuiască în mod expres.

XV. AFIRMĂM că împotrivirea este permisă și în cazul în care o poruncă este dată în afara competenței autorității respective. De exemplu, de-a lungul istoriei, guvernele au încercat să forțeze anumite persoane în anumite profesii, au impus controale necorespunzătoare asupra treburilor bisericești și au impus restricții asupra numărului de copii pe care o familie poate să îi aibă. Frecvent, aceste tipuri de porunci se pretind a fi pentru binele societății ca întreg. Chiar dacă aceste porunci n-ar fi cerut nimănui să păcătuiască, ascultarea de ele nu este obligatorie, chiar din punct de vedere moral, deoarece aceste porunci sînt în afara competenței autorității care emite astfel de porunci.

Secțiunea 2 – Aplicabilitate în ceea ce privește medicamentația obligatorie

XVI. NEGĂM faptul că autorităților civile li s-a acordat competență și autoritate asupra sănătății personale, familiale sau „publice”.

XVII. NEGĂM că pasajele legate de lepră din Levitic 13 și 14 pot fi folosite pentru a învățat principiul general conform căruia guvernul are o competență necalificată dar legitimă în ceea ce privește „sănătatea publică”.

XVIII. AFIRMĂM că aceste pasaje referitoare la lepră nu sînt legate de răspîndirea contagioasă bolii, ci de necurăția ceremonială, după cum este dovedit de numeroși factori: (1) În primul rînd, chiar și omul acoperit de lepră din cap pînă în picioare era declarat „curat” (Levitic 13:12-13) și îi era permis să intre în tabără. (2) În al doilea rînd, motivul pentru care era decretată expulzarea leproșilor era același motiv pentru care și cei care au atins un mort erau expulzați, nefiind vorba de contagiune biologică, ci de necurăția ceremonială și de „întinarea taberei” înaintea Domnului (Numeri 5:1-4). (3) În al treilea rînd, nicăieri în Scriptură, lepra nu este descrisă ca fiind biologic contagioasă. Această „lepră” a afectat și casele (Levitic 14:34) și hainele (Levitic 13:47). „Lepra” nu era la fel ca boala Hansen din prezent. (4) În al patrulea rînd, pentru a preveni ca bunurile unei case pe care a apărut „lepra” să fie declarate necurate de către Preot, proprietarului i se permitea să golească casa de bunurile sale înainte ca Preotul să sosească pentru inspecție (Levitic 14:33-36). Prevenirea contagiunii biologice prin igienizarea (arderea) obiectelor nu este avută în vedere aici. Practicile ceremoniale asociate cu dispăruta preoție levitică au fost abrogate prin Preoția superioară a lui Christos (Evrei 7:12) și nu pot fi invocate în mod credibil pentru a permite guvernului să aibă competență asupra „sănătății publice”.

XIX. NEGĂM faptul că guvernele au competența legală sau autoritatea de a restrînge dreptul oricui de a-și asigura mijloace de trai, a-și trăi viața individual precum și în societate.

XX. NEGĂM faptul că guvernele au capacitatea legală de a decreta „lockdown-uri” motivate de protejarea „sănătății publice”, deoarece acest lucru nu este de competența lor.

XXI. AFIRMĂM că oamenii sînt ei liberi să-și restricționeze propria deplasare și mișcare în societate în astfel de scopuri, dacă ei consideră că este necesar să facă acest lucru. Aceste persoane nu au competența de a cere guvernului să implementeze măsuri restrictive față de cei care nu le împărtășesc opiniile sau asupra libertății acestora din urmă.

XXII. NEGĂM faptul că încălcarea acestor libertăți medicale de către guvern prin obligativitatea vaccinării sau purtării măștii de protecție sînt justificate pe bună dreptate de afirmația cum că persoanele care nu poartă mască sau care nu sînt vaccinate „prezintă un pericol general pentru sănătatea publică din cauza transmiterii virusului”.

XXIII. AFIRMĂM că este de datoria creștină a fiecărei familii să caute bunăstarea aproapelui (Levitic 19:18, Matei 22:39, Ieremia 29:7) și că aceasta include adoptarea unor soluții rezonabile în cazul în care prezintă simptome de orice boală, cum ar fi să se abțină de la a se expune cu bună știință față de vecinii lor, și mai ales într-un context aglomerat sau în public. Fiecare creștin ar trebui să caute să trăiască în pace cu toți oamenii, într-o atare manieră prin care să arate dragostea lui Christos și să asculte de legea lui Dumnezeu (Romani 12:18, Mica 6:8)

XXIV. NEGĂM că existența virușilor transmisibili, a mecanismelor de testare sau a invenției vaccinurilor trebuie să creeze un nou standard de moralitate în care persoana sănătoasă care trăiește pur și simplu în societate, fără să se vaccineze, fără să poarte mască de protecție sau fără să se testeze face dovada criminală sau morală a unui comportament nesăbuit. Dacă un astfel de standard care violează libertatea medicală este adoptat, guvernele ar putea reglementa și restricționa în mod permanent fiecare fațetă a vieții, deoarece, conform aceleiași rațiuni, diferiți viruși asemănători gripei, pot fi răspîndiți fără a putea controla acest aspect, în orice moment. În plus, există o serie de alte pericole mult mai mortale, cum ar fi bolile de inimă, care, la fel ca spitalizările legate de coronavirus, pun povară asupra sistemului de sănătate. În aceste situații, iată că guvernul nu interzice consumul de sucuri carbogazoase pentru persoanele obeze.

XXV. AFIRMĂM că un punct de vedere creștin și Biblic asupra sferei guvernării statale, precum și a sferei guvernării ecleziastice, nu oferă competență legală funcționarilor civili sau autorităților ecleziastice să introducă obligativitatea sau să constrîngă indivizi în a-și injecta substanțe în ei înșiși sau în copiii lor, ori să le acopere gura, nasul sau fața, sau orice combinație de acest fel, cu măști.

XXVI. AFIRMĂM că orice autoritate civilă sau ecleziastică care încearcă să constrîngă indivizii sau copiii lor cu orice fel de exilare publică, amendă, închisoare, marginalizare socială sau alte forme de constrîngere pentru că nu poartă mască sau nu-și injectează o anumită substanță în corpurile lor, își arogă o competență nedelegată de Dumnezeu și comit astfel un păcat grav (Matei 19:14, Tit 3:10, 1 Corinteni 1:10, Romani 16:17).

XXVII. AFIRMĂM că deși bisericile locale pot aplica în mod rezonabil politici în sensul sfătuirii bolnavilor să rămînă acasă, orice încercare de a împiedica întrunirile în grup de către un credincios, pe motiv că cineva nu și-a injectat o anumită substanță în corp sau nu poartă mască, constituie schismă și divizare (Tit 3:10, 1 Corinteni 1:10, Romani 16:17).

XXVIII. NEGĂM că deciziile personale și familiale de a refuza vaccinarea sau purtarea măștii sînt în mod necesar încălcări ale poruncii Biblice legate de iubirea aproapelui (Levitic 19:18, Matei 22:39).

XXIX. NEGĂM faptul conformării cu un anumit parcurs recomandat de organele medicale și că acest parcurs ar trebui să devină moral obligatoriu, prin apelul la presupusa „majoritate” a experților sau la datele statistice disponibile.

XXX. NEGĂM că obligația pe care o are un creștin față de fratele mai slab (1 Corinteni 8:1-12) îl obligă pe cel dintîi să-și încalce propria conștiință (Romani 14:3, 1 Corinteni 10:31) în ceea ce privește purtarea măștii sau injectarea unei substanțe în corp. O astfel de acțiune poate fi considerată de creștini ca fiind contrară practicilor medicale normale pentru ei și familiile lor. Mai exact, în legătură cu măștile care sînt purtate în mod vizibil pe corp, creștinii pot avea în conștiințele lor o îngrijorare cu privire la mesajul pe care cred că îl transmite în lume purtarea măștii. Ei pot considera purtarea ei ca fiind o mărturie mincinoasă (Exod 20:16, 23:2) sau ca o susținere tacită a ceea ce ei văd în jurul lor că este o propagandă împotriva aproapelui.

XXXI. AFIRMĂM că cei care încearcă să lege conștiința credinciosului insistînd că trebuie să se conformeze purtînd mască sau că vaccinarea este singura modalitate prin care un creștin respectă porunca de a-și iubi aproapele ca pe sine însuși, tratează de fapt poruncile omului ca fiind poruncile lui Dumnezeu (Mica 7:6-9). Acești indivizi se fac vinovați de reinterpretarea Scripturii și supun legea lui Dumnezeu la capriciile mereu schimbătoare și conflictuale ale agenților de „sănătate publică”, studiilor medicale sau opinii majorității.

XXXII. NEGĂM faptul că refuzul respectuos față de cererea unui păstor de a purta o mască este în orice fel o dovadă de schismă sau rebeliune împotriva autorității ecleziastice, deoarece oficiul ecleziastic nu deține competențe asupra deciziilor personale sau de sănătate familială.

XXXIII. NEGĂM faptul că toate cazurile în care se solicită purtarea unei măști pentru înrunirile bisericești sînt în mod necesar păcătoase sau schismatice, cu referire la situațiile în care întîlnirile au loc în locații unde administratorii proprietății nu sînt biserica locală, și acești administrator condiționează portul măștii de utilizarea spațiului. În astfel de cazuri, cei care nu optează pentru a participa la serviciile bisericești din cauza portului obligatoriu de mască, nu încalcă nicio poruncă Biblică referitoare la întîlnirea regulată cu sfinții. În măsura în care este posibil, conducătorii bisericii trebuie să caute să se asigure că locul de întîlnire al bisericii locale garantează posibilitatea prezenței tuturor membrilor, inclusiv a celor care nu poartă masca de protecție, aceste lucruri nefiind făcute imposibile datorită capriciilor proprietarului clădirii.

XXXIV. AFIRMĂM că menținerea sănătății personale și a deciziilor personale cu privire la sănătate, inclusiv deciziile personale cu privire la intervențiile medicale, sînt de competența și capacitatea fiecărui individ și a fiecărei familii.

XXXV. NEGĂM faptul că părinții sînt vinovați de neglijență sau de abuz dacă aleg să renunțe la o anumită intervenție medicală, cum ar o fi o procedură medicală sau un vaccin, datorită felului în care ei înțeleg riscul pe termen scurt sau lung al acelei acțiuni. Acest lucru rămîne valabil indiferent de ce recomandări a primit sau nu a primit din partea unui medic.

XXXVI. AFIRMĂM că este împotriva Scripturii ca un părinte să refuze categoric toate intervențiile medicale față de copii lui, în orice moment, cu rațiunea că orice intervenție medicală este o dovadă de lipsă a credinței în Dumnezeu (1 Timotei 5:23).

Dacă nu ești sigur care este poziția conducătorilor bisericii locale din care faci parte în legătură cu aceste probleme, nu-ți fie frică să pui întrebări în mod respectuos. Dacă ai conducători buni și evlavioși, nu vei fi criticat sau expulzat pentru că le faci recomandări sau pentru că pui întrebări. Dacă ai fost neglijat, prigonit sau maltratat de actuala ta biserică locală pentru aceste motive, te încurajăm să găsești o comunicate în care libertatea medicală este înțeleasă și practicată.

Sursa originală: The Warrenton Declaration on Medical Mandates, Biblical Ethics & Authority https://warrentondeclaration.com/

Tradus cu permisiune – Translated with permission

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: