Despre Divorț și Recăsătorire

CONTEXT ȘI INTRODUCERE

Pe tot parcursul vieții mele adulte, până când m-am confruntat cu situații în care a trebuit să tratez divorțul și recăsătorirea în context pastoral, am susținut opinia protestantă predominantă cum că recăsătorirea după divorț era sancționată biblic în cazurile în care divorțul rezulta din părăsirea domiciliului conjugal sau adulter continuu. Abia atunci când am fost pus în fața analizei Evangheliei după Luca, ocupându-mă de cuvintele rostite de Domnul Isus în Luca 16:18, am început să pun la îndoială această poziție moștenită.

Am simțit o povară imensă fiind pus în situația de a învăța biserica noastră care este voia revelată a lui Dumnezeu în ceea ce privește divorțul și recăsătorirea. Nu eram în necunoștință de cauză că printre oamenii din biserica pe care o păstoresc erau și persoane care fuseseră divorțate și recăsătorite, persoane care au divorțat și au rămas necăsătorite precum și persoane care se aflau în procesul de divorț. Eram conștient că ce urma să spun nu era un exercițiu academic ci erau niște lucruri care vor afecta profund și imediat foarte multe persoane.

Eram de asemenea conștient și de statisticile îngrijorătoare din țara noastră (n. trad.: SUA), precum și din alte țări occidentale, în legătură cu numărul de căsătorii în care se ajungea la divorț și de numărul de persoane care erau la a doua sau la a treia căsătorie. În studiul meu asupra Efeseni 5 am devenit din ce în ce mai conving să există o semnificație profundă a unității dintre soț și soție „într-un singur trup” ca pildă a relației dintre Christos și Biserica Sa.

Toate aceste împrejurări au creat un context și un sentiment de seriozitate în ceea ce mă privește, atunci când cântăream semnificația și implicația textelor biblice asupra divorțului și recăsătoririi. Rezultatul acelei experiențe cruciale a fost descoperirea a ceea ce cred că este o interdicție în Noul Testament în legătură cu orice recăsătorire, cu excepția cazului în care unul dintre soți a decedat. Nu pretind că am descoperit totul sau că acesta este ultimul meu cuvânt în această problemă și nici că nu sunt dispus să îmi corectez poziția dacă mă voi convinge că am greșit. Sunt conștient că oamenii mult mai evlavioși decât mine au avut opinii diferite. Cu toate acestea, fiecare persoană și biserică trebuie să învețe și să trăiască în conformitate cu ceea ce îi dictează propria conștiință informată și supusă unui studiu serios al Sfintei Scripturi.

Prin urmare, această lucrare este o încercare de a afirma propria mea înțelegere a acestor probleme fundamentale din Scriptură. Această poziție servește, așadar, ca o justificare biblică pentru motivul pentru care mă simt constrâns să iau deciziile pe care le iau cu privire la ce căsătorii voi încheia și ce fel de disciplină bisericească mi se pare a fi potrivită în ceea ce privește divorțul și recăsătorirea.

Dacă ar fi să ofer expuneri exhaustive ale fiecărui text relevant, această lucrare ar deveni o carte foarte groasă. Prin urmare, ceea ce intenționez să fac este să dau explicații scurte pentru fiecare dintre textele cruciale alături de câteva argumente exegetice cheie. Vor fi, fără îndoială, multe întrebări care pot fi ridicate și sper să pot învăța din acele întrebări și să fac tot posibilul să răspund la ele în discuția care va înconjura această lucrare.

Se pare că cel mai eficient mod de a aborda problema este să ofer pur și simplu o listă de motive, bazată pe texte biblice, pentru care cred că Noul Testament interzice orice recăsătorire, cu excepția cazului în care celălalt soț a decedat. Deci, ce urmează este o listă de astfel de argumente.

11 MOTIVE PENTRU CARE CRED CĂ RECĂSĂTORIREA DUPĂ DIVORȚ ESTE INTERZISĂ ATÂTA TIMP CÂT AMBII SOȚI SUNT ÎN VIAȚĂ

MOTIVUL 1

1. Luca 16:18 desemnează orice recăsătorire după divorț ca fiind adulter.

Luca 16:18: Oricine divorțează de soția lui și se recăsătorește cu o altă femeie comite adulter, iar cel care se căsătorește cu o femeie divorțată de soțul ei comite și el adulter.

1.1. Acest verset arată că Isus nu consideră divorțul ca fiind desfacerea unei căsătorii în ochii lui Dumnezeu. Motivul pentru care o a doua căsătorie se cheamă adulter, este pentru că prima este considerată încă valabilă. Așadar, Isus ia poziție față de cultura iudaică în care orice divorț dădea dreptul automat la recăsătorire.

1.2. A doua jumătate a versetului arată că nu doar bărbatul care divorțează se face vinovat de adulter când se recăsătorește, ci și orice bărbat care se căsătorește cu o femeie divorțată.

1.3. Deoarece nu există excepții menționate în verset, și din moment ce Isus respinge în mod clar concepția culturală comună a divorțului care include și dreptul la recăsătorire, primilor cititori ai acestei Evanghelii le-ar fi fost foarte greu să argumenteze în favoarea oricărei excepții pe baza căreia Isus ar fi împărtășit că divorțul pentru infidelitate sau părăsirea domiciliului conjugal dădea dreptul celuilalt soț să se recăsătorească.

MOTIVUL 2

2. Marcu 10:11-12 desemnează orice recăsătorire după divorț ca fiind adulter, indiferent dacă soțul sau soția este cel/cea care divorțează.

11 El le-a zis: Oricine divorțează de soția lui și se căsătorește cu altcineva, comite adulter împotriva ei. 12 Și dacă o soție divorțează de bărbatul ei și se căsătorește cu altcineva, comite adulter. (Marcu 10:11-12)

2.1. Acest text repetă prima jumătate din Luca 16:18, dar merge mai departe și spune că nu numai bărbatul care divorțează comite adulter, ci și femeia care divorțează și apoi se recăsătorește comite adulter.

2.2. Ca și în Luca 16:18, nu există excepții menționate de la această regulă.

MOTIVUL 3

3. Marcu 10:2-9 și Matei 19:3-8 ne învață că Isus a respins justificarea divorțului de către farisei pe temeiul Deuteronom 24:1 și că Isus a reafirmat scopul lui Dumnezeu în creația, aceea că nicio ființă umană nu poate să separe ceea ce Dumnezeu a adus împreună și a unit.

2 Niște farisei au venit la El ca să-L pună la încercare și L-au întrebat: Are voie un bărbat să divorțeze de soția lui? 3 Isus i-a întrebat: Ce v-a poruncit Moise? 4 Ei I-au răspuns: Moise a dat voie ca bărbatul să-i scrie soției o carte de despărțire și să o lasă să plece. 5 Dar Isus le-a zis: Din cauza inimilor voastre împietrite v-a scris el această poruncă, 6 însă la începutul creației Dumnezeu „i-a făcut bărbat și femeie” 7 „De aceea bărbatul își va lăsa tatăl și mama (și se va uni cu soția lui), 8 iar cei doi vor deveni un singur trup” 9 Deci, ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă! (Marcu 10:2-9)

3 Niște farisei au venit la El ca să-L pună la încercare și L-au întrebat: Are voie un bărbat să divorțeze de soția lui din orice motiv? 4 Isus le-a răspuns: Oare n-ați citit că de la început Creatorul „i-a făcut bărbat și femeie”? 5 Și apoi a zis: „De aceea bărbatul își va lăsa tatăl și mama și se va uni cu soția lui, iar cei doi vor deveni un singur trup” 6 Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup! Deci ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă! 7 Ei au zis: Atunci de ce a poruncit Moise ca bărbatul să-i dea soției o carte de despărțire și s-o lase să plece? 8 Isus le-a răspuns: Din cauza inimilor voastre împietrite v-a dat voie Moise să vă lăsați soțiile, însă de la început nu a fost așa. (Matei 19:3-8)

3.1. Atât în Matei cât și în Marcu, fariseii vin la Isus și îl pun la încercare, întrebându-L dacă este îngăduit unui bărbat să divorțeze de soția sa. În mod evident, ei au în vedere pasajul din Deuteronom 24:1 care descrie pur și simplu divorțul ca pe un fapt, mai degrabă decât să ofere vreo reglementare legală în favoarea acestuia. Ei se întreabă ce poziție va lua Isus cu privire la acest pasaj.

3.2. Răspunsul lui Isus este: Din cauza inimilor voastre împietrite v-a dat voie Moise să vă lăsați soțiile (Matei 19:8).

3.3. Dar, apoi, Isus critică eșecul fariseilor de a recunoaște în cărțile lui Moise intenția cea mai profundă și, de fapt, intenția originară a lui Dumnezeu cu privire la căsătorie. Așa că citează două pasaje din Geneza: „I-a făcut bărbat și femeie” și „De aceea bărbatul își va lăsa tatăl și mama și se va uni cu soția lui, iar cei doi vor deveni un singur trup” (Geneza 1:27, 2:24).

3.4. Din aceste pasaje din Geneza, Isus concluzionează: „Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup.” și apoi face declarație culminantă: „Deci ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!”

3.5. Implicația acestor afirmații este că Isus respinge utilizarea de către farisei a pasajului din Deuteronom 24:1 și ridică standardul căsătoriei pentru discipolii săi la intenția inițială a lui Dumnezeu în ceea ce privește creația. El spune că niciunul dintre noi nu ar trebui să încercăm să desfacem „singurul trup” pe care Dumnezeu l-a unit.

3.6. Înainte de ajunge la concluzia că această afirmație absolută ar trebui să fie privită având în vedere clauza de excepție („în afară de cazul în care este vorba de adulter”) menționată în Matei 19:9, ar trebui să analizăm serios posibilitatea ca această clauză de excepție din Matei 19:9 să fie de fapt necesară a fi înțeleasă în lumina declarației absolute din Matei 19:6 („omul să nu despartă”), mai ales că versetele care urmează acestei conversații cu fariseii din Marcu 10, nu conțin nicio excepție atunci când condamnă recăsătorirea. Mai multe despre asta mai jos.

MOTIVUL 4

4. Matei 5:32 nu învață că recăsătorirea este permisă în anumite cazuri. Mai degrabă, textul spune că a te recăsători după divorț constituie adulter, chiar și în cazul celor care au divorțat fără nicio vină proprie și mai afirmă că bărbatul care divorțează de soția lui se face vinovat de adulter în cea de-a doua căsătorie, cu excepția cazului în care soția sa a săvârșit adulter înainte de divorț.

Dar Eu vă spun că oricine divorțează de soția lui, dintr‑un alt motiv decât cel al curviei, o împinge să comită adulter, iar cel ce se căsătorește cu o femeie divorțată, comite adulter. (Matei 5:32)

4.1. Isus presupune că, în majoritatea situațiilor din vremea aceea, soția lăsată de soț va fi atrasă să intre într-o a doua căsătorie. Cu toate acestea, în ciuda acestor chestiuni, El numește această a doua căsătorie adulter.

4.2. Lucrul remarcabil cu privire la prima jumătate a acestui verset este că El spune clar că recăsătorirea soției care a fost lăsată fără vina ei constituie totuși adulter: Oricine divorțează de soția lui, dintr‑un alt motiv decât cel al curviei, o împinge (adică pe soția nevinovată care nu a fost necurată) să comită adulter”. Aceasta este o afirmație clară care spune că recăsătorirea este greșită nu numai atunci când o persoană este vinovată în procesul de divorț, ci și atunci când o persoană este nevinovată. Cu alte cuvinte, opoziția lui Isus față de recăsătorire pare să se bazeze pe caracterul de nedespărțit al legăturii căsătoriei (cu excepția, desigur, al decesului unuia dintre soți).

4.3. Voi păstra explicarea excepției („dintr-un alt motiv decât cel al curviei”) pentru mai jos, dar, deocamdată, este suficient să spun că interpretarea tradițională a clauzei s-ar putea să se refere la simplul fapt că soțul o face pe soția sa adulteră, cu excepția cazului în care ea s-a făcut singură așa.

4.4. Aș presupune că, dacă o soție nevinovată care este divorțată comite adulter dacă se recăsătorește, atunci o soție vinovată care se recăsătorește după divorț este cu atât mai vinovată. Dacă cineva susține că această femeie vinovată este liberă să se recăsătorească, în timp ce femeia nevinovată care a fost părăsită nu este, atunci acel cineva este pus în situația incomodă de a spune unei femei nevinovate divorțată: „Dacă acum comiți adulter, îți va fi permis să te recăsătorești ulterior.”. Acest lucru mi se pare greșit din cel puțin două motive.

4.4.1. O astfel de orientare pare să ridice actul fizic sexual la rangul de element decisiv în uniunea respectiv dezbinarea familială.

4.4.2. Dacă uniunea sexuală cu altul rupe legătura căsătoriei și legitimează recăsătorirea, atunci a spune că o soție nevinovată divorțată nu se poate recăsători (cum de fapt spune Isus) înseamnă a presupune că soțul ei care divorțează nu o face pentru a avea relații sexuale cu altă femeie. Aceasta este o presupunere foarte puțin probabilă. Mai probabil este că Isus presupune că unii dintre acești soți care divorțează vor avea relații sexuale cu o altă femeie, dar, totuși, soțiile de care au divorțat s-ar putea să nu se recăsătorească. Prin urmare, adulterul nu anulează relația „un singur trup” a căsătoriei și, deci, atât soților nevinovați cât și celor vinovați li se interzice recăsătorirea în Matei 5:32.

MOTIVUL 5

5. 1 Corinteni 7:10-11 învață că divorțul este greșit, dar că, dacă este inevitabil, persoana care divorțează nu trebuie să se recăsătorească.

10 Celor căsătoriți le poruncesc – nu eu, ci Domnul – ca soția să nu se despartă de soțul ei 11 (dar dacă s‑a despărțit deja, atunci să rămână necăsătorită sau să se împace cu soțul ei), iar soțul să nu divorțeze de soția lui. (1 Corinteni 7:10-11)

5.1. Când Pavel spune că această poruncă nu este a lui, ci a Domnului, cred că el vrea să spună că este conștient de părerea lui Isus, care s-a ocupat specific de această problemă. De fapt, aceste versete seamănă foarte mult cu Marcu 10:11-12, deoarece atât soția, cât și soțul sunt avuți în vedere. De asemenea, recăsătorirea pare să fie exclusă de versetul 11 în același mod în care este exclusă în Marcu 10:11-12.

5.2. Pavel pare să fie conștient de faptul că separarea va fi inevitabilă în anumite cazuri. Poate că are în minte o situație de adulter în care nu a intervenit pocăință, sau o separare în fapt datorită violenței. Dar, într-un astfel de caz, el spune că persoana care se simte constrânsă să se separe nu ar trebui să caute să se recăsătorească, ci să rămână singură. El întărește autoritatea acestei afirmații spunând că sunt cuvintele de la Domnul. Astfel, interpretarea lui Pavel a spuselor lui Isus este că nu ar trebui să se urmărească recăsătorirea.

5.3. Ca și în Luca 16:18 și Marcu 10:11-12 și Matei 5:32, acest text nu include în mod explicit posibilitatea unor excepții de la interzicerea recăsătoririi.

MOTIVUL 6

6. 1 Corinteni 7:39 și Romani 7:1-3 învață că recăsătorirea este legitimă numai după moartea soțului.

O femeie este legată de soțul ei atât timp cât trăiește acesta, dar, dacă soțul ei moare, ea este liberă să se căsătorească cu cine dorește, numai în Domnul. (1 Corinteni 7:39)

1 Sau nu știți, fraților, – căci le vorbesc unora care cunosc Legea – că Legea domnește peste un om atât timp cât trăiește el? 2 O femeie măritată este legată prin Lege de soțul ei atât timp cât trăiește acesta, însă, dacă soțul ei moare, ea este eliberată de legea soțului. 3 Deci, dacă ea devine a altui bărbat câtă vreme soțul ei este în viață, se va numi adulteră, însă dacă soțul ei moare, ea este liberă față de Lege și nu este adulteră dacă devine a altui bărbat. (Romani 7:1-3)

6.1. Ambele pasaje (1 Corinteni 7:39; Romani 7:2) spun în mod explicit că o femeie este legată de soțul ei atâta timp cât acesta trăiește. Nu sunt menționate în mod explicit excepții care să sugereze că soția ar fi liberă să se recăsătorească în orice altă situație decât decesul soțului ei.

MOTIVUL 7

7. Matei 19:10-12 învață că un har special este dat de Dumnezeu ucenicilor lui Christos pentru a-i susține în singurătate atunci când renunță la recăsătorire conform legii lui Christos.

10 Ucenicii I‑au zis: – Dacă acesta este motivul bărbatului față de soție, nu este de folos să te căsătorești! 11 Dar El le‑a zis: – Nu toți primesc cuvântul acesta, ci numai aceia cărora le‑a fost dat. 12 Căci există eunuci care s‑au născut așa din pântecul mamei lor, există eunuci care au fost făcuți eunuci de către oameni și există eunuci care s‑au făcut ei înșiși eunuci de dragul Împărăției Cerurilor. Cel ce poate să primească cuvântul acesta, să‑l primească! (Matei 19:10-12)

7.1. Chiar înaintea acestui pasaj din Matei 19:9, Isus a interzis clar orice recăsătorire după divorț. (Mă voi ocupa mai jos de sensul „în afară de caz de curvie”). Aceasta părea o interdicție intolerabilă pentru ucenicii lui Isus: Dacă anulezi orice posibilitate de recăsătorire, atunci căsătoria devine atât de riscantă încât ar fi mai bine să nu te mai căsătorești, deoarece s-ar putea fie să fii „prins” să trăiești în singurătate pentru tot restul vieții tale, fie să fii „prins” într-o căsătorie eșuată.

7.2. Isus nu neagă imensa dificultate a poruncii Sale. În schimb, El spune că abilitatea de a îndeplini această poruncă dea nu te recăsători, este un dar divin pentru copii săi. Versetul 12 este un argument că o astfel de viață este într-adevăr posibilă, deoarece există oameni care, de dragul împărăției, precum și din alte motive, s-au dedicat să trăiască o viață ca necăsătorite.

7.3. Isus nu spune că unii dintr discipolii Săi au capacitatea de a asculta porunca Lui de a nu se recăsători, iar alții nu. El spune că semnul unui discipol este că acesta primește darul continenței, în tip ce non-discipolii nu îl primesc. Dovada pentru acest fapt este:

  1. paralela dintre Matei 19:11 și 13:11;
  2. paralela dintre Matei 19:12 și 13:9, 43; 11:15;
  3. paralela dintre Matei 19:11 și 19:26.

MOTIVUL 8

8. Deuteronom 24:14 nu legiferează în sensul motivelor de divorț, ci învață că relația „un singur trup” stabilită prin căsătorie nu este anulată prin divorț sau prin recăsătorire.

1 Dacă un bărbat se va căsători cu o femeie și se va întâmpla ca ea să nu mai găsească bunăvoință înaintea lui, pentru că acesta a descoperit ceva rușinos la ea, să‑i scrie o scrisoare de despărțire, să i‑o dea în mână și s‑o lase să plece din casa lui. 2 Dacă ea a ieșit și a plecat din casa lui, va putea să se căsătorească cu un alt bărbat. 3 Dacă al doilea soț o urăște, să‑i scrie o carte de despărțire, să i‑o dea în mână și s‑o lase să plece din casa lui. Sau dacă cel de‑al doilea soț va muri, 4 atunci primul soț, care i‑a dat drumul, nu va mai putea să se recăsătorească cu ea, după ce ea s‑a necinstit. Aceasta ar fi o urâciune înaintea DOMNULUI. Să nu aduci vreun păcat asupra țării pe care DOMNUL, Dumnezeul tău, ți‑o dă ca moștenire. (Deuteronom 24:1-4)

8.1. Lucrul remarcabil la aceste patru versete este că, în timp ce divorțul este tratat ca un fapt posibil în realitate, totuși, femeia divorțată devine necinstită prin recăsătorire (versetul 4). Este posibil ca atunci când fariseii l-au întrebat pe Isus dacă divorțul este legitim, El și-a bazat răspunsul negativ nu numai pe intenția lui Dumnezeu exprimată în Geneza 1:27 și 2:24, ci și pe implicația versetelor din Deuteronom 24:4 că recăsătorirea după divorț pângărește persoana. Cu alte cuvinte, în legea mozaică existau indicii ample că permisivitatea divorțului s-a bazat pe împietrirea inimii omului, dar acest fapt nu a legitimat divorțul sau recăsătorirea.

8.2. Interdicția ca o soție să se întoarcă la primul ei soț chiar și după moartea celui de-al doilea soț (pentru că acest fapt ar fi o urâciune) sugerează foarte puternic că astăzi nicio a doua căsătorie nu ar trebui să fie destrămată pentru a o restabili pe prima.

MOTIVUL 9

9. 1 Corinteni 7:15 nu se referă că atunci când un creștin este părăsit de celălalt soț necredincios, el sau ea este liber să se recăsătorească. Acest text se referă mai degrabă la faptul că creștinul nu este obligat să lupte pentru a păstra unitatea în fapt. Separarea în fapt este permisă dacă partenerul necredincios insistă asupra ei.

Însă, dacă cel necredincios se desparte, să se despartă. În astfel de situații, fratele sau sora nu sunt legați. Dumnezeu v‑a chemat la pace. (1 Corinteni 7:15)

9.1. Există mai multe motive pentru care expresia „nu sunt legați” nu ar trebui interpretată ca însemnând „este liber să se recăsătorească”.

9.1.1. Căsătoria este o rânduială a creației care leagă toate creaturile umane ale lui Dumnezeu, indiferent de credința sau necredința lor.

9.1.2. Cuvântul folosit pentru „legat” (douloo) în versetul 15 nu este același cuvânt folosit în versetul 39, unde Pavel spune: „O femeie este legată (deo) de soțul ei atât timp cât trăiește acesta (…)”. Pavel folosește în mod constant deo atunci când vorbește despre aspectul legal al legăturii cu partenerul de căsătorie (Romani 7:2; 1 Corinteni 7:39) sau de logodna cuiva (1 Corinteni 7:27). Dar, atunci când el se referă la un soț părăsit care nu este legat conform 1 Corinteni 7:15, el alege un alt cuvânt (douloo) pe care ne-am aștepta să-l folosească, cum o și face, numai dacă prin ceea ce spune nu i-ar oferi soțului părăsit aceeași libertate de recăsătorire pe care o dă el soțului al cărui partener a decedat (versetul 39).

9.1.3. Ultima frază din versetul 15 (Dumnezeu v-a chemat la pace!”) susține cel mai bine versetul 15 fiindcă Pavel spune că partenerul părăsit nu este obligat să întrețină „un război” cu partenerul necredincios și care părăsește, numai pentru a-l determina să rămână. Mi se pare că pacea la care ne-a chemat Dumnezeu este pacea armoniei conjugale. Prin urmare, dacă partenerul necredincios insistă să plece, atunci partenerul credincios nu este obligat să trăiască în conflict perpetuu cu soțul necredincios, ci este liber și nevinovat să-l lase să plece.

9.1.4. Această interpretare păstrează, de asemenea, o armonie strânsă cu versetele 10-11, unde o separarea inevitabilă nu are ca rezultat dreptul la recăsătorire.

9.1.5. Versetul 16 (Căci ce știi tu, soție, dacă‑ți vei mântui soțul? Sau ce știi tu, soțule, dacă‑ți vei mântui soția?) este un argument care te conștientizează că nu poți cu adevărat să știi acel lucru, și, deci, nu ar trebui să îți faci speranțe oarbe în a salva un „tren de luptă” numai cu scopul de a-l face pe celălalt să rămână. Acest lucru sprijină înțelegerea versetului 15 în sensul în care Pavel spune că nu e bine să fi sclav” unei relații, numai pentru a rămâne împreună în fapt și a nu fi singur.

9.1.6. Totuși, Pavel nu a văzut nici viața de necăsătorit ca pe o viață de sclavie, și, prin urmare, nu numește necesitatea de a rămâne singur „stare de sclavie”.

MOTIVUL 10

10. 1 Corinteni 7:27-28 nu învață dreptul persoanelor divorțate de a se recăsători. Textul învață că fecioarele logodite ar trebui să ia în considerare cu seriozitate viața de necăsătorit, dar că nu păcătuiesc dacă se căsătoresc.

27 Ești legat de o soție? Nu căuta despărțirea! Nu ești legat de o soție? Nu căuta soție! 28 Însă, dacă te căsătorești, nu păcătuiești. Iar dacă o fecioară se căsătorește, nu păcătuiește. Însă aceștia vor avea necazuri pământești, iar eu încerc să vă feresc de ele. (1 Corinteni 7:27-28)

10.1. Unii oameni au susținut că acest pasaj se referă la persoanele divorțate, deoarece în versetul 27 Pavel întreabă: Nu ești legat de o soție? Unii au presupus că el vrea să spună: Ești divorțat? Într-o atare situație, Pavel ar vrea să spună prin versetul 28 că nu este păcat atunci când persoanele divorțate se recăsătoresc. Există mai multe motive pentru care această interpretare este foarte improbabilă.

10.1.1. Versetul 25 semnalează că Pavel începe o nouă secțiune și se ocupă de o nouă problemă. El spune: „Cu privire la fecioare (ton parthenon), n‑am nicio poruncă de la Domnul, dar îmi spun părerea, ca unul care, prin mila Domnului, este vrednic de încredere.” El s-a ocupat deja de problema persoanelor divorțate în versetele 10-16. Acum el începe o nouă chestiune despre care cei care nu sunt încă căsătoriți și marchează acest nou început cu: „Cu privire la fecioare”. Prin urmare, este foarte puțin probabil ca persoanele menționate în versetele 27 și 28 să fie divorțate.

10.1.2. A susține că nu este păcat ca persoanele divorțate să se recăsătorească (v. 28) ar contrazice partea a doua a versetului 27, unde tot Pavel spune că dacă cineva este singur să nu caute să se recăsătorească.

10.1.3. Versetul 36 descrie, cu siguranță, aceeași situație avută în vedere în versetele 27 și 28, dar se referă în mod clar la un cuplu care nu este încă căsătorit: „Însă dacă cineva crede că se poartă rușinos față de fecioara lui, dacă ea a trecut de floarea vârstei, iar el simte că este dator să procedeze astfel, să facă ceea ce dorește – nu păcătuiește; căsătorească‑se!” Acesta este același cu versetul 28, unde Pavel spune: „Dacă te căsătorești, nu păcătuiești”.

10.1.4. Referirea din versetul 27 la a fi „legat” de o „soție” poate fi înșelătoare, deoarece poate sugera că bărbatul este deja căsătorit. Dar, în greacă, cuvântul care aici este redat ca „soție” este pur și simplu femeie și se poate referi atât la logodnica unui bărbat cât și la soția acestuia. Contextul dictează că acest cuvânt se referă mai degrabă la fecioara logodită a unui bărbat, nu la soția lui. Deci, a fi „legat” și a „nu fi legat” este cu referire la a fi logodit sau a nu fi logodit.

10.1.5. Este semnificativ faptul că verbul pe care Pavel îl folosește pentru „a nu fi legat” (luo sau liber) nu este un cuvânt pe care îl folosește pentru divorț. Cuvintele lui Pavel pentru divorț sunt chorizo (versetele 10, 11, 15; Matei 19:6) și aphienai (versetele 11, 12, 13).

MOTIVUL 11

11. Clauza de excepție din Matei 19:9 nu sugerează faptul că divorțul pe motiv de adulter dă dreptul persoanei să se recăsătorească. Totalitatea dovezilor Noului Testament prezentate în cele 10 puncte precedente, stau împotriva acestui punct de vedere și, vreau să dovedesc că există mai multe moduri de a înțelege acest verset, astfel încât să nu intre în conflict cu învățătura cuprinzătoare a Noului Testament, conform căruia recăsătorirea după divorț este interzisă.

Eu însă vă spun că cel ce divorțează de soția lui, în afară de cazul în care este vorba de imoralitate, și se recăsătorește cu altcineva, comite adulter. (Matei 19:9)

11.1. În urmă cu câțiva ani am predat în Biserica noastră, în două întâlniri, înțelegerea mea cu privire la acest verset și am susținut că „în afară de cazul în care este vorba de imoralitate” nu se referă la adulter, ci la desfrânarea sexuală pre-maritală pe care un bărbat sau o femeie o descoperă la partenerul cu care s-au logodit. De atunci, am descoperit alți oameni care susțin acest punct de vedere și care i-au oferit o expunere mult mai bună decât mine. De asemenea, am descoperit numeroase alte moduri de a înțelege acest verset, moduri care exclud legitimitatea recăsătoririi. Câteva dintre acestea sunt rezumate în William Heth și Gordon J. Wenham – Jesus and Divorce (Nelson: 1984).

11.2. Aici voi face pur și simplu un scurt rezumat al părerii mele despre Matei 19:9 și cum am ajuns la această părere.

În primul rând, am început prin a fi tulburat de faptul că modul absolut în care Isus condamnă divorțul în Marcu 10:11, 12 și Luca 16:18 nu este păstrat și în Matei, crezând că excepția din Matei este cu adevărat o excepție de la recăsătorire. M-a deranjat chiar și presupunerea pe care o fac atât de mulți scriitori care spun că Matei pur și simplu a explicat ceva ce ascultătorii lui Isus din vremea aceea și cititorii Evangheliilor Luca și Marcu cunoșteau foarte bine.

Ar fi presupus ei cu adevărat că afirmațiile absolute includ excepții? Am îndoieli foarte puternice și, prin urmare, înclinația mea este să întreb dacă, de fapt, clauza de excepție din Matei este conformă cu caracterul absolut al afirmațiilor din Marcu și Luca.

Al doilea lucru care a început să mă deranjeze a fost întrebarea: de ce folosește Matei cuvântul „porneia” („cu excepția imoralității”) în loc de cuvântul „moicheia” care înseamnă adulter? Aproape toți comentatorii par să facă din nou presupunerea că porneia (imoralitate) înseamnă adulter în acest context. De ce Matei nu ar fi folosit cuvântul adulter, dacă de fapt asta a vrut să spună?

Apoi am observat ceva foarte interesant. Singurul alt loc, în afară de Matei 5:32 și 19:9, unde Matei folosește cuvântul porneia (imoralitate), este în 15:19, unde este folosit alături de moicheia (adulter). Prin urmare, avem o dovadă clară asupra faptului că Matei concepe porneia (imoralitate) ca ceva diferit de moicheia (adulter). Ar putea să însemne, deci, că matei concepe porneia în sensul său normal, care implică incestul și curvia (1 Corinteni 5:1) mai degrabă decât în sensul adulterului?

A. Isaksson este de acord cu această viziune despre porneia și își rezumă cercetările în felul acesta, la paginile 134-135 din cartea Marriage and Ministry:

Astfel, nu putem să evităm aceea că distincția dintre ceea ce trebuia privit ca porneia și ceea ce trebuia privit ca moicheia a fost menținută foarte strict în literatura evreiască precreștină și în Noul Testament. Porneia poate, desigur, să desemneze diferite forme de relații sexuale interzise, dar nu putem să găsim exemple clare ale folosirii acestui cuvânt pentru a desemna adulterul unei soții. În aceste circumstanțe, cu greu putem presupune că acest cuvânt înseamnă adulter în clauza de excepție din Matei. Legile despre divorț sunt formulate ca un paragraf ce este destinat a fi respectat de membrii Bisericii. În aceste împrejurări, este de neconceput ca într-un text de această natură, scriitorul să nu fi menținut o distincție clară între ceea ce era lipsă de castitate și ceea ce era adulter: pentru a descrie adulterul soției se folosea cuvântul moicheia și nu porneia. Din punct de vedere filologic, există argumente foarte puternice împotriva interpretării clauzei din Matei ca fiind o clauză ce permite divorțul în cazul în care soția s-a făcut vinovată de adulter.

Următorul indiciu în căutarea mea pentru o explicație a venit când m-am „împiedicat” de folosirea cuvântului porneia în Ioan 8:41, unde liderii evrei îl acuză indirect pe Isus că s-a născut din porneia. Cu alte cuvinte, din moment ce ei nu acceptă nașterea din fecioară, ei presupun că Mari a comis desfrânare și că Isus a fost rezultatul acestui act.

(…) Atunci I-au zis: Noi nu suntem născuți din imoralitate (porneia)! Avem un singur Tată: pe Dumnezeu! (Ioan 8:41)

Pe baza acestui indiciu, m-am întors să studiez relatarea lui Matei despre nașterea lui Isus, din Matei 1:18-20. Acest lucru m-a ajutat foarte mult.

În aceste versete, Iosif și Maria sunt denumiți soț (aner) și soție (gunaika). Cu toate acestea, ei sunt descriși ca fiind doar logodiți unul cu celălalt. Acest lucru se datorează probabil faptului că prin cuvintele soț și soție sunt pur și simplu descriși ca bărbat și femeie și faptului că logodna era atunci un angajament mult mai puternic și mai semnificativ decât este astăzi. În versetul 19, Iosif hotărăște să divorțeze de Maria. Cuvântul pentru divorț este același cu cuvântul din Matei 5:32 și 19:9. Dar, cel mai important dintre toate, Matei spune că Iosif a procedat corect în luarea deciziei de a divorța de Maria, probabil din cauza proneiei ei, adică a imoralității, curviei.

Prin urmare, pe măsură ce Matei a început să construiască narațiunea Evangheliei sale, el ajunge în capitolul 5 și, mai târziu, în capitolul 19, nevoit să interzică orice recăsătorire după divorț (așa cum Isus a învățat) și totuși să susțină că divorțul lui Iosif ar fi fost corect, fiindcă Iosif o credea pe logodnica lui vinovată de porneia (imoralitate/curvie). Prin urmare, Matei include clauza de excepție în special pentru a-l exonera pe Iosif, dar și, în general, pentru a arăta că tipul de „divorț (n. trad.: mai degrabă, despărțirea celor doi) la care ar apela cineva în timpul unei logodne, din pricina porneiei (curviei/imoralității) nu este interzis de Isus.

O obiecție comună la această interpretare este că atât în Matei 19:3-8 cât și în Matei 5:31-32, problema la care răspunde Isus este căsătoria, iar nu logodna. Se insistă asupra faptului că „în afară de cazul în care este vorba de imoralitate” este irelevant pentru contextul căsătorie.

Răspunsul meu este că această „irelevanță” este doar punctul pe care Matei vrea să-l pună în discuție. S-ar putea să considerăm de la sine înțeles că despărțirea unui cuplu logodit din cauza curviei nu este un „divorț” rău și recăsătorirea nu ar fi interzisă. Dar nu putem presupune că cititorii timpurii ai lui Matei ar fi înțeles lucrurile la fel.

Chiar și în Matei 5:32, unde pare inutil să excludem „în afară de cazul în care este vorba de imoralitate” (din moment ce nu putem vedea cum o fecioară logodnică ar putea fi făcută adulteră), s-ar putea să nu fi fost inutil pentru cititorii timpurii ai lui Matei. De altfel, s-ar putea să nu fie inutil pentru niciun cititor. Dacă Isus ar fi spus: „Orice bărbat care divorțează de femeia sa, o face adulteră”, atunci un cititor ar fi putut întreba în mod legitim: „Atunci, era Iosif pe cale să o facă pe Maria adulteră?” Putem spune că această întrebare este lipsită de logică, deoarece credem că nu poți face o femeie necăsătorită să fie adulteră. Dar, cu siguranță, nu este lipsit de sens (cum ar putea fi pentru unii) pentru Matei să explice excepția pentru situațiile de imoralitate din timpul logodnei.

Această interpretare a clauzei de excepție are mai multe avantaje:

  1. Nu îl face pe Matei să se contrazică cu sensul clar și absolut al afirmațiilor din Marcu, Luca și din întreg Noul Testament, lucruri expuse deja în secțiunile 1-10, și, inclusiv cu învățătura absolută a lui matei din Matei 19:3-8.
  2. Oferă o explicație motivului pentru care cuvântul porneia este folosit în clauza de excepție a lui Matei, și nu cuvântul moicheia.
  3. Se potrivește cu folosirea de către Matei a cuvântului porneia pentru a descrie imoralitatea/curvia în Matei 15:19.
  4. Se potrivește cerințelor contextului larg al lui Matei cu privire la „divorțul” (despărțirea) avută în vedere de Iosif.

De când am scris pentru prima dată această expunere a Matei 19:9, am descoperit un capitol despre acest punct de vedere în Heth and Wenham, Jesus and Divorce, și o apărare coerentă a acesteia de către A Isaksson, Marriage and Ministry in the New Temple (1965).

În Noul Testament, întrebarea despre recăsătorire după divorț nu este determinată de:

  1. Vinovăția sau nevinovăția oricăruia dintre soți;
  2. Nici dacă oricare dintre soți este credincios sau nu;
  3. Nici dacă divorțul a avut loc înainte sau după convertirea oricărui soț;
  4. Nici de ușurința sau dificultatea de a trăi ca părinte singur pentru tot restul vieții pe pământ;
  5. Nici dacă este vorba de adulter sau părăsirea familiei;
  6. Nici dacă este determinată de duritate;
  7. Nici dacă este permisă de cultura și societatea seculară.

Mai degrabă, recăsătorirea după divorț este criticată prin următoarele:

  1. Căsătoria este o relație „un singur trup” cu semnificație divină și extraordinară în ochii lui Dumnezeu (Geneza 2:24, Matei 19:5, Marcu 10:8);
  2. Numai Dumnezeu, nu omul, poate pune capăt acestei relații unice (Matei 19:6, Marcu 10:9 – tocmai de aceea recăsătorirea este numită adulter de către Isus: El afirmă că prima căsătorie încă este în vigoare – Matei 5:32, Luca 16:18, Marcu 10:11);
  3. Dumnezeu pune capăt relației un singur trup (relația căsătoriei) numai prin moartea unuia dintre soți (Romani 7:1-3; 1 Corinteni 7:39);
  4. Harul și puterea lui Dumnezeu sunt promise și suficiente pentru a permite unui creștin divorțat să fie singur pe tot parcursul vieții pe acest pământ, dacă este necesar (Matei 19:10-12, 26; 1 Corinteni 10:13);
  5. Frustrările și dezavantajele temporare sunt mult de preferat față de neascultare și recăsătorire, și vor aduce bucurie profundă și durabilă atât în această viață cât și în viața viitoare (Matei 5:29-30);

Pentru cei care deja s-au recăsătorit:

  1. Ar trebui să recunoască faptul că alegerea de a se recăsători și actul de a intra într-o a doua căsătorie a fost un păcat – să-l mărturisească, să se pocăiască și să-și ceară iertare;
  2. Nu ar trebui să încerce să se întoarcă la primul partener după ce a intrat în a doua căsătorie (vezi punctul 8.2 de mai sus);
  3. Nu ar trebui să se despartă și să trăiască necăsătoriți, gândindu-se că acest lucru ar fi un păcat mai mic, deoarece toate relațiile lor sexuale ar fi acte de adulter. Biblia nu dă porunci pentru această situație particulară, dar biblia tratează a doua căsătorie ca având o poziție semnificativă în ochii lui Dumnezeu. Adică, s-au făcut promisiuni și s-a format o uniune. Nu ar fi trebuit să se formeze, dar s-a format. Acest lucru nu trebuie tratat cu ușurință. Făgăduințele trebuie ținute, iar uniunea trebuie sfințită înaintea lui Dumnezeu. Deși nu este situația ideală, rămânerea într-o a doua căsătorie este voia lui Dumnezeu pentru un cuplu iar relația lor nu trebuie privită ca adulteră.

John Piper este fondator și profesor la desiringGod.org și rector la Bethlehem Collage & Seminarry. Timp de 33 de ani a slujit ca pastor al Bisericii Baptiste Bethlehem, Minneapolis, Minnesota. Este autorul a mai mult de 50 de cărți, inclusiv Desiring God: Meditations of a Christian Hednoist și cea mai recentă: Providence.

Sursa originală: Divorce & Remarriage: A Position Paper https://www.desiringgod.org/articles/divorce-and-remarriage-a-position-paper

Tradus cu permisiune – Translated with permission

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: