[2] Abuzurile carismaticilor – Lipsa de discernământ și Finanțele

Autor: John Piper

În ultimul articol, frate John, v-ați concentrat asupra abuzurilor doctrinare și emoționale din mișcarea carismatică. Dar, ați spusă că mai sunt și alte abuzuri pe care trebuie să le discutăm. Care sunt acestea și de ce vă provoacă îngrijorare?

Ceea ce am spus, ca nu cumva să fiu mai dur cu carismaticii decât cu necarismaticii, trebuie analizat prin aceea că toate abuzurile pe care le menționez au omologul în oglindă și în bisericile necarismatice.

Carismaticii și non-carismaticii deopotrivă

Așadar, în articolul anterior, ne-am concentrat pe abuzurile doctrinare și pe abuzurile emoționale. Și, aș spune, că necarismaticii luați în ansamblu, adică creștini care nu practică așa-numitele daruri, sunt mult mai vinovați de abuzuri decât carismaticii.

Gândiți-vă la toate erorile doctrinare din istoria bisericii. Cei care le-au făcut nu erau carismatici, de obicei. Gândiți-vă la toate bisericile care sunt în moarte, cu toate aberațiilor lor morale, liturgice și doctrinare. Acestea nu sunt carismatice. Și, gândiți-vă la moartea emoțională din mii de biserici evanghelice non-carismatice. Toate acestea sunt abuzuri emoționale mortale. Și trebuie doar să ne amintim că dacă vom vorbi aici despre biserica carismatică, din cauza lucrurilor care se întâmplă acolo, nu înseamnă că aceste lucruri nu-și au omologul în oglindă în bisericile necarismatice.

Două abuzuri suplimentare

Voi menționa încă două abuzuri.

1. Abuzul lipsei de discernământ

Acum, aș adăuga abuzul discernământului (sau lipsa de discernământ). Prin acestea mă refer la oameni sănătoși din punct de vedere doctrinar, care nu neagă nicio doctrină fundamentală și care nu sunt labili emoționali, ci pur și simplu sunt lipsiți de discernământ și fac greșeli care terfelesc darurile spirituale biblice. Mă gândesc la 1 Tesaloniceni 5:19-21: „Nu stingeți Duhul. Nu disprețuiți prorociile. Ci cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun.

Acum, de ce ar spune Pavel: „Nu disprețui”? Acesta este un limbaj foarte puternic, și cred că se datorează faptului că unii dintre acești oameni pretindeau că vorbesc în numele lui Dumnezeu dar timpul a arătat că ei sunt nebuni. Ei nu vorbeau pentru Dumnezeu. Și acest lucru a dus la o respingere generală în biserică. Biserica a spus: Nu vrem asta. Și, Pavel încerca să salveze, atunci, profeția, spunând: Stați un minut. Nu vă grăbiți. Discerneți ce este bine și ce este rău aici. Nu le disprețui pe toate. Fă distincție între lucrurile pe care le auzi.

Vă voi oferi câteva ilustrații din viața mea, sau poate doar una. S-a profețit despre mine de mai multe ori, iar de două ori au fost chiar niște profeții aberante. Adică, era absolut imposibil să iei acele lucruri în serios. Și, chiar am început să rezonez cu cei care disprețuiesc profețiile. O femeie a profețit odată despre mine când soția mea era însărcinată și a spus: Al patrulea copil al tău va fi o fată, iar soția ta va muri la naștere. Și, femeie aceea, cu lacrimi, mi-a spus că îi pare rău că trebuie să-mi spună asta.

Așa că, m-am dus acasă și m-am pus pe genunchi și am spus: Doamne, încerc să fac ceea ce ai spus aici în 1 Tesaloniceni 5. Și, sincer, disprețuiesc ceea ce tocmai a spus acea femeie. S-a dovedit că al patrulea copil al meu a fost un fiu, și am știut, de îndată ce a ieșit la iveală, că acea profeție nu era adevărată, așa că am încetat să mai am vreo îndoială cu privire la viața soției mele. Ea este încă cu mine acum, 30 de ani mai târziu. Acesta este genul de lucruri care te face să disprețuiești profețiile.

Apoi, aveam o altă întâlnire în care un profet binecunoscut – dacă i-aș spune numele, mulți oameni ar ști cine este – a profețit despre mine și, mi-am dat seama , în timp ce vorbea, că doar încerca să pornească de la traiectoria vieții mele și să spună câteva alte lucruri frumoase despre bine. Lucruri care nu s-au adeverit în acel an. El a spus că se vor împlini până la sfârșitul anului. Nu s-au împlinit. Așadar, știu foarte bine că lipsa de discernământ pe care o pot avea oamenii chiar și atunci când pare-se că sunt pregătiți din punct de vedere doctrinar. Așadar, acesta este al treilea abuz: lipsa de discernământ a carismaticilor care ne face să le disprețuim profețiile.

2. Abuzurile financiare

Iată-l pe ultimul: abuzurile financiare. Deci, avem probleme doctrinale, emoționale, de discernământ și acum probleme financiare – oameni care își tratează darul, fie de învățător, fie de profet sau de evanghelist – ca pe o modalitate de a face din slujirea lor un mijloc de a se îmbogăți.

Și, desigur, puteți vedea că în scurta listă pe care am zis-o se regăsește și evanghelizarea și învățatul, așa că nu mă gândesc aici doar la carismatici. Dar, avem tendința să ne gândim la carismatici atunci când ne gândim la oameni care săvârșesc abuzuri financiare. Totuși, există la fel de mulți lideri non-carismatici care își folosesc statutul de lideri spirituali pentru a câștiga mulți bani și pentru a acumula sumei imense și pentru a trăi un stil de viață opulent. Și, vreau să spun că există o mulțime de pastori carismatici simpli, cinstiți, umili, care trăiesc cu salarii modeste, care sunt mai puțin vinovați decât mulți necarismatici când vine vorba de abuzuri financiare. Și, desigur, există o mulțime de pastori necarismatici care își folosesc statutul pentru a se îmbogăți și pentru a trăi un stil de viață opulent.

Iată textul cheie – 1 Timotei 6. Și, când ajungem la sfârșitul versetului 5, acesta vorbește despre învățătorii falși: „care cred că evlavia este un izvor de câștig.” Deci, este posibil să ai un dar de învățător, dar care devine atât de popular încât ajungi să câștigi milioane de dolari. Și apoi începi să simți că le meriți pe toate – haine luxoase, mașini scumpe, case scumpe, avioane scumpe, cazare la hotele de 5 stele – și transformi astfel evlavia într-un izvor de câștig, justificându-ți faptele prin aceea că ești atât de binecuvântat cu daruri încât foarte mulți oameni beneficiază de ceea ce faci tu.

Carismaticului și necarismaticului, Pavel îi spune: „Cei ce vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită, în laț și în multe pofte nesăbuite și vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd și pierzare.” (1 Timotei 6:9). Așa că, dacă-ți dorești acea mașină mai luxoasă, acele haine mai scumpe, acea casă mai mare, acea vacanță mai lungă și mai luxoasă, acea cameră de hotel de la cel mai bun etaj, care are și piscină în ea – să dorești toate acele lucruri – te va ucide, asta a spus Pavel.

Alternative mea este să predic hedonismul creștin care spune: Urmărește să fii satisfăcut în Dumnezeu, nu în lucruri. Sau, ca să-l lăsăm pe Pavel să se exprime: „Negreșit, evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig. Căci noi n-am adus nimic în lume și nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem dar cu ce să ne hrănim și cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns.” (1 Timotei 6:6-8)

Așadar, ca rezumat: abuzurile doctrinare, abuzurile emoționale, abuzurile lipsei de discernământ, abuzurile financiare – toate au omologul în oglindă și în bisericile necarismatice. Cu toții avem nevoie de pocăință.

John Piper este fondator și profesor la desiringGod.org și rector la Bethlehem Collage & Seminarry. Timp de 33 de ani a slujit ca pastor al Bisericii Baptiste Bethlehem, Minneapolis, Minnesota. Este autorul a mai mult de 50 de cărți, inclusiv Desiring God: Meditations of a Christian Hednoist și cea mai recentă: Providence.

Sursa originală: Charismatic Abuses – Discernment and Finances https://www.desiringgod.org/interviews/charismatic-abuses-discernment-and-finances

Tradus cu permisiune – Translated with permission

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: