Autor: John Piper
ZIUA 177

Moise a zis poporului: „Nu vă înspăimântați, căci Dumnezeu a venit tocmai ca să vă pună la încercare și ca să aveți frica Lui înaintea ochilor voștri, pentru ca să nu păcătuiți.” – Exod 20:20
Există un gen de teamă care ne îndepărtează de Dumnezeu și există un gen de teamă care ne atrage la El. Moise a avertizat împotriva celei dintâi și a invocat-o pe cea de-a doua în versetul citit: „Nu vă înspăimântați, căci Dumnezeu a venit tocmai ca să vă pună la încercare și ca să aveți frica Lui înaintea ochilor voștri, pentru ca să nu păcătuiți.”.
Cea mai bună ilustrație despre acest gen de frică bună a fost momentul în care unul dintre fiii mei s-a uitat în ochii unui ciobănesc german. Eram în vizită la o familie din biserica noastră. Fiul meu, Karsten, avea aproximativ 7 ani. Familia aceea avea un câine uriaș care stătea ochi în ochi cu copilul meu de 7 ani.
Câinele era prietenos, și fiul meu era de asemenea. Dar, când l-am trimis pe Karsten înapoi la mașină pentru a lua ceva, a început să alerge, iar câinele a alergat în spatele lui, mârâind ușor. Desigur, asta l-a speriat pe Karsten. Proprietarul câinelui i-a spus atunci fiului meu: Karsten, de ce nu mergi? Câinelui nu-i plac oamenii care fug de el.
Deci, dacă fiul meu îmbrățișa câinele, acesta era prietenos, dar dacă fugea de el, câinele mârâia și îl umplea pe Karsten de frică.
Aceasta este o imagine bună a ceea ce înseamnă să te temi de Dumnezeu. Dumnezeu vrea ca puterea și sfințenia Sa să ne provoace frică, nu să ne alunge de la El, ci la El. Să te temi de Dumnezeu înseamnă să ne temem de a nu-L mai considera pe El marea noastră siguranță și satisfacție în viață.
Sau, altfel spus, ar trebui să ne temem de necredință. Să nu ne temem de a ne încrede în bunătatea Lui. Oare nu asta vrea să spună Romani 11:20?
Tu stai în picioare prin credință: Nu te îngâmfa dar, ci teme-te!
Adică, ar trebui să ne temem de necredință. Să ne temem de a-L părăsi pe Dumnezeu. Totuși, dacă mergem cu El și suntem ai Lui, El va fi Prietenul și Protectorul nostru pentru totdeauna!
John Piper este fondator și profesor la desiringGod.org și rector la Bethlehem Collage & Seminarry. Timp de 33 de ani a slujit ca pastor al Bisericii Baptiste Bethlehem, Minneapolis, Minnesota. Este autorul a mai mult de 50 de cărți, inclusiv Desiring God: Meditations of a Christian Hednoist și cea mai recentă: Providence.
Sursa originală: The Fear That Draws Us In – https://www.desiringgod.org/articles/the-fear-that-draws-us-in
Tradus cu permisiune – Translated with permission