Autor: John Piper
ZIUA 182

Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăția. – Luca 12:32
Isus nu va sta neputincios să ne lase să deznădăjduim. El va lua arma Cuvântului și o va roti cu putere pentru și peste toți cei care se luptă lupta credinței.
Scopul Lui este să ne arate că Dumnezeu este un Dumnezeu care ne dorește binele. Dumnezeu nu este supărat pe noi, prost dispus sau furios.
Uneori, chiar dacă avem credința că Dumnezeu este bun, s-ar putea să simțim uneori că bunătatea lui fie este forțată fie este constrânsă, la fel cum un judecător poate fi influențat de un avocat inteligent prin anumite tehnici speciale, astfel că ajunge să dea o altă soluție decât cea pe care a luat-o inițial.
Totuși, Isus se străduiește să ne ajute să nu avem astfel de impresii despre Dumnezeu. În Luca 12:32 El ne arată valoare de nedescris pe care o are sufletul pentru Dumnezeu, spunându-ne că Lui Dumnezeu îi face o deosebită plăcere în a ne dărui Împărăția.
„Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăția.”. Fiecare cuvânt din această propoziție uimitoare contribuie la înlăturarea fricii cu care Isus știe că ne luptă, și anume că Dumnezeu este de fapt un Dumnezeu furios și care abia așteaptă să pedepsească orice greșeală.
Luca 12:32 este o afirmație despre natura lui Dumnezeu. Este despre inima lui Dumnezeu. Este un verset care Îl face pe Dumnezeu binevoitor – ne arată ce Îi face Lui plăcere să facă. Fiecare cuvânt contează. „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăția.”
John Piper este fondator și profesor la desiringGod.org și rector la Bethlehem Collage & Seminarry. Timp de 33 de ani a slujit ca pastor al Bisericii Baptiste Bethlehem, Minneapolis, Minnesota. Este autorul a mai mult de 50 de cărți, inclusiv Desiring God: Meditations of a Christian Hednoist și cea mai recentă: Providence.
Sursa originală: God’s Pleasure to Do You Good – https://www.desiringgod.org/articles/gods-pleasure-to-do-you-good
Tradus cu permisiune – Translated with permission