Autor: John Piper
ZIUA 290

Cine fura să nu mai fure, ci mai degrabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit. – Efeseni 4:28
Există trei moduri în care poți să te raportezi la lucrurile materiale:
- Poți să le furi pentru a le obține;
- Poți să le lucrezi pentru a le obține;
- Poți să lucrezi pentru a da mai departe.
Mulți dintre creștini trăiesc în modalitatea cu numărul 2. Apreciem munca în detrimentul furtului și simțim că acționăm cum trebuie dacă am muncit în mod cinstit pentru venitul unei zi. Nu spun că este un lucru rău. Munca este mai bună decât furatul. Dar nu la asta ne cheamă apostolul.
Aproape toți oamenii din lumea noastră ne vor îndemna să trăim în modalitatea cu numărul 2: muncește ca să ai. Dar Biblia ne împinge către modalitatea cu numărul 3: muncește pentru a dărui.
Și Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună. – 2 Corinteni 9:8
De ce ne binecuvântează Dumnezeu cu prosperitate? Pentru ca să avem suficient cât să trăim și apoi să ne folosim de restul pentru tot felul de fapte bune care atenuează mizeria spirituală și materială în care se găsesc alți oameni. Destul pentru noi. Să-i facem și pe alții prosperi.
Problema nu este cât câștigă o persoană. Industria mare și salariile mari sunt un lucru normal al vremurilor noastre și nu sunt neapărat rele. Răul constă în a fi înșelat să crezi că un salariu mare trebuie obligatoriu să fie însoțit și de un stil de viață opulent și generos.
Dumnezeu ne-a făcut să fim canale ale harului Său. Pericolul stă în a crede că țeava care ne leagă de canal trebuie să fie căptușită cu aur. Nu. Ar trebui căptușită cu cupru. Face mult mai bine altora. Și chiar în procesul acestei dăruiri, ne vom bucura de mai mari binecuvântări (Faptele Apostolilor 20:35).
John Piper este fondator și profesor la desiringGod.org și rector la Bethlehem Collage & Seminarry. Timp de 33 de ani a slujit ca pastor al Bisericii Baptiste Bethlehem, Minneapolis, Minnesota. Este autorul a mai mult de 50 de cărți, inclusiv Desiring God: Meditations of a Christian Hedonist și cea mai recentă: Providence.
Sursa originală: The Purpose of Prosperity – https://www.desiringgod.org/articles/the-purpose-of-prosperity
Tradus cu permisiune – Translated with permission