Autor: John Piper
ZIUA 326

Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul. – Evrei 5:14
Lucrul acesta este uimitor. Ar fi bine să nu îl pierdeți din vedere. V-ar putea scăpa de mulți ani în care să nu vă irosiți viața.
Ceea ce spune acest verset este că, dacă vrei să devii matur și să înțelegi și să apreciezi învățăturile mai tari ale Cuvântului, atunci laptele bogat, nutritiv și prețios al promisiunilor lui Dumnezeu din Evanghelie, trebuie să-ți transforme simțurile morale – mintea ta spirituală – astfel încât să poți discerne între bine și rău.
Sau, dă-mi voie să ți-o spun altfel. Atunci când te pregătești să te desfătezi din tot Cuvântul lui Dumnezeu, în primul rând, aceasta nu e o provocare intelectuală, ci mai întâi, e o provocare morală. Dacă vrei să mănânci hrană tare, sățioasă, din Cuvânt, trebuie să-ți exersezi simțurile spirituale astfel încât în timp să dezvolți o minte care să discearnă între bine și rău. Aceasta este o provocare morală, nu doar una intelectuală.
Adevărul surprinzător este că, dacă te împiedici și nu-l înțelegi pe Melhisedec din Geneza și Evrei, poate fi din cauză că te uiți la programe TV îndoielnice. Dacă te împiedici de doctrina alegerii, s-ar putea să fie din cauză că folosești în continuare în evanghelizare niște practici comerciale ascunse. Dacă te împiedici de lucrarea lui Hristos de pe cruce care fost centrată în Dumnezeu, poate fi și pentru că iubești banii și cheltui prea mult și dai prea puțin.
Calea către maturitate și către hrana tare din punct de vedere biblic nu constă în a deveni mai întâi o persoană inteligentă, ci în a fi o persoană ascultătoare. Felul în care te raportezi la alcool, la sex, la bani, la timpul liber, la mâncare, la computere și felul în care îi tratezi pe ceilalți oameni, sunt influențate mult mai mult de relația ta cu hrana tare decât de locul în care mergi la școală sau de cărțile pe care le citești.
Lucrurile acestea sunt atât de importante pentru că în societatea noastră înalt tehnologizată, suntem predispuși să credem că educația – în special educația intelectuală – este cheia maturității. Există atât de mulți deținători de diplome de doctorat care se sufocă în imaturitatea lor spirituală cu lucrurile lui Dumnezeu. Și sunt mulți sfinți mai puțin educați, care sunt profund maturi și se pot hrăni cu plăcere și beneficiază de cele mai profunde lucruri ale Cuvântului lui Dumnezeu.
John Piper este fondator și profesor la desiringGod.org și rector la Bethlehem Collage & Seminarry. Timp de 33 de ani a slujit ca pastor al Bisericii Baptiste Bethlehem, Minneapolis, Minnesota. Este autorul a mai mult de 50 de cărți, inclusiv Desiring God: Meditations of a Christian Hedonist și cea mai recentă: Providence.
Sursa originală: The Key To Spiritual Maturity – https://www.desiringgod.org/articles/the-key-to-spiritual-maturity
Tradus cu permisiune – Translated with permission