8 Decembrie – Steaua supranaturală a Betleemului

ZIUA 342

ZIUA 8 de advent*

„advent” provine din cuvântul latin „adventus” și înseamnă venire sau arătare. În limbajul comun, acest cuvânt semnifică perioada de patru săptămâni care preced Nașterea Domnului.

Matei 2:2 şi au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.”

Din nou și din nou Biblia uimește curiozitatea noastră despre cum s-au întâmplat acele lucruri. Cum i-a adus această „stea” pe magii din est (Orient) la Ierusalim?

De data aceasta textul nu spune că i-a condus sau că a mers înaintea lor pe drumul spre Ierusalim. Se spune doar că au văzut o stea în est (Matei 2:2) și au venit la Ierusalim. Dar în Matei 2:9 ne spune: „Şi iată că steaua, pe care o văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul”. Cum a mers acea stea înaintea lor în scurta plimbare de aproximativ 8-10 km de la Ierusalim la Betleem?

Răspunsul este: nu știm. Există numeroase eforturi pentru a o explica în termeni de conjuncții de planete sau comete sau supernove sau fel de fel de lumini miraculoase. Dar răspunsul onest este că nu știm. Și vreau să vă îndemn să nu vă preocupați – să nu vă fixați – de teorii care sunt doar provizorii în cele din urmă și au foarte puțină semnificație spirituală.

Risc o generalizare pentru a vă avertiza: oamenii care sunt antrenați și preocupați de astfel de lucruri, cum ar fi modul în care a funcționat steaua și modul în care Marea Roșie s-a despărțit și cum a căzut mana și cum a supraviețuit Iona peștilor și în burta chitului și cum luna se transformă în sânge, sunt în general oameni care au ceea ce eu numesc o mentalitate pentru lucruri marginale.

Nu veți putea vedea în ele o prețuire profundă a marilor lucruri centrale ale Evangheliei: sfințenia lui Dumnezeu, urâțenia păcatului, neputința omului, moartea lui Hristos, îndreptățirea numai prin credință, lucrarea sfințitoare a Duhului, slava întoarcerii lui Hristos și judecata finală. Acești oameni par să te ducă mereu pe o cale de ocolire cu un articol sau o carte nouă de care toți sunt încântați să se ocupe, doar că e ceva marginal. Există puțină bucurie față de marile realități centrale.

Dar ceea ce este clar cu privire la această chestiune a stelei este că ea face ceva ce nu poate face de la sine: îi îndrumă pe magi către Fiul lui Dumnezeu pentru a I Se închina.

Există o singură Persoană în gândirea biblică care poate fi în spatele acelei intenționalități a stelei: Însuși Dumnezeu.

Așadar, lecția este clară: Dumnezeu îi călăuzește pe străini la Hristos pentru a I Se închina. Și o face prin exercitarea influenței și puterii Sale mondiale – chiar universale – pentru a face acest lucru.

Evanghelistul Luca arată cum Dumnezeu influențează întregul Imperiu Roman, astfel încât recensământul să vină exact la momentul potrivit, pentru a aduce o fecioară lipsită de importanță la Betleem, ca odată cu nașterea ei să se împlinească profețiile. Evanghelistul Matei Îl prezintă pe Dumnezeu care influențează stelele de pe cer pentru a aduce o mână de străini la Betleem, astfel încât aceștia să se închine Fiului.

Acesta este planul lui Dumnezeu. A făcut-o atunci. Încă o face acum. Scopul lui este ca națiunile – toate națiunile (Matei 24:14) – să se închine Fiului Său.

Aceasta este voia lui Dumnezeu pentru toți cei aflați în biroul tău la serviciu, în sala de clasă, în cartierul tău și în casa ta. După cum spune Ioan 4:23, „astfel de închinători doreşte şi Tatăl.”

La începutul Evangheliei după Matei avem încă un tipar „veniți-vedeți”. Dar, la sfârșit, tiparul este „mergeți-spuneți”. Magii au venit și au văzut. Noi trebuie să mergem și să spunem.

Comparativ cu acele zile, astăzi lucrurile nu stau diferit. Dumnezeu are același scop și își folosește la fel puterea ca popoarele lumii să se poată aduna și să I se închine Fiului Său. Preamărirea lui Hristos prin închinarea tuturor popoarelor lumii este motivul pentru care există lumea.

John Piper este fondator și profesor la desiringGod.org și rector la Bethlehem Collage & Seminarry. Timp de 33 de ani a slujit ca pastor al Bisericii Baptiste Bethlehem, Minneapolis, Minnesota. Este autorul a mai mult de 50 de cărți, inclusiv Desiring God: Meditations of a Christian Hednoist și cea mai recentă: Providence.

Sursa originală: Bethlehem’s Supernatural Star https://www.desiringgod.org/articles/bethlehems-supernatural-star

Tradus cu permisiune – Translated with permission

One thought on “8 Decembrie – Steaua supranaturală a Betleemului

  1. Aici este frumusetea vietii cu Dumnezeu, El, astfel pune lucrurile in scenă încât imposibilul devine posibil si Isi supune creatia, care la Cuvantul Său iese din tipar si ascultă, mai putin omul (nu toti)
    Doamne mantuieste-ne!!!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: