Meditație funerară pentru o moarte neobinșnuită

Autor: John Piper

Următorul mesaj a fost predicat de John Piper în 1988 la un serviciu de înmormântare al unui membru al Bisericii Baptiste Bethlehem. Informațiile de identificare au fost eliminate.

Avem nevoie de un teren Biblic ferm sub picioarele noastre într-un moment ca acesta. Și așa vreau să încerc să iau Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu și să dezvălui cinci adevăruri care sper că vă vor oferi un loc ferm în care să stați în zilele următoare.

  1. Sfinții se simt uneori atât de rău încât vor să moară.
  2. Este păcat să dai curs acestei dorințe luându-ți propria viață.
  3. Singurul mod în care păcatul poate fi iertat este prin credință și prin relația noastră cu Isus Christos.
  4. Credința mântuitoare poate fi uneori atât de slabă încât inima să facă loc păcatului amarnic.
  5. De aceea nu lăsați această moarte să fie zadarnică: ea să ne facă să ne angajăm întru totul în lupta pentru a birui slăbiciunea credinței care pe El l-a costat viața.

1. Sfinții se simt uneori atât de rău încât vor să moară

Moise a fost supus unei presiuni extraordinare din partea poporului pentru a-i duce înapoi în Egipt. Au fost nemulțumiți de conducerea lui, iar Dumnezeu a trimis foc împotriva poporului. Moise a spus: „Nu pot duce singur acest popor, căci este o povară prea grea pentru mine. Dacă aşa te porţi cu mine, mai bine, Te rog, omoară-mă! Omoară-mă, dacă am găsit bunăvoinţă la Tine şi nu mă mai lăsa să-mi văd nenorocirea!” (Numeri 11:14-15).

Ilie tocmai suportase incredibilul circ de închinare păgână al celor 400 de preoți ai idolului Baal, al poporului Israel și al regelui care i se opuneau. Dumnezeu a confirmat credința lui și avut putere să alerge kilometri întregi înaintea carului regelui. Apoi a auzit că soția sa, Izabela, a jurat că îl va ucide. În frica și oboseala lui a mers în pustie, s-a așezat sub un tufiș și a spus: „Destul, Doamne! Ia-mi viaţa acum, căci nu sunt mai bun decât strămoşii mei.” (1 Regi 19:4).

Profetul Iona a arătat una dintre cele mai egoiste atitudini ale tuturor profeților, fiind iritat că Dumnezeu a avut milă de orașul păgân Ninive. Și Dumnezeu l-a mustrat printr-un vânt venit din deșert. „Când a răsărit soarele, Dumnezeu a trimis un vânt arzător dinspre răsărit. Soarele l-a bătut pe Iona în creştet, sleindu-l de puteri. El şi-a dorit să moară şi a zis: „Mai bine să mor, decât să trăiesc!“ (Iona 4:8).

Ascultați relatarea unui tânăr creștin, proaspăt absolvent de universitate.

Deși am fost întotdeauna destul de sănătos, insomnia m-a chinuit din adolescență și până acum. Doar cei care nu pot să doarmă noaptea pot înțelege efectele dureroase pe care această boală le are asupra vieții cuiva: sentimentul omniprezent de oboseală, predispoziția la iritare și trivialitatea unei minți neîmprospătate. Pe parcursul întregii perioade de studenție m-am luptat împotriva unei oboseli fără sfârșit, mentală și animală. În fiecare noapte, neliniștea minții prevala asupra oboselii. Și cu cât presiunile muncii pentru absolvire au crescut, cu atât am luptat mai mult împotriva efectelor somnului insuficient. Într-o vineri după-amiază, în timp ce mă pregăteam pentru examenele de limbă din primăvară, am explodat emoțional. După ce am pierdut somnul cu atâta regularitate, mi-a lipsit curajul să înfrunt viitorul. Mintea mea era ca o masă de cauciuc viu: în continuă expansiune, amenința să se împartă în centru. Acest lucru m-ar fi lăsa fără putere să fac față responsabilităților universitare . . . Tot ceea ce am conceput a devenit o povară; fiecare obligație anticipată amenința să mă tragă în țeapă. Chiar și o responsabilitate atât de obișnuită ca aceea de a conversa cu alții mă copleșea de consternare. Și nu îmi propun să ascund faptul că până și sinuciderea a căpătat o anumită atractivitate pentru mine.

Acest student a absolvit și a devenit un mare profesor de teologie. A scris cărți care sunt printre cele mai pătrunzătoare și emoționante pe care le-am citit vreodată. Dar în cele din urmă a fost găsit mort din cauza unei supradoze de somnifere. Medicul legist a scris: „Consemnez moartea ca fiind nedeterminată – nu știu dacă este accidentală sau sinucigașă”. Dar cei mai apropiați lui au recunoscut că a existat o dependență de somnifere și că aceasta era legată de starea lui psihică și „acea dependență s-a dovedit în cele din urmă a participa la distrugerea lui”. Dacă acest profesor iubit a luat în mod intenționat prea multe pastile, lucrul acesta nu este o dovadă că nu ar fi fost născut din nou.

Sfinții se simt uneori atât de rău încât vor să moară.

2. Este păcat să împlinești această dorință luându-ți propria viață.

Sinuciderea este păcat. Din trei motive:

a. În primul rând, este o neascultare de porunca lui Dumnezeu

„Să nu ucizi” (Exod 20:13). Iar neascultarea de poruncile lui Dumnezeu este păcat.

b. În al doilea rând, este o ridicare împotriva prerogativelor suverane ale lui Dumnezeu de a da și de a lua viața.

Numai Dumnezeu poate crea o persoană umană și, prin urmare, persoana Îi aparține lui Dumnezeu. Nu avem dreptul să dispunem de noi înșine sau de ceilalți după bunul nostru plac. Domnul are drepturi unice asupra a ceea ce a făcut. Crima și sinuciderea pătrund pe terenul sacru în care Dumnezeu singur este Cel ce dă și Cel ce ia.

c. În al treilea rând, reprezintă o totală neîncredere în Dumnezeu ca va oferi ajutorul necesar pentru supraviețuire și a face față acelor situații

Iar Biblia spune că tot ceea ce nu vine din credință este păcat (Romani 14:23).

Prin urmare, ne aflăm pe un teren biblic ferm când spunem: este păcat să-ți iei propria viață.

3. Singurul mod în care păcatul poate fi iertat este prin credință și prin relația noastră cu Isus Christos.

Fiecare dintre noi este un păcătos. Nu contează câte lucruri „bune” facem sau am făcut. L-am dezonorat pe Dumnezeu prin lipsa iubirii față de Dumnezeu, prin superficialitatea încrederii noastre în Dumnezeu și inconsecvența ascultării noastre față de Dumnezeu. Dacă nu găsim o cale prin care păcatele noastre să fie iertate, vom fi despărțiți de Dumnezeu pentru totdeauna, pentru că Dumnezeu este sfânt și nu poate privi cu plăcere păcatul.

Nici nu poate mătura păcatul ca să-l ascundă sub covor, ca și cum atunci când am dezonorat numele Său sfânt prin păcatul nostru, acum nu ar mai avea nici o consecință. Din contră, păcatul are o consecință infinită. Și de aceea Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său Isus Christos în lume să moară pentru păcătoși.

Profetul Isaia a prevăzut această mare trimitere a lui Mesia care a suferit.

Într-adevăr, El a luat asupra Lui neputinţele noastre și a purtat bolile noastre. Noi însă L-am considerat lovit, zdrobit de Dumnezeu şi nenorocit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre; pedeapsa care ne dă pacea era peste El şi prin rănile Lui suntem vindecaţi. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare urmându-şi propriul drum, dar Domnul a pus asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor. (Isaia 53:4–6)

Isus Christos a venit pe lume și a împlinit această mare profeție iudaică murind pe cruce și devenind un blestem pentru cei care se încred în El. „Îi vei pune numele Isus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lui” (Matei 1:21).

Apostolul Petru a spus: „Toţi profeţii depun mărturie despre El, şi anume că oricine crede în El primeşte, prin Numele Lui, iertarea de păcate.” (Faptele Apostolilor 10:43). Deci problema pentru fiecare dintre noi este: oare avem o relație de credință cu Isus Christos, astfel încât păcatele noastre să fie iertate? El este cel mai de preț dar din lume. Și nu există altă cale ca un păcătos să ajungă la Dumnezeu decât prin sângele vărsat al lui Dumnezeu-Mesia, Isus Christos – prin a ne încrede în Numele Său.

Nici o cantitate de fapte bune nu poate câștiga mântuirea lui Dumnezeu. Și nici o cantitate de fapte rele nu descalifică o persoană de la harul transformator al lui Dumnezeu. Un tâlhar a atârnat pe o cruce lângă Isus în timp ce acesta era pe moarte. Viața lui a fost o risipă totală din cauza păcatului și a necredinței. Și în acel ultim moment ochii i s-au deschis și a pledat pentru mila Regelui universului și a spus: „Adu-ți aminte de mine când vei veni în împărăția ta”. Iar Isus, cu toată suveranitatea Celui care nu putea fi învins de moarte, a spus: „Astăzi vei fi cu Mine în Paradis” (Luca 23:42–43).

În ceasul al unsprezecelea, o viață întreagă de păcat și necredință poate fi iertată prin credința în Isus Hristos.

4. Credința mântuitoare poate fi uneori atât de slabă încât inima să-i lase loc păcatului amarnic.

Sau, altfel spus, cei care sunt cu adevărat iertați pentru păcatele lor și acceptați de Dumnezeu pentru totdeauna pot ceda temporar ispitei și pot cădea în păcat.

Dovada biblică pentru aceasta este:

  • Capitolul 7 din Romani – care descrie modul în care creștinii se luptă cu păcatul rămas în viețile lor: Romani 7:15: „Căci nu înţeleg ceea ce fac, întrucât nu fac ceea ce vreau, ci fac ceea ce urăsc!”.
  • Filipeni 3:12: „ Nu că deja am şi obţinut sau, mai bine zis, că am şi fost făcut deja desăvârşit, dar urmăresc să apuc premiul pentru care şi eu am fost apucat de Cristos Isus.”.
  • 1 Ioan 1:8: „Dacă zicem că nu avem păcat, ne înşelăm singuri şi adevărul nu este în noi.”
  • În Matei 6:12, Isus spune că nu ar trebui să ne rugăm doar pentru pâinea zilnică, ci și pentru iertarea zilnică: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm celor ce ne greşesc!”.

Credința mântuitoare poate fi atât de slabă uneori, încât inima să-i lase loc păcatului amarnic.

Dar asta nu înseamnă că relația mântuitoare cu Christos apare sau iese din existență odată cu fiecare dintre păcatele noastre. Când un credincios cedează ispitei, credința lui în Christos este slabă, iar ademenirile păcatului și puterea Satanei biruiesc. Dar există o mare diferență între cele două situații: a avea Satana un avantaj temporar și a fi Satana stăpânul vieții. Există o mare diferență între a ceda cu rezistență la un rău pe care urăsc să-l fac și a face acel rău ca parte a tiparului obișnuit al vieții mele.

În anii de necredință ai prietenului tău, el a fost ca un captiv într-un lagăr de concentrare, departe, mult în spatele liniilor teritoriului lui Satan. La fel ca noi toți la un moment dat, el se predase de partea vrăjmașului refuzând să se încreadă în Christos. Rezultatul a fost un fel de amorțeală față de lucrurile spirituale.

Apoi, într-o zi, se pare că Isus a hotărât să pătrundă în liniile teritoriului lui Satan, să spargă gardurile lagărului de concentrare, să-l șocheze și să-l scoată din stupoarea necredinței.

Dar în timp ce părăseau lagărul de concentrare, sirenele au sunat, lupta care a urmat a fost aprigă. Sabia i-a fost doborâtă din mână și scutul i-a alunecat pe braț. Iar săgeata înșelătoare a ispitei i s-a scufundat atât de adânc în inima, încât a căzut în luptă.

Și unde era Isus? Credem că L-a prins când a căzut și L-a dus până acasă.

Și dacă îi spunem lui Isus: „Trebuia să-l fi protejat în timp ce căuta să scape”, cred că ne-ar spune: „Căile Mele sunt mai înalte decât căile tale și gândurile mele decât gândurile tale. Nu poți înțelege strategiile mele de război mai mult decât poate citi un copil graficele șefului de stat major. Și ține minte, dacă nu aș fi spart închisoarea necredinței lui, nu l-ai mai fi văzut niciodată.”

5. De aceea nu lăsați această moarte să fie zadarnică: ea să ne facă să ne angajăm întru totul în lupta pentru a birui slăbiciunea credinței care pe el l-a costat viața.

  • Dă-i morții valoare și sens, lăsând-o să te facă să urăști păcatul, pe Satan și necredința.
  • Lasă această moarte să te facă să fii serios în privința lucrurilor spirituale.
  • Lasă această moarte să te desprindă de necredință.
  • Lasă această moarte să fie ultimul lui strigăt puternic împotriva pericolelor puterilor întunericului.

Ce L-ar putea onora mai mult pe Christos decât să lași ca moartea Lui să facă un legământ între tine și El, pecetluit cu propriul Său sânge,

  • ca tu, de azi înainte, să lupți cu toată puterea împotriva duşmanului care l-a dus în mormânt;
  • că vei purta toată armura lui Dumnezeu; și
  • că vei lua sabia Duhului, Biblia, și vei exersa cu acea sabie atât de regulat, atât de sârguincios, atât de stăruitor încât vei deveni curajos pentru Mântuitorul, care nu l-a lăsat orb, a spart zidurile închisorii necredinței sale. . . și l-a prins când a căzut.

John Piper este fondator și profesor la desiringGod.org și rector la Bethlehem Collage & Seminarry. Timp de 33 de ani a slujit ca pastor al Bisericii Baptiste Bethlehem, Minneapolis, Minnesota. Este autorul a mai mult de 50 de cărți, inclusiv Desiring God: Meditations of a Christian Hednoist și cea mai recentă: What Is Saving Faith?

Sursa originală: Funeral Meditation for a Christian Who Committed Suicide (1988) https://www.desiringgod.org/messages/funeral-meditation-for-a-christian-who-committed-suicide-1988

Tradus cu permisiune – Translated with permission

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: