Ce spune Biblia despre întâlnirile romantice cu un băiat/o fată necreștin(ă)?
Întrebarea
Un tânăr ne scrie pentru a întreba: „Pastor John, este păcat să mă întâlnesc cu o femeie necreștină?”.
Răspunsul
Vreau să întreb: Ce crede el că este păcatul? Cu alte cuvinte, dacă aș vorbi cu el aici – înainte de a spune da sau nu – aș spune: „Spune-mi ce crezi că este păcatul”.
Și iată ce aș citi.
În Romani 3:23, „toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu”. Deci păcatul înseamnă a fi lipsit de slava lui Dumnezeu, se pare. Ce înseamnă asta? Ce înseamnă „a fi lipsit de slavă”?
Cuvântul υστερεω (hoos-ter-eh’-o) înseamnă lipsă, deci a păcătui înseamnă a fi lipsit de slava lui Dumnezeu. Ei bine, lipsă în ce sens? Eu nu ar trebui să fiu la fel de glorios cum este Dumnezeu. Ei bine, lipsit în sensul din Romani 1:23, probabil, unde se spune că păcătoșii „au schimbat slava lui Dumnezeu Cel nemuritor cu imagini”. Când au făcut schimbul, au rămas în lipsă. Cu alte cuvinte, s-au uitat la slava lui Dumnezeu, s-au uitat la imagini – poate cea din oglindă – și au ales altceva decât pe Dumnezeu. Și, astfel, au devenit lipsiți de Dumnezeu.
Luați în considerare poftele voastre
Păcatul, aș spune eu, este o preferință pentru orice altceva în locul lui Dumnezeu. Iar păcatele, la plural, sunt genul de atitudini și dorințe și acțiuni și cuvinte care ies din noi atunci când preferăm alte lucruri în locul lui Dumnezeu – când Dumnezeu nu este dorința noastră supremă, comoara noastră supremă. Așadar, asta este ceea ce aș căuta.
Deci, să trecem la întâlniri acum. Ce înseamnă asta? Este întâlnirea o expresie a dorinței ca o altă persoană să fi devenit mai prețioasă pentru mine decât Dumnezeu? Așa este? Și dacă este, nu-mi pasă dacă persoana este credincioasă sau necredincioasă, creștină sau necreștină.
Poți să te întâlnești cu un creștin și să păcătuiești. Poți să te întâlnești cu un necreștin și să păcătuiești pentru că afecțiunea ta, dragostea ta sau nevoia ta pentru acea persoană ar putea reflecta faptul că Dumnezeu nu are un loc în viața ta nici pe departe atât de mare și de puternic, de satisfăcător și de frumos pe cât ar trebui să aibă.
Dacă simți o nevoie de companie care este mai mare decât nevoia pe care o simți pentru Dumnezeu, atunci păcătuiești. Și nu contează pe cine scoți în evidență. Trebuie să te întorci înapoi și să-L găsești pe Dumnezeu pentru a fi comoara ta.
Luați în considerare scopul vostru
Așadar, asta este mai mult, probabil, decât ceea ce a cerut, dar iată ce vrea, probabil, să știe cu adevărat. Să spunem că nu am această problemă. Nu râvnesc la o altă persoană mai mult decât la Dumnezeu. Este un păcat să mă întâlnesc cu un necredincios?
Răspunsul meu la această întrebare este: „La ce folosesc întâlnirile? Pentru ce tratezi întâlnirile?”. Iar tu ai putea spune: „Ei bine, nu am niciun interes romantic. Și vreau să mărturisesc harul lui Dumnezeu acestei necredincioase, în speranța de a o conduce la Christos”. Cu alte cuvinte, aceasta este doar evanghelizare pură și nu romantism. Iar eu aș spune: „Bine, dă-i drumul”.
Dar aveți grijă, pentru că, de fiecare dată când un bărbat și o femeie petrec timp împreună, se pot întâmpla mai multe decât evanghelizarea de tip mai personal, mai ales când vorbiți despre lucruri profunde. Am văzut cum s-a întâmplat și aș avertiza împotriva acestui lucru.
Dar dacă ar spune: „Ei bine, chiar mă simt atras de această persoană. Iar întâlnirile pentru mine fac parte din cultivarea unei relații romantice care ar putea duce la căsătorie”. Atunci i-aș spune: „Dacă faci asta, dacă urmărești un necredincios cu scopul de a trezi, de a accelera și de a aprofunda o relație romantică care ar putea duce la căsătorie, îți compromiți dragostea pentru Christos și mergi împotriva a ceea ce spune Biblia și faci ceva greșit”.
În 1 Corinteni 7:39 se spune că trebuie să ne căsătorim „numai în Domnul”. Iar dacă ești pe o traiectorie de a te îndrăgosti și de a te căsători cu o femeie care este în afara Domnului, ești pe o traiectorie de nerespectare a acestui text. Iar a fi pe o traiectorie de nerespectare a unui text înseamnă a nu respecta acel text.
Iar 2 Corinteni 6:14: „Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu necredincioșii”, se leagă de acest lucru în ceea ce privește căsătoria. Și cred că motivul este că mariajul este o uniune de cea mai profundă natură. Este menită să fie o uniune a sufletului, precum și o uniune a trupului.
Nu poate exista o unire profundă a sufletului dacă doi oameni au comori supreme diferite, unul Christos și altul ceva din creație. Există o dezbinare profundă încă de la început.
Așadar, a dori o întâlnire în scopul unei relații de dragoste și cultivând o relație care ar duce la o căsătorie interzisă, este, cred eu, o activitate interzisă.
Sursa originală: Is It Sinful to Date a Non-Christian? – https://www.desiringgod.org/interviews/is-it-sinful-to-date-a-non-christian
Tradus cu permisiune – Translated with permission
