Învățând să-ți ierți familia

Întrebarea

Bună ziua tuturor. Data trecută, săptămâna trecută, am abordat rivalitățile dintre frați – o temă comună în Biblie și o preocupare pe care ar trebui să o avem pentru propriile noastre case astăzi. Rivalitățile între frați a fost tema zilei de joi, în APJ 1954. Iar astăzi ne uităm la iertarea membrilor familiei.

Întrebarea vine de la un ascultător al podcastului, un tânăr care locuiește în Brazilia. El scrie următoarele: “Bună ziua, pastor John, vă mulțumesc pentru acest podcast, care a fost o resursă uriașă pe care Dumnezeu a folosit-o în propria mea sfințire. Întrebarea mea este următoarea: Familia mea se străduiește să se ierte reciproc, și este așa de ani de zile. Ei argumentează pe linia că “chiar și Isus a fost aspru cu dușmanii săi, așa că de ce ar trebui să-mi iert eu dușmanii?”. Cum le-ați răspunde? În ceea ce privește tratarea rănilor din trecut, care este diferența dintre modul în care Isus s-a purtat cu dușmanii Săi, cum ar fi fariseii, în contrast cu ceea ce așteaptă Dumnezeu de la noi în ceea ce privește tratarea propriilor membri ai familiei noastre care au păcătuit împotriva noastră?”

Acest lucru este cu totul crucial. Este o chestiune de viață și de moarte, și mă refer la viața și moartea veșnică, așa cum vom vedea imediat. Așadar, iau această întrebare foarte în serios și sper că și această familie va lua în serios această problemă.

Răspunsul

Ce este iertarea?

Mai întâi, să clarificăm ce este și ce nu este iertarea. Aceasta este o piedică uriașă pentru mulți oameni. Când încep să se certe dacă ar trebui să ierte sau nu, nu se opresc să definească ce este și ce nu este. Așa că, haideți să facem asta.

În primul rând, a ierta nu înseamnă a gândi, a spune sau a acționa ca și cum nu s-ar fi făcut un mare rău. Este foarte posibil ca o mare nedreptate să fi fost făcută împotriva ta.

În al doilea rând, a ierta nu înseamnă să restabilești o relație minunată. În Romani 12:18, Pavel spune: “Dacă este posibil, în măsura în care depinde de voi, trăiți în pace cu toți”. S-ar putea să nu fie posibil. De asemenea, el spune în Coloseni 3:13: “[Suportați-vă] unii pe alții și, dacă cineva are o plângere împotriva altuia, [iertați-vă] unii pe alții”. Acum, “suportați-vă unii pe alții” înseamnă, literal, “suportați-vă unii pe alții”. Cu alte cuvinte, vor exista lucruri frustrante, enervante, chiar dureroase despre alții, pe care nici o cantitate de iertare nu le va rezolva, iar acestea trebuie să fie îndurate. Trebuie să le suportăm. Veți vedea de ce într-un minut.

În al treilea rând, iertarea nu înseamnă că încrederea este imediat restabilită. Acest lucru este esențial. Atât de mulți cred că a ierta înseamnă să restabilești încrederea – să acorzi încredere cuiva care te-a trădat. Dar asta presupune că persoana respectivă s-a schimbat și nu mai are aceleași modele de viață nedemne de încredere care au determinat-o să greșească. Dar, de fapt, s-ar putea să fie mai rău, nu mai bine. Iertarea poate duce la o încredere nouă și mai profundă; dar s-ar putea să nu fie așa întotdeauna.

În al patrulea rând, iertarea poate fi reală chiar dacă cealaltă persoană nu o acceptă sau nu o dorește. S-ar putea să nu creadă că a greșit cu ceva. Aceasta este o problemă uriașă în căsnicie, de exemplu. Tu vrei să ierți, iar celălalt nu crede că ți-au greșit. În aceste cazuri, tranzacția completă între pocăință și iertare nu este posibilă, dar o atitudine a iertării este totuși posibilă. Și dacă asta este tot ceea ce putem oferi, pentru că ei nu vor iertarea noastră, atunci Domnul socotește asta – acea atitudine de iertare – ca fiind iertarea noastră. Am făcut ceea ce puteam face. Am arătat că suntem o persoană iertătoare. Îți poți iubi dușmanul chiar și în timp ce el rămâne dușmanul tău.

Atunci, dacă asta nu este iertarea, atunci ce este? Iertarea înseamnă să dorești binele, nu ruina, celui care ți-a greșit, în ciuda răului, și apoi să acționezi pentru binele lui. Nu vei lăsa greșeala să-ți suprime dragostea. Nu vei lăsa ca păcatul lor să te facă pe tine să păcătuiești. Îl vei lăsa jos, te vei ruga pentru binele lor și vei lucra pentru el.

De ce este crucială iertarea?

Bine, cu aceste clarificări în minte, de ce spun că iertarea este atât de crucială?

1. Noi am fost dușmani mai mari ai lui Dumnezeu.

Ție, ca și creștin, ți s-a iertat o ofensă împotriva lui Dumnezeu care este de milioane de ori mai mare decât păcatul oricărui om împotriva ta. Efeseni 4:32 spune: “Fiți buni unii cu alții, blânzi la inimă, iertându-vă unii pe alții, după cum v-a iertat Dumnezeu în Christos”. Gravitatea modului în care L-ai tratat pe Dumnezeu în păcatul și necredința ta a fost atât de mare încât L-a costat pe Dumnezeu moartea singurului Său Fiu divin pentru a te ierta. Cu alte cuvinte, datoria voastră era infinită. Nimeni care v-a greșit nu s-a apropiat vreodată în a vă nedreptăți atât de mult pe cât L-ați nedreptățit voi pe Dumnezeu. Și totuși, suntem iertați. Tu și cu mine, creștinule, suntem iertați.

Ce ar însemna dacă am refuza să iertăm? Iată ce ar însemna. Ar însemna că noi credem că Dumnezeu este un prost pentru că ne iartă. “Se comportă ca un prost, pentru că eu nu am de gând să mă comport așa. Nu am de gând să fiu prost și nebun ca el. Deci, Dumnezeu trebuie să fie prost să mă ierte, din moment ce eu nu am de gând să iert”. Asta este destul de grav. Gândește-te cu atenție la asta. Este foarte grav să crezi că Dumnezeu este un prost sau să te comporți ca și cum ar fi un prost.

• Isus a murit pentru dușmanii Săi.

Prietenul nostru din Brazilia spune că rudele sale neiertătoare spun: “Chiar și Isus a fost aspru cu dușmanii săi. De ce să-i iert și eu pe dușmanii mei?”. Un răspuns este că Isus și-a iertat dușmanii. Atârnând pe cruce pentru a cumpăra iertarea noastră, El a spus: “Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac” (Luca 23:34). Desigur, a fost aspru cu fariseii și cărturarii, bunăoară. Și motivul pentru care a fost aspru cu ei este că erau atât de neiertători. Dar, în timp ce era aspru, era pe cale să moară pentru ei, dacă ei ar fi avut încredere în El. Așadar, Isus și-a iertat dușmanii.

• Oamenii iertați iartă.

Isus a spus că, dacă nu iertăm, nu vom fi iertați. Matei 6:14-15: “Dacă veți ierta altora greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta vouă; dar dacă nu veți ierta altora greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre.”

Și apoi a spus o pildă pentru a sublinia această realitate șocantă. Regele l-a iertat pe un sclav care îi datora miliarde. Și aceasta este o traducere destul de bună, pentru că suma este ca și cum ar fi salariile pe douăzeci de mii de ani. Adică, ar trebui să sune ca și cum ar fi zilioane. Îi datora zilioane de dolari. Apoi, sclavul s-a dus și i-a sucit gâtul unui alt sclav care îi datora zece dolari. Și regele a zis: “Aruncă-l în închisoare până când va plăti totul”, ceea ce înseamnă pentru totdeauna (Matei 18:23-35). De ce? Pentru că în relația cu Dumnezeu, iertarea trebuie să meargă în ambele sensuri. Dumnezeu dă și noi primim. Acel sclav nu a primit iertarea regelui. A disprețuit-o, și-a bătut joc de ea, a batjocorit-o și a călcat-o în picioare în noroi.

Când nu vrei să ierți datoria altcuiva, în timp ce pretinzi că Îl iubești pe Dumnezeul care ți-a iertat-o pe a ta, este pur și simplu ipocrizie pură. Te comporți ca și cum Dumnezeu a fost un prost că te-a iertat pe tine. Și astfel, dacă vei continua să crezi că Dumnezeu este un prost, vei pieri și nu vei fi iertat.

• Urmează o mare răsplată.

Când iertarea pare grea, gândește-te la răsplată. Asta spune Isus în Matei 5:11-12: “Fericiți veți fi când alții vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele împotriva voastră, pe nedrept, din cauza Mea. Bucurați-vă și vă veseliți, căci răsplata voastră este mare în ceruri.” Așadar, atunci când răul pe care l-ai primit pare atât de mare încât nu te poți bucura și ierta, Isus spune: “Amintește-ți de răsplata ta. Adu-ți aminte de răsplata ta. Va fi foarte mare”.

• Dumnezeu va răsplăti.

Încă o sugestie din Romani 12:19-20. Unul dintre motivele pentru care ne împiedicăm de porunca de a-i ierta pe cei care ne-au rănit este sentimentul că, dacă nu-i pedepsim într-un fel, vor scăpa de o mare greșeală; vor scăpa de o adevărată nedreptate. Așadar, există un sens în care dragostea noastră foarte potrivită pentru dreptate ne face să ezităm să lăsăm ofensa sau rana să dispară. Simțim că, dacă o lăsăm să treacă, pur și simplu nu se va face dreptate, iar acest lucru ar fi greșit, așa că ne justificăm răzbunarea.

Dar problema cu acest mod de gândire este că Dumnezeu ne-a spus cu precizie că se va face dreptate și că El o va face. El o va face mult mai bine decât am putea-o face noi vreodată. Iată ce spune El în Romani 12:19-21: “Iubiților, nu vă răzbunați niciodată, ci lăsați-o în seama mâniei lui Dumnezeu.” Acum, această lăsare pe seama lui Dumnezeu să se ocupe de ea face parte din ceea ce presupune iertarea – o lăsați. Pavel continuă: “Căci este scris: “Răzbunarea este a Mea, Eu voi răsplăti, zice Domnul”. Dimpotrivă, “dacă vrăjmașul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea ceva; căci, făcând așa, vei îngrămădi cărbuni aprinși pe capul lui’. Nu vă lăsați biruiți de rău, ci biruiți răul cu binele.”

Acum, ceea ce este uimitor la această promisiune – “Voi răsplăti” – este că e adevărată pentru toate relele pe care necredincioșii le fac împotriva noastră și pentru toate relele pe care credincioșii le fac împotriva noastră. Dacă alții ne greșesc și nu se întorc niciodată la Christos și rămân necredincioși până la moarte, ei vor merge în iad, iar toate nedreptățile pe care le-au făcut vreodată vor fi răsplătite cum se cuvine – într-adevăr, răsplătite mai teribil decât orice am putea face noi aici. Așadar, nu trebuie să o facem. Nu avem nevoie de răzbunare.

Dacă cei care ne greșesc sunt creștini adevărați sau devin creștini în timpul vieții lor, atunci răul pe care ni l-au făcut – împreună cu toate celelalte păcate ale lor – a fost pedepsit prin suferința lui Christos. Christos a purtat pedeapsa pentru păcatele pe care ei le-au comis împotriva noastră. Dați-mi voie să repet această frază, pentru că pur și simplu cred că ar avea un impact atât de vast asupra modului în care ne tratăm unii pe alții: Christos a purtat pedeapsa pentru păcatele pe care ei le-au comis împotriva noastră.

Gândiți-vă ce înseamnă asta dacă nu suntem dispuși să le iertăm greșelile pe care le-au făcut împotriva noastră. Înseamnă că ne comportăm ca și cum suferințele lui Christos nu ar fi fost suficiente. Luăm în derâdere ororile pe care le-a îndurat pentru a purta vina acelei greșeli comise împotriva noastră. Nu vrem să fim găsiți în această atitudine oribilă. Nu vrem. Este o atitudine periculoasă să credem că suferințele lui Christos sunt insuficiente.

Așadar, dragă prietene din Brazilia, mă voi ruga pentru familia ta și pentru tine – ca ei să vadă gravitatea mizei pe care o reprezintă neiertarea și ca tu să cauți să fii pentru ei un exemplu frumos despre cum arată iertarea. Mă voi ruga pentru tine. Sper că și tu o vei face pentru mine.

Sursa originală: Learning to Forgive Family– https://www.desiringgod.org/interviews/learning-to-forgive-family

Tradus cu permisiune – Translated with permission