La ce te gândești când auzi despre Halloween?

⏱️Timp necesar pentru citire: 3 min

Aceasta întrebare e cumva în genul acelora: „Îl vezi pe Christos împotriva culturii, Christos în cultură sau Christos dincolo de cultură?„.

Aș presupune că în biserica noastră ar exista oameni care să îmbrățișeze tematica cu tot ce implică ea începând de la un capăt și până la celălalt.

Adică, unii care ar spune: „Nu vrem să avem nimic de-a face cu această sărbătoare demonică! De ce v-ați implica în așa ceva?„. Și alții care și-ar pune copiii să se îmbrace în fluture și să meargă să bată la uși și să spună: „Ne dați sau nu ne dați!„. Și apoi, la mijloc ar fi oameni care fac evenimente situate la celălalt pol, cum ar fi o chestie la biserică în care te îmbraci în personaje biblice și să ai un timp minunat.

Sunt total de acord cu perspectiva ultimă dar și cu prima. Și sunt oarecum de acord și cu a doua. Am crescut cu colindatul (nu se referă la colindul de Crăciun, ci la uratul „trick or treaters – trucuri sau tratații bune” specific Zilei Tuturor Sfinților – Ziua morților în România; n.tr.). Eram destul de serioși când mergeam cu uratul, chiar și în adolescență.

În cartierul meu nu prea mai întâlnești asta. Suntem un fel de cartier din centrul orașului și nu e cel mai profitabil loc pentru a merge să bați la uși. Nu o să-ți umpli sacul cu ce e mai bun. Mai bine te duci în suburbii dacă vrei să faci rost de o grămadă bună de dulciuri.

Așa că aș spera ca toți creștinii să se gândească biblic și cu atenție la orice sărbătoare, la orice eveniment, și la modul în care ar putea fi sare și lumină în cadrul acestora. Și dacă simt că acest lucru poate fi valoros pentru copii în vreun fel, pentru a-i învăța – dacă poate fi un mod inocent de a se bucura de harul lui Dumnezeu și de a-i îndruma prin lecții – atunci așa să fie – vom avea o întâlnire.

Sunt dispus să îmi asum riscul de a mă atașa de lumea mondenă pentru a fi credincios din punct de vedere biblic în a fi mărturie. La fel și cu Crăciunul și zilele de naștere și Paștele și închinarea de duminică. Dar să știți că toate aceste lucruri au legătură cu practicile păgâne.

În privința acestui subiect vreau să fiu deschis ca să le dau libertate credincioșilor să găsească calea pentru a fi cât mai eficienți. Așa că îi respect pe cei care renunță la ea ca fiind prea legată de rău și îi respect pe cei care spun: „Nu, hai să o răscumpărăm, să o reformulăm și să o folosim”.

Sursa originală: What Are Your Thoughts on Halloween? https://www.desiringgod.org/interviews/what-are-your-thoughts-on-halloween

Tradus cu permisiune – Translated with permission