Soțul de succes, dar fără valoare
Dacă ai locui în același cartier cu el, ar fi greu să nu fii cel puțin gelos. El are tot ce și-ar dori orice om obișnuit de pe stradă – o casă frumoasă, o afacere de succes și mulți angajați, tot confortul și luxul pământesc pe care și l-ar putea dori un bărbat.
S-a născut într-o familie bogată și, prin urmare, nu a cunoscut niciodată cu adevărat nevoia sau lipsa. Acest bărbat a fost bogat înainte de a putea vorbi. Și ca și cum moștenirea pe care a primit-o nu e de ajuns, afacerea familiei sale este încă înfloritoare. A atins un nivel de prosperitate la care mulți oameni visează și se chinuie toată viața pentru a-l avea, dar ajung să-l guste niciodată. Dacă ai putea intra în garajul său, ai vedea mașini care valorează cât o casă.
Pe lângă toate acestea, are o soție uimitoare – înțeleaptă, frumoasă, încântătoare, femeie rară. Cu cât ești mai mult în preajma ei, cu atât mai mult îți dorești să fii în preajma ei. Știe ce să spună (și ce să nu spună). Îi determină pe oameni să se întrebe cum a reușit un bărbat să agațe un diamant ca ea. Viața lor este genul de viață pe care milioane de oameni ar vrea să o vadă difuzată pe Netflix. Mulți care îl privesc de la distanță se gândesc că el este cu adevărat un soț binecuvântat.
Dar…când Dumnezeu se uită la același bărbat, îl numește lipsit de valoare.
Un om contrar inimii lui Dumnezeu
Atunci când David și oamenii lui, fugind de Saul au ajuns în regiunea unde se desfășura Nabal (numele lui înseamnă literalmente „nebun”, ceea ce ridică adevărate semne de întrebare cu privire la el), și aceștia erau flămânzi, oamenii lui s-au dus la Nabal pentru a cere mâncare. Observați din textul biblic cât de umil și respectuos i se adresează?
„Să trăieşti în pace tu, familia ta şi tot ceea ce este al tău! 7. Am auzit că tunzi oile! Păstorii tăi au fost împreună cu noi, iar noi nu i-am jignit şi nimic din ce era al lor nu s-a pierdut în tot timpul cât au fost în Carmel. 8. Întreabă-ţi slujitorii şi îţi vor spune. Fie ca tinerii să găsească bunăvoinţă în ochii tăi pentru că venim într-o zi de bucurie. Acum dă-le, te rog, slujitorilor tăi şi fiului tău David, ceea ce ai la îndemână” (1 Samuel 25:6-8)
Oamenii lui Nabal confirmă mai târziu povestea lui David: „Totuşi aceşti oameni au fost foarte buni cu noi, nu ne-au jignit şi nu am pierdut nimic cât timp am mers cu ei, atunci când eram pe câmp. 16 Au fost un zid pentru noi atât ziua, cât şi noaptea, în tot timpul cât am fost cu ei, păzind oile.” (1 Samuel 25:15-16). Nu numai că oamenii lui David nu le-au făcut rău ciobanilor lui Nabal, ci chiar i-au ocrotit și i-au binecuvântat. Proprii lui oameni sunt de părere că ar trebui ca Nabal să-i hrănească pe David și oamenii lui.
Ca răspuns, Nabal face următoarele afirmații: „10. Nabal însă le-a răspuns tinerilor lui David: „Cine este David şi cine este fiul lui Işai? Astăzi sunt mulţi slujitori care fug de la stăpânii lor. 11. Să iau oare pâinea mea, apa mea şi carnea pe care am pregătit-o pentru cei ce-mi tund oile şi s-o dau unor oameni care sunt de nu ştiu unde?“” (1 Samuel 25:10-11)
El știa exact cine este David. Altfel, de ce l-ar fi numit „fiul lui Isai” (un nume pe care Saul îl folosește cu răutate din nou și din nou în 1 Samuel 20:27, 30-31; 22:13)? În timp ce David îngenunchează cu mâinile goale, Nabal îl scuipă în față și îl alungă. Și dacă nu ar fi fost soția sa remarcabilă, Abigail, faptele lui l-ar fi costat viața, atunci și acolo (1 Samuel 25:13).
Cinci semne ale unui soț nebun
Ce ar putea învăța soții creștini de la Nabal? Învățăm cel puțin cinci moduri de a fi un om rău și un soț nebun.
1. Putere fără dragoste
Nabal avea genul de putere care ar putea impresiona și intimida bărbații mai slabi. Era un om al câmpului și lucra cu mâinile. Cu toate acestea, el și-a folosit puterea în moduri josnice. Când Scriptura prezintă cuplul Nabal&Abigail, autorul ei spune: „Numele lui era Nabal, iar numele soţiei lui era Abigail. Femeia era ageră la minte şi frumoasă, însă bărbatul era aspru şi rău în faptele lui; el era calebit.” (1 Samuel 25:3). Acest singur cuvânt „aspru” rezumă eșecurile sale ca bărbat. Și-a folosit puterea dată de Dumnezeu pentru a răni, mai degrabă decât pentru a vindeca; pentru a amenința, mai degrabă decât pentru a proteja. S-a bazat pe forță pentru a face ceea ce ar trebui să facă dragostea. A fost crud.
Nu puterea lui era problema. Nu, soții evlavioși sunt bărbați puternici – ei trebuie să fie puternici pentru a face ceea ce Dumnezeu îi cheamă să facă, pentru a suporta ceea ce Dumnezeu îi cheamă să suporte și pentru a înfrunta ceea ce Dumnezeu îi cheamă să înfrunte. Bărbații care sunt în Hristos, au renunțat la lene, la timiditate și la fragilitate. Ne îmbrăcăm cu armura lui Dumnezeu pentru a lupta în bătăliile lui Dumnezeu, în puterea lui Dumnezeu. Și, pe măsură ce ne exercităm această putere, cei din casele și bisericile noastre (spre deosebire de apropiații lui Nabal) sunt îngrijiți și în siguranță. Orice soție cu discernământ iubește să fie condusă de un bărbat puternic care iubește binele.
2. Curaj fără înțelepciune
Nu poți să citești o astfel de istorisire și să pui la îndoială curajul lui Nabal. Când unsul Domnului, înarmat, a stat în curtea lui și a cerut mâncare pentru mica lui armată de soldați, omul îi trimite la plimbare. „Cine este David? Cine este fiul lui Isai?”. Practic, a scos o săgeată în flăcări și a țintit-o spre pieptul unui războinic înfometat, disprețuind prudența și invitând la violență. Avea coloană vertebrală pentru a rămâne pe poziții, dar alesese locul greșit în care să stea. Și-a plantat steagul pe nebunie și a riscat totul pentru mândrie.
Din nou, nu curajul era problema lui. Oamenii evlavioși sunt mai dispuși decât majoritatea să se sacrifice pentru binele altora. Ei se bazează pe promisiuni precum Isaia 41:10: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te înspăimânta, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te voi întări, te voi ajuta, te voi sprijini cu dreapta Mea biruitoare.” Și pentru că Dumnezeu, și nu sinele, este sursa și scopul curajului lor, ei nu aleg lupte stupide (mai ales cu soțiile lor). Ei nu-i pun în pericol pe cei pe care sunt chemați să-i protejeze de dragul ego-ului lor. Ei se riscă pe ei înșiși cu înțelepciune și în dragoste. Ei știu când să intervină și să rămână pe poziții – pentru familiile lor, pentru biserică, pentru Dumnezeul lor – și când să întoarcă și celălalt obraz.
3. Bogăție fără generozitate
Cu toate relele pe care Nabal le putea face și le-a făcut, Dumnezeu i-a îngăduit să prospere pentru o vreme. Avea genul de hambare care ar fi putut hrăni confortabil o mică armată. El nu era doar bogat. „Omul era foarte bogat”, „Avea trei mii de oi și o mie de capre” (1 Samuel 25:2). Se pune accent pe bogăția acestui om – și cât de prost o gestionează. Putea să-l hrănească pe David și pe oamenii lui, fără pierderi semnificative, dar nu a făcut-o. A fost egoist și zgârcit față de toată lumea.
Nabal construise hambarele cele mai mari. El întruchipa imnul prostului: „Suflete, ai multe bunuri, adunate pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi bucură-te!” (Luca 12:19). Și ce îi spune Dumnezeu acelui om? „Nesăbuitule! Chiar în noaptea aceasta ţi se cere sufletul; şi lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?!” (v. 20). La care Isus adaugă: „Aşa este cel care adună pentru sine, dar care nu este bogat faţă de Dumnezeu!” (v. 21). Iar a fi bogat față de Dumnezeu înseamnă, de obicei, a fi generos față de altcineva. Înseamnă să strângi o comoară pentru alții, să le satisfaci nevoile pe cheltuiala ta (uneori semnificativă). Soții evlavioși sunt darnici, ca Tatăl nostru, nu păstrători sau zgârciți.
4. Succes fără recunoștință
Nabal conducea o „companie” în plină expansiune. Acțiunile sale erau în creștere. Consiliul de administrație era mulțumit de profituri. Din toate punctele de vedere, cariera acestui om era un succes nebunesc. Adică…. din toate punctele de vedere, mai puțin unul. Dumnezeu a privit la tot ceea ce Nabal realizase și câștigase și a văzut un singur lucru: eșec. A văzut faliment. A numit întreaga întreprindere fără valoare. Câți oameni, chiar și în bisericile noastre, sunt extraordinar de apreciați la locul de muncă și totuși sunt pierduți în toate celelalte domenii ale vieților lor? Câți dintre ei sunt apreciați de colegii și concurenții lor și totuși abia dacă sunt tolerați acasă? Câți dintre bărbați au o ambiție nesfârșită în afara familiei și a bisericii, dar le rămâne mult prea puțin pentru a da acolo unde contează cel mai mult?
Bărbații evlavioși muncesc din greu, indiferent de munca pe care o fac, ca pentru Domnul lor și nu ca pentru oameni (Coloseni 3:23). Bărbații creștini își fac munca cu o excelență neobișnuită – și cu o recunoștință neobișnuită. Observați cum vorbește Nabal: „Să iau oare pâinea mea, apa mea şi carnea pe care am pregătit-o pentru cei ce-mi tund oile şi s-o dau unor oameni care sunt de nu ştiu unde?”. Dumnezeu i-a dat totul, însă el nu a fost dispus să dea nimic. Dumnezeu i-a păzit slujitorii și oile, iar el a „răsplătit” acest lucru cu răutate (1 Samuel 25:21). Soții după inima lui Dumnezeu sunt extraordinar de umili și recunoscători, chiar și în micile câștiguri și succese. Și pentru că sunt credincioși în cele mici, Dumnezeu le dă adesea în grijă lucruri mari (Luca 19:17, 24-26).
5. Foame fără autocontrol
În cele din urmă, Nabal era un om stăpânit de poftele sale. Pasiunile cărnii sale au purtat un război cu sufletul său, iar sufletul său a renunțat mult prea repede. Când Abigail îl căuta, „el ținea un ospăț în casa lui, ca un ospăț de rege. Și inima lui Nabal era veselă în el, căci era foarte beat” (1 Samuel 25:36). Chiar și în momentul în care războiul îi bătea la ușă, el a pus mâna pe sticlă și și-a mai turnat un pahar. Când oamenii de sub acoperișul său aveau nevoie ca el să se ridice și să fie bărbat, el a ales în schimb să se bucure de niște prostești și amorțite. S-a satisfăcut pe sine și i-a abandonat pe toți ceilalți.
Înainte de a-l disprețui pe Nabal… Nu facem și noi uneori același lucru, chiar dacă în moduri mai subtile? Oare nu ne dăm uneori prea ușor la o parte și ne părăsim posturile de soți și tați? Ce indulgență din viața noastră tinde să ne amorțească simțul urgenței și responsabilității spirituale și relaționale?
Când apostolul Pavel se adresează bărbaților mai în vârstă din biserică, el le poruncește: „Cei vârstnici trebuie să fie demni, onorabili, cumpătaţi, sănătoşi în credinţă, în dragoste şi în răbdare.” (Tit 2:2). Iar bărbaților mai tineri, câteva versete mai târziu, el spune, pur și simplu: „cei tineri să fie cu stăpânire de sine.” (Tit 2:6). Nu fără bucurie, pentru că soții evlavioși sunt bărbați fericiți, dar nu în moduri ieftine, ușoare, superficiale.
Bărbații stăpâniți de har sunt bărbați care se stăpânesc pe ei înșiși. Nu ne bazăm, ca mulți bărbați, pe meciuri de fotbal, pe carne afumată, pe jocuri video sau pe cocktailuri artizanale pentru ușurare și exaltare. Suntem încântați să fim fiii aleși ai lui Dumnezeu, frații lui Christos cumpărați cu sânge, viitorii împărați ai Universului. Și ne bucurăm de orice alt dar pământesc – mâncarea și băutura, căsătoria și sexul, fotbalul și Netflix – cu moderație, pentru a păstra cea mai mare, cea mai deplină și cea mai puternică plăcere, și anume Dumnezeu.
Valoarea bărbaților vrednici
Nabal, la fel ca mulți alți soți din Scriptură, îi învață pe soți ce nu trebuie să fie și să facă. Cu toate acestea, eșecurile sale ne oferă un fel de hartă. Ele ne învață că ceea ce contează e modul în care tratăm ceea ce (și pe cine) ne-a încredințat Dumnezeu.
Contează modul în care ne tratăm lucrurile noastre, ceea ce ni s-a încredințat – cum ar fi veniturile. Suntem altruiști și stăpâni pe noi înșine, sau egoiști și delăsători? Timpul, banii și darurile care ne-au fost date răspund în mod constant nevoilor reale din jurul nostru? Pentru oamenii din lume, ceea ce au este dumnezeul lor, așa că primesc și cheltuiesc într-un mod oribil. Cei al căror Dumnezeu este în ceruri, însă, nu divinizează prosperitatea, așa că își îngrijesc bunurile cu lejeritate și le dăruiesc în mod liber. Ei știu că, în Dumnezeu, au „ceva mai bun şi care rămâne.” (Evrei 10:34).
Contează felul în care care ne purtăm cu oamenii din viața noastră – soția, copiii, vecinii de lângă noi, familia, biserica, oamenii care ne admiră (sau ne invidiază). Dorința finală a majorității bărbaților nu e să fi lucrat mai multe ore la birou sau să fi încercat mai mult să obțină o promovare. Majoritatea bărbaților aflați spre sfârșitul vieții își doresc să fi dat prioritate oamenilor care îi așteptau acasă în fiecare zi. Străduiește-te, prin harul lui Dumnezeu, să fii cel mai roditor acolo unde contează cel mai mult. Nu te face cunoscut în primul rând prin locul tău de muncă și prin ceea ce ai, ci prin modul în care iubești și dăruiești.
Contează modul în care îi tratăm pe unșii lui Dumnezeu. Nabal l-a trimis pe regele ales să plece flămând, iar apoi a adăugat și o insultă.
De atunci, Dumnezeu a trimis un nou David. Și-a trimis propriul Fiu în lumea noastră. Așadar, cum îl vom primi noi? Și nu doar în diminețile de duminică, ci și în după-amiezile de luni și în serile de vineri. Îi vom acorda mai multă atenție decât i-a acordat Nabal lui David în acea zi? Vom alerga la El, îi vom acorda prioritate, îl vom lăuda și vom petrece timp cu El?
În cele din urmă, ceea ce face diferența dintre un soț bun și nebun, dintre unul credincios și unul necredincios, este modul în care îl tratează pe Christos.
Sursa originală: The Successful and Worthless Husband – https://www.desiringgod.org/articles/the-successful-and-worthless-husband
Tradus cu permisiune – Translated with permission