Și dacă ți se întâmplă tot ceea ce-i mai rău?

Mă pomenesc că mă găsesc din ce în ce mai plină de frică. Nu o teamă care să-ți taie respirația, care să te cuprindă, ci genul de teamă constantă care apare atunci când privești tendințele descurajante ale prezentului și presupui că lucrurile nu se vor schimba niciodată. Când te gândești la viitor și te întrebi: “Și dacă ți se întâmplă tot ceea ce-i mai rău?“.

Și dacă?

Mi-am petrecut o viață întreagă gândindu-mă la “ce se întâmplă dacă?“. Aceste întrebări au un mod de a mă tulbura, de a-mi distruge liniștea, de a mă lăsa nesigură.

Oamenii din Biblie erau și ei neliniștiți de întrebările “ce-ar fi dacă?“. Când i s-a spus să îi conducă pe israeliți, Moise L-a întrebat pe Dumnezeu: “Și dacă nu mă cred?“. Servitorul lui Avraam a întrebat despre viitoarea soție a lui Isaac: “Și dacă tânăra refuză să vină cu mine?“. Frații lui Iosif au întrebat: “Și dacă Iosif ne poartă pică?“. Cu toții se întrebau ce se va întâmpla dacă circumstanțele vor merge prost. La fel ca și noi.

Cu toții ne confruntăm cu o serie uluitoare de “ce se întâmplă dacă?“. Unele sunt probleme minore, în timp ce altele au repercusiuni care ne schimbă viața. Ce se întâmplă dacă îmi moare copilul? Dacă mă îmbolnăvesc de cancer? Dacă mă părăsește soțul meu?

Adevărul neplăcut este că oricare dintre aceste lucruri s-ar putea întâmpla. Nimeni nu este scutit de tragedie sau durere. Nu există nicio garanție a unei vieți ușoare. Pentru niciunul dintre noi. Niciodată.

Mă gândeam la această realitate cruntă încă de acum câteva luni. Pe parcursul a mai multor zile, am adus numeroase dorințe și cereri înaintea Domnului. Îmi doream ca ele să fie împlinite. Dar întrebarea de neconceput mă bântuia: Ce se întâmplă dacă dorințele mele cele mai personale nu sunt niciodată îndeplinite și dacă coșmarurile mele devin realitate?

Este Dumnezeu suficient?

În timp ce priveam pierdută în Biblie, mi-am amintit de întrebările cu care mă luptam de zeci de ani. “Este Dumnezeu suficient? Dacă cele mai profunde temeri ale mele se vor realiza, va mai fi El suficient?” De fiecare dată când aceste întrebări apăruseră în trecut, le îndepărtasem din mintea mea. Dar de data aceasta, știam că trebuie să le înfrunt.

M-am întrebat: Dacă starea mea de sănătate se va deteriora și voi ajunge într-o instituție, va fi Dumnezeu suficient? Dacă copiii mei se vor răzvrăti și nu vor umbla niciodată îndeaproape cu Domnul, va fi Dumnezeu suficient? Dacă nu mă voi recăsători niciodată și nu mă voi mai simți niciodată iubită de un bărbat, va fi Dumnezeu suficient? Dacă slujirea mea nu va înflori și nu voi vedea niciodată roade din ea, va fi Dumnezeu suficient? Dacă suferința mea continuă și nu voi găsi niciodată scopul ei, va fi Dumnezeu suficient? Mi-aș fi dorit să pot spune automat: “Da, bineînțeles că Dumnezeu va fi suficient“. Dar m-am luptat. Nu voiam să renunț la visele mele, să renunț la lucrurile care îmi erau dragi, să renunț la ceea ce mă simțeam îndreptățită.

Am reflectat asupra contractului meu unilateral nescris cu Dumnezeu, în care promit să îmi fac partea mea dacă El îmi îndeplinește dorințele. Am recunoscut cu reticență că o parte din dorința mea de a fi credincioasă era înrădăcinată în așteptarea unei răsplătiri. Oare Dumnezeu îmi datora ceva?

“Dumnezeu nu ne-a promis o viață fără probleme.”

Cu reticență, mi-am deschis mâinile, pline de visele mele, și i le-am predat Lui. Nu am vrut să-L iubesc pe Dumnezeu pentru ceea ce putea face pentru mine. Voiam să-L iubesc pe Dumnezeu pentru cine este El. Să mă închin Lui pentru că este vrednic.

Prezența lui Dumnezeu m-a copleșit pe măsură ce am renunțat la așteptările mele. El mi-a reamintit că am ceva mult mai bun decât o asigurare pentru ca fricile mele “ce se întâmplă dacă?” să nu se întâmple. Am asigurarea că, și dacă se vor întâmpla, El va fi acolo în mijlocul lor. El mă va purta. El mă va mângâia. El va avea grijă cu tandrețe de mine. Dumnezeu nu ne promite o viață fără probleme. Dar ne promite că va fi acolo în mijlocul necazurilor noastre.

Și chiar dacă

În Biblie, lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego nu li s-a garantat eliberarea. Chiar înainte ca Nebucadnețar să-i arunce în foc, ei au oferit unele dintre cele mai curajoase cuvinte rostite vreodată. “Dacă vom fi aruncați în cuptorul aprins, Dumnezeul pe care îl slujim este în stare să ne izbăvească din el… . Dar chiar dacă nu o va face, vrem să știi că nu vom sluji zeilor tăi . . . .” (Daniel 3:17-18).

Chiar dacă.

Chiar dacă se întâmplă ce este mai rău, harul lui Dumnezeu ne este suficient. Acei trei tineri au înfruntat focul fără teamă pentru că știau că, indiferent de rezultat, acesta va fi în cele din urmă spre binele lor și spre gloria lui Dumnezeu. Ei nu s-au întrebat “dacă” s-ar întâmpla ce e mai rău. Erau mulțumiți știind că “și chiar dacă” se va întâmpla ce era mai rău, Dumnezeu va avea grijă de ei.

Chiar dacă.

Aceste două cuvinte simple au eliminat frica din viață. Înlocuirea lui “ce se întâmplă dacă” cu “chiar dacă” este unul dintre cele mai eliberatoare schimburi pe care le putem face vreodată. Ne schimbăm temerile iraționale legate de un viitor incert cu asigurarea plină de iubire a unui Dumnezeu neschimbător. Vedem că, și chiar dacă s-ar întâmpla ce e mai rău, Dumnezeu ne va purta. El va fi în continuare bun. Și nu ne va părăsi niciodată.

“Chiar dacă ni s-ar întâmpla ce e mai rău, Dumnezeu ne va purta.“

Habacuc folosește frumos acest schimb. Deși Îl implorase pe Dumnezeu să salveze poporul său, totuși își încheie cartea cu acest rafinat “chiar dacă“….

Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da niciun rod,

chiar dacă rodul măslinului va lipsi şi câmpiile nu vor da hrană,

chiar dacă oile vor pieri din staule şi nu vor mai fi boi în grajduri, 

Chiar și atunci,

eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!

(Habacuc 3:17-18).

Amin.

Sursa originală: What If The Worst Happens?– https://www.desiringgod.org/articles/what-if-the-worst-happens

Tradus cu permisiune – Translated with permission