Cum să iubești o soră în Christos?

Un ghid pentru bărbații singuri

De-a lungul deceniului în care am fost un bărbat necăsătorit în biserică (de la vârsta de 19 la 29 de ani), am învățat multe despre „bărbăția evlavioasă” a unui bărbat necăsătorit. Totuși, o lecție care s-a dovedit oarecum evazivă a fost cum să relaționez cu femeile singure.

Fără îndoială am crescut în acest domeniu. Faptul că am fost creștin încă din adolescență m-a ajutat să evit o mare parte din prostiile din adolescență de care au parte necreștinii (slavă Domnului). M-am bucurat de câteva relații sănătoase cu surori în Hristos – relații marcate de claritate, respect reciproc și o prietenie corectă. Chiar și așa, deseori mă simțeam în derivă. Uneori am păstrat o distanță rece atunci când ar fi trebuit să spun un cuvânt bun unei fete, alteori m-am apropiat când ar fi trebuit să stau la distanță. Cert este că am rănit și am fost rănit.

Surorile spirituale din viața unui om singur sunt un dar incalculabil. De fapt, printre binecuvântările la care se referă Domnul Isus când promite „de o sută de ori mai mult „ celor care îl urmează, el menționează în mod specific nu doar „casă, sau fraţi … sau mamă, sau tată, sau copii sau ogorul”, ci și „surori” (Marcu 10:29-30). Isus le oferă aceste surori bărbaților singuri ca prieteni și colegi de pelerinaj pe calea de la har la glorie.

Dar pentru a relaționa bine cu surorile în Christos este nevoie de atenție. Este nevoie de dragoste și înțelepciune, de smerenie și sfat, de stăpânire de sine și de sensibilitate la Duhul Sfânt. Așadar, cum ar putea un bărbat singur să se maturizeze în relațiile sale cu femeile singure? Cum ar putea el să devină mai mult fratele pe care Isus îl cheamă să fie?

Chemarea noastră la onoare

Dacă ar fi să alegem un singur cuvânt care să surprindă poziția generală a unui bărbat singur față de femeile din viața sa, acesta ar trebui să fie onoarea. Apostolul Petru se referă la onoare ca fiind chemarea unui soț față de soția sa (1 Petru 3:7), dar această onoare nu începe atunci când un bărbat devine soț. Ea începe atunci când devine frate. Bărbăția evlavioasă include impulsul de a proteja și de a respecta, de a prețui și de a păstra – de a onora.

Avem două exemple excelente de fraternitate în Noul Testament: pe Domnul nostru Isus și pe apostolul Pavel. Domnului Isus nu i-a fost rușine să le spună „surori” ucenicelor sale de sex feminin (Matei 12:50). Deși a ales bărbați ca cei doisprezece apostoli ai Săi, a chemat și multe femei să Îl urmeze, uneori chiar trăind din proviziile lor financiare (Luca 8:1-3).  Luca 10:39 surprinde felul în care se simțeau femeile în preajma lui Isus, Maria „s-a aşezat la picioarele Domnului şi asculta cuvintele Lui” , era în siguranță, acasă la ea, onorată să Îl asculte.

Pavel, la fel ca Domnul Isus, nu a ezitat să le onoreze pe surorile din viața sa și să o facă în mod public. Din cele douăzeci și nouă de persoane pe care le salută în Romani 16, nouă sunt femei. Iar dintre aceste femei, „sora noastră Fivi” primește prima sa laudă ca diaconiţă a bisericii și ajutor pentru mulți, inclusiv pentru Pavel (Romani 16:1-2). De asemenea, în Filipeni, când Pavel le pomenește pe Evodia şi Sintichia, el le laudă ca surori ” s-au ostenit alături de mine la răspândirea Evangheliei” (Filipeni 4:3). Totuși, Pavel părea să stabilească limite în ceea ce privește relațiile sale cu femeile – de exemplu, toți tovarășii săi de călătorie erau bărbați – dar, respectând aceste limite, el dădea dovadă de onoare în relația cu surorile de credință.

Așadar, dacă un bărbat singur vrea să relaționeze cu femeile așa cum au făcut-o Isus și Pavel, va învăța arta de a-și onora surorile. El se va întreba cum ar putea să le facă pe femei să se simtă în siguranță, demne și văzute. Și, în acest scop, el ar putea să-și îndrepte atenția în 4 direcții clare: puritate, claritate, curaj și comunitate.

1. Puritate

Atunci când Pavel îi spune tânărului Timotei cum ar trebui să se raporteze la diferiții membri ai bisericii sale, el îl îndeamnă să trateze „pe cele tinere – ca pe nişte surori, cu toată curăţia” (1 Timotei 5:2). O astfel de curăție va modela comportamentul exterior al lui Timotei față de femei, dar numai prin modelarea mai întâi a caracterului său interior, inclusiv în cele mai private și ascunse domenii ale inimii și minții.

Un om evlavios știe că atât cuvintele cât și acțiunile necurate vin „din belșugul inimii” (Matei 12:34; 15:19). Așadar, un om evlavios își păzește inima mai presus de orice altceva. El știe că, dacă această cetate este compromisă, întregul tărâm cade. Dacă acest izvor este poluat, toată apa se murdărește. Oricât de mult ar părea că onorează femeile în exterior, onoarea lui este ipocrizie atâta timp cât le spurcă pe femei prin gândurile lui și ceea ce face în privat. Și, cu toate secretele și ascunzișurile, dezonoarea din inima lui își va găsi calea spre comportamentul lui mai devreme sau mai târziu.

Prin urmare, un bărbat evlavios ar trebui să urmărească puritatea – nu doar parțial, ci o puritate a inimii și a minții în întregime. Să deschidă fiecare fereastră, fiecare ușă, de la dulap la pivniță și de la pod, cerându-i lui Dumnezeu să curețe întreaga casă a ființei lui. Pornografia nu este bună, dar nici fanteziile nu sunt mai puțin rele, nici să te întorci să te întorci să privești nu este mai puțin rău, nici o evaluare subtilă a formelor unei femei nu este scuzabilă.

Niciun bărbat (sau femeie, de altfel) nu va atinge puritatea perfectă aici, pe pământ. Puritatea perfectă vine doar atunci când vom vedea în cele din urmă fața lui Isus (1 Ioan 3:2). Până atunci, harul abundă pentru fiecare luptător care umblă în lumină. Dar, dacă vrem să onorăm femeile din viața noastră, vom începe de aici. Vom crede că puritatea interioară, care izvorăște dintr-o bucurie vie în Isus, poartă cu sine plăceri pe care impuritatea nu le poate oferi niciodată. Și astfel vom spune nu poftei și vom continua să spunem nu de fiecare dată, spunându-i da lui Christos și mergând înainte.

2. Claritate (în cuvinte și fapte)

După ce ți-ai ațintit ochii pe puritate, îndreaptă-ți atenția și spre claritate. Printre femeile singure din bisericile noastre, unele se simt probabil confuze cu privire la comportamentul unora din frații singuri. Oare dorește să îi fie prieten sau dorește mai mult de la ea? Oare i-ar scrie atât de des și ar fi atât de interesat de ea dacă nu ar dori mai mult? Ce ar trebui să creadă dacă au conversații profunde și dese?

Pe de o parte, astfel de întrebări sunt uneori inevitabile; ele apar în mod natural din incertitudinea singurătății. Pe de altă parte, bărbații singuri pot face multe pentru a oferi claritate cu privire la intențiile lor. Ei pot vorbi astfel încât să evite flirtul și sugestia, pot acționa în mod consecvent cu privire la intențiile lor. Bărbații pot aduce binecuvântarea clarității într-un cadru relațional adesea plin de confuzie.

„Fiecare dintre voi ar trebui să fie preocupat nu doar de interesele lui, ci şi de ale altora”, scrie Pavel (Filipeni 2:4). Relațiile cu femeile singure pot să îi ispitească adesea pe bărbați să privească la propriile interese. Flirtul pare distractiv, împărtășirea glumelor oferă un sentiment de intimitate, schimbul de priviri atinge o dorință profundă de apropiere. Cu toate acestea, atunci când flirtul, glumele și privirile reciproce au loc în afara unei căutări intenționate, ele pot călca în picioare inima unei femei.

Cum ar putea un bărbat să-și dea seama dacă relaționează cu femeile cu claritate în cuvinte și fapte? El ar putea să-și pună următoarele întrebări:

• Oare ofer o atenție specială unei anumite fete/ femei?
• Când o văd într-o mulțime de oameni, mă îndrept mereu prima dată spre ea?
• Mă uit instinctiv spre ea în conversațiile de grup?
• Comunic cu ea cu genul de profunzime sau frecvență care ar putea sugera interes?
• Simt că vreo fată/femeie îmi acordă o atenție specială? Și dacă da, am făcut ceva pentru a încuraja interesul ei?

Construite corect, limitele clare oferă spațiu pentru ca relațiile bune să crească. Atunci când o fată/femeie nu are nicio îndoială că un bărbat este doar un frate în Christos, el poate sluji alături de ea (și de alții) fără suspiciuni și fără sugestii și se poate bucura de conversații fără a trezi în mod nechibzuit gânduri și bănuieli din partea ei.

3. Curajul

Vine un moment, desigur, când o relație marcată de claritate pare că ar putea deveni mai mult. Treptat, fata/femeia crește în ochii unui bărbat. Prietenia lor se adâncește în limite înțelepte și el începe să se întrebe dacă ea ar putea simți același lucru. Cum o onorează el acum, când inima lui se îndreaptă spre a curta fata/femeia respectivă? În parte, dând dovadă de curaj.

Cineva trebuie să facă primul pas și cel mai înspăimântător. Cineva trebuie să inițieze conversația riscantă, să spună un cuvânt îndrăzneț, să pună o întrebarea sinceră. Cineva trebuie să conducă înspre vulnerabilitate. De ce nu tu? Apelul la claritate învață bărbații să trateze interesele femeilor mai presus de ale lor, așa că de ce nu și în acest fel?

Fără îndoială, și femeile pot găsi modalități de a da dovadă de curaj în a face primul pas. Amintiți-vă de Rut. Dar, în general, impulsul unui bărbat evlavios de a le proteja pe femeile din jurul său îl obligă să se vulnerabilizeze el, știind foarte bine că ar putea fi respins. „Din cer a venit și a căutat-o”, cântăm despre Mirele nostru. Așadar, ca o reflexie slabă a Lui, ca un ucenic slab, du-te și caută-ți mireasa.

Cu siguranță, trebuie să stăm departe de a fi niște curajoși nesăbuiți. Pentru a înțelege la ce mă refer, am să vă dau un exemplu: Un bărbat a încercat să curteze o femeie care abia îl cunoaște și care nu are nicio idee despre ceea ce va urma în viața ei, în relația dintre ei. Poate ea l-a auzit vorbind doar din cealaltă parte a camerei, poate l-a cunoscut doar de la distanță, iar acum, din senin, el își împărtășește iubirea și poate îi mai și spune că ar vrea ca ea să fie „a lui” și o întreabă dacă nu ar vrea să o plimbe cu mașina prin oraș.

Dar, lăsând la o parte nesăbuința, un bărbat singur și evlavios nu poate renunța la curaj. S-ar putea ca fata să te dezamăgească și să te respingă, dar, cu siguranță te va respecta pentru ceea ce ai făcut. O vei fi onorat-o prin abordarea ta, prin luciditatea ta, prin curajul tău, iar Domnul Isus știe cum să vindece inimile rănite pe drumul onoarei (Psalmul 147:3).

4. Comuniune (în toate)

În cele din urmă, în relațiile de frățietate, rămâi în comunitate. Uneori, puritatea poate părea de neatins. Claritatea poate părea confuză. Curajul poate părea descurajant, fără speranță. Dar cu o comunitate alături de tine – care te sfătuiește cu înțelepciune (Proverbe 12:15), care te îndeamnă „la dragoste și la fapte bune” (Evrei 10:24) – totul poate părea dintr-o dată posibil.

Colegul meu Marshall Segal numește comunitatea bisericească „a treia roată la căruță de care avem nevoie cu toții”.

Cu toții avem nevoie de o a treia roată la căruță, de oameni care ne cunosc cu adevărat și ne iubesc și care vor ce este mai bine pentru noi, chiar dacă nu este ceea ce ne dorim pe moment.

Astfel de oameni s-ar putea să nu fie ușor de găsit. Și chiar dacă îi găsim, s-ar putea ca ei să nu ne ofere în mod voluntar sfaturile pe care avem nevoie să le auzim. Probabil că va trebui să căutăm și să extragem sfaturi de la ei. Dă-i drumul, atunci, și povestește cu un frate cum arată ispita în acest moment. Cere unui cuplu căsătorit să îți supravegheze relațiile cu femeile singure – și să îți spună dacă pari prea apropiat sau prea distant. Când vine momentul să ai curaj, găsește putere în cuvintele și rugăciunile altora. Și apoi în același fel găsește alinare.

Niciun bărbat nu rămâne singur pe calea onoarei. Dar cu ajutorul fraților, al taților și al mamelor – daruri ale acelei comunități, el poate învăța să le iubească și să le onoreze pe surorile din viața sa.

Sursa originală: How To Love A Sister In Christ? – https://www.desiringgod.org/articles/how-to-love-a-sister-in-christ

Tradus cu permisiune – Translated with permission