Când trenul vieții te duce în altă direcție

Oare nu cumva ocolul în care te afli este de fapt noul tău drum al vieții?

Sau cel puțin, recunosc că mă aflu pe un alt drum? Unul care s-ar putea să nu aducă vindecarea și restaurarea pe care le-aș dori, ci mai degrabă o apropiere de Isus pe care nu aș putea-o obține în alt mod. Mă țin cu pumnii strânși de ideea că poate vor apărea unele lucruri care vor schimba circumstanțele prezente?  Mă agăț mai strâns de speranța care nu va dezamăgi niciodată – speranța care este înrădăcinată în Isus?

Da.

Dumnezeu mă invită să Îi cer să schimbe lucrurile pe care eu le doresc a fi diferite. El vrea ca eu să perseverez, să am încredere că rugăciunile mele vor face diferența.

Dar, în același timp, Dumnezeu îmi cere să accept unde sunt. Să-L las să Se întâlnească cu mine în întunericul în care mă găsesc. Să găsesc alinare în prezența Lui. Să-L văd pe El ca fiind mai important decât orice schimbare a circumstanțelor vieții mele.

Dumnezeu mă cheamă să le fac pe amândouă. În fiecare zi. Indiferent de care-i drumul pe care mă aflu.

Adaptarea la noua normalitate

De cele mai multe ori vechiul drum parcă era mai relaxant și mai ușor de parcurs. Noul drum poate fi accidentat și sinuos, îngust și cu curbe ascuțite. Și mă trezesc că tânjesc după ușurința de care aveam parte înainte.

Dar și noul drum are beneficii, poate nu în ceea ce privește ușurința, ci în a vedea viața altfel. Mai reflexiv. Să observ cu adevărat realitatea în loc să mă grăbesc să o iau înainte, fără să țin cont de ceea ce mă înconjoară.

Dar, indiferent de ceea ce câștig, este o provocare să accept că ocolul este acum noul drum.

Mă lupt zilnic cu această realitate, pe măsură ce experimentez noi slăbiciuni și dureri din cauza post-polio. Uneori este temporară, dar adesea este permanentă. Pierderea devine noua normalitate. Iar eu trebuie să mă adaptez.

“Dumnezeu ne cheamă să Îl întâlnim în întuneric și să Îl vedem ca fiind mai important decât circumstanțele noastre.“

Luna trecută, intram într-o clădire cunoscută când mi-am dat seama că nu pot urca pe bordură fără ajutor. Fără alte opțiuni, am cerut cu reticență ajutorul unui trecător. Doamna a fost caldă și amabilă în timp ce m-a ajutat și am avut o conversație încurajatoare intrând împreună.

De atunci, nu am mai putut urca pe trotuare fără ajutor. Această limitare va schimba locurile în care pot merge singură și va trebui să planific din timp.

Ca să fiu sinceră, nu vreau să planific din timp. Nu-mi plac limitările. Și totuși, la fel ca și conversația mea dulce cu un străin, sunt sigură că Domnul are binecuvântări neașteptate de-a lungul acestui drum.

Îmi dau seama că nu mă pot agăța de trecut. Nu pot să mă întorc pe vechiul drum și să pun totul la loc, așa cum a fost. Unele lucruri se vor îmbunătăți în timp. Unele rugăciuni vor fi ascultate în mod miraculos. Unele vise se vor împlini.

Dar vechiul drum a dispărut.

Iar în mintea mea, de multe ori va fi amintit ca fiind mai bun decât a fost de fapt. Așa au făcut și israeliții când s-au plâns după ce au fost eliberați din sclavie, spunând: “Ne amintim de peștele pe care l-am mâncat în Egipt și care nu costa nimic, de castraveți, pepeni, praz, ceapă și usturoi. Dar acum puterea noastră s-a uscat și nu avem nimic altceva decât această mană la care să ne uităm” (Numeri 11:4-6).

Nu mai privi înapoi

Israeliții au omis să spună că, deși aveau mâncare, erau sclavi. Viața lor în Egipt nu a fost perfectă. Ei strigaseră continuu la Dumnezeu pentru a-i elibera din sclavie.

Așadar, nu priviți înapoi la trecut și nu presupuneți că a fost perfect. Nu a fost. Nici al meu nu a fost perfect.

Acest nou drum pe care mă aflu, oricât de accidentat și de întortocheat ar fi, este calea pe care Dumnezeu a ales-o pentru mine. Este cel mai bun drum. Singurul pe care merită să-l urmez.

“Nu vă mai uitați în trecut ca să spuneți că a fost perfect. Nu a fost.“

Dacă voi continua să privesc cu nostalgie la vechea cale, concentrându-mă mai degrabă pe ceea ce am pierdut decât pe ceea ce am, voi rata recompensele noii căi.

Trebuie să-mi deschid ochii. Să observ ce este în jurul meu. Să-mi amintesc că Dumnezeu merge înaintea mea. Nu trebuie să mă tem, căci El știe ce este în față.

Așa cum a promis: “Îi voi conduce pe orbi pe o cale pe care nu o cunosc, îi voi călăuzi pe cărări pe care nu le-au cunoscut. Voi transforma întunericul de dinaintea lor în lumină, locurile accidentate în teren neted. Acestea sunt lucrurile pe care le fac Eu și nu le părăsesc” (Isaia 42:16).

Dumnezeu mă călăuzește pe această nouă cale.

Mă aflu pe drumul cel bun.

La fel și voi.

Sursa originală: When the Detour Becomes Your New Road – https://www.desiringgod.org/articles/when-the-detour-becomes-your-new-road

Tradus cu permisiune – Translated with permission