Sinucidere și mântuire
Am primit aproape o sută de întrebări pe e-mail de la ascultătorii noștri, legate de problema serioasă a sinuciderii și a mântuirii. Mai multe e-mailuri recente se refereau la sinuciderile pastorilor. Andrew, un ascultător obișnuit al podcastului din Ankeny, Iowa, ne-a scris: „Pastor John, recent, pastorul familiei de la o biserică locală s-a sinucis. Ce se întâmplă cu sufletul unui credincios care se declară născut din nou și care se sinucide? Este acesta păcatul de neiertat? Arată acest lucru că persoana respectivă nu a fost niciodată de fapt un credincios, deoarece nu a perseverat? Sau este posibil ca o persoană care se sinucide să meargă totuși în rai?” Așadar, pastore John, acestea sunt întrebări dificile, dar nu sunt noi pentru dumneavoastră.
Pot spune că am fost martor îndeaproape la mai multe sinucideri de-a lungul vieții. Am curățat subsolul după ce poliția a scos cadavrul unui bărbat care s-a împușcat în cap. Am folosit o mătură pentru a mătura sângele (și alte chestii) într-un făraș și le-am turnat în chiuveta de la spălătorie pentru ca soția lui să nu fie nevoită să vadă ce era acolo. Și apoi i-am făcut înmormântarea cinci zile mai târziu. A fost un credincios declarat. Am făcut o înmormântare pentru o tânără care a sărit de la fereastra camerei ei de la psihiatrie, din spitalul de la capătul străzii pe care locuiesc, unde se credea că ar fi în siguranță în suferința ei psihică. Și a murit sărind de la fereastră.
Neîncrederea în Dumnezeu
Să fim bine înțeleși acum. Sinuciderea este ceva serios. Ne jucăm cu focul aici. Este grav din punct de vedere spiritual și veșnic să te omori pe tine însuți. Nu este un lucru ușor. Și oricine mă ascultă acum și se gândește la sinucidere: Nu o face! Există o cale mai bună. Își promit, în numele lui Isus Christos, că există o cale mai bună. Nu simți asta, poate, chiar acum, dar sentimentele tale nu sunt adevărate. Ele te înșală. Dumnezeu are o altă cale pentru tine, iar asta este cât se poate de adevărat. El are întotdeauna o altă cale. Așteaptă-L și căută ajutorul de care ai nevoie, pentru că Biblia este foarte serioasă când vorbește despre crimă.
1 Ioan 3:15: „Oricine urăște pe fratele său este un ucigaș, și știți că nici un ucigaș nu are viață veșnică în el.” Asta ar trebui să-i sperie de moarte pe cei care se gândesc să-și pună capăt vieții. Deci, ce înseamnă asta? Viața veșnică și crima nu au loc în același suflet. Dar să fim atenți acum. Să nu mergem mai departe decât merge versetul. Vrea să spună oare că toți cei care au un moment de ură sunt persoane care urăsc? Probabil că nu. Vrea să spună că toți cei care au un moment în care au săvârșit o infracțiune sunt criminali? Aceasta este o întrebare importantă… Mă îndoiesc că la asta se referă versetul.
Da, Biblia spune că trebuie să perseverăm până la sfârșit pentru a fi mântuiți, Marcu 13:13. Sau Evrei 3:14: „Căci ne-am făcut părtași ai lui Christos dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită de la început”. Acesta este un avertisment foarte serios. Dar nu înseamnă că experiența noastră de încredere în Dumnezeu până la sfârșit este perfectă, astfel încât să nu avem scăpări păcătoase care trădează faptul că nu ne încredem pe deplin în Christos. Tot păcatul, tot păcatul meu – păcatul pe care îl fac în această după-amiază, mâine, ieri – își are toate rădăcinile într-un anumit nivel de neîncredere în bunătatea superioară a lui Dumnezeu. Și nu intru și ies din categoria “mântuit” atunci când păcătuiesc și acea măsură de neîncredere se manifestă în păcat. Nu încetez să mai fiu creștin.
Așadar, a spune că trebuie să perseverăm până la sfârșit în încredere nu înseamnă că trebuie să perseverezi până la sfârșit în lipsa de păcat sau în încrederea perfectă în Christos. Există imperfecțiune în încrederea noastră.
Ultimul nostru act
Întrebarea care se pune acum este dacă o persoană care se sinucide merge în rai. Această întrebare se reduce la următorul lucru: Dacă o persoană s-a încrezut în Christos ca Mântuitor, Domn, comoară, ultimul act al vieții sale se dovedește a fi cel decisiv pentru a arăta adevărata sa stare ca și copil al lui Dumnezeu? Iată întrebarea cheie. Ultimul act – în cazul lor, crima – contează în mod decisiv în ziua judecății pentru a dovedi dacă era sau nu în Christos? Este ultimul act cel care determină dacă credința noastră a fost reală? Sau toate celelalte acte ale vieții contează și ele?
Permiteți-mi să vă dau o analogie. Aceasta a ajutat mulți oameni pe măsură ce am împărtășit-o. Sper că vă va ajuta și pe voi. Să presupunem că eu, într-o seară – să spunem acum, la 68 de ani; ar putea fi oricând – mă supăr atât de tare pe soția mea încât ies furios din casă. Trântesc ușa. Mă urc în mașină și mă îndrept spre șosea și sunt atât de scăpat de sub control și atât de furios, atât de păcătos – dați-mi voie să adaug – atât de păcătos de furios, încât judec complet greșit una dintre aceste curbe înguste de aici, unde stâlpii de telefonie sunt la un metru și jumătate de drum și mă izbesc de acel stâlp de telefon cu 100 km/h și mor. Acum, ultimul meu act a fost păcatul și m-am sinucis prin păcatul meu. Nu am intenționat să mă omor, dar am făcut-o. Și păcatul a fost cel care a făcut ca acest lucru să se întâmple. Deci, ultimul lucru pe care l-am făcut a fost păcatul. Este acest ultim păcat decisiv pentru a determina dacă John Piper s-a născut din nou?
Iar răspunsul meu este: nu neapărat. Cu alte cuvinte, Dumnezeu se va uita la viața mea. El se va uita la întreaga mea viață, iar dovezile pentru a stabili dacă îi aparțin sau nu vor fi evaluate nu doar din cauza acelui eșec, nici mai mult nici mai puțin decât din cauza oricărui alt eșec. De ce ar fi decisiv ultimul păcat când celelalte sunt la fel de grave?
Momente de deznădejde
Așadar, ultima întrebare devine următoarea: Poate un creștin să fie atât de deprimat și temporar orbit de speranța Evangheliei încât să-și ia viața într-un moment temporar de disperare? Și cred că răspunsul la această întrebare este da.
Acum, este o judecată din partea mea să spun că anotimpurile de întuneric vin și trec în viața creștină. Este periculos să spun acest lucru, pentru că suntem cu toții atât de ușor de înșelat și ar trebui să fim îngroziți să încercăm să-L întâlnim pe Isus prin a ne lua viața. Aceasta este o alegere oribilă. Dar între teroarea pe care ar trebui să o simțim în legătură cu această alegere și deznădejdea victimei sinuciderii, între cele două, flutur un steag al speranței: chiar și adevărata credință poate avea un sezon atât de întunecat.
Sursa originală: Suicide and Salvation – https://www.desiringgod.org/interviews/suicide-and-salvation
Tradus cu permisiune – Translated with permission