Cum să te raportezi la cerșetori?
Chaston din Savannah, GA întreabă: “Pastor John, ar trebui ca noi, creștinii, să dăm bani oamenilor care cerșesc pe stradă?”
Ei bine, această întrebare nu îmi este străină. Mă lupt cu ea de 33 de ani, pentru că atât timp am locuit în acest cartier. Când locuiam în New Brighton, aproape niciodată nu m-am confruntat cu așa ceva. În ultimii 33 de ani, m-am confruntat cu ea aproape în fiecare zi. Pentru a da ascultătorilor o idee despre locul în care locuiesc, astăzi mă îndreptam spre biserică și un bărbat se afla la colțul intersecției dintre 11th Avenue și strada pe care locuiesc eu. Stătea acolo cu o pancartă mică de carton. Așadar, am de-a face cu acest tip de oameni.
Egoism ascuns
Iată răspunsul meu și ceea ce cred eu că este biblic. Ar trebui să le dai celor care cer, fie că îți bat la ușă, fie că întreabă pe stradă? Răspunsul meu este, de obicei, da. De obicei, răspunsul implicit ar trebui să fie da.
Iată care este motivul meu. Egoismul este atât de dominant în inima mea. Sunt din reflex dur față de aceaste persoane. Ei mă înfurie. Îmi vine să le spun: “Du-te la lucru”. Dar eu nici măcar nu îi cunosc povestea. Nu mă interesează starea lui. Reflexul meu este furia. Reflexul meu este să-i spun “fă-ți viața” și cred că este un reflex păcătos. Nu cred că este evlavios din partea mea să răspund în acest fel.
Cred că este vorba de vechea natură care se strecoară în mine. Cred că acesta este motivul pentru care Isus a spus lucrurile radicale pe care le-a spus în Matei. În Matei 5:38-39 spune: “Aţi auzit că s-a zis: “Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”. Dar Eu vă spun să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci aceluia care te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt.”
Dăruiește cu generozitate
Vă puteți imagina cât de greu este. Mie nu mi-ar plăcea să fiu pălmuit. Iar Isus spune: “Întoarce și celălalt obraz”. Ar fi un miracol dacă aș întoarce și celălalt obraz și aș avea un sentiment de compasiune pentru o astfel de persoană. Și apoi adaugă în Matei 5:40: “Oricui vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa.”. Așadar, știm că suntem “jefuiți”.
O mulțime de oameni spun: “Dacă tot dau bani acestor persoane, practic sunt jefuit”. Ei bine, bineînțeles ești jefuit. Știi asta. În acest text ți se spune asta. Uită-te la Matei 5:41-42: “Și dacă vă silește cineva să mergeți o milă, mergeți cu el două mile. Dați celui care vă cere de pomană și nu refuzați pe cel care vrea să se împrumute de la voi.”
Trebuie să ai niște motive foarte bune pentru a te opune acestui text. Așadar, primul meu răspuns este: generozitate. Lasă-te să fii jefuit. Am adormit mai bine în serile în care am constatat că în ziua ce-a trecut m-am lăsat jefuit decât în acelea în care inima îmi spunea că nu s-a profitat de mine.
Acum, știu că o mulțime de oameni se vor lua de mine pentru ceea ce am spus. Totuși, nu cred că a da celui care cere este singurul mod în care Isus vrea să iubim oamenii. Iată alte câteva principii care trebuie aplicate.
A iubi fără a da bani
Iubirea nu face rău. Romani 13:10 spune: “Dragostea nu face rău aproapelui” – Nu face rău aproapelui – “deci, dragostea împlinește Legea”. Trebuie să te întrebi: “Îi fac rău?”. Dragostea urmărește să facă binele. Isus a spus: “Ați auzit că s-a spus: “Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe dușmanul tău”. Dar Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri și rugați-vă pentru cei care vă prigonesc” (Matei 5:43-44). Asta înseamnă să ne rugăm pentru binele lor. Nu înseamnă să ne rugăm pentru răul lor. Vrei binele acestei persoane. Așadar, nu vrei doar să îi alimentezi obiceiurile rele.
Acesta este argumentul folosit de obicei pentru a nu oferi bani cerșetorilor. Dragostea are o compasiune reală. Parabola bunului samaritean se încheie în acest fel. Cine s-a dovedit a fi aproapele acelui om? Cel care a arătat compasiune. Și Isus a spus: “Du-te și fii plin de compasiune”. Există și alte modalități de a-ți arăta iubirea decât dăruirea. Matei 7:12 spune: “Așa că, orice ați vrea să vă facă vouă alții, faceți-le și voi la fel”. Ai vrea ca alții să îți hrănească doar obiceiurile rele?
Orientări generale
Așadar, iată ce aș spune eu. Dacă cineva îmi cere și nu am timp să fac nimic altceva pentru persoana respectivă, cred că ar trebui să dau pur și simplu. Dacă am timp să fac mai mult, vreau să port o conversație cu persoana respectivă. Vreau să-i spun: “Știți, am constatat în acest cartier că doar a da bani nu îi ajută cu adevărat pe oameni. Vreau să vă ajut. De ce aveți nevoie cu adevărat?”.
“Oh, am nevoie de o călătorie cu autobuzul pentru a ajunge la St. Paul să o văd pe mama mea.”
Eu spun: “Ei bine, uite, te duc eu.”
“Nu, nu vreau să mă duci tu.”
Este un angajament uriaș să spui: “Te voi duce eu. Urcă-te în mașină”. M-am urcat în mașină la ora 10 noaptea și am dus oameni în North Minneapolis.
Știu că s-a profitat de mine pentru că au încercat tot drumul să obțină ceea ce voiau. Dar când am ajund acasă, am dormit bine. În loc să spun: “Idiotule, este ora 10 noaptea. De ce îmi bați la ușă? Pleacă de aici. Întoarce-te mâine dimineață dacă chiar ai nevoie de ajutor”. Dacă fac asta, mă întorc în camera mea și mă gândesc, ce a fost asta? A fost firea mea care a răspuns așa.
Presupun că în principiu, atunci când ni se cere, ar trebui să dăruim. Apoi să facem mai mult dacă putem. În unele cazuri, să spuneți: “Nu am bani să îți dau, dar îți voi aduce mâncarea de care ai nevoie. Îți voi face rost de scutecele de care ai nevoie. Te voi duce acolo unde trebuie să mergi, dar nu cred că este înțelept din partea mea să îți dau bani”.
Sursa originală: How To Handle Panhandlers? – https://www.desiringgod.org/interviews/how-to-handle-panhandlers
Tradus cu permisiune – Translated with permission