Cele mai bune comentarii despre întreaga Biblie
Miercuri am analizat un verset – doar un singur verset, primul verset din Romani. Sunt atât de multe de cules din Biblie atunci când ne oprim și o studiem frază cu frază. Nimic nu poate înlocui momentele în care îți scrii un text biblic de mână, îl subliniezi, în desenezi, colorezi și îți iei timp să te gândești la el. O astfel de practică este un ecou al cuvintelor lui Pavel către Timotei: „Gândește-te la ceea ce-ți spun, căci Domnul îți va da pricepere în toate” (2 Timotei 2:7). Dumnezeu ne dă înțelegere prin gândire profundă. Am abordat acest aspect în APJ 733. Și apoi, pastor John, ne-ai prezentat modul în care analizezi textele scripturii. Asta a fost în APJ 1056. Acestea sunt o pereche de episoade foarte utile.
Așadar, nu fugim imediat la comentariile biblice. Dar există un loc pentru comentariile biblice în studiul nostru. Și asta ridică întrebarea de astăzi: Ei bine, care sunt cele mai bune comentarii existente? Aceasta este întrebarea lui Sarah pentru noi astăzi. „Bună ziua, pastor John, și vă mulțumesc pentru minunata dvs. slujire și pentru acest podcast. Nu am timp sau spațiu să vă spun ce a însemnat pentru mine și ce a făcut în mine, prin harul lui Dumnezeu. Întrebarea mea este următoarea. M-am angajat sută la sută la Planul de lectură biblică The Discipleship Journal. Îl iubesc și îl folosesc anual. Dar, pentru momentele în care pur și simplu nu-mi pot da seama de sensul a ceea ce citesc, aș vrea să am la îndemână și un comentariu care să mă ajute. Care este comentariul dumneavoastră preferat pentru întreaga Biblie – o resursă pe care ați consulta-o pentru orice text din Scriptură? Există măcar o astfel de resursă? Dacă da, nu am auzit să o recomandați. Vă mulțumesc!”
Ani de zile, am evitat să răspund la această întrebare, din două motive. Unul este pentru că îmi doresc ca oamenii să nu apeleze prea repede la comentarii, în loc să-și ia timp să mediteze, să gândească, să se roage și să cerceteze singuri Scripturile. Știu că cei mai mulți oameni nu se simt in stare de a interpreta unele părți dificile din Scriptură. Dar vreau să subliniez faptul că, chiar și atunci când nu știi tot ceea ce încearcă să comunice un autor, deseori există ceva ce poți vedea și care se poate dovedi foarte important și prețios, ceea ce poate nu ai fi văzut dacă ai fi lăsat un comentariu să-ți coloreze imediat lentilele prin interpretarea sa. Aceasta a fost primul meu motiv de ezitare în toți acești ani. Vreau ca oamenii să se roage, să se gândească, să pună întrebări bune și să încerce să răspundă singuri la ele înainte de a apela la un comentariu.
Iată al doilea motiv pentru care am rezistat să răspund la această întrebare, la care voi răspunde acum: orice comentariu este failibil, inclusiv cel al lui John Piper. Dacă recomand un comentariu al Bibliei întregi pentru cititorii obișnuiți ai Bibliei, aș putea fi atât de ușor de înțeles greșit în sensul în care s-ar putea crede că eu susțin tot ceea ce va citi persoana respectivă în acel comentariu, iar asta ar fi o greșeală și una care nu vreau să se întâmple.
Dar cu cât m-am gândit mai mult la acest lucru, cu atât mai mult mi se pare că probabil va face mai mult bine decât rău să încurajez oamenii să aibă în casă un comentariu bun al Bibliei întregi, mai ales dacă mă vor lua în serios când le spun că nu trebuie să se bazeze pe comentariile nimănui despre Scriptură considerând că sunt adevărate fără să a se gândi cu atenție la Scriptură el însuși. Chiar și atunci când predic, încerc să le arăt oamenilor cum am obținut sensul pe care îl afirm al versetului. Nu vreau ca oamenii să mă creadă pentru că așa spun eu, ci pentru că o demonstrez, iar acesta este modul în care ar trebui să folosim și comentariile. Am avut odată un profesor înțelept care mi-a spus: „Nu apreciați concluziile comentariilor mai mult decât argumentele pe baza cărora s-a ajuns la concluzii. Căutați argumentele, motivele pe care vi le dau comentatorii, pentru care spun ceea ce spun, nu doar ceea ce spun”. Cred că acest lucru este foarte important.
Trei comentarii despre întreaga Biblie
Cu toată această introducere, voi menționa trei comentarii pentru întreaga Biblie și un comentariu pentru Noul Testament pe care le-am consultat de-a lungul anilor. Și prin comentarii la întreaga Biblie nu mă refer la un set de 61 de volume, cum ar fi Word Bible Commentary, care cuprinde întreaga Biblie. Nu la asta se referă nici întrebarea. Cele pe care le voi menționa pot încăpea într-un volum mare și gras (foarte gras) sau în trei volume mai mici.
Și am de gând să las la o parte comentariile moderne într-un singur volum, pentru că singurele pe care le-am folosit sunt pur și simplu prea generale. Adică, de obicei comentează paragraf cu paragraf, mai degrabă decât verset cu verset sau frază cu frază sau cuvânt cu cuvânt, iar tipurile de întrebări la care vreau să fiu ajutat de obicei nu sunt abordate într-un comentariu modern de un volum, de tip „pictură cu o pensulă lată”. Recomandările mele sunt foarte înguste și limitate.
Matthew Henry
În primul rând, probabil cel mai faimos comentariu evanghelic la întreaga Biblie este comentariul lui Matthew Henry. Matthew Henry a fost un pastor britanic care a scris comentariul între 1704 și 1714. A murit când a ajuns cu el la Vechiul Testament și până la Faptele Apostolilor în Noul Testament, iar niște prieteni de-ai săi l-au completat folosind notițele și schițele sale. Charles Spurgeon, care a murit în 1892 – un pastor din Londra pe care toată lumea adoră să îl citească (mie îmi place să citesc, oricum) – a iubit acest comentariu și a spus: „Primul dintre cei mai puternici pentru a fi folosit de toată lumea, suntem obligați să-l menționăm pe Matthew Henry. El este cel mai pios și concis, sănătos și sensibil, sugestiv și sobru, laconic și demn de încredere. Îl veți considera strălucitor în metafore, bogat în analogii, debordând de ilustrații, supraabundent în reflecții.
Acum, mai important decât să fii concis este să fii fidel înțelesului inspirat al Scripturilor. Acesta este un comentariu teologic, devoțional. Încearcă să raporteze textele la întrebări mai mari despre Dumnezeu și viață.
Acum, am deschise în layout-ul meu de studiu biblic din Logos alte două comentarii vechi pentru întreaga Biblie pe care le consult mai mult decât Matthew Henry, în mare parte pentru că Matthew Henry se ocupă foarte des de întrebări mari, mai degrabă decât de întrebări detaliate. Motivul pentru care le folosesc este pentru că toate acestea – aceste două pe care le voi menționa – tratează verset cu verset într-un mod mai concentrat, mai detaliat, în timp ce Henry face un pas înapoi și îți oferă o imagine de ansamblu, de obicei cu o mare anvergură teologică.
Dar dacă îl folosești pe Henry, trebuie să scotocești prin paragrafe pentru a găsi chiar cuvintele versetului la care lucrezi, pentru a găsi aurul care se află cu adevărat acolo. În mijlocul imaginii de ansamblu, detaliile sunt ascunse. Dar merită să le cauți.
Matthew Poole
Dar iată-le și pe celelalte două. Primul este comentariul lui Matthew Poole la întreaga Biblie, publicat în 1685. Titlul său original, tipic pentru acei bătrâni, este “Annotations Upon the Holy Bible” (adică Adnotări la Sfânta Scriptură), în care este inserat textul bibliei și sunt anexate diverse comentarii, împreună cu versete paralele, sunt explicați termenii mai dificili din fiecare verset, sunt reconciliate aparent contradicțiile, sunt rezolvate întrebările și îndoielile și este analizat întregul text. Îmi plac titlurile care explică totul.
Jamieson, Fausset & Brown
Numărul trei este “Commentary Critical and Explanatory on the Whole Bible” (adică Comentariu critic și explicativ la întreaga Biblie) de Robert Jamieson, A.R. Fausset și David Brown, de obicei prescurtat Jamieson, Fausset & Brown. Acum, nu lăsați cuvântul “critic” din titlu să vă descurajeze. Nu înseamnă critică negativă. Înseamnă că, dintre aceste trei comentarii, acesta ar fi cel mai orientat spre întrebări dificile de erudiție. Dar chiar și așa, este destul de utilizabil și de către cei care nu sunt savanți. Autorii au fost trei miniștri și profesori din Marea Britanie, care au scris în a doua parte a anilor 1800. Ei au scris, de fapt, în fruntea lucrării lor, aceste cuvinte:
“Acest comentariu reprezintă un efort umil de a face ca Scriptura să se expună singură. Fie ca Domnul binecuvântat, care a făcut ca toată Sfânta Scriptură să fie scrisă pentru învățătura noastră, să binecuvânteze acest efort și să facă din el un instrument în vederea convertirii păcătoșilor și a edificării sfinților, spre gloria marelui Său nume și grăbirea împărăției Sale. Amin.”
Un comentariu al Noului Testament
Acum, permiteți-mi să mai menționez încă unul, chiar dacă este doar pe Noul Testament. Dar se referă la fiecare verset din Noul Testament, iar eu consult acest comentariu de câteva ori în fiecare săptămână. Este al lui Robert Gundry, care este încă în viață în timp ce vorbesc, iar titlul este “Comentariu asupra Noului Testament: Explicații verset cu verset cu o traducere literală”. Acum, adevărul în publicitate: Am avut dezacorduri serioase cu Dr. Gundry în mai multe chestiuni importante de-a lungul anilor și nu m-am gândit niciodată că voi recomanda un comentariu al lui pentru întreaga Biblie, dar, sincer, găsesc acest comentariu atât de util încât aș fi un ipocrit, cred, dacă nu l-aș recomanda.
În aprilie 2020, i-am scris doctorului Gundry. Nu fac aproape niciodată acest lucru, dar găseam atât de mult ajutor acolo în mod constant, încât iată ce i-am scris:
“Dragă Dr. Gundry, în pofida oricăror dezacorduri pe care le-am putut avea în trecut, am vrut să vă încurajez și să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru comentariul dvs. într-un volum pe Noul Testament. Îl găsesc atât iluminator din punct de vedere exegetic, cât și revigorant din punct de vedere spiritual, în mare parte datorită atenției dvs. disciplinate, asidue la detaliile textului, cu explicații directe. Acest lucru este mai puțin obișnuit printre comentarii decât ar trebui să fie – și printre predicatori – așa că fiți încurajat și bucurați-vă în Domnul că munca dumneavoastră nu este în zadar.
Cu recunoștință și admirație,
John Piper”
Așadar, iată-le – patru comentarii failibile recomandate de un podcaster failibil. Cercetați toate lucrurile; țineți-vă bine de ceea ce este bun, conform Scripturii. Și fie ca dragostea ta pentru Scripturi și ascultarea ta față de ele să crească datorită studiului tău.
Sursa originală: Best Commentaries On The Whole Bible – https://www.desiringgod.org/articles/the-greatest-thing-you-can-do-with-your-life
Tradus cu permisiune – Translated with permission
