top
Identitate Cum îmi găsesc identitatea?

Cum îmi găsesc identitatea?

Cum îmi găsesc identitatea? În mod direct sau indirect, primim această întrebare esențială tot timpul în căsuța noastră de e-mail. Să luăm, de exemplu, acest e-mail de la Nick, un ascultător și fost jucător de volei universitar. Și-a dăruit viața sportului de competiție în facultate și a descoperit, așa cum face orice atlet în cele din urmă, că i se va încheia cariera. Și s-a terminat mai repede decât se aștepta Nick. Când s-a întâmplat, a căzut într-un întuneric profund. Nu reușise să își atingă obiectivele sportive. Și nu se pregătise pentru sfârșitul brusc – nepregătit să se despartă de competiție, de școală și de coechipierii săi. Așadar, cum își găsește acum un atlet serios ca Nick identitatea?

Ei bine, identitatea a fost o temă abordată chiar în primul mesaj al lui John Piper din celebra sa serie de predici despre cartea Romani. Mulți dintre voi știți despre acea serie de predici. Piper a predicat întreaga carte Romani în 225 de predici pe parcursul a opt ani și opt luni, din primăvara anului 1998 până la sfârșitul anului 2006. Toate aceste 225 de mesaje bogate sunt adunate sub titlul seriei “Cea mai mare scrisoare scrisă vreodată”. Așa cum am auzit recent, Romani este o cheie pentru a-ți descoperi identitatea. Iar în predica numărul unu din seria sa, a început cu versetul 1 din Romani. Atât a acoperit în prima predică, pentru a aborda identitatea apostolului Pavel și, pornind de la ea, propria noastră identitate. Iată ce a spus el în acest mesaj din 1998, citind acel prim verset.

“Pavel, slujitor al lui Christos Isus, chemat să fie apostol, pus deoparte pentru Evanghelia lui Dumnezeu” (Romani 1:1). Acum, există trei fraze în Romani 1:1. Ne vom uita la ele. Și vreau să fiți atenți la om, la scrisoarea lui și la Dumnezeul lui. Am remarcat ceva: uneori începutul unor versete, înainte de a spune ceva concret, parcă îți vorbește atât de personal, încât sare peste expunere. Acesta e și cazul de față. “Pavel, slujitor al lui Christos Isus

Al cui ești tu?

Și din punctul meu de vedere, acest verset nu pune accentul pe cine este Pavel, ci pe al cui este el. Voi vedeți asta în cele trei fraze? “Slujitor”, cumpărat de altcineva pentru a sluji; un “chemat”, chemat de altcineva; un “pus deoparte”, pus deoparte de altcineva. Mai este cineva în acest verset, nu-i așa? Chiar dacă pare că acest verset vorbește despre Pavel, de fapt nu despre el e vorba. E vorba de Cel care l-a cumpărat, Cel care l-a chemat, Cel care l-a pus deoparte – există cineva care se ascunde în spatele acestui om.

Marea întrebare în viață nu este “Cine sunt eu?”. Marea întrebare în viață este “Al cui sunt eu?”. Trebuie să răspunzi la această întrebare. Al cui ești? Aceasta este problema. În secolul al XX-lea, ne facem de cap cu identitatea de sine și alte chestii. Cine sunt eu, și valoarea mea, și stima mea de sine, și toate astea. Când citești Biblia, problema uriașă este relația corectă cu Dumnezeu și cui aparții. Așa că aceasta să fie întrebarea care planează asupra acestui verset.

Slujitor al lui Christos

Răspunsul numărul unu este “un slujitor al lui Christos Isus”. Acum, noi, tipii religioși, care citim Biblia de zeci de ani, trebuie să ne dăm seama ce frază șocantă este aceasta. Trebuie să decidem aici dacă acest om este nebun. Isus Christos, potrivit lui Tacitus, un martor secular – la fel ca toți martorii creștini, precum și Josephus – a spus: “Isus a murit acum 25 de ani”. Este mort. Nu mai este stăpânul nimănui. Iar Pavel spune: “El este stăpânul meu și este viu. Eu sunt sclavul lui Isus Christos cel viu”.

Așa că trebuie să te hotărăști acum, la începutul acestei cărți: “Sunt oare aceste cuvinte delirurile unui nebun care crede că oamenii mor și apoi ies din mormânt trei zile mai târziu și devin stăpânii oamenilor?”. Este el un om nebun? Sau asta s-a întâmplat și asta este realitatea – iar toți oamenii din lume care ignoră asta sau își bat joc de asta sunt irealitate? Trebuie să te decizi. Acestea sunt probleme uriașe. Este el nebun să se numească pe sine rob al lui Isus Christos?

Ce înseamnă să fii rob? Înseamnă că este cumpărat de Isus, stăpânit de Isus, condus de Isus. O să vă arăt de unde am înțeles asta. În 1 Corinteni 7:23, spune: “Ați fost cumpărați cu un preț; nu vă faceți robi ai oamenilor”. Așadar, a fi sclavul cuiva înseamnă că ai fost cumpărat de el. Așa că el se numește pe sine însuși sclav sau rob al lui Christos, ceea ce înseamnă că Christos l-a cumpărat. “Christos m-a cumpărat. Și de vreme ce m-a cumpărat, sunt al Lui”. Dacă ești creștin, ești de două ori stăpânit de Dumnezeu. Ești deținut în virtutea creației și ești deținut și în virtutea răscumpărării. De două ori nu ești al tău, de două ori ești al Lui. El te deține.

El poate face cu tine ce vrea, deci te conduce și ceea ce vrei să faci este să-i faci pe plac. De unde am înțeles acest lucru? Galateni 1:10: “Încerc eu oare să fiu pe placul omului? Dacă aș încerca în continuare să fiu pe placul omului”, spune Pavel, “nu aș fi un slujitor al lui Christos”. Dacă aș încerca să fiu pe placul oamenilor, nu aș fi robul lui Christos. Dar eu sunt robul lui Christos; prin urmare, nu mă interesează să plac oamenilor, cu excepția cazului în care a fi plăcut oamenilor ar putea să-i determine să Îl placă pe Stăpânului meu, aspect subliniat de Romani 15. “Să căutăm să ne plăcem unii altora pentru zidire, ca să-L slăvim pe Dumnezeu prin aducerea altora la El” (vezi Romani 15:1-7).

Nu trăi la mâna a doua

Dar ceea ce îl conduce pe acest om este o orientare radicală către Christos, deoarece Christos l-a cumpărat, îl deține și îl conduce acum, iar toată gândirea lui este concentrată spre a-i face pe plac, a-L onora, a-L preamări. Iar ceea ce vrem să creăm la Betleem (biserica Betleem) este o biserică de oameni care sunt orientați în mod radical spre a-L mulțumi pe Christos, a-L onora pe Christos, a-L mări pe Christos și a lăsa restul lucrurilor să cadă unde vor cădea, în loc să fie oameni de mâna a doua. (Am preluat această frază de la Ayn Rand, care a scris romanul Atlas Shrugged, care îi disprețuia pe cei de mâna a doua).

Adică oameni care nu au o viziune și valori proprii pentru care să trăiască triumfător și care se uită mereu peste umăr, întrebându-se în mod constant: “Oare ce părere au ceilalți despre asta?”. Și își trăiesc întreaga viață la mâna a doua, încercând mereu să intre în grațiile altora și să fie plăcuți și mângâiați și lăudați și complimentați și plătiți. Este un mod oribil de a trăi. Pavel a spus: “Eu sunt proprietatea altuia. Am fost cumpărat și sunt stăpânit, și am o persoană căreia trebuie să-i fac pe plac: Christos. Iar El și-a revelat cuvântul Său în mine, și asta este viața mea acum”. Haideți să fim așa.

Sursa originală: How Do I Find My Identity? https://www.desiringgod.org/interviews/how-do-i-find-my-identity

Tradus cu permisiune – Translated with permission