Tătici, jucați-vă cu copiii voștri!
Josh din Bel Air, Maryland – același Josh cu întrebarea minunată despre Bibliile digitale și cele tipărite – ne scrie pentru a întreba: „Pastor John, într-un podcast recent ați menționat rolul pe care îl au tații în gospodărie. Eu nu am răbdare pentru activități triviale, cum ar fi privitul la televizor, jocurile de societate, UNO, dar familia mea adoră aceste activități. Este mai bine să-mi reprim neplăcerea și plictiseala și să particip la aceste activități sau este mai bine să plec și să fac doar lucrurile pe care le iubesc, cum ar fi cititul, scrisul și cântatul? Sunt egoist pentru că nu-mi plac aceste activități? Ce rol joacă un tată care se implică în activitățile de acasă, indiferent de interesele sale?”
Nu ești egoist pentru că îți place mai mult să citești decât să te joci UNO, dar ai fi egoist dacă ai citi în dormitor în timp ce copiii tăi joacă UNO în sufragerie. Cu alte cuvinte, desigur, majoritatea dintre noi ne-am bucura mai mult să citim o carte bună decât să ne jucăm UNO, dar nu aceasta este cu adevărat problema aici.
Se joacă tata cu mine?
Cred că și cel mai serios teolog din lume care are copii acasă ar trebui să se joace cu ei toate tipurile de jocuri adecvate vârstei, dintr-un motiv principal: Când copiii sunt mici -imaturi din punct de vedere fizic, emoțional și spiritual – nu înțeleg prea mult faptul că tu te-ai bucura mai mult să citești o carte. Ei nu înțeleg bucuria ta profundă pe care o simți când te scufunzi în Teologia sistematică a lui John Frame.
Pur și simplu nu înțeleg. Într-o zi, poate că o vor face. Să sperăm că o vor face. Pentru ei, acest lucru seamănă pur și simplu cu o plictiseală retrasă. Nu este ceea ce au nevoie să vadă în procesul lor de creștere. Deși vor crește și vor înțelege și aceste lucruri în cele din urmă.
În acest moment, pentru a-și da seama dacă „tati este fericit?” sau „tati mă iubește?” întrebarea este destul de simplă: Se joacă cu mine? Și când se joacă cu mine, îi face plăcere? Înțelegerea lor e foarte îngustă. Pe podea cu cuburile la vârsta de un an. Un joc simplu de cărți la trei ani. Și așa mai departe până la sporturile de liceu și la spectacole.
Copiii au nevoie să îl vadă pe tata fericit
Copiii au nevoie să-l vadă pe tata fericit – fericit cu Dumnezeu, fericit cu familia și, bineînțeles, fericit în închinarea de la biserică și fericit în devoțiunile de acasă. Dacă tata este morocănos, plictisit, retras, el îi transmite copilului că așa este să-L cunoști pe Dumnezeu și să trăiești cu El. Acești copilași învață: Tata spune că îl cunoaște pe Dumnezeu. Iată ce fel de viață și de relații construiește în casa noastră.
Așa că speranța este ca mai târziu, când vor vedea că jocurile de societate sunt lipsite de importanță pe scara realităților globale și veșnice, să transpună joaca umilă a tatei într-un simbol al condescendenței lui Dumnezeu față de copiii săi, pentru a-și binecuvânta copiii. Speranța este ca ei să ia cu ei fericirea lui tata în joacă și să vadă că Tatăl nostru ceresc nu este zgârcit cu timpul și atenția Sa față de copiii Săi.
Desigur, echilibrul dintre joacă, muncă, lectură și meditație nu este simplu. Copiii trebuie să fie învățați că viața nu este numai joacă. Tata nu poate sta acasă toată ziua și să se joace. Treptat, copiii trebuie să fie aduși în lumea reală a durerii, a presiunii, a renunțării de sine, a serviciului și a sacrificiului. Dar bucuria trebuie să fie fundamentul tuturor. Copiii mici trebuie să vadă asta. Aceasta este cea mai mare provocare pentru un tată.
„Faceți toate lucrurile„, așa cum spune Filipeni 2:14-15, „fără cârtire și fără ceartă, ca să fiți fără vină și nevinovați, copii ai lui Dumnezeu fără cusur în mijlocul unei generații strâmbe”. Aceasta este provocarea.
Face tata toate lucrurile fără cârtire și fără ceartă pentru a le arăta copiilor cum să se bucure în orice moment în Christos? Și pentru a-i conștientiza de faptul că, da, există o mare suferință în lume și, de asemenea există o iubire sacrificială care trebuie să fie împlinită, dar deasupra tuturor acestora se află un Dumnezeu care spune: „Eu vă fac cunoscută calea vieții; în prezența Mea este plinătatea bucuriei; la dreapta Mea sunt plăceri în veci” (vezi Psalmul 16:11)? Așadar, aceasta este concluzia. Să fii părinte, Tony, este cu adevărat imposibil. Dar cu Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile.
Bucură-te de timpul de joacă
Da, atât de adevărat. Cred că îmi amintesc că te-am auzit spunând că te relaxezi fiind productiv. Te-ai luptat cu asta când copiii tăi erau mici? Adică, a fost greu? A fost o bătălie pentru tine să renunți la activitățile mai serioase din timpul serii – activitățile intelectuale de scriere, lectură, poezie – și să te pui pe podea și să te joci cu cuburi?
Îmi plăcea ca în intervalul orar 17:30-19:00, în fiecare seară, să am un timp de joacă cu copiii mei. Am anunțat chiar și biserica să programeze ședințele de comitet de la 19:15. Le-am spus „Pe mine nu mă așteptați înainte de ora 19:15, pentru că m-am angajat să joc până la ora 19:00.”
Mi-au plăcut acele vremuri. Adică, chiar mă bucuram de genul de lucruri care păreau să le placă băieților mei când erau mici. Știți, podeaua din sufragerie era plină toată iarna, iar când vremea se mai încălzea, ieșeam afară și ne jucam și încercam orice sport posibil.
Fă tot ce poți pentru a fi accesibil
Ca să fiu sincer, cred că aș spune că aș fi putut să fiu mai accesibil, să zicem, în weekend, când mă pregăteam pentru predică, sau în alte momente. Dar în ceea ce privește momentele de joacă, Dumnezeu mi-a dat harul de a mă bucura cu adevărat de acele momente.
Cred că băieții probabil că se uită în urmă și spun: „Tata chiar a muncit mult, știi? Probabil că ar fi putut fi mai accesibil. Probabil că ar fi putut fi disponibil pentru noi mai des.” Dar când mă uit în urmă, nu numai că m-am bucurat de acele vremuri, dar cred că am fost la aproape toate meciurile băieților la care se putea merge la fotbal, baseball și fotbal american și mi-a plăcut. Nu m-am dus la acele meciuri cu părere de rău. Adică, eram singurul părinte prezent la ora trei după-amiaza la un meci de fotbal obișnuit și îl încurajam cu entuziasm pe fiul meu Ben, de exemplu.
Așa că da, ca să fiu sincer, au fost momente, perioade în care nu am fost suficient de accesibil, cum ar fi fost înțelept să fie un tată. Dar în ceea ce privește momentele de joacă de seară – care erau o regulă pentru noi și care aparțineau cu adevărat băieților, iar apoi Talitha când a apărut, jocurile și spectacolele și dramele și așa mai departe – le-am iubit și sper că ei știu asta.
Sursa originală: Dads, Play WIth Your Kids!– https://www.desiringgod.org/interviews/dads-play-with-your-kids
Tradus cu permisiune – Translated with permission