Tulburările psihice și disciplina bisericească

Șapte principii pentru păstori

Bolile mintale din biserica ta nu sunt o problemă izolată. Din ultimele statistici rezultă că unul din cinci adulți din Statele Unite se luptă în fiecare an cu o anumită formă de problemă de sănătate mintală și unul din douăzeci de adulți se confruntă cu o tulburare psihiatrică gravă. Acești frați și surori care suferă fac parte, fără îndoială, din turma pe care ești chemat să o păstorești.

Joel este unul dintre acești credincioși. El a fost arestat recent pentru că se droga cu metamfetamină și apela la serviciile unei prostituate. De fapt, aceasta este a treia oară când se întâmplă acest lucru în ultimii doi ani. Cum arată grijia pastorală pentru el? Care este rolul disciplinei bisericești în viața lui? Ar trebui să conteze faptul că Joel a fost diagnosticat cu tulburare bipolară și că a rămas din nou fără medicamente, ceea ce ar putea precipita episodul maniacal în care a stat treaz toată noaptea consumând metamfetamină și angajându-se în relații sexuale păcătoase?

Din păcate nu există răspunsuri ușoare în acest domeniu. Atunci când ne gândim la juxtapunerea problemelor de sănătate mintală și a disciplinei bisericești, trebuie să fim atenți la două extreme. În primul rând, nu ar trebui să evităm îngrijirea pastorală în sensul disciplinării de teamă că vom “pune sare pe rană”. În al doilea rând, nu ar trebui să ne îngrijim de cineva care suferă de o astfel de afecțiune în același mod în care  ne-am îngriji de cineva care nu duce zilnic o astfel de luptă. Vrem ca adevărul biblic și dragostea să ne ghideze.

Ce înseamnă boala mintală?

Tulburările mintale (sau psihiatrice) sunt tulburări semnificative ale gândirii, emoțiilor sau comportamentului care provoacă suferință persoanei și, adesea, o afectare semnificativă a vieții zilnice. Multe lupte se încadrează sub umbrela bolilor mintale, inclusiv schizofrenia, tulburarea bipolară, tulburarea obsesiv-compulsivă, depresia majoră, dar și probleme precum abuzul de substanțe psihoactive, autismul și demența.[1]

Deoarece există o astfel de diversitate în sensul sintagmei boală mintală (ca să nu mai vorbim de nenumăratele cauze potențiale ale acestora), trebuie să fim atenți la fiecare abordare unică. Fiecare persoană care se luptă este diferită. Un diagnostic este punctul de plecare, nu punctul final, pentru a înțelege experiența unei persoane.

O mare parte din suferința mentală este ascunsă, inclusiv în rândul creștinilor. Mulți dintre cei care poartă o etichetă psihiatrică se simt rușinați și stigmatizați. Majoritatea se simt deja deconectați de trup, de biserică și chiar de Christos. Din experiența mea, ei sunt mult mai des “deznădăjduiți” și “slabi” decât “în neorânduială” sau dezordonați (1 Tesaloniceni 5:14).

Boala mintală implică întotdeauna suferință. Prin urmare, liderii bisericii trebuie să acționeze cu înțelepciune, luându-și timp să se apropie de cei cu inima zdrobită, așa cum face Domnul însuși (Psalmul 34:18). Dar suferința nu este singura categorie care trebuie luată în considerare. Toți credincioșii trăiesc simultan ca sfinți, suferinzi și păcătoși.[2] Atunci când oamenii se luptă cu probleme de sănătate mintală, ei nu sunt scutiți de  lupta cu natura lor păcătoasă, iar această luptă poate avea consecințe semnificative pentru ei sau pentru alții.

Comportamentul păcătos poate fi deosebit de proeminent în unele cazuri de boală psihică, cum ar fi excesele maniacale, recăderile multiple asociate cu abuzul de substanțe, izolarea relațională asociată cu anumite tulburări de personalitate sau izbucniri furioase și abuzive asociate cu PTSD. În astfel de cazuri, devine și mai dificil să discernem prioritățile îngrijirii pastorale pentru această soră sau acest frate care este în același timp și suferind și păcătos.[3]

Ce este disciplina bisericească?

Acum că avem câteva idei generale despre bolile mintale, cum rămâne cu disciplina bisericească? Jonathan Leeman subliniază,

“Disciplina bisericească este procesul de corectare a păcatului în congregație și în membrii ei. Disciplina bisericească începe de obicei în mod privat și informal, dar poate ajunge la un punct în care include întreaga biserică, însă numai atunci când este necesar. În etapa finală, formală și publică, disciplina bisericească implică îndepărtarea din calitatea de membru al bisericii și participarea la Masa Domnului.”

Vedem acest proces cel mai clar în Matei 18:15-17. Pentru persoana supusă disciplinei, scopul este întotdeauna restaurativ, nu punitiv. Dorim să vedem păcătoșii întorcându-se la Isus!

Este util să ne gândim la disciplina bisericească într-un anumit  spectru. Toți credincioșii trebuie să țină cont de această îndatorire de autocorectare sub îndrumarea cuvântului lui Dumnezeu (2 Timotei 3:16; Evrei 4:12). Pe măsură ce citim și ascultăm Scriptura, suntem condamnați personal – disciplinați – de Duhul lui Dumnezeu care locuiește în noi pentru a trăi în conformitate cu adevărul biblic[4].

Dar Dumnezeu ne crește, de asemenea, prin intermediul comunității. Atunci când un prieten se apropie de noi și ne spune: “Hei, sunt îngrijorat de interacțiunile tale dure de la grupul mic în care ne întâlnim în timpul săptămânii”, Dumnezeu, în mila Sa, se folosește de această persoană pentru a te ajuta să vezi unde ai păcătuit (Matei 18:15). Această practică mai largă a disciplinei este o parte absolut normală a vieții creștine. Conversațiile informale, dar intenționate, axate pe modul în care arată trăirea pentru Isus, ar trebui să caracterizeze viața noastră trupească și supravegherea noastră pastorală.

Pașii mai formali și publici ai disciplinei (Matei 18:16-17) nu se parcurg doar pentru cei care păcătuiesc (cu toții facem acest lucru!), ci pentru cei care păcătuiesc în mod semnificativ, în mod autoritar și nu se pocăiesc în ciuda multiplelor rugăminți de a se întoarce la siguranța și frumusețea legii lui Dumnezeu.[5]

Șapte principii călăuzitoare

Pe conducătorii bisericii, păcatul din viețile credincioșilor ar trebui să-i determine să-și pună întrebarea: “Ce este cel mai înțelept și mai plin de iubire pentru situația particulară în care se află această persoană?”. Răspunsul la această întrebare, însă, este adesea mai complicat atunci când persoana implicată se confruntă cu o boală mintală. Așadar, cum am putea să punem împreună înțelegerea noastră despre boala mintală și disciplina bisericească?

Următoarele principii generale nu sunt exhaustive și în fiecare situație, ceea ce este cel mai înțelept din punct de vedere pastoral este discernământul în rugăciune de către o echipă de păstori grijulii și plini de compasiune care își cunosc bine oamenii.

1. Familiarizează-te cu boala lor.

Familiarizează-te cu manifestările generale ale bolilor psihiatrice cu care știi că se luptă membrii congregației pe care o păstorești, străduindu-te să gândești biblic și teologic despre astfel de probleme.[6] Apoi, însușește-ți această conștientizare crescândă, purtând conversații cu acei frați și surori, împreună cu membrii familiilor lor, cu consilierii și cu medicii. Fă-ți o idee despre viața lor de zi cu zi. Cum se luptă ei să își trăiască credința? Unde experimentează ei bucurie și mulțumire? Cum poate biserica să se îngrijească mai bine de ei? Nu trebuie să fiți un profesionist în domeniul psihiatrie pentru a cunoaște profund o persoană, dar cu cât lupta este mai complexă, cu atât mai mare este importanța de a înțelege.

2. Tratează cu răbdare și blândețe.

Răbdarea și blândețea sunt esențiale (1 Tesaloniceni 5:14; Galateni 6:1-2). Observă că în Matei 18 nu există un termen specific asociat cu procesul de disciplinare a bisericii. În general, în afară de cazurile cele mai clare, ne-am putea aștepta să existe mai multe conversații în trecerea de la disciplina bisericească informală la cea formală. Păstorii evlavioși modelează descrierea marelui preot al lui Israel din Evrei 5:2: “El poate să se poarte cu blândețe cu cei ignoranți și rătăciți, de vreme ce el însuși este cuprins de slăbiciune”.

Pe parcurs, solicită implicarea profesioniștilor din domeniul psihiatriei care lucrează cu persoana afectată (cu consimțământul acestei persoane). Deciziile cu privire la disciplina bisericească formală sunt întotdeauna importante, chiar și atunci când par a fi clare și cu atât mai mult atunci când există factori suplimentari care trebuie avuți în vedere, cum e cazul unei persoanelor cu un diagnostic psihiatric.

3. Formează așteptări înțelepte.

Gândește-te și roagă-te cu privire la slăbiciunile persoanei de care te ocupi și așteptările tale cu privire la ascultarea acesteia se vor tempera. O analogie cu relația părinte – copil ar putea ajuta să înțelegi ceea ce vreau să spun. Așteptările noastre, ca și părinți, au în vedere vârsta  și stadiul de dezvoltare a copiilor noștri, iar modul în care îi disciplinăm trebuie de asemenea să se alinieze cu aceste aspecte. “Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta” este valabil atât pentru copilul de trei ani, cât și pentru cel de doisprezece ani, dar avem așteptări mai mari de la cel de doisprezece ani. Când analizăm comportamentul copiilor mai luăm în considerare și ați factori, cum ar fi foamea, durerea, boala sau nopțile nedormite și acestea determină o ajustare a așteptărilor noastre. De exemplu, este posibil să nu îți disciplinezi copilul de 3 ani care plânge pentru că se simte rău, are febră și angină streptococică.

Acum, cum am putea transpune aceste lucruri în ajutarea și disciplinarea unei persoane care are probleme de sănătate, dar în același timp persistă în păcat? Cu ani în urmă, mi s-a cerut să ajut un bărbat singur de vârstă mijlocie care era supus unei discipline formale pentru “lene și pentru că nu își cinstea părinții”. El a avut anterior mai multe locuri de muncă cu jumătate de normă pentru o perioadă mai lungă, dar de câțiva ani nu mai lucra și locuia cu părinții săi în vârstă.

Pe măsură ce am ajuns să-l cunosc, am observat într-adevăr unele înclinații trupești spre  confort care îl duceau la lenevie. Dar în paralel se întâmplau mai multe lucruri: se lupta cu anxietate în mediile sociale, avea unele capacități interpersonale și cognitive afectate care, fără îndoială, l-au făcut să aibă dificultăți în a-și păstra vreun loc de muncă. În cele din urmă, împreună cu ceilalți prezbiteri am elaborat un plan pastoral care a ținut cont de adevăratele slăbiciuni și incapacități ale acestui bărbat, îndemnându-l în același timp să aibă mai multă grijă de părinții săi. În momentul în care am ajuns să înțeleg imaginea de ansamblu, procesul de disciplină formală a bisericii nu mai părea adecvat.

4. Grija pentru toți cei implicați.

În același timp, este important să iei în considerare impactul luptei persoanei respective asupra membrilor familiei și asupra trupului lui Christos în sens larg. Gravitatea și cronicitatea acestor fapte dăunătoare trebuie luate în calcul când analizăm amploarea, durata și urgența disciplinei în cadrul bisericii. O soție care își exprimă îngrijorarea cu privire la apatia și pasivitatea soțului ei pe fondul depresiei sale grave este un lucru, dar un soț deprimat care a devenit abuziv verbal sau fizic față de soția sa este o chestiune diferită și necesită o intervenție pastorală urgentă. Sau gândește-te la diferența episoadele în care o persoană cu psihoză fluctuantă uneori perturbă adunările bisericii și o altă situație în care aceeași persoană face avansuri sexuale unui alt membru al bisericii.

Trebuie să încerci să recunoști și să abordezi răul făcut celorlalți, aducând în același timp speranță, încurajare și corecție păcătosului care suferă. Altfel spus, trebuie să iubești mai multe persoane deodată: persoana cu boli mintale, cei afectați negativ de lupta sa și trupul lui Christos în sens larg.

5. Evaluează cu rugăciune pocăința.

Evaluează cu rugăciune nivelul de pocăință al persoanei (2 Corinteni 7:10-11). Amintește-ți că Scriptura rezervă cele mai grave manifestări ale disciplinei bisericești pentru membrii bisericii care refuză să se pocăiască de un păcat clar și semnificativ. Întrebările de luat în considerare includ următoarele:

    Înțelege persoana ceea ce a făcut?

    Este aceasta întristată de acest păcat?

    Și-a cerut iertare de la cei împotriva cărora a păcătuit?

    Depune efort pentru recâștigarea încrederii celorlalți?

    Se folosește de tot ajutorul disponibil, inclusiv de consiliere și/sau de îngrijire         

    medicală?

    Își ia medicamentele prescrise?

    Este de acord cu o supraveghere pastorală și o responsabilizare?

Cu cât aceste întrebări trezesc mai multă îngrijorare, cu atât mai multe motive am putea avea pentru a continua disciplina bisericească formală.

6. Rămâi deschis la schimbare.

Fii gata să schimbi direcția. Uneori, o decizie privind disciplina trebuie regândită. În multe cazuri, acest lucru nu înseamnă a fi nehotărât, ci a fi administrator înțelept și umil de informații și perspective suplimentare pe măsură ce acestea devin evidente. Fără îndoială, este dificil să discerni diferența dintre nu pot și nu vreau la o persoană care se luptă cu astfel de lucruri. Uneori, ne dăm seama mai târziu că am greșit de ambele părți – am fost prea indulgenți atunci când trebuia să pretindem mai multă responsabilitate sau prea rapizi în a avansa o disciplină formală atunci când ar fi fost potrivită o mai mare răbdare și milă.

7. Iubește dincolo de disciplină.

Cum rămâne cu acele cazuri (să sperăm că rare) în care un membru al congregației cu un diagnostic de sănătate mintală trebuie să fie îndepărtat din calitatea de membru și oprit de la Cina Domnului pentru un păcat grav – în ciuda unui proces de rugăciune, de reflecție și a multiplelor avertizări în dragoste? Cu blândețe și ochii în lacrimi, continuând să recunoaștem suferința reală a persoanei, precum și păcatele care i-au rănit pe alții și au făcut ca Evanghelia să fie discreditată, vom exclude această persoană. Dacă este posibil, comunică în mod clar cu cei din afara bisericii care sunt implicați în îngrijirea persoanei (cum ar fi consilierii și medicii), deoarece procesul de disciplinare poate avea un impact asupra stării emoționale a persoanei, iar cei care se ocupă de acea persoană vor avea  nevoie de o vigilență sporită. Fii pregătit ca luarea unei astfel de măsuri să incite furia și/sau auto rănirea persoanei disciplinare. În cazuri ideale, membrii familiei și prietenii înțeleg necesitatea acestor măsuri și a disciplinei bisericești și oferă sprijin continuu persoanei. Excluderea nu înseamnă că persoanei îi este interzis să frecventeze biserica (o posibilă excepție fiind răul făcut altora din congregație prin prezența sa continuă). Dar înseamnă că  persoana respectivă este privită ca un necredincios. Persoana este binevenită și încurajată să participe la adunare, dar nu ia parte la Cina Domnului, iar liderii și membrii continuă să o îndemne la pocăință și la credința în Christos. Deși acest articol nu poate aborda pe deplin complexitatea implicată în exercitarea disciplinei bisericești în cazurile de boală mintală, sper că aceste reflecții să îți ofere o perspectivă și o îndrumare biblică în timp ce, împreună cu colegii tăi păstori, să căutați să îi iubiți cu înțelepciune pe cei pe care Dumnezeu v-a chemat să îi păstoriți.

Michael R. Emlet (MDiv, MD) este membru al facultății și consilier la Christian Counseling & Educational Foundation (CCEF) din Glenside, PA. Anterior, a lucrat ca medic de familie timp de peste zece ani. A scris mai multe cărți și broșuri, printre care Descriptions and Prescriptions: A Biblical Perspective on Psychiatric Diagnoses and Medications (O perspectivă biblică asupra diagnosticelor și medicamentelor psihiatrice). Este căsătorit și are doi copii.

[1] Pentru o listă actuală și cuprinzătoare a tulburărilor psihiatrice, consultați Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mintale al Asociației Americane de Psihiatrie, ediția a 5-a. (Washington, DC: Asociația Americană de Psihiatrie, 2022).

[2] Michael R. Emlet, Saints, Sufferers, and Sinners (Sfinți, suferinzi și păcătoși): Loving Others as God Loves Us (Greensboro, NC: New Growth Press, 2021).

[3] Desigur, o persoană ar putea să se lupte cu o anumită tulburare psihică și în același timp cu un tip de păcat care nu are legătură cu acea tulburare – de exemplu, o persoană diagnosticată cu TOC (Tulburarea obsesiv-comportamentala) care se află într-o relație adulterină.

[4] Evrei 12:5-11 ne învață că toți credincioșii sunt disciplinați de Dumnezeu ca o expresie a iubirii Sale și a dorinței Sale ca noi să împărtășim sfințenia Sa.

[5] Chiar și legea Vechiului Testament făcea diferența între păcatul neintenționat și păcatul intenționat, acesta din urmă necesitând o pedeapsă mai mare (comparați, de exemplu, Levitic 4 cu Levitic 20).

[6] Luați în considerare resurse precum Michael R. Emlet, Descriptions and Prescriptions: A Biblical Perspective on Psychiatric Diagnoses and Medications (O perspectivă biblică asupra diagnosticelor și medicamentelor psihiatrice) (Greensboro, NC: New Growth Press, 2017); Edward T. Welch, I Have a Psychiatric Diagnosis: What Does the Bible Say? (Greensboro, NC: New Growth Press, 2022); Helen Thorne și Steve Midgley, Mental Health and Your Church: A Handbook for Biblical Care (Charlotte, NC: The Good Book Company, 2023). National Alliance on Mental Illness (nami.org) oferă o multitudine de informații generale despre multe tulburări mentale, deși nu dintr-o perspectivă creștină.

Sursa originală: Mental Ilness and Church Discipline – Seven Principles for Pastors – https://www.desiringgod.org/articles/mental-illness-and-church-discipline

Tradus cu permisiune – Translated with permission