Soția care își încredințează soțul lui Dumnezeu
S-ar putea ca Filipeni 1:6 să nu fie primul verset care ne vine în minte atunci când ne gândim la căsătorie, dar poate că ar trebui să ni-l amintim mai des. Din celula sa, Pavel scrie credincioșilor care se aflau în Filipi, reamintindu-le despre lucrarea continuă a lui Dumnezeu, în viețile lor: „Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi pînă în ziua lui Isus Hristos.”
Poate că ai văzut acest verset inscripționat pe cănile de cafea sau l-ai auzit citat adesea. Este unul dintre cele mai îndrăgite versete din Biblie – și pe bună dreptate. Suntem încurajate de promisiunea că Dumnezeu nu Și-a sfârșit încă lucrarea cu noi și nu o va lăsa neterminată. Însă familiarizarea cu acest verset poate avea ca efect ignorarea acestuia, fără să ne lăsăm impactate de lumina pe care o proiectează asupra vieții noastre de zi cu zi, în special asupra căsătoriei.
Filipeni 1:6 ne garantează faptul că Dumnezeu mântuiește, transformă și îi desăvârșește pe creștinii autentici. Deși acest verset nu se referă în mod explicit la căsătorie, putem trasa o paralelă între lucrarea lui Dumnezeu în noi, ca indivizi și lucrarea Sa în partenerii nostri credincioși.
Atunci când în căsnicie apare conflictul, sau când suntem nemulțumite de creșterea spirituală a soțului nostru, reacția noastră automată este să nu avem încredere că Dumnezeu se va folosi chiar și de acest lucru pentru a împlini lucrarea bună, pe care El a început-o în viața lui. În schimb, am putea oferi sugestii, nu foarte subtile, cu privire la modalitățile prin care soțul nostru și-ar putea îmbunătăți practicile spirituale. Pentru început, el s-ar putea trezi mai devreme pentru a petrece timp în Cuvânt, ar putea conduce familia, mai des, în momente de părtășie sau s-ar putea implica într-un studiu biblic pentru bărbați. În secret, am putea să-l comparăm cu alți soți mai evlavioși, să ne complăcem în nemulțumire și să o lăsăm să se adâncească.
Dar aici este locul unde Filipeni 1:6 ne poate oferi speranță reînnoită și încredere, asigurându-ne de faptul că Dumnezeu este într-adevăr la lucru în viața soțului nostru.
Încredere deplină
Apostolul Pavel afirmă în versetul 6 că el este „ încredințat de acest lucru”. Unele traduceri spun că el este „absolut sigur de acest lucru”. Pavel și-a pus nădejdea în Dumnezeu, ceea ce a dus la o încredere neclintită în faptul că Dumnezeu va duce la bun sfârșit ceea ce a început în viețile filipenilor. Încredințat de acest lucru.
Totuși ca și soții creștine s-ar putea ca„ încrederea” să nu fie primul cuvânt pe care l-am alege pentru a descrie dorința noastră cu privire la creșterea și maturizarea spirituală a soțului nostru. S-ar putea să alegem niște cuvinte care nu sună chiar atât de puternic, cum ar fi „vis” sau „dorință”, preferând să nu ne creăm premisele unei dezamăgiri. Atunci când soțul petrece mai mult timp pe telefon decât se preocupă de Cuvântul lui Dumnezeu, mai degrabă „îngrijorarea” este cuvântul care reflectă mai clar inima noastră, mai mult decât cuvântul „încredere”. Când tipare negative par să se instaleze, răspunsul nostru ar putea fi „Ce pot face pentru a remedia această situație?”.
Filipeni 1:6 ne ajută să facem un pas în spate și să vedem imaginea per total. În acest scurt verset, Pavel ne oferă o privire de ansamblu asupra mântuirii. Chiar dacă filipenii erau parteneri credincioși ai Evangheliei, el și-a pus încrederea nu în capacitatea lor de a duce la bun sfârșit lucrarea bună a mântuirii lor, ci în capacitatea lui Dumnezeu. Pavel L-a văzut pe Dumnezeu în convertirea lor (începând lucrarea bună în viețile lor), apoi în sfințirea lor, (unde avea loc lucrarea continuă de creștere) și în cele din urmă, în glorificarea lor (unde, într-o zi, lucrarea va fi completă). Acesta este progresul trecut, prezent și viitor al credinței creștine. Încrederea lui Pavel că niciun creștin nu va fi lăsat nedesăvârșit, ar trebui să fie și a noastră.
Atunci când ne trezim că ne grăbim să îi criticăm pe soții noștri, ne putem aminti această imagine de ansamblu: dacă el este un credincios adevărat, Dumnezeu este la lucru în viața lui. Adesea încercăm să tragem concluzii pe baza dovezilor pe care le vedem acum. Cu toate acestea, Pavel și-a găsit încrederea în Dumnezeul care cunoaște începutul nostru dar din poziția de finish, El fiind deja în punctul în care noi trebuie să ajungem. Cel care dirijează întreaga istorie umană, orchestrează în mod suveran atât circumstanțele prezente cât și evenimentele viitoare. El este Autorul și Cel care desăvârșește credința noastră, așa că poți avea încredere că, atunci când Dumnezeu Își începe cu adevărat lucrarea într-un om, îl va trece prin toate mijloacele intermediare inconfortabile, pentru a ajunge la desăvârșire.
Nu este proiectul meu DIY (Do It Yourself)
Nu sunt multe lucruri în viață despre care avem garanția că vor fi făcute la perfecție. S-ar putea să speri că soțul tău își va termina toate proiectele din casă, dar s-ar putea să nu ai încredere că va reuși. Cu toate acestea, proiectul credinței sale, care este încă neterminat, va fi finalizat într-o zi, pentru că Dumnezeu este Acela care face acest lucru.
Cum se întâmplă acest lucru într-un mod practic? Pavel scrie în Filipeni 2:12-13,
„Astfel dar, prea iubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi pînă la capăt mîntuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai cînd sînt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea. ”
Există o cooperare misterioasă între noi și Dumnezeu pe măsură ce creștem în asemănarea cu Hristos: prin credință, facem ceea ce Dumnezeu lucrează în noi. Dar putem lucra doar la mântuirea noastră, nu și a soțului nostru. Îl putem încuraja și ne putem ruga pentru soțul nostru, dar acest adevăr ne eliberează de a ne vedea soții ca pe propriile noastre proiecte DIY.
Știm că Duhul Sfânt se folosește adesea de soții pentru a-l convinge pe soț de păcat și a-l conduce la mântuire și la o mai mare sfințenie (1 Petru 3:1). Dar Petru le încurajează pe soții spunându-le că mai degrabă comportamentul lor îl câștigă pe un bărbatși nu comentariile lor. Un duh blând și liniștit vorbește adesea cel mai tare, atât soților credincioși, cât și celor necredincioși. O soție cu acest duh știe că nu trebuie să dea glas preocupărilor cu privire la soțul ei tocmai acestuia. În schimb, ea poate să se adreseze lui Dumnezeu în rugăciune, aruncându-și grijile asupra Lui și așteptând cu răbdare momentul oportun pentru a rosti un cuvânt ziditor.
Filipeni 1:6 ne amintește că mântuirea este în întregime o lucrare a harului. Acest lucru nu înseamnă că nu ar trebui să avem conversații sincere cu soțul nostru în ceea ce privește creșterea spirituală și modul în care ne putem încuraja unul pe celălalt, ca să urmărim asemănarea cu Hristos. Dar esența chemării noastre nu este de a-l repara sau de a-i sublinia tot ceea ce îi lipsește sau de a purta povara sfințirii sale, ci mai degrabă să ne păstrăm o încredere neclintită că Dumnezeu o va face.
Ziua aceasta și Acea Zi
Când ne putem aștepta ca această lucrare să fie desăvârșită în viața lui?
Pavel spune că această lucrare va fi finalizată, „în ziua lui Isus Hristos.” Expresia, „în ziua lui Isus Hristos”, se referă la ziua finală a judecății și a răsplătirii. Credincioșii așteaptă cu nerăbdare această zi când Hristos se va reîntoarce și va aduce răsplata cu Sine (Apocalipsa 22:12). Martin Luther a spus: „În calendarul meu sunt doar 2 zile: ziua aceasta și Acea Zi.”
Ar putea părea că acest verset are două aspecte: o veste bună și o veste rea. În timp ce suntem încurajate că Dumnezeu va duce la bun sfârșit ceea ce a început în soții noștri în Acea Zi, am dori ca aceste schimbări să aibă loc cât mai curând posibil. Totuși, între timp, un lucru minunat se întâmplă în timp ce așteptăm Acea Zi: și noi ne sfințim.
Pe măsură ce medităm la acest verset și la restul Cuvântului lui Dumnezeu, încrederea deplină a lui Pavel în puterea mântuitoare, sfințitoare și desăvârșitoare a lui Dumnezeu, devine a noastră. De-a lungul timpului, vedem dovezi de creștere în viața noastră, pe măsură ce devenim mai dependente de Dumnezeu și mai puțin de noi însene. Acolo unde eram predispuse să criticăm sau să ne facem griji, învățăm că există o mare libertate și pace în a arunca aceste griji asupra lui Dumnezeu. În toate perioadele intermediare și inconfortabile ale vieții noastre, vedem că Dumnezeu a fost la lucru tot timpul, ducând la bun sfârșit lucrarea Sa în noi.
Nu știm când va veni Acea Zi, dar este mai aproape acum decât atunci când ai început să citești acest articol. În timp ce noi tânjim ca sfințirea să își facă lucrarea deplină și perfectă în viața soțului nostru, învățăm să avem nădejde în Dumnezeu, să ne rugăm cu credință și să așteptăm cu încredere. Știm că Dumnezeu va aduce rezultatele Sale perfecte, la timpul Său perfect.
Sursa originală: Not My DIY Project
Tradus cu permisiune – Translated with permission – Traducere: Beatrice Marina