Cum au luat naștere bisericile baptiste?

Recuperarea modelului puritan

Baptiștii s-au născut în matricea puritanismului, acea mișcare de reformă și reînnoire din secolele XVI și XVII. Geneza puritanismului între anii 1560 și 1580 a fost adânc împletită cu problemele de închinare și politică. De fapt, puritanismul, în diferitele sale manifestări ecleziale, era convins că în Noul Testament exista un model de închinare și de politică. După cum vom vedea, aceste preocupări au fost lăsate moștenire urmașilor lor baptiști.

Puritatea apostolică primitivă

Baptiștii și-au început existența în prima jumătate a secolului al XVII-lea – Baptiștii generali (arminieni) apărând în anii 1610 și Baptiștii particulari (calviniști) apărând aproximativ 25 de ani mai târziu – cu o pasiune pentru întoarcerea la modelul apostolic pe care îl vedeau în Sfintele Scripturi.

Unul dintre principalii arhitecți ai cauzei baptiștilor particulari, William Kiffen (1616-1701), a explicat în 1681 de ce a devenit baptist la sfârșitul anilor 1630/începutul anilor 1640:

[Am] ajuns la concluzia că cea mai sigură cale [pentru mine din punct de vedere spiritual] era să urmez anumiți pași (și anume acea ordine stabilită de Christos și de apostolii Săi, și practicată de primii creștini în vremurile lor, despre care am constatat că după convertire au fost botezați, adăugați la biserică, și au continuat în doctrina apostolilor, în părtășie, în frângerea pâinii și în rugăciune). Am considerat că am obligația să mă conformez acestor lucruri pe care ei le-au crezut și practicat.¹

Cu alte cuvinte, Kiffen a devenit baptist pentru că era convins că botezul credinciosului și guvernarea congregațională a bisericii făceau parte în mod indiscutabil din planul de organizare politică al Noului Testament.

Zece ani mai târziu, Hercules Collins (d. 1702), un lider baptist cheie din Londra, a exprimat exact același punct de vedere într-o discuție polemică despre botez, când a afirmat că intenția sa era “să prezinte acest sacrament în puritatea sa apostolică primitivă, lipsit de adăugirile oamenilor”.² De fapt, a afirmat el, i-ar încălca conștiința dacă ar boteza un copil.³

“Marele model” al credinciosului

Având în vedere unicitatea botezului credinciosului pe scena eclezială a Angliei – dintre diferitele grupuri bisericești, doar baptiștii au limitat botezul la credincioși – nu este surprinzător faptul că aceștia au trebuit să își apere legitimitatea biblică a poziției lor de nenumărate ori în acea epocă. Un cercetător estimează la peste o sută numărul de broșuri și tratate scrise pe această temă în secolul al XVII-lea.⁴

Unul dintre cele mai populare tratate a fost cel al lui John Norcott (d. 1676) Baptism Discovered Plainly & Faithfully, According to the Word of God (1672). În cele 56 de pagini, tratatul lui Norcott prezintă pozițiile baptiste standard din secolul al XVII-lea cu privire la subiecții potriviți ai botezului (credincioșii), modalitatea corectă (imersiunea) și semnificația botezului (în primul rând identificarea cu Christos în moartea, îngroparea și învierea Sa).⁵ Printre argumentele sale în favoarea botezului credincioșilor se numără sublinierea faptului că, fiind botezați ca credincioși, creștinii urmează exemplul lui Christos, “marele lor model”.⁶

Hercules Collins a susținut același lucru. El a susținut că “Isus Christos a fost botezat la vârsta de aproximativ treizeci de ani, ca exemplu pentru noi”⁷. Iar la sfârșitul epocii Stuart, liderul baptist de ziua a șaptea Joseph Stennett I (1663-1713) a prezentat același argument în următorul extras dintr-unul dintre imnurile sale baptismale:

Doamne, ne supunem propriului tău precept,
Pe urmele tale pășim,
Murim, suntem îngropați, ne ridicăm cu Tine
Din locuința morților.⁸

Pentru baptiști, botezul lui Christos era modelul pe care credinciosul, fiind botezat, trebuia să îl asculte și să îl urmeze.

“Închinarea forțată miroase urât”

Botezul credinciosului a devenit, de asemenea, legat de libertatea religioasă. La botezul copiilor, copilul nu avea de ales cu privire la ceea ce se întâmpla. Unii au văzut acest lucru ca pe un simbol al unei biserici de stat opresive. Astfel, omologul său, botezul credincioșilor, a devenit un simbol al libertății religioase.

Luați în considerare mărturia lui Roger Williams (1603/4-83), care a devenit puritan în timpul studiilor sale pentru a deveni preot anglican de la Cambridge și care, în 1630, a navigat spre Massachusetts. În timpul lungii călătorii, Williams a avut timp să facă un studiu intensiv al politicii bisericești din Noul Testament și al relației acesteia cu autoritățile guvernamentale. El a ajuns la convingerea că magistratul nu poate pedepsi niciun fel de încălcare a primei table a celor Zece Porunci, cum ar fi idolatria, încălcarea Sabatului, închinarea falsă și blasfemia. În plus, el era convins că fiecare individ trebuie să fie liber să își urmeze propriile convingeri în materie religioasă, deoarece, după spusele sale, “închinarea forțată miroase urât în nările lui Dumnezeu”.⁹

În cursul anilor 1630, Williams a intrat în conflict cu autoritățile din Massachusetts cu privire la perspectiva sa asupra libertății religioase. În câțiva ani, Williams și câțiva prieteni care gândeau la fel au fost alungați din Massachusetts și au fondat colonia Rhode Island. Și, deși nu există niciun indiciu că dezacordul lor cu autoritățile din Massachusetts se referea la botezul credinciosului, ei au adoptat punctele de vedere baptiste, iar biserica pe care au fondat-o în Rhode Island a devenit Prima Biserică Baptistă din America. Botezul credinciosului a devenit astfel legat de afirmarea libertății religioase.

Recuperarea unui model pierdut

A deveni baptist în secolul al XVII-lea era, așadar, un act radical din punct de vedere politic. Nu că cei care au devenit baptiști s-ar fi gândit neapărat la acest act în acești termeni. Pentru ei, a fost un pas de ascultare față de Christos și o modalitate de a recupera un model de ucenicie pierdut. De-a lungul secolului următor, angajamentul baptist față de această rânduială în concepția sa originală a continuat să-i distingă pe baptiști de alte biserici din Insulele Britanice. De fapt, abia în secolul al XX-lea au apărut alte comunități creștine care au îmbrățișat botezul credincioșilor prin imersiune.

Cei care au fost supuși acestui ritual în deceniile care au urmat epocii abordate în acest mic eseu au dat dovadă de dorința de a fi marginalizați în societatea britanică. De fapt, citiți cele mai recente studii ale societății britanice cu privire la secolul al XVIII-lea și nu veți găsi nici măcar o mențiune despre baptiști. Astfel de studii transmit impresia că existența acestei comunități creștine a fost aproape ignorată pe radarul istoriei secolului al XVIII-lea.

Cu toate acestea, așa cum mărturisește istoria creștinismului în antichitate, o astfel de situație a fost de cele mai multe ori regula. Dumnezeului strămoșilor noștri baptiști îi face plăcere să-i folosească pe cei considerați mici și nesemnificativi de către elitele intelectuale și îi face plăcere să folosească mijloace cum ar fi scufundarea credincioșilor, mijloace care sunt privite cu dispreț total de cultura înconjurătoare.

1. William Kiffen, “To the Christian Reader,” în A Sober Discourse of Right to Church-Communion (Londra: Enoch Prosser, 1681), i-ii. Angajamentul său față de cauza baptistă particulară pare să fi fost pecetluit de o dezbatere publică cu apologetul anglican Daniel Featley (1582-1645), care a avut loc pe 17 octombrie 1642, în Southwark.
2. Hercules Collins, Believers-Baptism from Heaven, and of Divine Institution. Infants-Baptism from Earth, and Human Invention (Londra: 1691), 7 .
3. Collins, Believers-Baptism from Heaven, 113.
4. William H. Brackney, The Baptists (Westport, CT: Praeger, 1994), 57 .
5. John Norcott, Baptism Descoperit simplu și fidel, conform Cuvântului lui Dumnezeu, ed. William Kiffen și Richard Claridge, 3rd ed. (Londra: 1694), 11-21 .
6. Norcott, Baptism Discovered, 3-7 .
7. Collins, Believers-Baptism from Heaven, 111.
8. Joseph Stennett I, Hymns Compos’d for the Celebration of the Holy Ordinance of Baptism (Londra: J. Darby, 1712), 8 (imnul 5, strofele 5-6).
9. Citat în J. Stanley Lemons, First: The First Baptist Church in America (Providence, RI: The First Baptist Church in America, 2001), 5 .

Sursa originală: The Birth Of Baptist Churches

Tradus cu permisiune – Translated with permission