Există liber arbitru?

Bine ați revenit la podcast în această zi de luni. Astăzi am citit împreună Ieremia 23-25. Un ascultător dorește să aprofundați acest text. Ascultătorul este Matei. El ne-a scris: „Pastor John, bună ziua! Am adesea dezbateri cu prietenii și familia despre calvinism și arminianism. Toți sunt arminieni. Încerc să reprezint cealaltă parte cu claritate.”

„Unul dintre argumentele la care revin în mod repetat se referă la liberul arbitru și la Ieremia 24:7: „Le voi da o inimă care să știe că Eu sunt Domnul, și ei vor fi poporul Meu și Eu voi fi Dumnezeul lor, pentru că se vor întoarce la Mine cu toată inima lor”. Ceea ce văd în acest text este că, desigur, toți avem liber arbitru, capacitatea inimilor noastre de a face și de a crede ceea ce ne dorim cel mai mult. Așadar, avem nevoie ca dorințele noastre să fie schimbate pentru a dori lucrurile corecte. Dumnezeu trebuie să acționeze pentru a ne da noi dorințe altfel suntem fără speranță. Acesta este harul suveran în miracolul regenerării. Cât de mult din discuțiile dumneavoastră despre liberul arbitru se axează pe faptul că toți avem liber arbitru și toți avem nevoie de o inimă nouă, de o voință nouă?”

În primul rând, permiteți-mi să-l felicit pe Matei pentru că definește ce înțelege prin liberul arbitru. Asta este cu adevărat neobișnuit. Apreciez foarte mult acest lucru, deoarece în majoritatea discuțiilor oamenii folosesc expresia ca și cum ar fi clară, când de fapt majoritatea oamenilor au opinii foarte diferite despre ce înseamnă liberul arbitru. El a definit-o, așa că îi pot răspunde la întrebare cu mai multă precizie.

Definirea „liberului arbitru”

El spune că liberul arbitru este „capacitatea inimilor noastre de a face și de a crede ceea ce ne dorim cel mai mult”. Aceasta este o definiție iscusită și atentă. Libertatea voinței, spune el, este libertatea „de a face și de a crede ceea ce ne dorim cel mai mult”. Și cred că, dacă vom afirma existența liberului arbitru în rândul oamenilor căzuți ca noi, aceasta este definiția pe care trebuie să o folosim, deoarece răspunde la întrebarea cum pot fi liberi oamenii despre care Biblia spune că sunt morți în păcate (Efeseni 2: 5), sclavi ai păcatului (Romani 6: 20), sub stăpânirea păcatului (Romani 3: 9), orbi la realitatea spirituală (2 Corinteni 4: 4), împietriți împotriva lui Dumnezeu (Efeseni 4: 18) și incapabili să se supună lui Dumnezeu (Romani 8: 7).

Deci, având în vedere definiția lui Matei, astfel de oameni morți, înrobiți, dominați, orbi, duri au libertatea voinței, pentru că aceasta înseamnă că sunt liberi să facă și să creadă ceea ce își doresc cel mai mult – și anume, păcatul. Asta este ceea ce sunt liberi să facă. Și aș fi de acord că, dacă vrem să susținem că voința este liberă, aceasta este definiția pe care ar trebui să o folosim. Așadar, a vorbi despre liberul arbitru înseamnă a vorbi despre o voință care este liberă să facă și să creadă ceea ce își dorește cel mai mult – dar nu este liberă să-L dorească pe Dumnezeu mai presus de orice.

Ce vor arminienii

Ceea ce am descoperit, prin urmare, este că majoritatea oamenilor care resping înțelegerea calvinistă sau reformată a depravării umane și a harului suveran – care este necesar pentru a aduce o persoană moartă, oarbă la credința mântuitoare – este că această definiție a liberului arbitru nu este acceptabilă pentru ei. Nu este acceptabilă pentru că încă se referă la om ca fiind incapabil de a fi factorul decisiv în ceea ce privește convertirea lui – și anume, dorința cea mai puternică de a se încrede în Christos. Această definiție lasă omul în robia celor mai puternice dorințe ale sale, care sunt împotriva lui Dumnezeu.

A spune că o persoană este liberă să facă ceea ce își dorește cel mai mult, dar nu este liberă să aibă dorințe pentru Dumnezeu, nu îi dă arminianului ceea ce își dorește. Și ce își dorește? O definiție corectă a ceea ce cere arminianul este liberul arbitru definit ca putere de autodeterminare decisivă. Cu alte cuvinte, ceea ce cere arminianul este ca, în punctul precis al convertirii, acolo unde apare credința mântuitoare, omul și nu Dumnezeu să fie cel care, în acel moment, oferă influența decisivă și eficientă pentru mântuire. De asta are nevoie fiecare arminian pentru a funcționa. Indiferent de influențele Duhului Sfânt anterioare momentului convertirii, arminianul insistă că decizia finală trebuie să fie autodeterminată, de om, nu de Dumnezeu.

Așadar, Matei mă întreabă: „Cât de mult din discuțiile dumneavoastră despre liberul arbitru se concentrează pe faptul că toți avem liber arbitru și că toți avem nevoie de o inimă nouă și de o voință nouă?” Răspunsul meu acum este că, de obicei, nu încep cu definiția lui a liberului arbitru. Poate fi util în unele discuții să definești liberul arbitru în acest fel, dar consider că este cel mai iluminator, mai convingător, mai clarificator să încep cu definiția liberului arbitru de care arminienii chiar au nevoie pentru ca opiniile lor să aibă sens – și anume, definiția conform căreia liberul arbitru este puterea de autodeterminare decisivă (sau uneori folosesc expresia „autodeterminare finală”). Cu această definiție, atunci, se pare că arminienii cred într-un astfel de liber arbitru, iar calviniștii nu cred într-un astfel de liber arbitru. Eu cu siguranță nu cred că există un astfel de lucru ca liberul arbitru uman definit ca autodeterminare decisivă.

Legat de harul suveran

În acest tip de conversații, există două aspecte care par să aducă cea mai multă clarificare:

Primul este abundența de texte biblice care descriu robia voinței și necesitatea harului suveran pentru a ridica o persoană din moartea spirituală în viață și credință. De exemplu, în Efeseni 2:5-6, Pavel nu spune că, atunci când eram morți din punct de vedere spiritual, Dumnezeu ne-a oferit un fel de regenerare înjumătățită, iar acum în acea nouă stare de viață înjumătățită, ne asigurăm singuri factorul determinant al credinței – actul de a produce credința în Isus care produce convertirea. Ceea ce spune Pavel este că, în timp ce noi eram morți, Dumnezeu nu numai că ne-a făcut vii, dar ne-a și înviat împreună cu Christos și ne-a așezat „împreună cu El în locurile cerești în Christos Isus”. Cu alte cuvinte, acțiunea lui Dumnezeu este cea decisivă – de la moarte, prin învierea spirituală, până la poziția noastră sigură, în prezența lui Dumnezeu în Christos. Există multe texte care învață același lucru cu privire la harul suveran. Acesta este primul lucru.

Un alt lucru care mi se pare clarificator și util în conversațiile cu oamenii este să subliniez faptul că liberul arbitru, înțeles ca putere de autodeterminare finală sau decisivă, nu este învățat nicăieri în Biblie. Niciun verset, niciun text nu ne învață că există o astfel de putere de autodeterminare umană finală. Așadar, de unde vine ideea că trebuie să avem autodeterminarea supremă? Ea provine dintr-o presupoziție filosofică. Presupoziția filosofică este că, dacă nu avem autodeterminare supremă, nu putem fi trași la răspundere pentru propriile noastre convingeri și acțiuni în fața lui Dumnezeu. Ei bine, Biblia pur și simplu nu confirmă această presupoziție.

Biblia ne învață că Dumnezeu are căi pe care nu le înțelegem și că știe cum să guverneze toate lucrurile, inclusiv voința umană, în așa fel încât să fim cu adevărat responsabili, să dăm socoteală – iar El, în același timp, să fie cu adevărat suveran. Și ar trebui să fim recunoscători pentru acest har suveran, pentru că, fără el, am fi complet fără speranță robi ai inimilor noastre moarte spiritual.

Așadar, dacă vă aflați – și mă adresez celor care mă ascultă chiar acum – dacă vă aflați în imposibilitatea de a-L iubi pe Dumnezeu, de a vă încrede în Christos, nu disperați. Isus a spus: „La om este cu neputință, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință” (Matei 19:26). Hotărăște-te să Îl cauți, să vii la El. Privește la suferința Sa pentru cei mai răi dintre păcătoși și cereți-i lui Dumnezeu harul de a-L vedea și a-L savura pe Christos.

Sursa originală: Does Free Will Exist? – https://www.desiringgod.org/interviews/does-free-will-exist

Tradus cu permisiune – Translated with permission