Am avortat..

O femeie care ascultă podcastul nostru ne scrie: “Pastor John, am făcut avort. Acesta este singurul lucru pe care știam că nu-l voi face niciodată, niciodată. Dar am făcut-o. Nu pot începe să detaliez aici durerea și suferința pe care mi le-a provocat, și știu că merit fiecare bucățică din ele. Simt că voi fi întotdeauna un creștin de clasă inferioară din cauza a ceea ce am făcut. Eram credincioasă când am comis acest păcat. Nu am făcut-o pentru a evita “deranjarea” vieții mele, ci pentru că nu aveam încredere că aș putea oferi o viață de calitate unui copil în acel moment. În mintea mea complicată, am simțit că îi fac un bine copilului împiedicându-l să sufere într-o familie destrămată sau într-un orfelinat. Am înțeles că acest mod de gândire este absurd. Doar că nu am înțeles asta la momentul respectiv. Am crescut într-o familie care s-a destrămat înainte ca eu să mă nasc și mă temeam că și copilul meu va avea parte de o astfel de viață. Pur și simplu nu puteam suporta gândul ăsta. Acum, simt că este ceva pentru care ar trebui să fiu mereu pedepsită. Nu m-am mai întors la biserică în anii de când s-a întâmplat asta. Știu că nu fac parte din ea. Nu merit să merg. Știu că pot fi iertată, dar vrea Dumnezeu să mă ierte pentru asta? Mă mai vrea și mai are pentru mine planurile pe care le avea înainte, sau acele planuri au dispărut? Sunt dezgustată de mine însămi. Sper doar că mai există speranță pentru mine, ceea ce știu că, în acest moment, chiar și a dori acest lucru este egoist și nejustificat.”

Când aud această întrebare plină de auto-recriminare, îndoială, teamă și vinovăție, îmi doresc foarte mult să o introduc pe această femeie (aș vrea să-i știu numele) în ceea ce eu am numit de mulți ani vinovăția curajoasă.

Asumarea păcatului nostru

Am bazat acest termen “vinovăție curajoasă” pe Mica 7:8-9. Acesta spune: “Nu te bucura de mine, vrăjmașă, căci, chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăși; chiar dacă stau în întuneric, totuși Domnul este Lumina mea. Voi suferi mânia Domnului – căci am păcătuit împotriva Lui – până ce El îmi va apăra pricina și-mi va face dreptate; El mă va scoate la lumină și voi privi dreptatea Lui“.

Mica își recunoaște păcatul. Își recunoaște vina. Este în întuneric, stă acolo sub mâna Domnului, iar Domnul îl disciplinează. Este sub judecata lui Dumnezeu. El știe acest lucru din cauza păcatului său. El spune: ”Stau în întuneric. . . . Voi suferi mânia Domnului – căci am păcătuit (…)”. Nu caută nicio scuză. Nu se preface că suferă din cauza diavolului. Știe că lucrurile prin care trece sunt de la Domnul.

Își recunoaște păcatul. Își asumă vina. Apoi spune: “Voi suferi mânia Domnului – căci am păcătuit împotriva Lui – până ce El îmi va apăra pricina și-mi va face dreptate “. El continuă: „El mă va scoate la lumină și voi privi dreptatea Lui”. Asta e uimitor. Este incredibil de curajos. El spune: “Mă aflu sub judecata întunecată a Domnului și totuși am încredere că El va fi Dumnezeul meu și mă va îndreptăți. Așa că nu te bucura de mine, dușmanul meu; când voi cădea, mă voi ridica.”

Acesta este singurul mod în care știu cum să supraviețuiesc ca păcătos mântuit – vinovăție reală, tristețe reală, durere reală, întuneric real sub disciplina lui Dumnezeu și credință curajoasă reală. Credință curajoasă că Dumnezeul care mă pedepsește și este nemulțumit de mine este de partea mea și mă va îndreptăți. Acesta este adevărul de bază pe care mi-ar plăcea să îl fac cunoscut în viața ei.

Un răspuns biblic

Pe acest fundament, ceea ce aș dori să fac este să iau șase sau șapte dintre afirmațiile ei despre ea însăși și să le comentez.

1. “Simt că este ceva pentru care ar trebui să fiu mereu pedepsită”.

Da, așa este. Avortul, și orice alt păcat, este ceva pentru care ar trebui să fim întotdeauna pedepsiți. Există un univers de diferențe între “ar trebui să fim pedepsiți pentru” și “vom fi pedepsiți pentru”.

Vinovăția evanghelică curajoasă spune: “Sunt vinovat. Ar trebui să fiu pedepsit acum și pentru totdeauna”. Acesta este însuși sensul păcatului și al dreptății. Vinovăția evanghelică curajoasă continuă: “Dar nu voi fi pedepsit. Nu voi fi pedepsit pentru că Isus a purtat pedeapsa mea în locul meu, iar eu am renunțat la toată încrederea în mine însumi. Mă bazez în întregime pe mila Lui”.

Mă gândesc la Isaia 53:5, care spune: “Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El și prin rănile Lui suntem tămăduiți“. Sau Galateni 3:13, care afirmă: “Christos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-se blestem pentru noi (…).“

Da, întotdeauna ar trebui să fii pedepsită pentru avortul tău. Asumă-ți această vină. Apoi fii curajoasă și îmbrățișează Evanghelia care spune că Christos a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe cruce. Acum, în El, Dumnezeu este pentru tine, nu împotriva ta. Ar trebui să fi pedepsită, dar nu vei fi. Acesta este răspunsul meu la primul comentariu.

2. “Știu că nu am ce căuta la biserică. Nu merit să merg.”

Dacă singurii oameni care au ce căuta la biserică sunt cei care merită să fie cu poporul lui Dumnezeu în prezența Lui, închinându-se și crescând în El, atunci nimeni nu ar avea ce căuta la biserică. Nimeni nu ar merge la biserică.

Când Pavel i-a descris pe membrii bisericii din Corint, el a enumerat păcatele lor în 1 Corinteni 6:9-10 astfel: “Nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă înșelați în privința aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiții, nici hoții, nici cei lacomi, nici bețivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.” El continuă: “Și așa erați unii din voi! Dar ați fost spălați, ați fost sfințiți, ați fost socotiți neprihăniți în Numele Domnului Isus Christos și prin Duhul Dumnezeului nostru.” (1 Corinteni 6:11).

Singurii oameni care au ce căuta în biserică sunt păcătoșii care sunt spălați și justificați prin credință. Nu, tu nu meriți să mergi la biserică. De aceea ar trebui să mergi, pentru că biserica este singura instituție din univers concepută pentru oamenii care nu merită să fie acolo. Acesta este sensul. Acesta este sensul bisericilor evanghelice.

3. “Sunt dezgustată de mine însumi”.

Asta e bine. Să te uiți înapoi la avort și să nu fii dezgustat ar fi un semn de boală. A te uita la el cu dezgust este un semn de sănătate spirituală. Dacă nu există un dezgust curajos, te vei prăbuși.

Dezgustul evanghelic curajos nu este paralizat. Renunță la sine și intră în puterea harului. Cu toții suntem dezgustători și nu ar trebui să fugim de dezgust, ci prin el, să fugim înspre harul lui Dumnezeu.

4. “Sper doar că mai există speranță pentru mine”.

Bine, pentru că există speranță pentru tine. Pavel subliniază în Romani 15:4 că totul în Scripturi este scris pentru ca păcătoșii să aibă speranță. Speranța este singurul lucru de care poți fi întotdeauna sigură că Îl mulțumește pe Domnul.

Îmi place Psalmul 147:11, care spune: “Domnul iubește pe cei ce se tem de El, pe cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui“. El iubește oamenii. Îi plac oamenii care se îndepărtează de ei înșiși și de puterile lor și speră în El.

5. “A spera că există speranță este egoist”.

Ar fi egoist dacă ai vrea doar să te folosești de Dumnezeu pentru a obține o conștiință ușurată. Dar dacă vrei iertare pentru că Îl vrei pe Dumnezeu, asta nu este egoism. Pentru asta ai fost făcută. Îl onorează pe Dumnezeu, nu pe tine. Îl onorează pe Dumnezeu. Dumnezeu este glorificat atunci când vrei să îți găsești pacea și speranța în Dumnezeu.

6. “A spera că există speranță este nejustificat”.

Nu, asta este fals. Este pur și simplu fals. Speranța nu este nejustificată. Este infinit garantată nu de bunătatea ta, ci de sângele lui Isus. Dacă stai în fața lui Dumnezeu și speri să ajungi în prezența Lui cu bucurie pentru totdeauna, iar El spune: “Ce garanție poți avea pentru a spera că te voi primi?”, atunci răspunsul este: “Sângele și neprihănirea Fiului Tău. Mântuitorul meu este Cel prin care sunt neprihănită”.

Acesta este adevărul. Nu există niciun lucru în noi care să ne dea speranță, ci speranța există în sângele lui Isus Christos. Este o afirmație falsă aceea că speranța ta este nejustificată. Ea nu este nejustificată.

7. „Mă mai vrea și mai are pentru mine planurile pe care le avea înainte, sau acele planuri au dispărut?”

Răspunsul se află în ultimul capitol al Bibliei, ca și cum Dumnezeu ar fi vrut ca acesta să fie ultimul lucru care ne răsună în urechi. Ultimul capitol al Bibliei, Apocalipsa 22, afirmă: “Și Duhul și Mireasa zic „Vino!” Și cine aude să zică „Vino!” Și celui ce îi este sete să vină; cine vrea, să ia apa vieții fără plată!” (Apocalipsa 22:17).

Dacă ești însetat de Dumnezeu, El te invită. El te dorește. Când vii la El, El are planuri pentru tine. Viața ta nu va fi irosită dacă vii la El. “Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.” (Ieremia 29:11).

Sursa originală: I Had An Abortion – https://www.desiringgod.org/interviews/i-had-an-abortion

Tradus cu permisiune – Translated with permission