9 rugăciuni pentru cei care nu sunt căsătoriți încă
Singurătatea poate fi un drum lung, solitar și confuz, mai ales atunci când nu este dorită. În mare parte a celor douăzeci de ani ai mei, simțeam că m-am născut cu dorința de a mă căsători. Dumnezeu mi-a oferit în cele din urmă o soție acum puțin mai mult de un an, dar nu înainte de a merge cu mine pe un deceniu sinuos de ispite și uneori eșecuri, de așteptare, dorință și întrebări de ce „nu încă”.
De-a lungul anilor, am învățat că Dumnezeu nu garantează bucurii temporare pentru copiii Săi, cum ar fi sănătatea fizică, căsătoria, succesul profesional sau copiii. Și asta pentru că El este complet și neîncetat dedicat să ne ofere ceea ce este cel mai bine pentru noi, când este cel mai bine pentru noi și doar dacă este cel mai bine pentru noi. Niciodată altfel (Romani 8:28). Indiferent cât de bun pare darul în acel moment, cât de mult îl dorim sau cât de mult am așteptat, Dumnezeu nu va abandona binele suprem pe care ni l-a promis (2 Corinteni 12:7–10).
„Dumnezeu este complet dedicat să ne ofere ceea ce este cel mai bine pentru noi, când este cel mai bine pentru noi, doar dacă este cel mai bine pentru noi.”
Dar noi putem fi tentați să-L abandonăm, să renunțăm la planul Lui pentru noi sau, cel puțin, să ne întoarcem puțin spatele din dezamăgire. Ne convingem cu adevărat că știm mai bine, că putem alege mai bine pentru noi decât Dumnezeu — același Dumnezeu care a venit și a murit la un cost infinit pentru a ne salva. Dar nu știm și nu putem. Când începem să ne simțim neglijați sau uitați, sau să ne îndoim de iubirea lui Dumnezeu pentru noi, ne distanțăm de El, când ar trebui să alergăm către El. În loc să ne îndepărtăm, trebuie să ne plecăm genunchii și să ne rugăm.
Dacă nu știi de unde să începi în rugăciune — cum să începi să vorbești cu Dumnezeu zilnic sau cum să-ți predai dorințele și dificultățile în singurătate Lui — iată nouă rugăciuni pentru viața celor care nu sunt încă căsătoriți, fiecare având cuvintele lui Dumnezeu pentru a-ți modela dorința și așteptarea.
1. Nu voia mea, ci voia Ta să se facă.
„Tată, dacă vrei, îndepărtează de la Mine paharul acesta! Totuși, facă-se nu voia Mea, ci a Ta!“ (Luca 22:42, NTR)
Nu voia mea, ci voia Ta să se facă, Doamne. Dacă aceste șapte cuvinte și credința din spatele lor au fost suficiente pentru a-L purta pe Isus prin cruce de dragul meu, ar trebui să fie suficiente pentru a mă purta prin orice în această viață de dragul Lui. Pregătește-mă să profit la maximum de căsătorie sau de singurătate, oricare ar fi planul Tău pentru mine. Dacă nu este voia Ta să mă căsătoresc, ajută-mă să văd tot ce ai planificat pentru mine — în daruri, slujire și singurătate. În orice caz, ancorează-mi inima ferm în Tine, nu în căsătorie.
2. Descoperă-mi cât mai mult din Tine, cât timp sunt singur.
„nu încetez să aduc mulțumiri pentru voi, când vă amintesc în rugăciunile mele. Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl gloriei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui și să vă lumineze ochii inimii, ca să cunoașteți care este speranța chemării Lui, care este bogăția gloriei moștenirii Lui în poporul sfinților și care este față de noi, cei ce credem, nemărginita mărime a puterii Lui, potrivit cu lucrarea puterii măreției Lui,” (Efeseni 1:16–19, NTR)
Arată-mi mai mult din Tine și modelează-mi viața astfel încât să-Ți dezvălui slava. Pe măsură ce mă întorc pe marea tumultoasă a vieții și a singurătății, liniștește-mi credința în Tine și fixează-mi privirea asupra Ta, puternic și de încredere deasupra tuturor. Descoperă-mi cât de mare și frumos ești Tu, comparativ cu căsătoria sau cu orice alt vis sau dorință pe care o pot avea.
3. Împlinește nevoile mele atât de deplin acum, încât să nu caut pe nimeni altcineva să mă facă fericit.
„Te caut din toată inima mea; nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale!. . . Cuget la reglementările Tale și mă uit atent la căile Tale . . . Abate-mi ochii de la vederea deșertăciunii. Înviorează-mă pe căile Tale!…Întărește-mi pașii prin Cuvântul Tău și nu mă lăsa în stăpânirea vreunei nelegiuiri.” (Psalmul 119:10, 15, 37, 133, NTR)
Tu ești singurul care mă poate face cu adevărat fericit. Niciun soț, prieten, job sau sumă de bani nu ar putea umple spațiul din mine creat pentru Tine. Tu ești mai mult decât suficient pentru mine, și totuși inima mea încă este înclinată să rătăcească. Ordonează-mi iubirile în funcție de valoarea și frumusețea Ta nemărginită și păzește-mi ochii și mintea să nu fie preocupate de nimeni sau nimic altceva decât de Tine. Cucerește-mi din nou inima și protejeaz-o de toate minciunile Satanei.
4. Fă cunoscută lumii măreția Ta prin bucuria și libertatea mea în singurătate.
„Dumnezeul păcii, Care L-a adus înapoi dintre cei morți pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, prin sângele legământului veșnic, să vă desăvârșească în orice lucru bun, pentru a-I face voia, lucrând în noi ceea ce este plăcut înaintea Lui, prin Isus Cristos, a Căruia să fie gloria în vecii vecilor! Amin.” (Evrei 13:20–21, NTR)
Folosește-mă pe mine și darurile mele pentru a face cunoscut numele Tău în lume. Vreau ca viața mea să conteze pentru misiunea pe care ne-ai dat-o. Vreau să conteze acum, chiar și în timp ce sunt tânăr și singur. Umple-mă cu ambiție, creativitate și altruism pentru slava Ta.
5. Dă-mi credința de a avea încredere în Tine chiar și când trec prin durere și dezamăgire singur.
„De aceea, ca să nu mă îngâmf, mi-a fost dat un țepuș în carne, un mesager al lui Satan, ca să mă lovească și, astfel, să nu mă îngâmf. De trei ori I-am cerut Domnului să-l depărteze de la mine. Dar El mi-a zis: „Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea este făcută desăvârșită în neputință“. Așadar, mă voi lăuda mult mai bucuros cu neputințele mele, pentru ca puterea lui Cristos să rămână în mine. De aceea eu sunt mulțumit în neputințe, în insulte, în nevoi, în persecuții și dificultăți, de dragul lui Cristos, deoarece când sunt neputincios, atunci sunt puternic.” (2 Corinteni 12:7–10, NTR)
Ajută-mă să văd fiecare pierdere sau dezamăgire, fiecare moment de singurătate, fiecare vis sau dorință neîmplinită și fiecare dovadă de slăbiciune ca o oportunitate de a-mi aminti și de a mă bucura de puterea, speranța și odihna pe care mi le-ai cumpărat prin sângele Fiului Tău. Adu-mi aminte că lucrezi toate acestea, fiecare milimetru, în fiecare fel, pentru binele meu.
6. Trimite-mi oamenii de care am nevoie pentru a Te urma.
„Și El i-a dat pe unii apostoli, pe alții profeți, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători, ca să-i pregătească pe sfinți pentru lucrarea de slujire, pentru consolidarea trupului lui Cristos, până când vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la omul matur, la măsura staturii plinătății lui Cristos” (Efeseni 4:11–13, NTR)
7. „Tată, înconjoară-mă cu oameni care mă iubesc, dar care Te iubesc mai mult decât mă iubesc pe mine.”
Înconjoară-mă cu oameni care mă iubesc, dar care Te iubesc mai mult decât mă iubesc pe mine, mai ales atunci când aș trăi altfel singur. Descoperă-mi lucruri despre mine prin ochii, credința și maturitatea lor, și prin cuvintele lor. Fă-mă un membru mai sănătos și mai eficient al bisericii locale. Dă-mi o dorință profundă, statornică și crescândă de a-I sluji ei în orice mod pot. Salvează-mă de orbirea și egoismul izolării.
8. Protejează-mă de a face din muncă un idol în timp ce aștept căsătoria.
„Orice faceți, să lucrați din suflet, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, știind că veți primi ca răsplată moștenirea de la Domnul. Voi slujiți Domnului Cristos.” (Coloseni 3:23–24, NTR)
Ajută-mă să văd orice succes sau progres ca o dovadă a harului Tău și eliberează-mă de iubirea banilor și de aprobarea oamenilor. Eliberează-mă de tirania listelor de lucruri de făcut astăzi și primește fiecare sarcină, fiecare întâlnire, fiecare treabă și fiecare proiect ca un act de închinare.
9. Păzește-mă să nu mă conformez lumii din jurul meu și fă-mă mai asemănător cu Isus.
„Și mă rog ca dragostea voastră să crească din ce în ce mai mult în cunoaștere și orice pricepere, ca să recunoașteți lucrurile alese, pentru a fi curați și fără vină în ziua lui Cristos” (Filipeni 1:9–10, NTR)
Desăvârșește lucrarea pe care ai început-o în mine și prin mine, făcându-mă tot mai mult ca Isus în fiecare zi. Oprește-mă din a face ceva care să facă moartea Lui să pară ieftină sau lipsită de sens. Pregătește-mă să gândesc, să vorbesc și să acționez tot mai mult ca cineva care a fost salvat cu un cost infinit și căruia i s-a încredințat cea mai mare veste pe care lumea a cunoscut-o vreodată.
10. Dacă m-ai chemat să mă căsătoresc, ajută-mă să mă întâlnesc cu înțelepciune.
„Nu faceți nimic din ambiție egoistă, nici din glorie deșartă, ci, în smerenie, să-i considerați pe alții mai presus decât pe voi înșivă. Fiecare dintre voi să se preocupe nu doar de interesele lui, ci și de ale altora. Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Cristos Isus.” (Filipeni 2:3–5, NTR)
Dacă ai planificat pentru mine căsătoria, pregătește-mă să iubesc un soț sau o soție cu dragostea și harul pe care mi le-ai arătat prin Isus și crucea Lui. Dă-mi claritate în relații și păzește-mă de orice impuritate. Fie ca răbdarea, altruismul și smerenia să marcheze fiecare relație — fiecare întâlnire, fiecare conversație, fiecare pas înainte sau înapoi.
În fiecare pas al urmăririi căsătoriei, arată-mi clar că Tu ești Dumnezeu și că eu Îți aparțin.
Sursa originală: Nine Prayers for the Not-Yet Married – https://www.desiringgod.org/articles/nine-prayers-for-the-not-yet-married
Tradus cu permisiune – Translated with permission
