Suntem responsabili pentru ceea ce știm
Transcriere audio
Bine ați revenit la un nou podcast. Astăzi avem o întrebare despre greutatea responsabilității personale pe care o purtăm pentru ceea ce știm. Este o întrebare scurtă și concisă, trimisă nouă de un ascultător pe nume Carrie din New Mexico. „Pastor John, bună ziua! Îmi puteți spune dacă cuvintele dure a lui Isus din Luca 12:47-48 sunt adresate creștinilor sau necreștinilor? Nu reușesc să înțeleg singură contextul.”
Modul în care Carrie pune întrebarea este doar puțin complicat, deoarece pilda pe care tocmai a spus-o Isus se adresa ucenicilor creștini. Dar rezultatul pildei se referă la oameni care, cred eu, sunt dovediți a nu fi ucenici creștini. Permiteți-mi să o citesc și să comentez pe parcurs, astfel încât să aibă sens.
„Doamne”, I-a zis Petru, „pentru noi spui pilda aceasta sau pentru toţi?” (Luca 12:41). Isus tocmai le spusese o parabolă. „Şi Domnul a zis: „Cine este ispravnicul credincios şi înţelept, pe care-l va pune stăpânul său peste slugile sale, ca să le dea partea lor de hrană la vremea potrivită?” (Luca 12:42).
Cu alte cuvinte, „Această pilda te va ajuta, Petru, să știi dacă ești credincios și înțelept sau necredincios”. Petru spune: „Se aplică asta la noi sau la toată lumea?” Iar Isus spune: „Ți se potrivește? Adică, dacă pantoful ți se potrivește, poartă-l, Petru.” El continuă, „Noi vrem să fim binecuvântați, nu vrem să fim blestemați”.
„Ferice de robul acela pe care stăpânul, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa! Adevărat vă spun că îl va pune peste toată avuţia sa. Dar , dacă robul acela zice în inima lui: Stăpânul meu zăboveşte să vină, dacă va începe să bată pe slugi şi pe slujnice, să mănânce, să bea şi să se îmbete, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul în care nu ştie şi-l va tăia în bucăţi; şi soarta lui va fi soarta celor necredincioşi în lucrul încredinţat lor.” (Luca 12:43-46)
Următorul rând este cel mai apropiat răspuns direct la întrebarea lui Carrie: „şi soarta lui va fi soarta celor necredincioşi în lucrul încredinţat lor.” (Luca 12:46). Acesta este cel mai apropiat răspuns direct la întrebarea ei. Robul care își folosește rolul în biserica creștină – sub aparența de administrator sau diacon sau prezbiter sau pastor sau oricum i-ai spune – cel care își folosește poziția și acționează în mod egoist, crud, abuziv și contrar dorințelor stăpânului va fi pus cu cei necredincioși.
Mai multe cunoștințe, mai multă responsabilitate
Nu contează cât de frumos și-a mărturisit credința. Nu contează pe câți i-a condus la Christos. Nu contează cât de corect este în teologia lui. Va ajunge în iad. Asta spune Isus: „şi-l va tăia în bucăţi; şi soarta lui va fi soarta celor necredincioşi în lucrul încredinţat lor” (Luca 12:46).
Aici vin versetele despre care întreabă ascultătoarea noastră: „Dar cine n-a ştiut-o şi a făcut lucruri vrednice de lovituri va fi bătut cu puţine lovituri. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult şi cui i s-a încredinţat mult, i se va cere mai mult. (Luca 12:47-48).
Răspunsul meu la întrebarea lui Carrie este că pilda este adresată urmașilor lui Isus, dar motivul pentru care le este adresată este acela de a-i avertiza că, dacă îi întorc spatele Stăpânului lor și încep să se folosească de presupusul lor rol de slujitori ai Săi pentru a acționa în mod egoist și pentru a-i abuza pe cei aflați în grija lor, acesta le va pune soarta alături de necredincioși.
Din acest grup, nu toți vor primi aceeași pedeapsă. Despre asta întreabă ea. Cred că există necredincioși care nu vor primi aceeași pedeapsă. Principiul rămâne valabil: cui i s-a dat mult, i se va cere mult. În acest context, cu cât ai o mai mare cunoaștere a voii lui Dumnezeu, cu atât ești mai responsabil să o împlinești.
Pedeapsa corectă
Doar câteva gânduri finale. Cred că acest text are o implicație uriașă pentru înțelegerea dreptății lui Dumnezeu în relația cu oamenii din întreaga lume – unii dintre ei Îl cunosc pe Dumnezeu doar prin revelație naturală, mai degrabă decât prin vreo mărturie evanghelică. Ei nu au auzit niciodată Evanghelia.
În Romani 1:18-23 vedem că fiecare ființă umană are suficientă cunoaștere despre Dumnezeu pentru a fi trasă la răspundere în fața Lui în ziua judecății. Dar mai multă cunoaștere înseamnă mai multă responsabilitate pentru cei care au trăit sub Evanghelie – poate chiar în slujire pentru ani de zile – și totuși nu au crezut sau nu au acționat cu credincioșie cu privire la Evanghelie.
De fiecare dată când oamenii mă întreabă: „Ce se întâmplă cu cei care nu au auzit niciodată Evanghelia?” Răspunsul meu, bazat parțial pe Luca 12, este că nimeni nu va fi judecat pentru că nu s-a supus revelației pe care nu a avut-o. Cu toții vom fi judecați în funcție de cunoașterea adevărului la care avem acces. Fiecare dintre noi, fiecare ființă umană de pe planetă, are acces (spune Pavel în Romani 1) la cunoașterea lui Dumnezeu.
Încă ceva care pare să aibă legătură: chiar dacă credincioșii, nu sunt pedepsiți de Dumnezeu la judecată, deoarece păcatele le sunt sunt acoperite de moartea lui Christos, există un fel de „pierdere” dacă viețile noastre au fost dedicate într-o anumită măsură învățăturilor și căilor false.
Iată versetul: „Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea rămâne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc.” (1 Corinteni 3:14-15). Bănuiesc că, deși Christos a purtat pedeapsa tuturor păcatelor tuturor credincioșilor, totuși, acest principiu al binecuvântării mai mari sau mai mici în funcție de modul în care am gestionat revelația care ne-a fost pusă la dispoziție se aplică și credincioșilor.
Sursa originală: We Are Accountable For What We Know – https://www.desiringgod.org/interviews/we-are-accountable-for-what-we-know
Tradus cu permisiune – Translated with permission