Soțul meu m-a părăsit. Cum să reacționez?
Transcriere audio
Bună dimineața. Mulțumesc că v-ați alăturat nouă din nou. Ei bine, ne aflăm într-un sezon pe podcast în care ne uităm la unele probleme mature, iar aceste probleme sunt destul de sumbre. Nu intenționat — așa s-a întâmplat pur și simplu providențial în întrebările pe care le avem pe masă. Lunea trecută, ne-am uitat dacă putem fi supărați pe Dumnezeu când viața nu decurge așa cum speram că va fi. Acesta a fost episodul Ask Pastor John #1828. Apoi am văzut cum să depășim mânia în familie. Acesta a fost episodul Ask Pastor John #1829. Și ultima dată, vineri, o soție a întrebat cum să confrunte unele modele de păcat profunde și continue în viața soțului ei. Acesta a fost episodul Ask Pastor John #1830.
Și asta ne aduce la ziua de azi. O tânără soție scrie. A fost trădată. Și acum îndură durerea persistentă a unui soț care a părăsit-o pentru o altă femeie. Iată ce scrie ea: „Pastor John, bună și mulțumesc că mi-ai luat întrebarea. De doi ani mă lupt să găsesc abordarea biblică corectă pentru asta și sper că poate vei putea să-mi oferi ceva claritate. Soțul meu, odată un credincios declarat în Cristos, ne-a părăsit pe mine și pe cele trei fete tinere ale noastre pentru o altă femeie. El a divorțat de mine cu puțin peste un an în urmă. De-a lungul acestei călătorii, m-am luptat cu un răspuns adecvat, care să-L onoreze pe Dumnezeu, la comportamentele lui păcătoase și rănitoare față de fiicele noastre și mine. Sunt sfâșiată între o mânie dreaptă și „dragostea dură”, așa cum a arătat Isus prin răsturnarea meselor în templu, și o grație necondiționată, ca în a întoarce celălalt obraz, iubindu-mi dușmanii, și 1 Petru 2:23. Care este abordarea biblică pentru a răspunde la o astfel de trădare și păcat nepocăit?”
Să începem cu unele lucruri pe care Isus le spune despre iertare și despre iubirea dușmanilor.
Iertare completă și iubirea dușmanilor
Iertarea în forma sa cea mai completă implică două părți, una care a păcătuit împotriva celeilalte și se pocăiește și cere iertare. Iar cealaltă împotriva căreia s-a păcătuit și acordă cu grație iertarea căutată prin pocăință. Vedem o imagine a acestui lucru în Luca 17:3–4, NTR: „Fiți atenți la voi înșivă! Dacă fratele tău păcătuiește împotriva ta, mustră-l, iar dacă se pocăiește, iartă-l! Și chiar dacă păcătuiește împotriva ta de șapte ori pe zi și de șapte ori se întoarce la tine și zice: „Mă pocăiesc!“, tu să-l ierți!” Deci asta este o imagine a străzii cu două sensuri: greșeală și pocăință, și iertare. Și iertarea în sensul cel mai deplin este posibilă numai atunci când există acest tip de pocăință.
Apoi întrebăm, „Ei bine, ce se cere de la noi dacă persoana care a păcătuit împotriva noastră nu se pocăiește?” Și răspunsul este că suntem chemați să iubim dușmanul. Într-un sens, ai putea numi asta un fel de iertare pentru că iertarea în esența ei înseamnă a lăsa ceva de la tine. Nu o folosi pentru a răsplăti răul cu rău sau pentru a răni o altă persoană.
Dar această milă unilaterală nu este iertare în sensul cel mai deplin. Și astfel, Noul Testament are alte moduri de a descrie cum ne raportăm la oamenii care ne greșesc și fie nu le pasă (doar ne sfidează), fie nu cred că ne-au greșit. Noi numim acest lucru în diferite moduri. Noul Testament îl numește răbdare, suferință îndelungată, îngăduință sau iubirea dușmanului.
Și să fim clari, când Isus vorbește despre iubirea dușmanilor noștri, nu are în vedere sentimente calde de admirație sau aprobare. În schimb, Isus dă trei exemple — sau poate mai bine, trei explicații — în Luca 6:27–28. El spune că iubirea dușmanilor noștri implică acest lucru: „Eu însă vă spun vouă, celor ce ascultați: iubiți-vă dușmanii, faceți-le bine celor ce vă urăsc, binecuvântați-i pe cei ce vă blestemă și rugați-vă pentru cei ce se poartă urât cu voi!” Deci trei lucruri: fă bine, binecuvântează și roagă-te.
Deci, ce ni se cere să facem față de cei care ne-au greșit sau continuă să ne greșească este să le dorim binele suprem — care ar putea implica durere temporară, ca închisoarea. Adică, nu spune că nu există consecințe pentru păcate și crime — ar putea fi o disciplină din partea bisericii sau o justiție în societate. Dar el spune, „Dorește-le binele suprem.” Asta înseamnă binecuvântare, și pentru asta ne rugăm. Și apoi pune asta în acțiune făcând bine — adică, încercând să-i tratezi în moduri mai bune decât merită.
Patru obiecții depășite
Acum, pot să mă gândesc la numeroase obiecții care ar putea apărea despre de ce ar fi atât de greu acest tip de iertare sau dragoste față de persoanele care v-au greșit, cum ar fi trădarea aceasta dureroasă a unui soț, sau chiar am putea simți că ar fi greșit să tratăm o persoană la fel de bine cum spune Isus că ar trebui.
Așadar, permiteți-mi să adresez patru dintre aceste obiecții care ar putea apărea, în special pentru această soție. Și cred că poate chiar acest lucru va clarifica ce este cu adevărat implicat într-o astfel de relație de trădare și iertare.
Nicio nedreptate în eternitate
Iată prima. Pare nedrept că, într-un anumit sens, persoana vinovată a scăpat cu atât de multe, un rău mare, fără a plăti un preț serios, lăsând în urmă multă devastare. Acum, răspunsul biblic la această obiecție și această preocupare sinceră este că Dumnezeu, în universul Său, nu lasă pe nimeni să scape cu nimic – niciodată. Nimeni nu scapă cu nimic. Modul în care putem dormi noaptea, știind că pare că cineva a scăpat cu crimă, este această promisiune în Romani 12:19, NTR: „Preaiubiților, nu vă răzbunați singuri, ci lăsați loc mâniei lui Dumnezeu, pentru că este scris: „A Mea este răzbunarea! Eu voi răsplăti!”
Acum aceasta este o promisiune: „Eu voi răsplăti.” Ce înseamnă asta este că Dumnezeu va regla toate conturile cu justiție absolută, și nimeni nu scapă cu nimic când iei în calcul toată eternitatea. Când refuzăm să ne facem singuri dreptate, Dumnezeu își asumă cauza noastră și execută, în cele din urmă, tot ce trebuie făcut astfel încât să existe justiție perfectă. Prin urmare, nu îndrăznim niciodată să spunem, „Ei bine, cred că doar au scăpat cu asta.” Nimeni nu scapă cu nimic. Dar povara de a regla conturile este ridicată. Este ridicată de pe umerii noștri și pusă pe umerii lui Dumnezeu, care face toate lucrurile bine. El va regla conturile fie în iad, fie a reglat conturile pe cruce. Nimeni nu scapă cu nimic. Aceasta este prima obiecție pe care Dumnezeu o depășește cu această promisiune de justiție.
Iertare versus Încredere
O a doua obiecție la acest tip de iertare care pare atât de dificilă — sau această dragoste față de dușmani — este că pur și simplu nu putem avea încredere în persoana care ne-a greșit. Acum, răspunsul la această obiecție este că iertarea și încrederea nu sunt același lucru. Poți să ierți cu adevărat, fără a avea încă încredere din nou.
Nu spun că acest lucru va fi ușor. Nu va fi ușor. O persoană ar putea spune, „Nu m-ai iertat cu adevărat, pentru că îmi ții asta deasupra capului prin faptul că nu ai încredere în mine.” Dar răspunsul la asta este următorul: „Nu îți țin vina faptelor trecute, sau păcatul, sau rănile deasupra capului. Te iert, și mă rog ca Dumnezeu să facă la fel, și îți doresc binele. Cu ce mă confrunt nu este un act vinovat trecut, ci o preocupare actuală că, caracterul tău nu justifică o încredere actuală. Este posibil să câștigi această încredere eventual, dar încă nu a fost stabilită.”
Aceasta este răspunsul meu la obiecția „Este prea greu să ai încredere.” Și spun că iertarea și încrederea nu sunt același lucru.
Dragoste și Detestare
A treia obiecție la iertare și dragoste care sunt atât de dificile este că acțiunea, greșeala, a fost atât de detestabilă pentru inima ta — adică, încă te retragi în interior cu dezgust sau detestare față de ea. Acum, răspunsul la această obiecție este că dragostea adevărată și detestarea răului nu sunt reciproc exclusive, chiar și în aceeași inimă în același timp. Am fost întotdeauna uimit de Romani 12:9, de ceea ce pune Pavel, așezâd două lucruri unul lângă altul. El spune așa: „Dragostea să fie fără ipocrizie. Să vă fie scârbă de rău! Să vă lipiți de bine!” Este uimitor că el a pus dragostea și detestarea unul lângă celălalt în aceeași poruncă, în același verset, unul după altul. „Dragostea să fie fără ipocrizie. Să vă fie scârbă de rău!…” — este un cuvânt mare. Adică, nu este cuvântul ură. Este cu adevărat un cuvânt emoțional puternic în greacă.
Aceasta este răspunsul meu la a treia obiecție.
Răutate Profundă, Iertare Glorioasă
În final, o a patra obiecție ar putea fi, „Uite, Pastor John, copiii mei, care au fost abandonați și trădați de tatăl lor, trebuie să știe cât de malefică a fost acțiunea tatălui lor, și nu pare a fi iubitor față de el sau poate față de ei să le spui asta.” Acum, cred că aceasta este una dintre cele mai dificile probleme în gestionarea unui divorț în timp ce încerci să menții un fel de relație între copii și ambii părinți, mai ales când unul dintre ei a păcătuit grav, poate chiar detestabil. Foarte mult va depinde de cât de mari sunt copiii, cât de mult pot înțelege și care este maturitatea lor spirituală.
Dar aș spune că este esențial ca răutatea trădării să nu fie minimalizată, pentru ca iertarea să fie la fel de gloriosă cum este, răul trebuie să fie la fel de viclean cum este. Prin urmare, pe măsură ce copiii sunt capabili, încercăm să facem ambele lucruri clare: răul păcatului și frumusețea iertării — datorită modului în care Domnul ne-a iertat.
Și astfel se poate ca, în final, chiar și în unul dintre cele mai dureroase puncte ale tragediei, Evanghelia să strălucească în viețile copiilor noștri.
Sursa originală: My Husband Left Me – How Do I Respond? – https://www.desiringgod.org/interviews/my-husband-left-me-how-do-i-respond
Tradus cu permisiune – Translated with permission