Ar trebui să vorbim vreodată direct cu diavolul?
Ar trebui să vorbim vreodată direct cu diavolul? Unii creștini o fac. Alții nu. Care din ei au dreptate? Iată întrebarea de azi, de la Frederic, un ascultător din Germania:
„Pastor John, bună ziua! Un episod din APJ – APJ 1439 – mi-a schimbat cu adevărat viața de rugăciune. Vă mulțumesc! M-am simțit cu adevărat binecuvântat ascultând acest episod, dar am fost totodată îngrijorat. În timp ce insistați asupra motivelor pentru care diavolul își dorește ca viața noastră de rugăciune să fie slabă, chiar v-ați adresat direct diavolului, spunându-i să se dea la o parte. Deși am înțeles ideea, tot sunt îngrijorat. Ar trebui vreodată să vorbim sau să ne adresăm direct diavolului în timp ce ne rugăm lui Dumnezeu? Știu că este o practică obișnuită în multe biserici. Eu consider că aceste practici sunt false, deoarece nu văd niciun motiv biblic pentru a face acest lucru. Citim chiar în Iuda: „Dar când arhanghelul Mihail, luptându-se cu diavolul, se certa cu privire la trupul lui Moise, el nu a îndrăznit să pronunțe o judecată blasfemiatoare, ci a spus: «Domnul să te mustre»” (Iuda versetul 9). Se pare că unii oameni petrec mult timp vorbindu-i direct diavolului în timp ce se roagă lui Dumnezeu. Ar trebui să facem asta?”
Ei bine, Domnul să ne dea înțelepciune să nu accentuăm prea mult prezența și pericolul diavolului și al demonilor, și nici să nu subapreciem prezența și pericolul lor.
Asta voi încerca să fac – să găsesc acest echilibru în aceste câteva minute pe care le avem împreună. Vreau să rămânem într-un echilibru biblic.
Rămâi cu picioarele pe pământ
Iată trei încurajări preliminare, scurte, pentru a pregăti terenul.
În primul rând, diavolul nu este principala noastră problemă. Păcatul este principala noastră problemă; noi suntem principala noastră problemă. Și, prin urmare, ar trebui să ne concentrăm în războiul spiritual nu împotriva Satanei sau împotriva altor oameni, ci împotriva păcatului din propria noastră inimă și viață. Dacă reușești acolo, în inima ta, îl înfrângi pe diavol și îl înfrângi și pe adversarul tău. Ceea ce îi place lui Dumnezeu este sfințenia ta, iar dacă reușești acest lucru prin uciderea propriului păcat prin puterea Duhului, învingi și împotriva Satanei și a lumii. Satan își dorește să distrugă oamenii prinzându-i în capcana lui și ținându-i în păcat. Așadar, păcatul este principala problemă. Aceasta este prima observație.
În al doilea rând, nu uita niciodată că „Cel care este în voi este mai mare decât cel care este în lume” (1 Ioan 4:4). Christos, prin moartea și învierea Sa, a dat lovitura decisivă și învingătoare împotriva Satanei. El nu te poate distruge decât ispitindu-te să nu ai încredere în Isus și convingându-te să umbli în păcat. Crede în triumful pe care îl ai deja – Duhul în viața ta – și umblă în această victorie.
În al treilea rând, acordă prioritate metodei de eliberare pe care Pavel o dă în 2 Timotei 2:24-26. El i-a spus lui Timotei că ar trebui „să nu fie certăreț, ci bun cu toată lumea, capabil să învețe, răbdând răul, îndreptându-și adversarii cu blândețe”. Și apoi adaugă: „Dumnezeu poate” – deci, în timp ce tu faci ceea ce a spus Pavel, iată ce poate face Dumnezeu – „poate să le dea pocăință care să ducă la cunoașterea adevărului, iar ei să-și vină în fire și să scape din lațul diavolului, după ce au fost capturați de el pentru a face voia lui”. Acesta este modul statornic, normal, de înfrângere a puterii diavolului în slujirea creștină.
Există și un tip de posesie demonică care poate necesita o întâlnire cu puterea remarcabilă a lui Dumnezeu și o exorcizare reală. Dar am luat parte la una dintre acestea în viața mea. Totuși, calea obișnuită de eliberare este calea de învățare a adevărului pe care Satana nu îl poate suporta și, prin urmare, el pleacă pentru că adevărul începe să se impună prin harul lui Dumnezeu în viața oamenilor.
Cum să nu vorbești cu diavolul
Acum, plecând de la aceste trei încurajări, iată ce aș spune despre a vorbi direct cu diavolul.
În primul rând, nu negocia niciodată cu diavolul. El este rău până la capăt. Este prea subtil și înșelător și este expert în a le întinde capcane oamenilor. Nu negocia niciodată cu diavolul. Isus a refuzat să o facă în pustie. Noi ar trebui să refuzăm să o facem indiferent de împrejurare.
În al doilea rând, nu vorbi niciodată cu diavolul în mod aprobator. În Ioan 8, Isus a spus că Satan este un mincinos de la început, iar în spatele acestei înșelătorii se află o intenție criminală. Chiar și atunci când vorbește cu jumătăți de adevăr, să nu aprobi nicio jumătate, pentru că intenția sa este să te prindă în capcană și să te înșele.
În al treilea rând, nu rosti niciodată o mustrare provenită sau dependentă de tine către Satana. Orice putere pe care o avem asupra Satanei nu rezidă în noi. Este puterea lui Isus Christos. Nu avem autoritate în noi înșine fără Christos. Nu avem înțelepciune în noi înșine care să fie suficientă pentru a ne opune sau pentru a desluși planurile diavolului. Totul este de la Christos.
A cui este autoritatea?
Iuda 9 pare să fie înțeles greșit – chiar de Frederic, care ne-a pus această întrebare. Frederic, în întrebarea sa, părea să folosească acest text pentru a susține: „Nici măcar îngerul Mihail nu a vorbit cu diavolul”. Dar, de fapt, textul spune contrariul. „Când arhanghelul Mihail, luptându-se cu diavolul, se certa cu privire la trupul lui Moise, el nu a îndrăznit să pronunțe o judecată blasfemiatoare, ci a spus: „Domnul să te mustre”.” El vorbea cu diavolul. Cuvântul “te” ne dă de înțeles că vorbea cu diavolul. Dar ceea ce el nu ar fi îndrăznit să facă, și nici noi nu ar trebui să îndrăznim să facem, este să vorbim diavolului în propriul nostru nume sau în propria noastră autoritate. Astfel, el îi spune: „Domnul să te mustre”.
Știm că Isus a avut autoritate asupra demonilor și că le-a vorbit – la modul: „Taci și ieși din el!” (Marcu 1:25). Și știm că le-a dat această autoritate ucenicilor Săi în Marcu 6:7: „El . . . le-a dat autoritate asupra duhurilor necurate”. Și știm că atunci când cei 72 de ucenici s-au întors, nu doar cei doisprezece, pentru a raporta despre lucrarea lor, ei au spus: „Chiar și demonii ni se supun în Numele Tău” (Luca 10:17).
„în Numele Tău” înseamnă că așa au scos demonii. Isus i-a alungat în autoritatea Sa; ucenicii i-au alungat în numele lui Isus. „Ieșiți în numele lui Isus” este probabil ceea ce au spus ei.
Așadar, atunci când 1 Petru 5:9 și Iacov 4:7 spun că ar trebui „să ne împotrivim diavolului”, cred că aceste porunci din 1 Petru și Iacov includ acele momente în care atacul demonic asupra ta sau asupra persoanei iubite este atât de clar și de flagrant încât ar trebui să spui ceva de genul: „Nu, în Numele lui Isus, lasă-mă în pace” sau „Lasă-mi copilul în pace în numele lui Isus. Pleacă, Satan – ieși din casa asta”. Apoi ne întoarcem la Christos. Oh, da, ne întoarcem la Christos. Acesta este pasul neglijat de cei mai mulți. Întoarcerea spre Christos – ne întoarcem la promisiunile lui Isus:
„Nu te voi părăsi niciodată”.
„Nu te voi părăsi niciodată”.
„Voi fi mereu cu tine.”
„Te-am cumpărat; ești al Meu.”
„Nimeni nu te poate smulge din mâna Mea.”
„Eu te voi ajuta.”
„Voi fi scutul tău.”
„Ridică scutul credinței. Crede în promisiunile Mele. Eu te voi proteja. Nu vei fi niciodată mai puțin decât un super cuceritor dacă te încrezi în Mine.”
Și apoi ne odihnim. Ne odihnim în grija Lui suverană.
Lupta zilnică
Așadar, răspunsul meu este da, creștinii îi pot vorbi astfel diavolului, dar NU ca o modalitate zilnică de a triumfa asupra planurilor sale. Acesta este dezechilibrul pe care încerc să îl evit. Viața zilnică de credință, sfințenie și iubire este calea normală, iar Dumnezeu ne va face foarte utili în această lume pentru a învinge planurile diavolului pe măsură ce ne concentrăm pe promisiunile Sale și ne învingem propriile păcate prin puterea Sa.
Sursa originală: Should We Ever Speak Directly To The Devil? – https://www.desiringgod.org/interviews/should-we-ever-speak-directly-to-the-devil
Tradus cu permisiune – Translated with permission