Ar trebui să botezăm persoanele decedate?
Transcriere audio
O întrebare importantă de la un ascultător pe nume Candice pe tema botezului în practica mormonă. „Pastor John, mi-am împărtășit credința cu câțiva prieteni mormoni și sunt profund îngrijorată pentru sufletele lor și pentru teologia lor. Așa cum mulți au descoperit deja, învățăturile, istoria și doctrinele mormonilor sunt alarmante – departe de creștinismul biblic autentic. Până acum le-am explicat clar din Scriptură că dumnezeul mormon și isusul mormon sunt foarte diferiți de Dumnezeul și Isus din Biblie. Calea lor spre mântuire este bazată pe fapte. Iar afirmația lor cu privire la legitimitatea „lucrării pentru morți” pare îngrozitor de deplasată. Cu toate acestea, nu știu cum să navighez într-o conversație pe acest subiect, în special în subiectul botezului persoanelor decedate, așa cum este menționat în 1 Corinteni 15:29. Mă puteți îndruma în abordarea acestui verset?”
Mi se pare că Candace poate fi înaintea mea. Nu am făcut niciodată o analiză a teologiei mormonilor, dar dați-mi voie să încerc să spun ceva util în general și apoi poate despre această problemă particulară a modului în care ei se raportează la persoanele decedate.
Este foarte dificil să interacționezi cu cineva care își ia seva dintr-o sursă diferită de autoritate, așa cum fac mormonii când adaugă revelații suplimentare la Biblie. Te simți frustrat pentru că ți se pare că trebuie să devii un expert în sursele lor pentru a face vreun progres când tu nu crezi că acele surse sunt valide. Cred că, la un moment dat, cei care cred câtuși de puțin în suficiența Scripturii trebuie să spună pur și simplu: „Nu cred că acest lucru este prezent în Scripturi și credința în el va duce la unele rezultate periculoase, conform Scripturilor”. Apoi, lăsați lucrurile așa.
Botezul persoanelor decedate face parte, în gândirea mormonă, dintr-o rețea de convingeri despre strămoși și despre posteritate în Biserica Mormonă. Iată un citat al de pe site-ul lor oficial: „Prin puterea preoției, membrii sunt căsătoriți pentru eternitate și pot să facă botezuri prin împuternicire pentru strămoșii lor care au murit fără să se bucure de binecuvântările acestei rânduieli mântuitoare.” Or, această propoziție conține cel puțin trei erori destul de grave.
Din punct de vedere biblic, Isus spune că, în veacul viitor, nu va exista căsătorie sau cerere în căsătorie, deoarece vom fi ca îngerii (a se vedea Matei 22:30). Ideea de acolo nu era doar că nu vor mai exista căsătorii noi, ci că cele promulgate pe pământ nu vor mai avea aceeași valabilitate, pentru că el aborda problema ridicată de căsătoria pe pământ. Ei aveau mai mulți soți pentru că mureau și părea că vor fi poligami în cer. El spune: „Nu, nu va fi deloc așa, pentru că nu va exista nicio căsătorie acolo”. Există o problemă serioasă cu întreaga construcție a modului în care este privită căsătoria.
În al doilea rând, a numi botezul o rânduială mântuitoare în contextul lor pare să aibă implicații pe care nu le are în Noul Testament. Atunci când 1 Petru 3:21 spune: „Botezul … acum vă mântuiește” – care este probabil locul unde cineva ar alerga foarte repede pentru a apăra această expresie „rânduială mântuitoare” – Petru califică imediat afirmația spunând: „Nu vreau să spun că ritualul în sine și apa care trece peste corp mântuiește, ci mai degrabă actul de credință care apelează la Dumnezeu pentru o conștiință bună este instrumentul de conectare cu Christos, care este mântuirea”.
Cred că există o problemă serioasă cu privire la modul în care au înțeles actul fizic al botezului, care apoi creează presiunea de a-l administra celor decedați. Aceasta este o problemă cu adevărat crucială. Pavel este cel mai puternic purtător de cuvânt al Noului Testament care insistă că justificarea, o poziție corectă față de Dumnezeu, se bazează pe credință, iar nu pe faptele legii (Romani 3:28). Credința este instrumentul mântuirii sau al justificării.
Acesta este genul de lucruri cu care Pavel se lupta constant – circumcizia, zilele, lunile, anotimpurile și așa mai departe. Botezul are un loc crucial în demonstrarea și reconstituirea simbolică a morții spirituale, a îngropării spirituale și a învierii care are loc în credință, dar nu este un act mântuitor în sine. Ceea ce înseamnă, de asemenea, că dacă o persoană a crezut cu adevărat în Christos, așa cum a făcut-o tâlharul de pe cruce, chiar înainte de a muri, și nu a reușit să se boteze din cauza rebeliunii sale, acel act fizic nu este necesar pentru mântuirea sa veșnică. Când Isus i-a spus tâlharului de pe cruce – care nu a fost niciodată botezat pentru că el doar a crezut și apoi a murit pe cruce – când i-a spus: „Astăzi vei fi cu Mine în Rai” (Luca 23:43), cuvântul „astăzi” este menit să însemne că el este în siguranță în părtășie cu Christos de acum înainte.
Ar fi o exagerare uriașă și, cred eu, nejustificată să spunem că botezul ar trebui să fie administrat după moartea sa, de rudele sale. Așadar, presiunea pe care mormonii o simt pentru a administra acum botezul celor care au decedat se bazează, cred eu, pe o neînțelegere periculoasă a modului în care funcționează mântuirea. Există o preocupare reală din partea mormonilor – și ar trebui să o împărtășim – că Dumnezeu trebuie să fie drept în relațiile Sale cu cei care au murit și nu au auzit Evanghelia înainte de a muri.
Acum, răspunsul lui Pavel la chestiunea modului în care se va manifesta dreptatea lui Dumnezeu în situația în care oamenii au murit înainte ca Evanghelia să ajungă la ei nu este să spună: „Oh, Dumnezeu va oferi oportunități dincolo de mormânt pentru ca ei să audă Evanghelia și să fie botezați după ce au murit”. Nu aceasta este soluția lui Pavel. Soluția lui Pavel pentru dreptatea lui Dumnezeu este să spună că ei nu vor fi judecați pentru că nu au crezut Evanghelia dacă nu au auzit niciodată Evanghelia; ei vor fi judecați pentru că au suprimat și nu au îmbrățișat adevărul despre Dumnezeu pe care îl știau și îl aveau (Romani 1:18-23).
„Sunt fără nicio scuză” (Romani 1:20) și, prin urmare, vor ajunge la mânie și judecată (a se vedea Romani 2:5, 8) – nu pentru că au disprețuit Evanghelia pe care nu au auzit-o niciodată, ci pentru că au disprețuit cunoașterea lui Dumnezeu pe care o aveau toți și au suprimat adevărul prin nedreptate (Romani 1:18). Noul Testament pur și simplu nu le oferă celor care mor fără să creadă în Evanghelie, posibilitatea ca cineva de pe pământ să poată face ceva care să le asigure posibilitatea mântuirii lor după ce au murit. De fapt, Isus a spus în Luca 16:26, când vorbea despre omul care murise fără să creadă, că între cei care au murit și cei care au fost în ceruri este fixată o prăpastie mare și nimeni nu o poate traversa sau nu poate face nimic pentru a aduce încetarea chinului în care se află.
Ajungem acum, în sfârșit, la 1 Corinteni 15:29, unde Pavel pune întrebarea retorică despre motivul pentru care oamenii sunt botezați pentru morți. Există puține motive, aș spune niciun motiv întemeiat, să credem că Pavel însuși credea că această practică era justificată. Contextul este că el pledează pentru învierea fizică a creștinilor care au murit. El ra contrazis de oameni care spuneau că nu există așa ceva. De exemplu, 1 Corinteni 15:12 spune: „Acum, dacă Christos este proclamat ca înviat din morți, cum pot unii dintre voi să spună că nu există înviere a morților?”
Unul dintre argumentele pe care le folosește împotriva celor care se opuneau doctrinei învierii fizice a credinciosului din morți este aparenta lor inconsecvență între, pe de o parte, negarea învierii și, pe de altă parte, botezul pentru morți. El întreabă în 1 Corinteni 15:29, „ Altfel, ce ar face cei ce se botează pentru cei morţi? Dacă nu înviază morţii nicidecum, de ce se mai botează ei pentru cei morţi?” Prin aceasta, Pavel nu vrea să spună că este de acord cu ceea ce fac ei. El subliniază pur și simplu inconsecvența în a pretinde că nu cred în înviere și apoi de a fi botezați după deces.
Așadar, având în vedere toate celelalte învățături ale lui Pavel și ale Noului Testament cu privire la destinul nostru viitor care depinde de viața noastră de credință și ascultare aici pe pământ, nu mai târziu, consider că 1 Corinteni 15:29 nu este o recomandare a lui Pavel cu privire la botezul celor decedați, ci el subliniază că adversarii săi au efectuat acest act și sunt inconsecvenți în acest sens.
Sugestia mea pentru Candice este să rămână aproape de esența învățăturilor biblice despre justificarea prin credință și despre suficiența Scripturilor pentru a-i oferi tot ceea ce are nevoie pentru viață, credință și evlavie, și să nu se încurce într-o rețea de învățături care, în cele din urmă, subminează cu adevărat slava lui Christos, lucrarea Sa finalizată și subminează Evanghelia justificării doar prin har, doar prin credință, doar pe baza lui Christos și doar spre slava lui Dumnezeu.
Sursa originală: Should We Baptize The Dead? – https://www.desiringgod.org/interviews/should-we-baptize-the-dead
Tradus cu permisiune – Translated with permission