Nu iubiți lumea!
Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume! Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Fiindcă tot ce este în lume – pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșenia vieții – nu este de la Tatăl, ci este din lume. Iar lumea și pofta ei trec, însă cel care face voia lui Dumnezeu rămâne pe vecie. – 1 Ioan 2:15–17
Textul începe cu o poruncă — este singura poruncă din text și, prin urmare, probabil punctul principal. Versetul 15a: „Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume.” Tot ce urmează în text este un argument sau un stimulent pentru care nu ar trebui să iubim lumea.
Dragostea pentru lume alungă dragostea pentru Tatăl
Primul stimulent pe care îl oferă Ioan este că „dacă iubește cineva lumea, dragostea pentru Tatăl nu este în el” (versetul 15b). Cu alte cuvinte, motivul pentru care nu ar trebui să iubești lumea este că nu poți iubi lumea și pe Dumnezeu în același timp. Dragostea pentru lume alungă dragostea pentru Dumnezeu, iar dragostea pentru Dumnezeu alungă dragostea pentru lume.
Așa cum a spus Isus: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt, sau va fi devotat unuia și îl va disprețui pe celălalt. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și banilor” (Matei 6:24). Așadar, nu iubi lumea, pentru că asta te-ar plasa în aceeași categorie cu cei care Îl urăsc pe Dumnezeu, fie că realizezi sau nu. „Dacă iubește cineva lumea, dragostea pentru Tatăl nu este în el.” Acesta este primul motiv pe care îl oferă Ioan pentru a nu iubi lumea.
„Dacă iubești lumea, ea va trece și te va lua cu ea.”
Apoi, în versetul 16 vine susținerea și explicația primului argument. Motivul pentru care dragostea pentru lume alungă dragostea pentru Dumnezeu este că „tot ce este în lume, pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții, nu este de la Tatăl, ci din lume.” Dacă scoatem cele trei expresii din mijlocul versetului 16, propoziția ar suna astfel: motivul pentru care dragostea pentru lume exclude dragostea pentru Dumnezeu este că tot ce este în lume nu este de la Dumnezeu. Cu alte cuvinte, este doar vorbă goală să spui că Îl iubești pe Dumnezeu dacă iubești ceea ce nu este de la Dumnezeu.
Ioan s-ar fi putut opri la sfârșitul versetului 16. Nu iubi lumea pentru că dragostea pentru lume nu poate coexista cu dragostea pentru Dumnezeu. Dar nu se oprește aici. El adaugă încă două argumente — două stimulente în plus pentru a nu iubi lumea.
Lumea și poftele ei vor trece
Mai întâi, în versetul 17a, el spune: „lumea și pofta ei trec.” Nimeni nu cumpără acțiuni într-o companie care sigur va da faliment. Nimeni nu-și construiește casa pe o navă care se scufundă. Nicio persoană rațională nu își adună comori acolo unde moliile și rugina le distrug și hoții le fură, nu-i așa? Lumea trece! Să-ți așezi inima pe ea înseamnă să-ți ceri durerea și nenorocirea, în cele din urmă.
Și nu e totul: nu doar că lumea trece, ci și poftele ei. Dacă îți împărtășești dorințele cu ale lumii, vei trece și tu. Nu doar că îți vei pierde comoara. Îți vei pierde viața. Dacă iubești lumea, ea va trece și te va lua cu ea. „lumea și pofta ei trec”
Dacă faci voia Tatălui, vei trăi pentru totdeauna
În al doilea rând, în versetul 17b, Ioan spune: „însă cel care face voia lui Dumnezeu rămâne pe vecie” Opusul iubirii pentru lume nu este doar dragostea pentru Tatăl (versetul 15), ci și împlinirea voii Tatălui (versetul 17). Iar această conexiune nu este greu de înțeles. Isus a spus: „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele” (Ioan 14:15). Ioan a spus în 1 Ioan 5:3: „Căci aceasta este dragostea de Dumnezeu: să păzim poruncile Lui.” Așadar, dragostea pentru Tatăl din versetul 15 și împlinirea voii lui Dumnezeu din versetul 17 nu sunt cu adevărat lucruri separate.
Dacă Îl iubești pe Dumnezeu, vei iubi ceea ce El vrea. Este doar vorbă goală să spui: Îl iubesc pe Dumnezeu, dar nu iubesc ceea ce iubește El. Așadar, Ioan spune în versetul 17: „Dacă iubești lumea, vei pieri cu lumea, dar dacă nu iubești lumea, ci Îl iubești pe Dumnezeu, vei face voia Lui și vei trăi cu El pentru totdeauna.”
În rezumat, textul conține o poruncă și trei argumente, sau stimulente. Porunca este: „Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume.”
- Primul stimulent este că dacă iubești lumea, nu-L iubești pe Dumnezeu.
- Al doilea stimulent este că dacă iubești lumea, vei pieri cu lumea.
- Și al treilea stimulent este că dacă Îl iubești pe Dumnezeu în loc de lume, vei trăi cu Dumnezeu pentru totdeauna.
Credința mântuitoare și dragostea pentru Dumnezeu
Să medităm câteva momente asupra acestor două stimulente finale și mai ales asupra modului în care se raportează la credința mântuitoare.
Am fost bine învățați că suntem mântuiți prin credință! „Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit!” (Faptele Apostolilor 16:31). Dar nu am fost la fel de bine învățați ce este credința mântuitoare. De exemplu, cât de des discutăm despre relația dintre încrederea în Christos și dragostea pentru Christos? Poți să te încrezi mântuitor în El și totuși să nu-L iubești? Evident, Ioan nu crede asta, pentru că problema din acest text este dacă Îl iubești pe Dumnezeu sau iubești lumea, iar rezultatul este dacă mori cu lumea sau ai viață veșnică cu Dumnezeu. Dar Ioan știe că viața veșnică vine prin credință.
Ioan spune în 5:13: „V-am scris aceste lucruri ca să știți că voi, cei care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu.” Așadar, viața veșnică depinde de credința în Christos. Dar ce este acest „a crede”? Dacă suntem politicoși și îl lăsăm pe Ioan să vorbească singur, scrisoarea lui ne clarifică ce înseamnă. Când spune că a nu iubi lumea, ci a-L iubi pe Dumnezeu într-atât încât să facem voia Lui, duce la viață veșnică, învățăm că credința mântuitoare și dragostea pentru Dumnezeu sunt inseparabile. Ambele sunt calea spre viață veșnică pentru că sunt aceeași cale.
În Ioan 5:42–44, Isus îi confruntă pe conducătorii evrei care nu cred în El cu următoarele cuvinte: „Dar vă cunosc, și știu că nu aveți în voi dragoste de Dumnezeu. Eu am venit în Numele Tatălui Meu și nu Mă primiți. Dacă vine altul, în numele lui însuși, pe acela îl veți primi. Cum puteți crede voi, care urmăriți să primiți glorie unii de la alții și nu căutați gloria care vine de la singurul Dumnezeu?” Cu alte cuvinte, motivul pentru care nu-L primesc sau nu cred în Isus este că nu-L iubesc pe Dumnezeu. Ei iubesc lumea — slava oamenilor — nu slava lui Dumnezeu. Așadar, Isus i-a învățat pe apostolii Săi că acolo unde nu este dragoste pentru Dumnezeu, nu poate exista credință mântuitoare (vezi Ioan 3:18–19).
O singură cale de mântuire
De aceea Ioan, când ajunge să scrie această epistolă, poate lua „dragostea pentru Dumnezeu” și „încrederea în Christos” și le tratează ca o singură cale de mântuire. Priviți cum o face în 5:3–4: „Căci aceasta este dragostea de Dumnezeu: să păzim poruncile Lui. Iar poruncile Lui nu sunt grele” Cu alte cuvinte, dragostea noastră pentru Dumnezeu depășește obstacolele neascultării și face poruncile lui Dumnezeu o bucurie, nu o povară. „Iacov a slujit șapte ani pentru Rahela, dar aceștia i s-au părut ca fiind doar câteva zile, datorită dragostei sale pentru ea.” (Geneza 29:20). Dragostea pentru Dumnezeu face slujirea Lui o bucurie și învinge forțele neascultării.
Dar priviți apoi versetul 4. Aici spune același lucru, dar vorbește despre credință, nu despre dragoste. „pentru că oricine este născut din Dumnezeu învinge lumea. Și aceasta este victoria care învinge lumea: credința noastră.” Este credința cea care biruiește lumea — este credința cea care învinge neascultarea și face poruncile lui Dumnezeu o bucurie, nu o povară.
Ce vom spune, așadar, despre dragostea pentru Dumnezeu și credința în Christos?
Calea biruinței care învinge lumea și duce la viață veșnică este calea credinței în Christos și a dragostei pentru Dumnezeu. Credința mântuitoare este parte a dragostei pentru Dumnezeu și dragostea pentru Dumnezeu este parte a credinței mântuitoare. Nu sunt două căi spre cer. Există o singură cale îngustă — calea credinței care Îl iubește pe Dumnezeu și calea iubirii care se încrede în Dumnezeu.
Pavel și Iacov sunt de acord
De aceea nu doar Ioan, ci și Pavel și Iacov oferă promisiunile vieții doar celor care Îl iubesc pe Dumnezeu:
„Noi știm că toate lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, al celor ce sunt chemați în acord cu planul Său.” (Romani 8:28)
„Lucruri pe care niciun ochi nu le-a văzut și nicio ureche nu le-a auzit, iar la inima omului n-au ajuns – așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu celor ce-L iubesc” (1 Corinteni 2:9)
„Dacă cineva nu-L iubește pe Domnul, să fie anatema!” (1 Corinteni 16:22)
„Nu i-a ales oare Dumnezeu pe săracii acestei lumi ca să fie bogați în credință și moștenitori ai Împărăției pe care le-a promis-o celor ce-L iubesc?” (Iacov 2:5; vezi și 2 Timotei 4:8; Iacov 1:12)
„Nimic în toată lumea nu este mai important decât să experimentezi dragostea pentru Dumnezeu în inima ta.”
Așadar, vedeți ce încearcă Ioan să facă pentru noi în versetul 17 al acestui text. El încearcă să ne arate că dragostea pentru Tatăl și eliberarea de dragostea pentru lume nu sunt opționale. Nu sunt glazura de pe tortul credinței mântuitoare. Sunt o chestiune de viață veșnică sau moarte veșnică. Sunt pe primul loc pe lista priorităților vieții. Nimic în toată lumea nu este mai important decât să ai dragoste pentru Dumnezeu în inima ta. Această dragoste este cea dintâi și cea mai mare poruncă, a spus Isus:
„Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău” (Matei 22:36–40)
Două posibilități dacă nu simți multă dragoste pentru Dumnezeu
Poate chiar în timp ce predic, unii dintre voi gândiți: „Nu simt prea multă dragoste pentru Dumnezeu în momentul acesta.” Există două posibile motive pentru asta.
1. Nu ești născut din nou
Este posibil să nu fii născut din nou. Este posibil să fii un creștin cultural sau ereditar. Poate ai dezvoltat un limbaj și un comportament religios pentru că este avantajos social sau pentru că părinții sau colegii tăi vorbesc și acționează astfel. Dar s-ar putea să nu fi experimentat niciodată o schimbare profundă în natura ta, prin puterea Duhului Sfânt, care să fi dat naștere unei noi iubiri pentru Dumnezeu.
Henry Martyn, misionarul și traducătorul strălucit din secolul trecut, privind în urmă la convertirea lui după patru ani, a spus:
„Lucrarea este reală. Nu pot să mă îndoiesc mai mult de ea decât de propria mea existență. Întregul curent al dorințelor mele s-a schimbat, merg pe o cu totul altă cale, deși mă împiedic constant pe acel drum.”
Așadar, este posibil ca această convertire să nu fi avut loc niciodată în tine, iar religia ta să fie doar formă exterioară, fără experiență interioară a dragostei pentru Dumnezeu. Pavel a spus în 2 Timotei 3:1–5:
„Să știi că în zilele de pe urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani… iubitori mai degrabă de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având o formă de evlavie, dar negându-i puterea. Ferește-te de astfel de oameni.”
Cu alte cuvinte, trebuie să ne așteptăm ca mulți oameni religioși, care merg la biserică, să nu cunoască nimic despre nașterea din nou și dragostea sinceră pentru Dumnezeu.
Dacă ești printre aceștia, trebuie să-ți îndrepți inima către Christos și să-L cauți cu seriozitate în Cuvântul Său. Petru a spus că am fost născuți din nou prin Cuvântul cel viu și care rămâne al lui Dumnezeu (1 Petru 1:23). Așadar, dacă vrei să fii născut din nou, scufundă-te în Cuvântul lui Dumnezeu. Roagă-te ca Christos să-ți deschidă ochii ca să-L cunoști pe Tatăl (Matei 11:27). Imploră-L pe Dumnezeu să-ți ia inima de piatră și să-ți dea o inimă de carne, ca să-L iubești cu toată inima ta și cu tot sufletul tău (Deuteronom 30:6).
Renunță la toate păcatele cunoscute și dedică-te tuturor mijloacelor harului până când lumina răsare în inima ta și Christos strălucește cu putere și iubire în așa fel încât devine irezistibil de frumos și cazi înaintea Lui în închinare și dragoste. Și nu renunța la această căutare până nu te-ai născut la o viață nouă:
„Mă veți căuta și Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta din toată inima.” (Ieremia 29:13)
2. Dragostea ta s-a răcit și a slăbit
Cealaltă posibilitate este că, deși ai fost născut din nou, dragostea ta pentru Dumnezeu pur și simplu s-a răcit și a slăbit. Ai gustat ce înseamnă să ai o inimă pentru Dumnezeu. Îți amintești cum odinioară simțeai că a-L cunoaște pe El este mai bun decât orice îți poate oferi lumea. Dar în dimineața aceasta, fitilul fumegă și trestia e frântă.
Prescripția pentru această boală nu este prea diferită de prescripția pentru căutarea nașterii din nou. Același Duh care dă viață, hrănește viața. Același Cuvânt care aprinde focul iubirii, reaprinde iubirea. Același Christos care te-a adus odinioară din întuneric în lumina Sa minunată (1 Petru 2:9) poate risipi și noaptea lungă a sufletului tău. Așadar, lasă-te în mâinile Duhului Sfânt. Cufundă-te în Cuvântul lui Dumnezeu. Strigă către Christos pentru o nouă viziune a gloriei harului Său. Nu te mulțumi cu căldiceala. Caută o pasiune nouă pentru Christos.
Și oricare ar fi grupul din care faci parte — sau dacă ești aici plin de dragoste pentru Dumnezeu în această dimineață — lasă îndemnurile rămase din acest text să te stârnească să socotești totul ca un gunoi față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Christos (Filipeni 3:8).
Dragostea pentru Dumnezeu și dragostea pentru lume nu pot coexista
Potrivit cu 1 Ioan 2:15, dacă dragostea ta pentru Dumnezeu este rece în această dimineață, este pentru că dragostea pentru lume a început să-ți cucerească inima și să-ți sufoce iubirea pentru Dumnezeu. Dragostea pentru lume și dragostea pentru Tatăl nu pot coexista. Și fiecare inimă iubește ceva. Esența naturii noastre este dorința. Nu există nimeni în această sală care să nu dorească ceva. În centrul inimii noastre este un izvor de dorință. Dar aceasta e o imagine ciudată, nu?
O dorință este o poftă, o nevoie, o atracție. Dar acestea nu prea se potrivesc cu ideea de izvor. Un izvor țâșnește; o nevoie absoarbe. O dorință este mai degrabă ca un gol — sau un vid. În centrul inimii noastre este un gol care absoarbe — ca scurgerea de la fundul unei piscine. Suntem mereu însetați. Dar nu putem suge apă și aer în același timp.
Dacă încerci să-ți satisfaci dorința absorbind aerul lumii, nu vei putea bea apa cerului. Și în cele din urmă, motorul tău se va arde pentru că ai fost creat să pompezi apa lui Dumnezeu, nu aerul lumii.
„Lumea” pe care nu trebuie s-o iubim
Dar acum ce este această „lume” pe care nu trebuie s-o iubim? Versetul 16 spune că este caracterizată de trei lucruri: „pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții.” Cuvântul pentru „viață” nu se referă la existență, ci la lucrurile din lume care fac viața posibilă. De exemplu, în 3:17 este tradus „bunuri”. „Dacă însă cineva are bunurile acestei lumi și-l vede pe fratele său în nevoi, dar își închide inima față de el, atunci cum rămâne în el dragostea lui Dumnezeu?” Isus folosește cuvântul în Marcu 12:44 când spune că văduva săracă „a pus tot ce avea, toată trăirea ei.”
Așadar, expresia „lăudăroșia vieții” înseamnă mândrie în ceea ce deții — în lucrurile pe care le ai. Acum putem vedea cum se leagă cele trei descrieri ale lumii între ele. Primele două — pofta firii și pofta ochilor — se referă la dorințe pentru ceea ce nu avem. Iar a treia — lăudăroșia vieții — se referă la mândria în ceea ce avem. Lumea este condusă de două forțe: pasiunea pentru plăcere și mândria în posesiuni.
„Dacă încerci să-ți satisfaci dorințele cu aerul lumii, nu vei putea bea apa cerului.”
Iar pasiunea pentru plăcere este descrisă în două moduri pentru că există două mari categorii de plăceri — fizice și estetice. Avem pofta firii — plăceri trupești; și pofta ochilor — plăceri estetice și intelectuale. Ioan nu este naiv. Știe că lumea nu se limitează la străzi murdare.
Există pofta din canal și pofta gurmandului. Există pofta pentru rock dur și pofta pentru Rachmaninoff rafinat. Există pofta pentru Penthouse și pofta pentru Picasso. Există pofta pentru Orpheum și pofta pentru Ordway. Prima epistolă a lui Ioan se încheie cu această poruncă răsunătoare:
„Copilașilor, păziți-vă de idoli!” — fie că sunt vulgari, fie că sunt rafinați (1 Ioan 5:21).
Orice lucru din lumea aceasta care nu este Dumnezeu poate fura inima ta de la dragostea pentru Dumnezeu. Orice lucru care nu este Dumnezeu îți poate atrage inima departe de El. Dacă nu-l ai, te poate umple de dorință să-l obții. Dacă-l ai, te poate umple de mândrie că-l deții.
Dar împotriva lăudăroșiei vieții, apostolul spune:
„Ce ai, pe care să nu-l fi primit? Și dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca și cum nu l-ai fi primit?… Cine se laudă, să se laude în Domnul.” (1 Corinteni 4:7; 1:31)
Așadar, să nu ne lăudăm cu posesiunile. Toate sunt daruri.
Iar împotriva poftei firii și a ochilor, psalmistul spune:
„Pe cine am eu în Ceruri în afară de Tine? Iar pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni, ci doar în Tine.” (Psalmul 73:25)
Așadar, să nu dorim nimic decât pe Dumnezeu, să nu posedăm nimic decât pe Dumnezeu, să nu urmărim nimic decât pe Dumnezeu.
Ce facem cu dorințele noastre?
Dar cineva va întreba: „Nu ar trebui să doresc cina? Să doresc un loc de muncă? Să doresc un soț/soție? Să doresc copilul din pântecele meu? Să doresc un trup sănătos, un somn odihnitor, soarele dimineții, o carte bună sau o seară cu prietenii?”
Și răspunsul este: nu — decât dacă este o dorință pentru Dumnezeu! Îți dorești cina pentru că Îl dorești pe Dumnezeu? Vrei un loc de muncă pentru că în el Îl vei descoperi și iubi pe Dumnezeu? Tânjești după un soț/soție pentru că ești flămând după Dumnezeu și speri să-L vezi și să-L iubești în partenerul tău? Îți dorești copilul, trupul sănătos, somnul bun, soarele dimineții, cartea excelentă și seara cu prietenii de dragul lui Dumnezeu? Îl vezi pe Dumnezeu în tot ceea ce dorești? (Vezi Coloseni 3:17; 1 Corinteni 10:31)
Sfântul Augustin a surprins esența acestui text când s-a rugat Tatălui și a spus:
„Te iubește prea puțin cel care iubește altceva împreună cu tine, fără să iubească acel lucru de dragul tău.”
Prin urmare, fraților și surorilor, nu iubiți lumea sau lucrurile din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Dar dacă dragostea Tatălui este în voi, fiecare cameră în care pășiți va fi un templu al dragostei pentru Dumnezeu, fiecare muncă un sacrificiu de iubire, fiecare masă un ospăț cu Dumnezeu, fiecare cântare o uvertură de iubire către Dumnezeu.
Și dacă există vreo poftă a firii sau a ochilor care nu este și o dorință pentru Dumnezeu, atunci să o scoatem din viața noastră, ca să putem spune împreună cu Ioan și cu psalmistul:
Pe cine altul am eu în cer afară de Tine,
și pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.
Sursa originală: Do Not Love the World! – https://www.desiringgod.org/messages/do-not-love-the-world
Tradus cu permisiune – Translated with permission