5 întrebări despre homosexualitate

Î: Dacă Biblia spune atât de puțin despre homosexualitate, de ce creștinii insistă să vorbească atât de mult despre ea?

R: Motivul pentru care Biblia vorbește relativ puțin despre homosexualitate este că aceasta era un păcat relativ necontroversat în rândul evreilor și creștinilor din Antichitate. Nu există nicio dovadă că iudaismul antic sau creștinismul timpuriu ar fi tolerat vreo formă de comportament homosexual.

Biblia vorbește mult despre idolatrie, ipocrizie religioasă, nedreptate economică și închinare păgână pentru că acestea erau păcate frecvente printre poporul lui Dumnezeu în ambele testamente. Profeții nu au condamnat practicile homosexuale pentru că, fiind un păcat evident și grav, era mai puțin frecvent în comunitatea legământului.

Biblia vorbește și mai puțin despre bestialitate decât despre homosexualitate, dar asta nu înseamnă că bestialitatea este un păcat lipsit de importanță — același lucru se poate spune și despre incest, abuzul asupra copiilor sau alte zeci de păcate menționate doar în treacăt în Scriptură. A număra câte versete abordează un subiect nu este cel mai bun mod de a evalua gravitatea păcatului.

Dar să nu uităm că Biblia nu tace în privința comportamentului homosexual. Acesta este condamnat explicit în Legea lui Moise (Leviticul), este folosit ca exemplu viu de răzvrătire umană în cea mai importantă epistolă a lui Pavel (Romani), și este inclus în liste de vicii grave în două epistole (1 Corinteni și 1 Timotei). Este chiar una dintre cauzele distrugerii celor mai infame cetăți din Biblie: Sodoma și Gomora.

Și nici măcar nu am amintit toate textele despre căsătorie din Geneza, Proverbe, Cântarea Cântărilor, Maleahi, Matei și Efeseni. Când Biblia menționează într-un singur verset — într-o paranteză, fără o interpretare istorică clară — botezul pentru cei morți (1 Corinteni 15:29), avem dreptate să considerăm că nu este un subiect central. Dar în privința comportamentului homosexual, mărturia biblică nu este deloc ambiguă sau izolată.

Î: De ce nu a vorbit niciodată Isus despre homosexualitate?

R: A insista că Isus nu a spus nimic despre homosexualitate este, de fapt, inexact. El a reafirmat în mod explicit relatarea creației despre căsătorie ca fiind o unire între un bărbat și o femeie:

„Oare n-ați citit că Ziditorul de la început i-a făcut parte bărbătească și parte femeiască și a zis: ‘De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa, și cei doi vor fi un singur trup’?” (Matei 19:4–6; cf. Marcu 10:6–9)

El a condamnat păcatul numit „porneia” (Marcu 7:21), un termen larg care cuprinde orice păcat sexual. Lexiconul principal al Noului Testament definește „porneia” drept: „relații sexuale nelegiuite, prostituție, necurăție, curvie.”

Biblistul James Edwards subliniază că „porneia” apare în literatura greacă referindu-se la o varietate de practici sexuale ilicite: adulter, curvie, prostituție și homosexualitate. În Vechiul Testament, acest termen desemnează orice practică sexuală în afara căsătoriei dintre un bărbat și o femeie, interzisă de Legea (Torah).

Isus nu a trebuit să țină o predică specială despre homosexualitate pentru că toți cei care Îl ascultau știau că acest comportament era interzis în Pentateuh și era considerat o formă de „porneia” – păcat sexual. În plus, nu avem motive să tratăm cuvintele lui Isus (care, oricum, au fost transmise prin alți autori) ca fiind mai autoritare decât restul Scripturii. Isus a confirmat autoritatea durabilă a Vechiului Testament (Matei 5:17–18) și a înțeles că ucenicii Săi vor dezvălui semnificația deplină a persoanei și lucrării Sale (Ioan 14:25–26; 16:12–15; Luca 24:48–49; Fapte 1:1–2).

Î: De ce nu sunt luate în serios și alte păcate (precum lăcomia) așa cum e păcatul sexual?

R: Vrem cu adevărat să sugerăm că un păcat nu e grav doar pentru că am fost toleranți cu altul? Dacă creștinii au fost prea îngăduitori cu lăcomia nepocăită, acest lucru este extrem de serios. Păcatul ne desparte de Dumnezeu. Atunci când alegem să-l îmbrățișăm, să-l sărbătorim și să nu ne pocăim de el, ne excludem singuri de la Dumnezeu și de la cer.

Î: Nu ar trebui ca biserica să fie un loc pentru oameni frânți?

R: Da și Amin. Toți avem nevoie de iertare. Toți avem nevoie de har. Biserica este plină de păcătoși. Dar — și aici e cheia — membrii comunicanti ai bisericii, la fel ca și cetățenii cerului, sunt păcătoși născuți din nou și pocăiți. Dacă predicăm o „evanghelie” fără chemare la pocăință, predicăm altceva decât Evanghelia apostolică.

Dacă permitem cu bună știință ca păcătoși nepăsători și nepocăiți să intre în părtășia și slujirea bisericii, le înșelăm sufletele — și pe ale noastre. Dacă credem că cineva poate găsi un Mântuitor fără să renunțe la păcat, nu înțelegem ce fel de Mântuitor este Isus Christos.

„Și așa erați unii din voi. Dar ați fost spălați, ați fost sfințiți, ați fost socotiți neprihăniți în Numele Domnului Isus Christos și prin Duhul Dumnezeului nostru.” (1 Corinteni 6:11)

Pocăința este esențială. Este atât de importantă, încât Biblia spune că nu poți merge în cer fără ea:

• „Pocăiți-vă și întoarceți-vă de la toate fărădelegile voastre.” (Ezechiel 18:30)
• „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape.” (Matei 3:2)
• „Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie.” (Marcu 1:15)
• „Pocăiți-vă și fiecare din voi să fie botezat.” (Faptele Apostolilor 2:38)
• „Dumnezeu poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască.” (Faptele Apostolilor 17:30)

Da, biserica este pentru oameni frânți și imperfecți — dar pentru cei care urăsc ce este stricat în ei și care s-au lepădat de imperfecțiunile păcătoase. Dacă cei cu atracții față de același sex sunt chemați la pocăință, soluția nu este să eliminăm renunțarea la păcat din Evanghelie, ci să zidim o biserică unde pocăința continuă este norma uceniciei.

Î: Cum poate fi păcat ceva cu care cineva s-a născut?

R: Cu toții suntem produsul naturii și al mediului. Toți ne luptăm cu dorințe care nu ar trebui împlinite. Inima noastră este „nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea” (Ieremia 17:9). Suntem ființe căzute, înclinate spre păcat și autoamăgire. Nu putem deduce ce este moral din ceea ce „simțim”. Dorințele noastre — fie că sunt de plăcere sau de durere — nu sunt auto-legitimatoare.

Unii pot simți atracție spre beție, promiscuitate, furie, milă de sine — sau multe alte comportamente păcătoase — fără să-și fi dorit sau ales asta conștient. Dar dacă realitatea dorinței devine justificare morală pentru acțiune, atunci nu există niciun motiv logic pentru care alte „orientări sexuale” (spre copii, animale, promiscuitate, poligamie) ar trebui condamnate.

Ca făpturi create după chipul lui Dumnezeu, suntem ființe morale, responsabile pentru acțiunile noastre și pentru poftele firii. Pur și simplu, uneori dorim lucruri greșite. Nu contează cât de mult simțim că ne-am „născut” într-un anumit fel — Christos insistă că trebuie să ne naștem din nou în alt fel (Ioan 3:3–7; Efeseni 2:1–10).

Sursa originală: 5 Questions About Homosexuality – https://www.crossway.org/articles/5-questions-about-homosexuality/

Tradus cu permisiune – Translated with permission