Infertilitatea și rolul bisericii
Eu sunt un copil miracol. După ce au luptat cu infertilitatea timp de doi ani, rugăciunile părinților mei au fost ascultate. Am crescut, m-am căsătorit și am copii la rândul meu, dar în jurul meu am prieteni zdrobiți de povara infertilității. Am cunoscut suferința, dar nu suferința specifică a celor care se luptă cu speranța amânată de a avea copii.
Povestea părinților mei este cea pe care ne place să o împărtășim, pentru că are un final fericit, în care Dumnezeu a răspuns rugăciunilor și dorința mult așteptată s-a împlinit. Precum un cadou frumos, perfect împachetat, un final fericit este satisfăcător nu doar în filme și literatură, ci și în viața reală.
Dar ce se întâmplă cu poveștile de suferință continuă? Poveștile care te lasă cu sufletul la gură? Poveștile cu final trist?
Finaluri nu atât de fericite
Viața reală nu este ca în filme, cu final fericit. Este haotică și incompletă. Trupurile decăzute, create pentru a „fi roditoare și a se înmulți” (Geneza 1:22), pot rămâne fără rod. Cât timp suntem pe acest pământ, gemem, ca în durerile nașterii (Romani 8:22-23), după o lume perfectă care să ne împlinească toate dorințele pe care le-am avut și care nu s-au îndeplinit aici.
În timp ce femeile sterile care nasc copii sunt un motiv de bucurie, infertilitatea pe termen lung sau permanentă este, de asemenea, un motiv de tristețe. Acestea sunt poveștile pe care nu ne place să le spunem. Ele poartă semnele adevărurilor dure despre Dumnezeu. Este bine să ne bucurăm de rugăciunile ascultate, dar cum ne bucurăm când rugăciunile rămân fără răspuns? Poți avea încredere în Dumnezeul care liniștește furtuna, dar mai poți avea încredere în Dumnezeul care trimite furtuna?
Cei care se luptă cu infertilitatea sunt ca sfinții din vechime, care nu au văzut roadele imediate ale credinței lor pe pământ, dar s-au agățat de promisiunile lui Dumnezeu, indiferent de circumstanțele pământești (Evrei 11:39). Speranța noastră nu este în finalul fericit pe care în așteptăm, într-un copil apărut în mod miraculos, ci în finalul fericit veșnic al tuturor copiilor lui Dumnezeu, când vor fi pe deplin și definitiv uniți cu Christos.
Poveștile fără final fericit ne înconjoară – povești de durere și suferință continuă care pot dura o viață întreagă. Acei oameni aud despre lumină, dar experimentează doar întunericul. Ascultă povești despre mântuire duminica, dar nu văd mântuirea trupurilor lor în timpul săptămânii. Ei știu că există o speranță veșnică în Christos, dar încă speră la un copil. Ce putem face noi, ca biserică, pentru a avea grijă de cei care suferă de infertilitate?
1. Prietenia
Cuplurile fără copii nu sunt niciodată „proiectele” noastre spirituale, dar ar trebui să le includem în viața noastră de zi cu zi. Trebuie să le tratăm normal, așa cum am trata pe oricare dintre prietenii noștri. Chemarea de a ne iubi aproapele include și pe cei care se luptă cu infertilitatea de lungă durată, așa că trebuie să aflăm cum să-i iubim cel mai bine prin părtășie și rugăciune. Prietenia se răsfrânge asupra tuturor aspectelor vieților noastre, așa că, deși vrem să fim sinceri și onești cu privire la dificultățile din viață, ar trebui să căutăm și alte domenii în care să ne apropiem.
Cel mai bun prieten al unui cuplu infertil este cel care pune întrebări sincere. Când vorbiți despre infertilitate, este mai bine să nu oferiți sfaturi „medicale” nesolicitate, bazate pe comentariile sau experiențele altor persoane. Chiar dacă încerci să fii de ajutor, sugestiile privind fertilizarea in vitro (FIV) sau adopția pot avea o greutate aparte pentru cuplul infertil.
Adopția nu este nici ușoară, nici ieftină, iar FIV este controversată, costisitoare și nu funcționează întotdeauna. Este înțelept să fii conștient de dificultățile implicate și să fii sensibil la greutățile suplimentare ale acestor procese. Adopția și FIV nu umplu sub nicio formă golul lăsat de infertilitate.
2. Familia
Ultimul lucru pe care și-l dorește un cuplu infertil este să fie tratat diferit doar pentru că nu are o familie în creștere. Deoarece tind să aibă programe mai flexibile, persoanele necăsătorite sau alte cupluri fără copii pot fi o mare binecuvântare pentru cei care se luptă cu infertilitatea. Dar familiile cu copii ar trebui, de asemenea, să încerce să atragă aceste cupluri și să nu le excludă din teamă că vor spune sau vor face ceva greșit. Doar pentru că nu pot avea copii nu înseamnă că nu vor să fie în preajma copiilor.
O bună prietenă din biserica mea se luptă de ani de zile cu infertilitatea și a primit chiar un diagnostic definitiv privind incapacitatea ei de a avea copii. Ea a devenit o prietenă prețioasă pentru cei doi băieți ai mei. Luăm masa împreună în mod regulat, iar ea are adesea grijă de copiii noștri. Fiul meu de patru ani este mereu încântat când vine la noi acasă. Prietena mea a devenit parte din familia noastră.
3. Sensibilitate
Ziua Mamei, petrecerile pentru bebeluși și anunțurile de sarcină pot provoca o tristețe profundă cuplurilor infertile. Nu trebuie să ne așteptăm ca cei care se luptă cu infertilitatea să fie vizibil fericiți pentru noi sau dispuși să asculte fiecare detaliu al călătoriei noastre de maternitate. Este bine să fim atenți și sensibili la aceste lucruri și să ne abținem de la remarci banale referitoare la luptele lor.
Infertilitatea este întotdeauna un subiect incomod și, uneori suntem tentați să apelăm la o serie de consolări superficiale pentru a compensa acest disconfort — „Ai credință!” sau „Dumnezeu îți va răspunde la rugăciuni, așa cum a făcut și cu mine”. Nu ar trebui să oferim consolări de genul „așteaptă-ți rândul”.
Infertilitatea poate fi ca și cum ai jeli pierderea unui copil pe care nu l-ai avut niciodată, însă fără a avea vreo amintire cu el care să te ajute în procesul de vindecare. Fiecare lună este încă o șansă, dar ea nu se materializează niciodată. Niciunul dintre noi nu poate alina această durere sufocantă cu cuvinte banale de mângâiere, dar ceea ce putem face este să ne apropiem, să plângem și să ne rugăm și să le amintim despre speranța răscumpărării acestei lumi (Luca 21:28).
Gemem pentru răscumpărarea deplină
Noi, împreună cu cuplurile infertile, trăim într-o lume efemeră, dar această lume distrusă încă ne afectează. Christos a intrat în lumea noastră distrusă pentru a fi supus suferinței. Viața pe care a trăit-o și moartea pe care a suferit-o sunt o promisiune pentru cei care Îl urmează, că vom suferi ca El și vom muri (Ioan 15:20-21; 1 Corinteni 15:31).
Cei care calcă pe urmele picioarelor străpunse ale Mântuitorului poartă și ei propriile cicatrici. Cei care se luptă cu infertilitatea s-ar putea să nu poarte cicatricile fizice ale nașterii, dar poartă cicatricile emoționale și spirituale ale luptei dureroase cu Dumnezeu (Geneza 32:24–30). Și Dumnezeu le-a dat biserica Sa, pentru a-i îngriji, a-i mângâia și a-i purta prin durere.
Sursa originală: Infertility In The Arms Of The Church – https://www.desiringgod.org/articles/infertility-in-the-arms-of-the-church
Tradus cu permisiune – Translated with permission