M-a iertat Dumnezeu dacă nu mă simt iertat(ă)?
Transcriere audio
Păcatul de neiertat — există un păcat atât de oribil, încât, dacă îl faci, înseamnă că L-ai ofensat pe Dumnezeu într-un mod atât de grav încât nu mai poți fi mântuit? Dacă am încerca să rezumăm toată istoria acestui podcast (ceea ce am fost destul de nesăbuit încât să încerc), probabil că aceasta este întrebarea cea mai frecvent pusă dintre toate. Aș spune că este groaza existențială supremă: „Oare am comis păcatul de neiertat prin ceva ce am spus sau făcut în trecut, ceva atât de premeditat, de rău, de rușinos, încât nu mai am nicio speranță de iertare?”
Am tratat această temă din nenumărate unghiuri — atât de multe, încât am fost nevoit să creez două secțiuni distincte în cartea Ask Pastor John, la paginile 323–326 și 337–339.
Revenim azi la acest subiect printr-un e-mail de la o doamnă anonimă:
„Pastor John, port de ani de zile povara și vinovăția unui păcat din trecut, simțindu-mă de neiertat. Oricât de mult cer iertare sau mă pocăiesc, simt că nu pot fi mântuită din cauza a ceea ce am făcut. Faptul că Pavel este numit ‘cel mai mare păcătos’ m-a încurajat, dar tot simt că nu sunt acceptată și că mă așteaptă judecata.
Ca să ofer un context: cândva credeam în Dumnezeu, dar am avut îndoieli în timpul unui curs de biologie la facultate, ceea ce m-a făcut să mă îndepărtez intenționat de El. Practic, I-am spus lui Isus să mă lase, ca să pot trăi în păcat fără să mă simt vinovată — și chiar am simțit că m-a lăsat, așa cum I-am cerut.
Acum regret profund acea alegere și tânjesc din nou după o relație apropiată cu Isus. Întrebarea mea este: pot fi iertată chiar și după ce L-am respins în mod deliberat? Vede El inima mea de acum și oferă mântuire cuiva care L-a părăsit cândva? Știu că n-aș fi făcut niciodată acea alegere dacă aș fi știut ce știu acum, și sunt disperată după siguranța că iertarea Lui mai este valabilă pentru mine.”
Doamne, Te rog, folosește aceste gânduri ca mijloc al miracolului asigurării, în viața unei adevărate sfinte, a unei adevărate fiice.
Există două probleme mari în această întrebare:
- Poate cineva care L-a părăsit pe Christos să se întoarcă la pocăință și să fie iertat?
- Poate cineva să fi fost cu adevărat iertat și totuși să nu se simtă iertat?
Eu sunt mult mai preocupat de prima, chiar dacă ea se luptă la suprafață cu a doua. Pentru că persoana care este cu adevărat iertată, dar nu simte întotdeauna acest lucru, se află într-o poziție infinit mai bună decât cea care nu este iertată deloc. Este o diferență uriașă între lupta pentru a fi iertat și lupta pentru a simți că ești iertat.
Așadar, voi spune câte un cuvânt despre ambele, pentru că amândouă contează. Dumnezeu vrea ca fiii Lui să fie iertați și să se simtă iertați. El face amândouă lucrurile.
Lepădare și întoarcere
Mai întâi, despre posibilitatea pocăinței și iertării pentru cineva care L-a mărturisit pe Christos și apoi L-a părăsit.
Recunosc că există pasaje dificile, precum 1 Ioan 5:16, care vorbește despre un tip de păcat care pune o persoană dincolo de iertare:
„Este un păcat care duce la moarte; pentru păcatul acela nu zic să se roage.”
La fel, avertismentele din Evrei 6:4–6 și Evrei 10:26–29, care descriu un fel de apostazie ce calcă în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, batjocorește sângele legământului și-L insultă pe Duhul harului, încât persoana respectivă nu mai poate fi adusă înapoi la pocăință.
Și mai este și avertizarea lui Isus despre păcatul de neiertat — hula împotriva Duhului Sfânt (Marcu 3:28–29).
Dar, sunt la fel de conștient — și fericit — de promisiunile minunate ale milei lui Dumnezeu pentru cei care, prin har, pot încă să se pocăiască.
Cine se poate întoarce?
Ascultă ce spune Ieremia:
„Întoarce-te, Israel, necredincioaso, zice Domnul. Nu voi arunca o privire mâniată asupra voastră, căci Eu sunt milostiv… numai recunoaște-ți nelegiuirea.” (Ieremia 3:12–13)
„Întoarceți-vă, copii răzvrătiți, zice Domnul; căci Eu sunt Stăpânul vostru.” (v. 14)
„Întoarceți-vă, copii răzvrătiți! Vă voi vindeca abaterile.” (v. 22)
Iar în Romani 10:11–13:
„Oricine crede în El nu va fi dat de rușine… căci «oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.»” — oricine.
Pavel explică de ce l-a mântuit Dumnezeu, deși fusese un persecutor al creștinilor:
„O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: «Christos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși», dintre care cel dintâi sunt eu. Dar am căpătat îndurare pentru ca Isus Christos să arate în mine, cel dintâi, toată îndelunga Lui răbdare.” (1 Timotei 1:15–16)
Este uluitor. Pavel spune în Galateni 1:15–16 că Dumnezeu îl alesese încă din pântecele mamei lui ca să fie apostol — dar după ce devenise cel mai mare dușman al creștinilor. De ce a procedat Dumnezeu astfel? Pentru ca oamenii care cred că au păcătuit prea grav ca să mai poată fi mântuiți să prindă curaj. Asta este uimitor.
Gândește-te la tânărul bogat din Luca 18. Isus spune:
„Mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea unui ac decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu.” (v. 25)
Ucenicii întreabă: „Atunci cine poate fi mântuit?” (v. 26)
Iar Isus răspunde:
„Lucrurile cari sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu.” (v. 27)
Așadar, nimeni nu este prea departe pentru Dumnezeu, chiar dacă e imposibil pentru oameni.
Cine decide?
Concluzia este aceasta: Dumnezeu decide cine poate fi adus la pocăință. Nu noi.
Romani 1:24–28 spune că vine un moment când Dumnezeu lasă un om în voia răzvrătirii lui. Dar asta înseamnă că atâta timp cât cineva poate încă să se pocăiască sincer și să creadă, acel punct groaznic nu a fost atins.
Evrei 12:17 spune că Esau „n-a mai găsit loc pentru pocăință, măcar că o cerea cu lacrimi.” Dacă ar fi găsit pocăința, ar fi fost primit — și oricine altcineva la fel.
Așadar, rolul nostru nu este să judecăm cine mai poate fi iertat. Ci să sperăm, să iubim și să ne rugăm pentru miracolul pocăinței. Pentru că la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință.
Dar dacă nu simt că sunt iertat(ă)?
Acum, despre a doua problemă — lupta de a te simți iertat de Dumnezeu.
Răspunsul meu principal este să meditezi din nou și din nou la textele pline de speranță pe care tocmai le-am citit. De fapt, răspunsul la prima problemă este și răspunsul la a doua.
Dragă prieten(ă), repetă-ți fără încetare îndurările lui Dumnezeu. Nu-ți lua ochii de la Christos cel răstignit. Romani 5:8 spune:
„Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram încă păcătoși, Christos a murit pentru noi.”
Acolo, la cruce, dragostea lui Dumnezeu strălucește cel mai clar. Ține-ți privirea acolo.
Știu că sunt oameni — poate și tu — care, din motive spirituale (lupte interioare) sau de temperament, găsesc extrem de greu să simtă dulceața și liniștea iertării lui Dumnezeu. Oricâte argumente le-ai da, pot mereu să spună: „Da, dar…” — mereu va exista un „da, dar…”.
Adevărul este că nu există capăt la motivele pe care ți le poți da pentru a crede că mila lui Dumnezeu nu ți se aplică ție.
Asigurarea este un dar
Așadar, asigurarea mântuirii — sentimentul păcii sufletești că ești iertat și primit de Dumnezeu — este, în cele din urmă, un dar.
De câte ori nu am stat în fața amvonului, rugându-mă cu oameni după slujbă, care luptau cu această întrebare — din nou și din nou, săptămână după săptămână. Și, în final, rămâne acest verset din Romani 8:16:
„Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.”
Așadar, dragă suflet, continuă să-ți îndrepți privirea către mila lui Dumnezeu — în promisiunile Sale și în sângele lui Christos — și roagă-te pentru darul asigurării. Mă rog și eu pentru tine.
Sursa originală: Did God Forgive Me If I Don’t Feel Forgiven? – https://www.desiringgod.org/interviews/did-god-forgive-me-if-i-dont-feel-forgiven
Tradus cu permisiune – Translated with permission