Este important să ai „binecuvântarea” părinților pentru căsătorie?
Crezi că este important ca un copil să aibă „binecuvântarea” părinților în privința căsătoriei?
Da. Este important, dar nu absolut.
Întotdeauna i-am sfătuit pe tineri să depună eforturi în această privință. Să nu trateze lucrul acesta cu superficialitate. Dacă tatăl sau mama, fie din partea lui, fie din partea ei, spune: „Nu cred că acesta este bărbatul sau femeia potrivită pentru tine”, nu ignora pur și simplu acest lucru. Acordă timp. Roagă-te pentru o schimbare miraculoasă. Implică și alte persoane.
Cu alte cuvinte, nu absolutizez acest lucru spunând că, în calitate de adult călăuzit de Dumnezeu, munca mamei și a tatălui tău are un caracter absolut acum — acum că ești adult, ai propria relație și urmează să formezi o unitate nouă în care vei „lăsa pe tatăl său și pe mama sa” — nu spun că acest lucru are o autoritate finală. Doar spun că este un lucru deosebit. Este cu adevărat important.
Cinstește-ți tatăl și mama luând foarte în serios ceea ce spun ei. Acordă timp. Și nu știu cât timp să-i acorzi. Roagă-te mult. Și nu știu cât de mult să te rogi. Implică și alte persoane în eforturile de a aduce înțelegere în această privință.
Ascultă de mama sau de tatăl tău și încearcă să discerni: „Vorbesc ei din partea lui Dumnezeu referitor la timp sau la persoană?” Și dacă, după un timp semnificativ, rugăciune profundă și implicarea altor persoane, discerni că ea sau el este din partea lui Dumnezeu pentru tine, iar mama și tata greșesc — interpretează greșit, nu cunosc cu adevărat persoana respectivă, sau acționează dintr-o perspectivă care nu este biblică — atunci continuă să-i cinstești chiar și în acest context. Dar nu cred că aceasta înseamnă să absolutizezi autoritatea lor în acea relație de adult.
Sursa originală: Is It Important To Have Your Parent’s Blessing in Marriage? – https://www.desiringgod.org/interviews/is-it-important-to-have-your-parents-blessing-in-marriage
Tradus cu permisiune – Translated with permission
