Creștinii nu ar trebui să normalizeze un stil de viață sedentar
Vremuri sedentare
Alături de respirație, hrană, gândire, simțire și vorbire, una dintre marile funcții fundamentale ale vieții umane este mișcarea. Activitatea fizică este atât de elementară, atât de evidentă, încât uităm cu ușurință ce „superputere” reprezintă ea cu adevărat. Cu toate acestea, mișcarea este un aspect vital al firii noastre umane, iar epoca în care trăim amenință să o submineze.
Puțini ar contesta astăzi faptul că trăim într-o epocă sedentară, comparativ cu generațiile și secolele anterioare. Un mare dezavantaj al exploziei tehnologice moderne este că trupurile noastre și mișcarea lor par să conteze din ce în ce mai puțin. Așa cum observa în mod pătrunzător un coleg păstor: „Multe dintre lucrurile pe care le numim «tehnologie» nu ne ajută de fapt să fim mai productivi în munca noastră, ci mai degrabă fac munca în locul nostru. În timp ce pretind că ne ajută să fim mai eficienți, astfel de tehnologii ne învață, de fapt, să nu mai facem nimic.”¹
Avem mașini — și mergem pe jos mult mai puțin. Avem utilaje și alte dispozitive care economisesc efort — și astfel ne folosim mâinile mai puțin. Avem ecrane — și ne mișcăm mai puțin. În plus, în belșugul și decadența noastră, mâncarea și băuturile (pline de zahăr) sunt mai accesibile ca niciodată, de fapt sunt la dispoziția noastră.²
Dacă nu rupem acest cerc vicios, vom consuma mai mult, ne vom mișca trupurile tot mai puțin și ne va fi din ce în ce mai greu să ne ridicăm de pe canapea atunci când apare vreo oportunitate sau solicitare fizică. Urcatul scărilor devine un obstacol mental. Să duci gunoiul pare o povară. Să faci ceva prin casă devine descurajator.
Desigur, încă ne mișcăm — trebuie. Dar mulți dintre noi am fost condiționați de epoca actuală și de propriile noastre impulsuri leneșe să ne mișcăm cât mai puțin. Evitarea efortului fizic a fost multă vreme un instinct de supraviețuire, din rânduiala bună a lui Dumnezeu, pentru a preveni înfometarea, dar puțini dintre cei care citesc acest articol sunt astăzi în pericol de înfometare. Nevoia noastră nu este de a conserva calorii, ci de a folosi bine abundența de calorii pe care o consumăm (aproape) fără să ne gândim.
În măsura în care reflexul nostru este de a ne mișca cât mai puțin — în loc să ne mișcăm liber, cu bucurie și entuziasm — subminăm unele dinamici esențiale ale vieții creștine. Ca și creștini, nu ne putem mulțumi cu reperele date de o societate sedentară. Excesul modern nu este doar o problemă umană, ci și una creștină.
Trupuri în mișcare în Biblie
Mișcarea regulată a fost ceva normal de-a lungul istoriei. De exemplu, gândiți-vă la modalitatea în care este tratată mișcarea fizică în Vechiul și Noul Testament. Cea mai simplă observație pe care o putem face pentru început este: „Nu aveau avioane, trenuri sau mașini.”
Adam și Eva au ieșit pe jos din grădină după ce au păcătuit și și-au trăit restul vieții lucrând pământul cu mâinile lor și cu unelte rudimentare. Noe și fiii săi au construit o arcă cât un teren de fotbal — cu propriile mâini și prin propria sudoare. Avraam, Isaac și Iacov au fost nomazi — adică se deplasau pe jos, îngrijind turmele pentru subzistență. La fel și Iosif și frații săi. Faraon i-a supus pe israeliți la muncă grea. Moise, chiar dacă primii săi patruzeci de ani au fost poate mai confortabili, și-a petrecut următorii optzeci de ani în picioare.
Apoi vine generația pustiei, când poporul lui Dumnezeu a „rătăcit” — adică au umblat — timp de patruzeci de ani în deșert.
În perioada judecătorilor, întâlnim două exemple negative clare de obezitate: Eglon (Judecători 3:17, 22) și Eli (1 Samuel 4:18). Mâncarea grasă era o binecuvântare; oamenii grași — nu. Regele David, în schimb, este portretizat ca un om viguros. L-a ucis pe Goliat în tinerețe și era departe de a fi slab. Era un om de război — priceput și înfricoșător. Conform Psalmului 18, nu era doar letal în luptă, ci capabil să întreacă alți oameni în viteză, agilitate și forță:
„El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor și mă așază pe înălțimile mele.” (Psalmul 18:33)
Inactivitatea, în Scriptură, prefigurează dezastrul. De exemplu, în Deuteronomul 31:20:
„Când îl voi duce în țara unde curge lapte și miere, pe care am jurat părinților lui că i-o voi da, și va mânca și se va sătura și se va îngrășa, apoi se va întoarce la alți dumnezei și le va sluji, Mă va nesocoti și va călca legământul Meu.” (vezi și Deut. 32:15; Ier. 5:28)
Când această grăsime națională — literală și spirituală — a dus la distrugerea cetății sfinte printr-o armată străină, instrument al dreptății lui Dumnezeu, poporul a mers pe jos aproape 1.100 km prin deșert spre Babilon. Șaptezeci de ani mai târziu, când Cir Persanul a dat decretul de reconstruire a templului, deși părea o veste extraordinară, doar o mică parte din exilați au pornit efectiv înapoi spre casă — tot pe jos.
În trup, pentru suflet
Ajungem în secolul I: cât de mult a mers Isus pe jos? Sunt peste 160 km de la Capernaum, pe țărmul Mării Galileii, până la Ierusalim — o călătorie de 5–10 zile la pas. Gândiți-vă apoi la călătoriile misionare ale apostolului Pavel!
Una dintre marile diferențe între vremurile biblice și epoca noastră este tocmai tehnologia. Unul dintre efectele cele mai vizibile este sedentarismul generalizat al vieții moderne. Iar dacă doar citind acest rezumat al efortului fizic biblic te simți obosit, gândește-te cum perspectiva modernă asupra activității fizice afectează și modul în care ne raportăm la „a face binele” — pentru că binele, de obicei, cere efort fizic. Binele nu se naște din dorință, ci din muncă.
Mai mult, sedentarismul fizic este profund legat de persoana lăuntrică — de minte, inimă și voință. Trupul și sufletul sunt profund și misterios interconectate. Ceea ce facem cu unul îl afectează profund pe celălalt. Ne formăm sufletul prin disciplinarea trupului, și ceea ce facem cu sufletul ne influențează profund trupul.
Un cuvânt despre dizabilități
În această creație căzută și blestemată, mulți sfinți sunt împiedicați definitiv să se bucure de darul mișcării. Dizabilitățile sunt frecvente în epoca actuală. Dar Dumnezeu are manifestări speciale ale milei Sale pentru cei cu dizabilități și pentru îngrijitorii lor. Dizabilitatea poate fi o tragedie grea de purtat. Cei dintre noi care avem trupuri funcționale ar trebui să fim mai conștienți și mai recunoscători înaintea lui Dumnezeu. Un trup capabil, în această lume stricată de păcat, este un dar prețios, care nu trebuie luat ca și cum ni s-ar cuveni.
Note:
- Steven Wedgeworth, „Your Family Is the Frontlines: Three Ways to Recover the Christian Home,” Desiring God, 22 aprilie 2020, https://www.desiringgod.org/.
- Potrivit National Institute of Diabetes and Digestive and Kidney Diseases, peste 40% dintre adulții americani sunt considerați obezi. Pentru o perspectivă biblică scurtă asupra zahărului, vezi David Mathis, „What Is Sweeter Than Honey? A Little Theology of Sugar,” Desiring God, 22 martie 2021, https://www.desiringgod.org/.
Acest articol este adaptat din cartea A Little Theology of Exercise: Enjoying Christ in Body and Soul (O mică teologie a exercițiului: Bucuria în Christos în trup și suflet) de David Mathis.
Sursa originală: Christian Shouldn’t Normalize A Sedentary Lifestyle? – https://www.crossway.org/articles/christians-shouldnt-normalize-a-sedentary-lifestyle/
Tradus cu permisiune – Translated with permission