Zilele grele sunt zile bune

De ce merită să ai copii?

Îmi imaginam că a fi mamă într-o familie numeroasă îmi va încălzi lumea ca un sobă cu lemne. Că atunci când vei deschide ușile casei noastre vei auzi o melodie unică și dulce, ca din cutia muzicală a copilăriei mele. Ai fi întâmpinat de copii săltăreți și zâmbitori ca niște mielușei blânzi pe o pajiște.

Mutarea în celălalt capăt al lumii și schimbarea radicală a culturii nu mi-au zdrobit visul de a avea o casă plină de copii – ci doar l-au făcut mai savuros. Îmi surâdea ideea de a sluji împreună săracii, de a ne bucura de plăcerile simple și de a crește capre pentru slava lui Dumnezeu.

Acum am șase copii. Cutia muzicală a casei noastre cântă adesea în tonuri minore, iar în orice zi, mielușeii mei blânzi pot arăta mai degrabă ca niște pisici capricioase ascunse sub pat, gata să zgârie.

Copiii sunt picanți, nu doar dulci. Greutatea creșterii lor este atât de complexă încât e tentant să renunți și să te mulțumești cu un hobby, cum ar fi colecționarea lingurilor. Când durerea lor este durerea ta, când păcătuiești în fața lor și împotriva lor, când comportamentul lor te face să te simți jenat, sarcina pare imposibilă și oarecum asemănătoare cu moartea.

Biblia spune că primim copiii ca pe nișe daruri de la Dumnezeu, ei sunt o răsplată (Psalmul 127:3), dar dacă suntem sinceri, în unele zile par mai degrabă lipitori, care ne sug tot timpul și energia.

Cadouri ciudat împachetate

În locul în care locuim acum, oamenii se limitează la unul sau doi copii. Ei ne privesc cu nedumerire și ne critică. Oamenii din această zonă își numesc copiii zgomotoși “drăcușori”. Este destul de jignitor. În ciuda tuturor eșecurilor mele ca părinte, măcar eu nu le spun așa.

Cu toate acestea, nu suntem noi, occidentalii, adesea vinovați că ne urmăm obiectivele personale cu atâta înverșunare încât copiii noștri par să stea în calea unor lucruri mai mari și mai bune? Ei ne costă mult în ceea ce privește sănătatea, programul și bugetul. Anii lor de copilărie pot părea ca o varicelă, o perioadă care așteptăm să treacă cât mai repede posibil.

Este firesc să numim copiii daruri de la Dumnezeu când ies din pântece, stau pe scenă cu părul pieptănat și construiesc corturi din pături în liniște. În astfel de momente, ne umflăm de mândrie pentru lăstarii noștri de măslin și săgețile noastre strălucitoare. Dar îi considerăm daruri de la Domnul nostru când furia lor este aprinsă, când au vomitat toată noaptea sau când ne lovim de  inimile lor de piatră?

Domnul celor mici

Când astfel de recompense par la fel de dorite ca o pereche de șosete rupte în dimineața de Crăciun, trebuie să ne uităm la Dătătorul tuturor lucrurilor. În Marcu 9:33-10:45, Isus face nu una, ci trei declarații importante despre valoarea celor mici. Trebuie să închidem ochii trupești și să ne îndreptăm mintea spre Duhul pentru a-i vedea așa cum îi vede Isus (Romani 8:5). Aici descoperim că, pentru Dumnezeu, copiii nu sunt deloc ca șosetele rupte, ci sunt ca o răsplată.

Cel mai mare dintre cei mici

În primul rând, Isus spune: „Oricine primește un astfel de copil în numele Meu, pe Mine Mă primește; și oricine Mă primește pe Mine, nu pe Mine Mă primește, ci pe Cel care M-a trimis” (Marcu 9:37). Contextul acestor cuvinte ne ajută să înțelegem la ce se referă Isus. În drumul lor spre Capernaum, ucenicii își petreceau timpul clasificându-se ierarhic în funcție de importanța lor. În loc să-i mustre imediat, Isus așteaptă. Poate că a considerat că problema trebuie să fie discutată într-o cameră liniștită, cu inimi liniștite.

El îi întreabă despre conversația lor de mai devreme. Unde cuvintele curgeau odată ca laptele și mierea din Canaan, ele se evaporă brusc. Ucenicii sunt acum într-o tăcere stânjenitoare (Marcu 9:34). Isus nu are nevoie de răspunsul lor; El îi cunoaște. Dar, în loc să le desconsidere dorința de măreție, El le corectează modalitatea de măsurare a măreției. Adevărata măsură este smerenia, omul care este „cel mai mic dintre toți și slujitorul tuturor” (Marcu 9:35).

El le captează atenția. Ei privesc cu curiozitate copilul chemat în mijlocul camerei. Aici Isus le spune că, primind copiii în numele Lui, ei Îl primesc pe Dumnezeu Însuși. A deveni slujitor al celor slabi, al celor asemenea copiilor – cei care, în mod normal, sunt ultimii și contribuie puțin – înseamnă a înțelege și a intra în inima lui Dumnezeu. Noi slujim celor mai mici pentru a-L câștiga pe Cel mai Mare.

De ce sunt copiii daruri din această primă afirmație a lui Isus? Pentru că ei pun în lumină adevărata măreție.

Protectorul celor slabi

A doua afirmație a lui Isus despre copii, doar cinci versete mai târziu, include o avertizare sumbră. Încă așezat printre cei mici, Isus spune: „Oricine va face să păcătuiască pe unul din acești micuți care cred în Mine, ar fi mai bine pentru el să i se lege o piatră de moară de gât și să fie aruncat în mare” (Marcu 9:42). Pare această avertizare exagerată într-o epocă care cultivă și celebrează curiozitatea sexuală și „alegerea genului” copiilor? Este oare imaginea unui om înecat prea violentă pentru cei care îi îndepărtează pe copii de Isus? Într-o societate care prețuiește adevărurile personale, o astfel de avertizare poate părea, în cel mai bun caz, irelevantă, iar în cel mai rău caz, morbidă și imorală.

Cu toate acestea, dacă trecem prea repede peste cuvintele lui Isus, pierdem din vedere inima protectoare a unui tată care prețuiește copiii. Judecata care îi așteaptă pe cei care îi înșală pe cei mai vulnerabili urmași ai lui Isus este gravă și sigură. Scriptura este plină de grija protectoare a Tatălui față de copii, poruncind taților să nu „provocați la mânie pe copiii voștri” (Efeseni 6:4) și asigurându-ne că îngerii copiilor credincioși „văd mereu fața Tatălui Meu care este în ceruri” (Matei 18:10).

De ce sunt copiii daruri? Pentru că numai darurile cele mai prețioase necesită o astfel de protecție.

Copiii dețin cheia

A treia afirmație se găsește în Marcu 10:13-16. Atenția lui Isus s-a îndreptat de la farisei către cei mai mici ascultători ai Săi, care zburau în jurul Lui ca fluturii în jurul unei zambile parfumate. El le binecuvântează capetele mici cu zâmbetul pe buze. O astfel de tandrețe este pierdută pentru ucenici, care mustră familiile copilașilor pentru că pierd timpul prețios al Domnului. Domnul este întristat de prioritățile lor confuze. Cel mai mare apărător al tinerilor le întoarce mustrările: „Lăsați copiii să vină la Mine; nu-i opriți, căci a lor este Împărăția lui Dumnezeu. Adevărat vă spun că oricine nu primește Împărăția lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea” (Marcu 10:14-15).

Copiii dețin cheia Împărăției. Copiii vin pe lume fără nimic și au nevoie de totul. Plâng pentru lucruri pe care nici măcar nu le pot numi. Dumnezeu nu este surprins că venim murdari și săraci. Este planul Lui bun. Nu ne așteptăm ca copiii noștri de patru ani să contribuie la plata ratei sau la treburile casnice pentru a câștiga o îmbrățișare. La fel de mult ne iubește Tatăl nostru perfect prin Isus, fără să merităm. În loc să-i mustre pe copii, Isus îi invită în brațele Sale. Este o invitație cu o singură cerință: slăbiciunea.

De ce sunt copiii daruri? Pentru că ei ne învață cum este Dumnezeul nostru și cum funcționează mântuirea.

Cu cât mai mulți copii, cu atât mai multă bucurie

Aceste trei afirmații ale lui Isus sunt încadrate de adulți care se comportă în cel mai rău mod cu putință – oameni care s-au îndepărtat de Cel de care au cea mai mare nevoie: lideri religioși care încearcă să-L păcălească pe Isus cu tema fierbinte a divorțului pentru a părea deștepți (Marcu 10:2), un om bogat care se îndepărtează de adevărata comoară (Marcu 10:17–31) și Fiii Tunetului care au pretenția la locurile VIP din cer (Marcu 10:35–40).

Lumea poate continua să-i numească pe copii „drăcușori”. Dacă nu suntem atenți, și noi vom trece cu vederea și vom respinge aceste daruri zgomotoase, dezordonate și imposibile. Casa noastră nu este atât de ordonată pe cât mi-am imaginat. Baia noastră găzduiește multe lacrimi. Cu toate acestea, Isus spune clar că, și în zilele lor cele mai bune și în cele mai rele, copiii sunt și rămân daruri din partea lui Dumnezeu.

Deasupra unuia dintre paturile fiicei mele se află o pânză pe care ea a pictat-o cu familia noastră, cu aceste cuvinte scrise cu în culori deasupra capetelor noastre: „Cu cât mai mulți copii, cu atât mai multă veselie!” Ce mică teologă talentată.

Sursa originală: Hard Days Are Good Days – https://www.desiringgod.org/articles/hard-days-are-good-days

Tradus cu permisiune – Translated with permission