Mărturia unui fost „people pleaser”
Oricine ai fi, oriunde ai locui, în orice epocă ai trăi, fie trăiești ca să placi oamenilor, fie trăiești ca să-I placi lui Dumnezeu. Și dacă crezi că este posibil să slujești amândurora, cel mai probabil trăiești ca să placi celor dintâi, nu Celui de-al doilea.
Dumnezeu este pe bună dreptate și cu dragoste gelos pentru cea mai deplină devoțiune a noastră. Și fiecare relație semnificativă pe care o avem va încerca, fie pe față, fie subtil, să-L detroneze. De aceea spune Isus: „Cine iubește pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; și cine iubește pe fiu sau pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine” (Matei 10:37). Păcatul are darul de a face ca dragostea și aprobarea oamenilor să pară mai captivante și mai împlinitoare decât dragostea și aprobarea lui Dumnezeu.
Apostolul Pavel cunoștea seducția fricii de oameni și învățase că nimeni nu poate sluji la doi stăpâni:
„Caut eu oare în clipa aceasta să capăt bunăvoința oamenilor sau a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aș mai căuta să plac oamenilor, n-aș fi rob al lui Christos” (Galateni 1:10).
Această dihotomie este la fel de izbitoare pe cât este de înfricoșătoare: nu putem căuta să placem oamenilor și totuși să-I slujim lui Christos. Desigur, chiar Pavel poate spune: „Caut să plac tuturor în toate lucrurile” (1 Corinteni 10:33, VDC), dar numai pentru că acea dragoste este o expresie a unei loialități mai mari față de a-I plăcea lui Dumnezeu (1 Corinteni 10:31, 33). Însă dacă trăim pentru a primi lauda, aprobarea și acceptarea altora, nu putem să-I aparținem lui Isus.
Recunoaștem noi această ispită mortală în relațiile noastre? Am murit, asemenea lui Pavel, față de aprobarea oamenilor? Epistola sa către galateni ne poartă pe câmpul de luptă și ne oferă câteva arme pentru această bătălie.
Bine familiarizat cu dorința de a plăcea oamenilor
Pavel poate vorbi personal și în mod intim despre frica de oameni, pentru că odinioară a urmărit aprobarea altora. Acestea sunt mărturisirile unui fost dependent de aprobarea oamenilor:
„Dacă aș mai căuta să plac oamenilor, n-aș fi rob al lui Christos… Ați auzit, în adevăr, care era purtarea mea de altădată în iudaism, cum prigoneam peste măsură Biserica lui Dumnezeu și o pustiam; și cum eram mai înaintat în iudaism decât mulți din neamul meu de vârsta mea, eram mult mai râvnitor pentru datinile strămoșești” (Galateni 1:10, 13–14).
Viața lui de odinioară ilustrează cât de distructivă poate fi frica de oameni. În timp ce prigonea cu violență biserica — batjocorind, atacând, întemnițând și chiar ucigând credincioși în Isus — câștiga puțin mai multă atenție, puțin mai multă aprobare, puțin mai multă laudă decât colegii săi. Desigur, ar fi spus că se străduia doar să-I placă lui Dumnezeu, și poate chiar credea că Îi plăcea lui Dumnezeu, dar își vede acum, în retrospectivă, motivațiile ascunse mult mai clar.
Când Pavel spune „Dacă aș mai căuta să plac oamenilor…”, acel mai contează cu adevărat. El a slujit zeului aprobării oamenilor ani și ani de zile și a descoperit că acesta este un stăpân crud, un hoț al vieții, al dragostei și al bucuriei, un drum înfundat. Iar în Galateni, el scrie unei biserici ispitite să slujească aceluiași zeu.
Dumnezeul „imaginii bune”
Cum anume pătrunsese dorința de a plăcea oamenilor în biserica din Galatia? Învățători falși se strecuraseră, învățându-i pe credincioșii dintre neamuri că trebuie să țină legile iudaice pentru a fi mântuiți. Aflăm însă că adevărata lor preocupare nu era pentru biserică, ci pentru ei înșiși.
Ei voiau să evite persecuția din partea iudeilor, care ar fi putut veni dacă galatenii l-ar fi mărturisit pe Christos, dar ar fi refuzat să practice circumcizia, regulile alimentare și alte legi distinct iudaice. De asemenea, doreau recunoașterea și lauda autorităților iudaice pentru convertirea neamurilor la iudaism. Cu alte cuvinte, se temeau de respingerea și ostilitatea anumitor oameni și tânjeau după aprobarea și aplauzele acestora. Pavel explică:
„Toți cei ce umblă după plăcerea oamenilor vă silesc să vă tăiați împrejur, numai ca să nu sufere prigonirea pentru crucea lui Christos. Căci nici ei care s-au tăiat împrejur nu păzesc Legea, ci voiesc să vă tăiați împrejur, ca să se laude ei în trupul vostru” (Galateni 6:12–13).
Duplicitatea lor este evidentă. Nici măcar ei nu țin Legea, dar o cer de la alții, pentru că ascultarea altora îi face pe ei să arate bine. Iar imaginea bună este adevăratul lor dumnezeu.
Prima capcană: lingușirea
Cunoscând ispitele din proprie experiență, apostolul recunoaște influențele care corupeau și distrugeau biserica din Galatia. Învățătorii falși, ei înșiși robi ai fricii de oameni, se foloseau acum de dorința galatenilor de a fi acceptați și apreciați. Privește cu atenție cum descrie Pavel strategiile lor, pentru că acestea sunt principalele tactici ale multor lucruri pe care le vedem și auzim în lume astăzi:
Nu cu gând bun sunt plini de râvnă ei pentru voi, ci vor să vă dezlipească de noi ca să fiţi plini de râvnă faţă de ei. (Galateni 4:17).
Încep cu lingușirea, o tactică eficientă în a-i convinge pe cei care caută să placă oamenilor. Oricât de plăcut ar suna și s-ar simți la început, însă, lingușirea este întotdeauna egoistă și întotdeauna distructivă. Ea distorsionează realitatea, erodează încrederea și se hrănește pe seama altuia (Proverbe 26:28). „Nu cu gând bun sunt plini de râvnă ei pentru voi” Își îndulcesc cuvintele pentru a te câștiga, fără nicio grijă reală pentru tine și binele tău.
Evanghelia spune: „Ești mai rău decât îți dai seama, dar harul lui Dumnezeu este mai mare decât păcatul tău.” Lingușirea spune: „Ești mai bun decât crezi și ești cu siguranță mai bun decât ceilalți oameni.” Dacă trăim pentru aprobarea oamenilor, și nu a lui Dumnezeu, ne facem și mai vulnerabili la lingușire. Oamenii vor putea să ne influențeze și să ne manipuleze gratificându-ne setea de apreciere.
O modalitate de a discerne acest pericol în relațiile noastre personale ar fi să ne întrebăm: Oamenii care mă laudă mă și confruntă în mod regulat? Dacă sunt gata să mă laude, sunt și dispuși să mă corecteze?
A doua capcană: respingerea
Învățătorii falși foloseau două strategii foarte diferite pentru a exploata frica galatenilor de oameni (ceea ce arată cât de subtilă și complexă poate fi această luptă). Ambele strategii se hrănesc din nesiguranță, dar în moduri opuse.
Da, iudaizatorii îi lingușeau pe acești creștini, dar observă cum îi și amenințau cu excluderea pe cei care nu se conformau. Încercau să-i convingă pe acești noi credincioși că trebuie să adopte anumite legi iudaice pentru a face parte din cercul intim al lui Dumnezeu: „ci vor să vă dezlipească de noi ca să fiţi plini de râvnă faţă de ei.” (Galateni 4:17). Căutau să formeze un grup special și exclusivist de „adevărați” credincioși. Te atrag făcându-te să te simți exclus. Credeam că „cultura anulării” a apărut doar în zilele noastre? Satana știe că, oricât de mult ar tânji cei care caută să placă oamenilor după aprobarea altora, deseori se tem și mai mult de dezaprobarea acestora.
Așadar, unde suntem vulnerabili la această frică de excludere? O modalitate de a ne testa ar fi să ne întrebăm: Ce convingeri creștine suntem tentați să ascundem — despre avort, despre sex și sexualitate, despre etnie, sau despre orice alt subiect — pentru a ne integra în grupul a cărui aprobare o dorim? (Notă: acesta poate fi un grup din lume sau un grup din biserică.) Ne face dorința de acceptare să ne fie rușine de ceva ce Dumnezeu spune în Cuvântul Său?
Lingușirea exploatează pofta noastră de a fi admirați. Această a doua presiune exploatează frica noastră de a fi excluși, de a fi lăsați în urmă — în ultimă instanță, frica de a fi singuri.
Lumea a murit pentru mine
Cum putem scăpa, așadar, de aceste două capcane pe care frica de oameni le întinde? După ce a fost eliberat, Pavel trasează un drum pentru cei ispitiți la fel ca el. Eliberarea de nevoia nesănătoasă de a plăcea oamenilor cere două mari morți:
„Toți cei ce umblă după plăcerea oamenilor vă silesc să vă tăiați împrejur, numai ca să se laude ei în trupul vostru. În ce mă privește, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Christos, prin care lumea este răstignită față de mine, și eu față de lume” (Galateni 6:13–14).
Mai întâi, lumea trebuie să moară pentru mine. Ce înseamnă asta? Când Pavel a fost convertit și și-a lăsat în urmă felul de viață dominat de dorința de a plăcea oamenilor, lumea nu s-a schimbat cu nimic. Aceleași presiuni încercau să-l intimideze pentru a-l determina să se conformeze. Aceleași așteptări sociale se ridicau în jurul lui. Aceleași riscuri amenințau să-l izoleze și să-l lovească (sau mai rău). Și totuși, putea spune că într-o zi L-a întâlnit pe Isus, iar lumea a murit înaintea ochilor lui. Lumea — toate opiniile lumești, dorințele, aplauzele și criticile simplelor ființe umane — și-a pierdut brusc puterea asupra lui Pavel. Parcă tot ceea ce îl controla odinioară fusese răstignit pe o cruce și lăsat acolo să moară.
Cum își pierde lumea un asemenea control asupra noastră? Printr-o a doua moarte, mai dureroasă: eu trebuie să mor față de lume. Pentru ca lumea să-și piardă puterea asupra noastră, trebuie să renunțăm la pofta de a-i plăcea. Ca să-L urmăm pe Fiul răstignit, trebuie să răstignim stăpânul nostru de altădată (oricare ar fi fost păcatul care ne ținea robi). Pentru a trăi bucuria vieții în Christos, Pavel a trebuit să moară mai întâi față de dorința de a fi admirat și lăudat de semenii săi. Nu putea să se bucure de ambele lucruri. „Dacă aș mai căuta să plac oamenilor, n-aș fi robul lui Christos” (Galateni 1:10). Așadar, a refuzat stăpânul care îi cultiva frica și îi fura viața, care îi sporea vinovăția și îi micșora pacea, care îi amplifica nesiguranța și îi înăbușea dragostea. A ales Stăpânul cel mai bun.
A alege să trăiești pentru aprobarea lui Dumnezeu și nu a oamenilor va fi costisitor în viața aceasta. Pavel a fost vânat, bătut, jefuit, întemnițat și aproape ucis cu pietre pentru această alegere. Și totuși, putea să spună: „Eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită față de noi” (Romani 8:18). Nu sunt vrednice să fie puse alături. Aceasta este cheia biruinței asupra fricii de oameni. Vom muri față de confortul dorinței de a plăcea oamenilor atunci când vom înțelege, împreună cu Pavel, cât de mult mai împlinitor este să suferim pentru a-I plăcea lui Dumnezeu.
Sursa originală: Confessions of a Former People Pleaser – https://www.desiringgod.org/articles/confessions-of-a-former-people-pleaser
Tradus cu permisiune – Translated with permission