Ziua 3 | Pionierii Reformei | Girolamo Savanarola (1452–1498) – Pionierul florentin
Acum cinci sute de ani, curajul lui Martin Luther a declanșat Reforma, dar el nu a fost singur. Reforma a fost o mișcare a multor eroi, cunoscuți și necunoscuți, care au modelat istoria. Explorați colecția completă a articolelor noastre Pionierii reformei dar și cartea Pionierii credinței.
La baza monumentului lui Luther din Worms, Germania, stau așezați cei patru pionieri ai Reformei protestante — Jan Hus, John Wycliffe, Peter Waldo și Girolamo Savonarola. Nu ar fi putut avea personalități mai diferite, dar, totuși, fiecare din ei a inspirat reformele lui Luther într-un fel aparte. Luther a fost inspirat de Savonarola la nivel personal: când a călătorit la Dieta de la Worms în 1521 pentru a fi judecat — după ce a ars bula papală care îl excomunicase — purta asupra sa o imagine a călugărului dominican.
Pe când Luther se confrunta la Worms cu posibilitatea morții, poate că și-a comparat propria viață cu a lui Savonarola: cu o voce profetică, Savonarola condamnase corupția Bisericii Romei. Conflictele lui cu papa au culminat în excomunicarea și execuția lui prin ardere pe rug. Luther a fost de asemenea excomunicat pentru plângerile lui împotriva abuzurilor papale. Și, deși Luther a scăpat de propria sentință la moarte, a simțit o rezonanță aparte cu Savonarola; la doi ani după ce s-a ascuns în Castelul Wartburg, Luther a publicat meditațiile lui Savonarola (scrise în închisoare) la Psalmii 51 și 31 și l-a lăudat ca pe „acel bărbat evlavios din Florența”.
Profetul poporului
Născut într-o familie înstărită din Ferrara, Italia, în 1452, Savonarola a fost un tânăr cu o înclinație spre învățătură. Îndrumat de părinți spre domeniul medical, la 23 de ani a făcut alegerea bruscă de a se alătura ordinului dominican, după ce a devenit deziluzionat de deșertăciunea culturii italiene. Ca tânăr călugăr, s-a adâncit în scrierile lui Toma d’Aquino și în Scriptură, demonstrând rapid o minte cuprinzătoare, care i-a permis să-și însușească pe de rost cea mai mare parte a Scripturii.
Savonarola a sosit la Florența în 1490 deja renumit pentru erudiția sa, însă predicarea lui l-a catapultat în centrul reformei și politicii florentine. Adesea din catedrala din Florența, Savonarola predica în fața a mii de oameni, în limba poporului, folosind imagini puternice și un limbaj simplu din Scripturi. El anunța harul mântuitor al lui Christos cu putere biblică, oferind în același timp critici usturătoare la adresa practicilor imorale ale liderilor politici și ecleziali.
Predicarea sa influentă, împreună cu unele evenimente remarcabile din afara controlului lui Savonarola — invazia surpriză a regelui Franței în Italia, alături de o boală devastatoare — i-au redus brusc influența la Florența. La fel de importantă în ascensiunea lui ca voce profetică a orașului a fost credința răspândită în rândul oamenilor de rând într-o răsturnare iminentă, de mare însemnătate, legată de sfârșitul vremurilor, mai ales pe măsură ce se apropia anul 1500.
Excomunicat
Între 1494 și 1498, Savonarola a provocat schimbări politice și sociale dramatice. Predicarea lui a devenit mult mai profetică. Punând accent pe întoarcerea lui Christos, a chemat Florența să trăiască drept un nou Ierusalim. Reforma sa morală s-a revărsat în reorganizare politică, întrucât a lucrat pentru a stabili o „republică creștină”, asemenea a ceea ce avea să facă mai târziu Calvin la Geneva.
Către apogeul acestor schimbări, a organizat tineretul Florenței pentru a modela și a incita la reformă, ceea ce a precipitat mai multe „Ruguri ale deșertăciunilor”, în protest față de carnavalul anual Mardi Gras. Acești tineri i-au condus pe cetățeni la distrugerea instrumentelor ispitei, precum măști de carnaval, cărți de joc, rochii scumpe, machiaj, oglinzi și chiar instrumente muzicale. Ultimul dintre acestea a avut loc în Piazza della Signoria, în centrul Florenței, la 7 februarie 1497, cu doar câteva luni înainte ca papa Alexandru al VI-lea să-l excomunice pe Savonarola.
După excomunicarea lui, conflictul lui Savonarola cu papa Alexandru al VI-lea a explodat când papa a interceptat scrisori pe care Savonarola le trimisese regilor Franței, Angliei, Spaniei, Ungariei și Împăratului Germaniei, rugându-i să convoace un conciliu ecleziastic pentru a-l detrona pe papă din pricina abuzurilor sale. Savonarola s-a opus nu funcției, ci persoanei lui Alexandru al VI-lea și, în acest fel, s-a deosebit de criticile mai ample ale Reformatorilor de mai târziu la adresa autorității papale și a doctrinei catolice.
Scânteia lui Luther
În măsura în care Savonarola a afirmat primatul lui Petru, a încurajat devoțiunea față de Maria și a tins spre o viziune semi-pelagiană a mântuirii, el a rămas, din punct de vedere doctrinar, în cadrul Bisericii Romano-Catolice. Însă, în măsura în care Savonarola a chemat la reformă morală, a condamnat abuzurile papale și a înălțat autoritatea Scripturii, el a anticipat Reforma.
Deși mișcarea de reformă a unui singur om condusă de Savonarola la Florența nu a continuat mult în Italia după moartea lui, predicarea lui plină de pasiune și reformele lui pline de zel au scos la iveală corupția bisericii asemenea unui chibrit scurt, dar strălucitor, aprins într-o peșteră întunecată. Scânteia lui Savonarola a fost de felul aceleia cu care Luther, doar două decenii mai târziu, avea să-și aprindă propriul foc pentru reformă.
Sursa originală: The Florentine Forerunner – https://www.desiringgod.org/articles/the-florentine-forerunner
Tradus cu permisiune – Translated with permission