Ziua 9 | Pionierii Reformei | Thomas Becon (1512–1567) – Protestantul de luni dimineața
Acum cinci sute de ani, curajul lui Martin Luther a declanșat Reforma, dar el nu a fost singur. Reforma a fost o mișcare a multor eroi, cunoscuți și necunoscuți, care au modelat istoria. Explorați colecția completă a articolelor noastre Pionierii reformei dar și cartea Pionierii credinței.
Deși este aproape complet trecut cu vederea în istoria Bisericii, Thomas Becon a fost un autor prolific de pamflete, un bestseller popular și un cleric evlavios în Anglia secolului al XVI‑lea, în timpul Reformei. Trăind sub domniile tulburi a patru monarhi din dinastia Tudorilor, Becon a slujit sub supravegherea Arhiepiscopului de Canterbury, Thomas Cranmer, și a compus aproximativ cincizeci de tratate cu numeroase ediții ulterioare, care au continuat să fie tipărite încă șaptezeci de ani după moartea sa.
Scrierile sale despre evlavie sunt relevante și folositoare pentru toți creștinii, în special pentru cei care tind să își împartă viața în categorii „sacre” și „seculare”. Becon, care nu recunoștea asemenea diviziuni, îi îndemna pe creștinii din vremea lui să urmărească evlavia în ritmurile vieții lor cotidiene.
Păstor în ascunzătoare
Becon, născut la Thetford, Norfolk, în jurul anului 1512, a fost educat la St. John’s College din Cambridge, unde a fost profund mișcat și, posibil, convertit sub influența învățăturilor luterane ale unuia dintre profesorii săi, Hugh Latimer. După ce a absolvit cu o diplomă în teologie, Becon a ocupat două posturi preoțești în sudul Angliei, dar, după ratificarea celor Șase Articole din 1539, Henric al VIII‑lea i‑a acuzat pe evanghelici pentru neconformare și „erezie”. În consecință, Becon a fost arestat în 1541 pentru „învățătura lui rea și falsă”.
După eliberare, Becon s‑a ținut departe de ochii lumii în pădurile din Kent, fiind găzduit de mai mulți bărbați evanghelici conectați la curtea regală. În această perioadă, Becon a produs numeroase tratate sub pseudonimul „Theodore Basil” pentru a evita să fie detectat de autoritățile locale. Sub o supraveghere și mai atentă a magistraților locali, la ordinul lui Henric al VIII‑lea, Becon a fugit în Midlands, unde s‑a ascuns timp de patru ani în munți, fără să publice vreo lucrare.
Exil și întoarcere acasă
Când Edward al VI‑lea, în vârstă de nouă ani, prieten și apărător al Reformei engleze, a urcat pe tron în 1547, Becon a ieșit din exil și s‑a întors la Londra, unde a fost numit capelan la curtea regală. În aceeași perioadă, a devenit rector al prestigioasei parohii St. Stephen Walbrook din Londra.
Odată cu urcarea pe tron a Mariei I, în 1553, însă, mulți evanghelici, inclusiv Becon, au fost arestați. În cele din urmă a fost eliberat, dar, nevrând să riște, a fugit imediat la Strasbourg, unde s‑a alăturat unei comunități de evanghelici englezi exilați. De acolo s‑a mutat la Frankfurt, unde a ajutat la elaborarea unei noi liturghii pentru congregația engleză alcătuită din exilați. Când Becon s‑a întors de pe Continent după ce Elisabeta I a ajuns la putere, a dobândit o serie de funcții clericale, mai ales la Londra, până la moartea sa în 1567.
Evlavia de zi cu zi
Una dintre preocupările principale ale lui Becon în pamfletele sale era modul în care creștinii puteau dobândi evlavie și cum să integreze acea evlavie în viața lor cotidiană. Mai întâi, Cuvântul lui Dumnezeu, susținea Becon, era suficient pentru toți creștinii și era catalizatorul evlaviei. Becon își imagina un Commonwealth englez în care „oamenii pot învăța chiar din leagăn… să‑L cunoască pe Dumnezeu, să înțeleagă Cuvântul Său, să‑L onoreze cum se cuvine și să umble pe căile Lui sfinte” (New pollecye of warre).
În al doilea rând, Becon i-a îndrumat pe creștini să privească viața lor ca pe o etapă continuă de închinare în care se manifesta evlavia, chiar și în activitățile banale de luni dimineața. Pentru Becon, închinarea nu era limitată la adunările de duminică. Nici nu era restrânsă la anumite discipline spirituale, cum ar fi citirea Bibliei sau rugăciunea. Închinarea era, mai degrabă, o activitate neîncetată care trebuia să se împletească cu liturghia vieții de zi cu zi: luarea meselor, munca, petrecerea timpului liber și mersul la culcare.
Nici o muncă „seculară”
Becon a publicat două manuale de rugăciune care conțineau rugăciuni‑model pentru activități specifice din programul zilnic al unei persoane. Unul dintre aceste manuale oferea rugăciuni‑model pentru cei din ocupații specifice, inclusiv magistrați, clerici, negustori, avocați, marinari, soldați, mame și copii. Becon susținea că nicio ocupație nu era mai importantă decât alta. El argumenta că munca cizmarului și a croitorului erau la fel de importante în Împărăția lui Dumnezeu ca aceea a avocatului și magistratului, pentru că Dumnezeu este Cel care îi cheamă pe oameni la vocațiile lor.
În timp ce mulți creștini resping subtil anumite ocupații ca fiind nesemnificative și consideră munca care nu ține de slujire ca fiind „seculară”, evaluarea lui Becon a tuturor activităților ca fiind o activitate de la Dumnezeu și pentru Dumnezeu este o explicație motivantă. Ar trebui să îmbrățișăm chemarea noastră și să vedem scopul final al muncii și vocației noastre: evlavia prin angajare binecuvântează societatea, astfel încât toți „să Te cunoască pe Tine, dătătorul tuturor lucrurilor bune, și să slăvească Numele Tău sfânt” (Flour of godly praiers)…
Sursa originală: The Monday Morning Protestant – https://www.desiringgod.org/articles/the-monday-morning-protestant
Tradus cu permisiune – Translated with permission