Ziua 20 | Pionierii Reformei | Heinrich Bullinger (1504–1575) – Barba maiestoasă a Zurichului
Acum cinci sute de ani, curajul lui Martin Luther a declanșat Reforma, dar el nu a fost singur. Reforma a fost o mișcare a multor eroi, cunoscuți și necunoscuți, care au modelat istoria. Explorați colecția completă a articolelor noastre Pionierii reformei dar și cartea Pionierii credinței.
Într-o epocă în care preoțimea celibatară se deosebea de laici, printre altele, prin fețele proaspăt rase, Reformatorii protestanți își lăsau barbă pentru a transmite un mesaj. Ei restabileau atât masculinitatea, cât și umanitatea în conducerea bisericii, și nu se temeau să o arate chiar pe fețele lor.
Se spune că Heinrich Bullinger, slujitorul principal din orașul elvețian de frunte Zurich, avea cea mai bună barbă dintre toate. Un istoric o descrie pe cea a lui Bullinger drept „maiestuos de stufoasă” – și nu era cu totul deconectată de teologia pe care el a cultivat-o și îngrijit-o cu grijă, în urma primei pierderi șocante a Reformei.
Protestant și predicator
Bullinger, fiul unui preot catolic, s-a născut în orașul elvețian Bremgarten în 1504. A plecat la Universitatea din Köln, Germania, în 1519 pentru a studia în domeniul umanist, nu teologia medievală. Acolo a asistat la un foc public în care erau arse scrierile lui Luther, ceea ce i-a stârnit interesul. A decis apoi să citească personal scrierile Reformatorului, iar în timp ce făcea aceasta, lumea lui s-a întors cu susul în jos. Avea acum optsprezece ani și se convertise la protestantism.
În 1523, la un an după convertirea sa, Bullinger l-a întâlnit pe Ulrich Zwingli (1484–1531), care se convertise în anul 1519, aproximativ în același timp cu Luther, și devenise rapid liderul Reformei elvețiene. Zwingli era cu douăzeci de ani mai în vârstă decât Bullinger, dar cei doi au devenit aliați, iar opt ani mai târziu, viețile lor aveau să fie legate pentru totdeauna când dezastrul a lovit mișcarea reformată aflată la începuturi.
Succesor în Zurich
Zwingli nu era doar pastor în Zurich, ci și capelan militar. Pe 11 octombrie 1531, marele reformator a participat la Bătălia de la Kappel pentru a apăra orașul împotriva forțelor catolice. A fost rănit, apoi găsit de armata invadatoare și executat.
După înfrângerea protestanților, orașul natal al lui Bullinger, unde el păstorea acum o biserică protestantă, a fost amenințat. A fugit la Zurich. Acolo a primit în propria sa gospodărie soția și cei doi copii supraviețuitori ai prietenului său decedat, iar în câteva săptămâni a fost ales succesorul acestuia ca slujitor principal în Zurich, post în care Bullinger a slujit timp de 44 de ani, de la vârsta de 27 de ani până la moartea sa la 71 de ani, în 1575.
Promotor timpuri au teologiei legământului
Istoria asociază deseori punctele forte ale marilor oameni cu slăbiciunile lor. Una dintre contribuțiile emblematice ale lui Bullinger a fost forma sa incipientă de „teologie a legământului”. Aici el a urmat exemplul lui Zwingli, care și-a organizat teologia în jurul „legământului”, mai degrabă decât în jurul categoriilor medievale.
Zwingli și-a centrat teologia în legământul creației pe care Dumnezeu l-a făcut cu Adam. Bullinger a dezvoltat și a modificat această teologie, focalizând-o pe Avraam – un pas în direcția corectă – dar, după cum observă istoricul David Steinmetz, ambii și-au plasat centrul de greutate în Vechiul Testament, nu în Noul. Punctele forte au inclus citirea întregii Biblii ca o singură poveste; punctele slabe au inclus o tendință de a minimaliza (sau respinge) discontinuitățile revelate în Noul Testament.
Pe scurt, Zwingli și Bullinger citeau întreaga Biblie, dar tot o Biblie „plată”. Ceea ce rămâne neclar este în ce fel această teologie timpurie a legământului a dus la torturarea așa-numiților anabaptiști ai Zurichului („rebotezători”), și cât de mult s-a dezvoltat ca reacție la acești „radicali”. În 1525, Zwingli și Bullinger au apărat împreună botezul pruncilor într-o dispută publică împotriva anabaptiștilor, ceea ce a dus, în cele din urmă, la uciderea prin înec unora dintre anabaptiști.
Bullinger l-a urmat de asemenea pe Zwingli în opoziția față de muzica bisericească, din cauza pericolului ca aceasta să devină un idol și să împiedice închinarea adevărată. Bullinger a cultivat instinctul lui Zwingli transformându-l într-o chestiune de principiu, iar muzica bisericească nu a fost reintrodusă în Zurich decât la aproape 25 de ani după moartea lui Bullinger.
Făuritor de pace
Totuși, viața și moștenirea sa durabilă nu aveau să fie cele ale unuia care despare, ci ale unuia care unește. În spatele bărbii sale maiestuoase se afla una dintre cele mai mari inimi ale epocii Reformei și unul dintre cei mai neobosiți făuritori de pace. Deși rareori a părăsit Zurichul, a purtat o corespondență personală voluminoasă (aproximativ douăsprezece mii de scrisori ale sale s-au păstrat), pentru a oferi sfaturi și a construi alianțe cu liderii reformați din întreaga Europă.
Chiar mai mult decât prin predicarea sa înzestrată, era cunoscut pentru răbdarea, înțelepciunea și spiritul său generos. A stabilizat biserica tânără dar influentă din Zurich, nu doar după tragedia sa șocantă, ci apoi timp de mai bine de patruzeci de ani. A crescut și a cultivat ceea ce Zwingli începuse. Potrivit lui Steinmetz, „Fără Zwingli n-ar fi existat Reformă în Zurich; fără Bullinger, ea nu ar fi durat în timp.”
Sursa originală: The Majestic Beard Of Zurich – https://www.desiringgod.org/articles/the-majestic-beard-of-zurich
Tradus cu permisiune – Translated with permission