Ziua 21 | Pionierii Reformei | Conrad Grebel (1498–1526) – Reformatorul radical
Acum cinci sute de ani, curajul lui Martin Luther a declanșat Reforma, dar el nu a fost singur. Reforma a fost o mișcare a multor eroi, cunoscuți și necunoscuți, care au modelat istoria. Explorați colecția completă a articolelor noastre Pionierii reformei dar și cartea Pionierii credinței.
Un radical printre radicali, viziunea lui Conrad Grebel pentru biserică este una familiară celor mai mulți evanghelici de astăzi. Însă, la vremea respectivă, această viziune i-a atras critici și apoi exilul, nu doar din Biserica Romano-Catolică, ci chiar și din rândul Reformatorilor.
Grebel s-a născut în 1498 într-o familie importantă din Zurich. În 1524, cariera universitară a lui Grebel a început la Basel, cu ceea ce părea a fi un început promițător. Însă lucrurile s-au destrămat rapid: diferențele de opinie cu profesorul său, bătăile și viața dezordonată l-au determinat pe tatăl său să-l dezmoștenească. Mustrat, s-a întors acasă în Zurich, unde a intrat într-un mic grup de umaniști care studiau greaca, ebraica și Biblia latină sub îndrumarea lui Ulrich Zwingli.
La un moment dat în anul care a urmat colaborării sale cu Zwingli, viața lui Grebel s-a schimbat. S-a căsătorit cu o femeie de o condiție socială inferioară, ceea ce a dus la o nouă ruptură cu familia sa, și s-a convertit – fapt evidențiat de o schimbare dramatică a stilului său de viață. Nu a durat mult până când Grebel a devenit unul dintre cei mai entuziaști susținători ai lui Zwingli și și-a câștigat reputația ca martor talentat al Evangheliei.
Dispută și discreditare
Însă, la doar puțin mai mult de un an după aceea, în octombrie 1523, o fisură a început să se formeze între cei doi bărbați. Cauza? Liturghia. Într-o dispută publică, ambii bărbați au fost de acord că Liturghia ar trebui abolită, dar când Zwingli a văzut că membrii consiliului orașului nu erau pregătiți să meargă atât de departe, a dat înapoi. Acest lucru era de neconceput pentru Grebel, care credea că Cuvântul clar al lui Dumnezeu trebuie ascultat fără întârziere. Ambele părți s-au simțit trădate: Grebel simțea că Zwingli a consimțit să facă ceea ce el însuși condamnase ca fiind abominabil (și anume, să continue practicarea Liturghiei), iar Zwingli considera că Grebel era nerecunoscător și pretențios.
Această dispută a atins esența uneia dintre cele mai profunde diferențe dintre Grebel și Reformatorii tradiționali: Cui dă socoteală biserica? Grebel era convins că membrii consiliului orașului nu ar trebui să aibă niciun fel de autoritate asupra bisericii și practicilor ei — mai mult, nu ar trebui să aibă autoritate nici asupra Cuvântului lui Dumnezeu. În același timp, el nu credea nici că biserica ar trebui să aibă autoritate asupra statului, și se opunea zeciuielii obligatorii și altor practici similare. Semințele separării dintre biserică și stat începeau să încolțească. Pentru noi, această separare este la fel de firească precum aerul pe care îl respirăm; pentru ei, era ceva revoluționar.
O baie de apă papistașă
Ultimul cui în sicriul relației lui Grebel cu Reformatorii tradiționali a fost problema botezului copiilor. Grebel spera că Zwingli ar putea fi receptiv la convingerea sa că doar adulții credincioși ar trebui botezați, dar nu a fost să fie așa.
Pe 17 ianuarie 1525, Zwingli a convocat o dezbatere publică pentru a tranșa subiectul. Grebel a fost însoțit de Felix Manz și George Blaurock de partea botezului credincioșilor. La final, consiliul orașului a fost de acord cu Zwingli și a ordonat grupului lui Grebel să înceteze întâlnirile pentru studiu biblic. De asemenea, s-a ordonat ca toți copiii nebotezați să fie aduși la botez, altminteri părinții lor urmau să fie exilați. Fiica lui Grebel avea două săptămâni la acea vreme și, după cum scria el, „nu fusese încă botezată și scăldată în baia de apă papistașă”. Și nici nu avea să fie, câtă vreme Grebel mai trăia – dar asta nu a mai durat mult.
La câteva zile după dezbatere, Grebel s-a adunat în casa lui Felix Manz cu radicalii exilați și a oficiat primul botez al unui adult, botezându-l pe Blaurock, un fost preot căsătorit. În lunile ce au urmat, Grebel a predicat Evanghelia „pocăiți-vă și fiți botezați” în St. Gall, iar în jur de cinci sute de oameni au răspuns prin botez.
Grebel a fost arestat și închis în octombrie 1525. După ce a evadat din închisoare în anul următor, a continuat să predice Evanghelia până când a murit de ciumă, doar câteva luni mai târziu.
Predicați și ascultați
Forța motrice din spatele acțiunilor și reformelor doctrinare ale lui Grebel poate fi rezumată astfel: predicați și ascultați de Cuvânt fără compromis. În cuvintele lui:
Căutați cu râvnă să predicați doar Cuvântul lui Dumnezeu, fără frică, să stabiliți și să apărați doar practici dumnezeiești, să socotiți ca bun și drept doar ceea ce se găsește în Scriptură în mod clar și sigur și să respingeți, urâți și blestemați toate planurile, cuvintele, practicile și opiniile tuturor oamenilor, chiar și ale voastre.
Chiar dacă asta înseamnă exil sau mai rău.
Sursa originală: The Radical Reformer – https://www.desiringgod.org/articles/the-radical-reformer
Tradus cu permisiune – Translated with permission
