De ce spune Biblia că botezul ne mântuiește?
Transcriere audio
Bine ați revenit la podcastul Ask Pastor John. Citim împreună Planul de Citire Biblică al Navigatorilor. Iar mâine vom citi Faptele Apostolilor 22, un capitol în care Pavel ne povestește experiența dramatică a convertirii sale. În istorisire, ni se prezintă un bărbat creștin evlavios și credincios, numit Anania, care s-a apropiat de Saul, care tocmai fusese orbit de lumina lui Christos (și care acum poartă numele Pavel) și i-a redat vederea — sau i-a spus că aceasta îi va fi redată curând. Apoi Anania i-a spus lui Pavel în versetul 16: „Și acum, ce mai zăbovești? Scoală-te, fii botezat și spală-ți păcatele, chemând Numele Lui.” Botezul în apă și curățirea de păcate sunt puse în legătură.
În mod similar, avem patruzeci de întrebări în căsuța de e-mail despre Faptele Apostolilor 2:38. În acel text, un grup de căutători s-au adunat ca să-l audă pe Petru spunându-le: „Pocăiți-vă și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Christos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Duhului Sfânt.” Și trei mii de oameni se pocăiesc și sunt botezați. O imagine uimitoare — și încă un text care pare să plaseze botezul în apă în momentul iertării sau convertirii. Așadar, zeci de ascultători ne-au scris punând, practic, aceeași întrebare, bazată pe Faptele 2:38 și Faptele 22:12–16: „Pastor John, suntem mântuiți după botezul în apă, înainte de botez sau în momentul botezului?”
Aș răspunde mai întâi prin a face întrebarea mai precisă. Suntem îndreptățiți înainte, în timpul botezului sau după botez? Suntem uniți cu Christos — devenim una cu Christos și Dumnezeu devine 100% pentru noi — înainte, în timpul botezului sau după botez? Pentru că, în Noul Testament, cuvântul „mântuire” este folosit pentru ceea ce se întâmplă înainte, în timpul botezului și după botez:
– Efeseni 2:8: „[Noi] am fost mântuiți.”
– 1 Corinteni 1:18: „[Noi] suntem mântuiți.”
– Romani 13:11: „Mântuirea este mai aproape de noi acum decât atunci când am crezut întâi.”
Așadar, mântuirea s-a întâmplat înainte, se întâmplă acum și se va întâmpla în mod final în viitor.
Cuvântul „mântuire” în Noul Testament este larg și include părți ale mântuirii. Iar întrebarea reală este: „Când a început totul — primul moment al unirii cu Christos, momentul îndreptățirii (care nu este un proces, cum este sfințirea, ci un act decisiv)?” „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (Romani 8:31). Când a început asta? În ce moment Dumnezeu ne socotește copii — nu copii ai mâniei, cum suntem toți prin natura noastră (Efeseni 2:3), ci copii ai lui Dumnezeu, astfel încât, din acel moment, El este 100% pentru noi, fără să mai fie mânios pe noi? Când s-a întâmplat asta? Care a fost mijlocul decisiv care a produs aceasta, care ne-a unit cu Christos, care ne-a îndreptățit?
Prin credință, fără apă
Permite-mi să dau răspunsul meu din câteva pasaje și apoi să arăt cum se leagă de botez.
– Romani 3:28: „Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credință, fără faptele Legii.”
– Romani 5:1: „Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți prin credință, avem pace cu Dumnezeu.”
– Romani 4:5: „Pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce îndreptățește pe cel neevlavios, credința pe care o are el îi este socotită ca neprihănire.”
– Ioan 3:16: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.”
– Faptele 13:38–39: „Să știți, dar, fraților, că în El vi se vestește iertarea păcatelor; și oricine crede este iertat prin El de toate lucrurile de care n-ați fi putut fi iertați prin Legea lui Moise.”
Și aș putea continua și cu alte pasaje. Am avut o mulțime de alte versete, dar, din motive de timp, le las deoparte.
Așadar, iată ce înțeleg eu din aceste pasaje (și multe altele ca ele): îndreptățirea — a fi făcut drept cu Dumnezeu prin unirea cu Christos în miracolul divin al convertirii și al nașterii din nou — acel moment are loc prin credință și doar prin credință. Dumnezeu folosește credința ca unicul instrument al unirii cu Christos și astfel ne socotește neprihăniți și devine 100% pentru noi în clipa în care avem credință în Isus.
Acesta este răspunsul meu. Iar acum întrebarea este: „Bine, și cum vorbim despre botez? Și cum înțelegem textele citate care păreau să lege botezul de acel act, de acel început?” Așadar, permite-mi să ofer câteva răspunsuri.
Semnul neprihănirii
Primul lucru pe care l-aș spune este că tâlharul de pe cruce a fost înștiințat de către Isus că exact în acea zi va fi cu El în rai nu a fost botezat. Știu că este un caz special — nu cred că ar trebui să ne construim o teologie a botezului pe cazul tâlharului de pe cruce. Dar ni se pune în față un lucru: botezul nu este absolut necesar, pentru că nu a fost în cazul lui.
Iată al doilea lucru pe care l-aș spune. Pavel tratează botezul ca pe o expresie a credinței, astfel încât actul decisiv care ne unește cu Christos este credința, iar aceasta este exprimată în mod exterior în actul botezului. Iată un text esențial pentru mine. Când am mers în Germania, eram un baptist solitar într-un cuib de lei luterani. Erau lei iubitori — doar m-au lins, nu m-au mâncat. Dar nu erau de acord cu ceea ce credeam eu. Și îmi amintesc că am mers într-un retreat cu doisprezece pui de lei și un teolog pe nume Leonhard Goppelt. Iar tot weekendul am vorbit despre botez. Și acesta era pasajul meu. Coloseni 2:11–12:
„În El ați fost tăiați împrejur, nu cu o tăiere împrejur făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Christos, prin dezbrăcarea de trupul păcatelor firii noastre pământești. Ați fost îngropați împreună cu El prin botez; și împreună cu El ați fost înviați, prin credința în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morți.”
Așadar, îngroparea împreună cu Christos în apă și învierea împreună cu Christos din apă, mi se pare (din acel pasaj), nu sunt ceea ce ne unește cu Christos. Adică, a fi scufundat în apă și ieșirea din apă — acestea nu sunt ceea ce ne unește cu Christos. Doar datorită credinței suntem uniți în mod decisiv cu Christos.
Și iată o analogie interesantă, având în vedere că circumcizia a fost adusă în discuție acolo, și există o imagine a circumciziei în Coloseni 2. Dacă mergem la Romani 4:11, Pavel spune:
„Și a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a neprihănirii căpătate prin credință, pe care o avea când încă nu fusese tăiat împrejur, ca să fie tatăl tuturor celor ce cred, măcar că nu sunt tăiați împrejur; pentru ca și lor să li se socotească neprihănirea.”
Așadar, dacă luăm doar analogia — și nu e mai mult decât atât; este doar o analogie între botez și tăierea împrejur — atunci acest text ar spune că botezul este un semn al unei neprihăniri pe care o avem înainte de a fi botezați, pentru că o avem prin credință și prin unirea cu Christos.
Chemare și curățire
Apoi mergem la pasajele relevante din Faptele Apostolilor pe care le-a ridicat cel ce a pus întrebarea, precum Faptele 22:16: „Scoală-te, fii botezat și spală-ți păcatele.” Acum, dacă ne-am opri acolo, am spune: „Iată: apa este agentul iertării.” Dar nu ne oprim acolo. Spune: „Scoală-te, fii botezat și spală-ți păcatele, chemând Numele Lui.” Așadar, sensul (cred eu) este același: botezul este expresia exterioară a chemării Numelui Domnului prin credință. Nu apa este cea care produce îndreptățirea sau unirea cu Christos. Apa este o imagine a curățirii, dar credința din inimă, chemarea Numelui Domnului din credință, este ceea ce ne unește și ne iartă.
Și acum, acesta este sensul pe care îl preia 1 Petru 3:21 atunci când spune, în legătură cu potopul și salvarea lui Noe prin arcă, prin apă: „Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul”. Acesta este probabil cel mai clar text pentru cei care vor să spună că botezul este mântuitor, că el chiar produce mântuirea. Spune: „Botezul… vă mântuiește.”
Și apoi imediat, ca și cum ar ști că a spus ceva aproape eretic, pentru că ar compromite atât de grav îndreptățirea prin credință, el spune: „… care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Christos” Cu alte cuvinte, este credința din inimă cea care mântuiește, nu apa. Și spune explicit: „nu este o curățire de întinăciunile trupești.” Cu alte cuvinte, „nu apa este cea care mântuiește, chiar dacă tocmai am spus că botezul vă mântuiește. Ce vreau să spun este că acest act exterior semnifică o chemare către Dumnezeu care vine din inimă, și credința este cea care mântuiește.”
Așadar, atunci când Ioan Botezătorul (sau Marcu) numește botezul lui „un botez al pocăinței, spre iertarea păcatelor” (Marcu 1:4), probabil că înseamnă „un botez care semnifică pocăința, care semnifică iertarea.” Pentru că pocăința este pur și simplu modul de a descrie schimbarea minții care dă naștere credinței.
„Pocăiți-vă și fiți botezați”
Acum, iată încă un text important pe care l-au menționat. De fapt, de aici se începe. Faptele Apostolilor 2:38: „Pocăiți-vă și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Christos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Duhului Sfânt.” Așadar, pare că e așa: pocăința (condiția 1), botezul (condiția 2), iar după ce sunt îndeplinite aceste 2 condiții vine iertarea. Iar eu am susținut (pentru că cred că multe pasaje ne dovedesc) că pocăința și credința sunt cele care obțin iertarea, nu botezul.
Așadar, ce faci, nu ești de acord cu acest text, Piper? Cine crezi că ești? Cred că acest text ar trebui citit astfel (și îmi amintesc că am văzut asta cu ani în urmă și apoi am găsit-o în alte locuri). Să presupunem că vrei să mergi de la Phoenix la Los Angeles cu trenul, și e pe punctul de a pleca, iar eu îți spun: „Ia-ți pălăria și aleargă, altfel pierzi trenul.” Acum, tocmai ți-am dat două porunci, așa cum Petru a dat două porunci: „Pocăiți-vă și fiți botezați.” Dar doar una dintre ele este cauza ajungerii la timp la tren — anume, alergarea. Dar eu am spus: „Ia-ți pălăria.” Luarea pălăriei este un act însoțitor, nu cauzativ. Poate fi foarte important. Pot exista o mulțime de motive pentru care ar trebui să ai o pălărie. De ce i-ai spus să-și ia pălăria? Ei bine, am motivele mele. Dar luarea pălăriei nu te ajută să prinzi trenul la timp.
Ei bine, așa cred că ar trebui să-l auzim pe Petru când spune: „Pocăiți-vă și fiți botezați fiecare dintre voi, și prindeți trenul iertării.” Te urci în trenul iertării dacă te pocăiești și ești botezat. Iar pocăința, schimbarea minții care include credința, te duce la tren. Iar botezul este important — important din multe motive — dar nu este cauzativ în același mod în care este pocăința.
Așadar, iată răspunsul meu final la întrebare: credința precede botezul (de aceea sunt baptist) și operează în cadrul botezului. Așadar, suntem îndreptățiți la primul act autentic de credință mântuitoare în Christos, iar botezul urmează (și, de preferință, ar trebui să urmeze curând) ca o expresie exterioară a acelei realități interioare.
Sursa originală: Why Does The Bible Say Baptism Saves Us? – https://www.desiringgod.org/interviews/why-does-the-bible-say-baptism-saves-us
Tradus cu permisiune – Translated with permission