Adulterul lui Zwingli – unde să ne uităm când liderii creștini cad?
În 1518, Huldrych Zwingli, pe cale de a deveni reformatorul Elveției, a fost invitat să devină pastor al Catedralei Mari din Zurich. Numirea lui Zwingli a fost însă amânată, după ce a circulat un zvon că ar fi lăsat gravidă o tânără din parohia sa anterioară.
Această acuzație punea în joc mai mult decât integritatea personală. Dacă se dovedea adevărată, lipsa de castitate a lui Zwingli ar fi fost o lovitură propagandistică pentru Biserica Romano-Catolică, care susținea că Reforma protestantă nu avea atât de mult de-a face cu puritatea doctrinară, cât cu preoții care renunțau la restricțiile celibatului. După ce a fost confirmat în urma unei anchete, Zwingli a început să țină predici care aveau să trezească inimile oamenilor pentru a îmbrățișa Reforma în Zurich.
Mărturisire sinceră
Aproximativ 300 de ani mai târziu, Johannes Schulthess (1758-1802), un renumit cercetător al lui Zwingli, lucra în arhivele Catedralei Mari. Deschizând un volum, el a descoperit o scrisoare scrisă de mâna lui Zwingli. În scrisoare, Zwingli recunoștea că a comis adulter (citește scrisoarea în limba română AICI), se căia cu durere evlavioasă și se angaja să ducă o viață castă și sfântă.
Din perspectiva sa de cercetător, această scrisoare era veriga lipsă care explica cum Zwingli putea fi numit păstor în fața unei acuzații atât de grave. Pentru Schulthess personal, însă, era și o pată neagră care afecta reputația eroului său, fără a mai menționa că dădea credibilitate unei critici romane la adresa Reformei. Esențial era faptul că nimeni din afara acelei arhive prăfuite nu știa încă de existența ei.
Pe măsură ce înțelegea semnificația scrisorii, Schulthess s-a apropiat și a apropiat-o de flacăra lumânării aprinse de pe masa de lucru. Voia să șteargă acest eșec moral de pe paginile istoriei.
Legătura dintre caracter și credință
Mulți dintre noi putem simpatiza cu această decizie. Intuim legătura dintre credința creștină și comportamentul celor care o proclamă. Și există o justificare scripturală pentru această legătură. Pavel îi spune lui Tit: „cunoașterea adevărului” trebuie să fie „în acord cu evlavia” (Tit 1:1). Trebuie să existe o legătură – o conexiune – între credința mântuitoare în Christos și trăirea noastră din ce în ce mai asemănătoare cu a lui Christos.
Credința creștină autentică nu schimbă doar ceea ce știm; ea schimbă cine suntem.
Această legătură este menită să servească la promovarea Evangheliei. Scriptura arată că caracterul creștin este folosit de Dumnezeu pentru a lăuda adevărul creștin. De exemplu, Petru le dă soțiilor credincioase speranța de a-și câștiga soții pentru Domnul prin propria lor conduită exemplară (1 Petru 3:1-2). Pavel pune caracterul în centrul selecției liderilor bisericii, deoarece „cei care slujesc bine… câștigă o bună reputație pentru ei înșiși și, de asemenea, o mare încredere în credința care este în Christos Isus” din partea celor care le urmăresc viața și slujirea (1 Timotei 3:13).
Îndemnându-l pe Tit, Pavel îi amintește că o parte din rolul unui păstor este să fie „un model de fapte bune” (Tit 2:7), astfel încât nu numai să „învețe ceea ce este în acord cu doctrina sănătoasă” (Tit 2:1), ci și „să împodobească doctrina lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru” (Tit 2:10). În acest fel, caracterul unui creștin îmbracă adevărul creștin pentru a apărea la fel de bogat și real pe cât este în realitate.
De fapt, una dintre strategiile pe care Pavel i le recomandă lui Timotei atunci când credința tânărului este zguduită este să-și amintească caracterul celor care l-au învățat:
Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat: din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire prin credinţa în Christos Isus. (2 Timotei 3:14-15)
Deoarece Dumnezeu a conceput credința vie pentru a produce o viață schimbată, o viață atrăgătoare mărturisește adevărul și frumusețea credinței.
Daunele dezorientante ale unei deconectări
Această legătură vie între crez (ceea ce credem) și caracter (modul în care ne comportăm) este menită să aducă viață – să împodobească doctrina și să laude adevărul. Dar când devine dezordonată, ca sângele care curge înapoi prin cordonul ombilical, poate dăuna celor conectați la viețile noastre. Lipsa sfințeniei în viețile părinților, păstorilor sau prietenilor care ne-au învățat Evanghelia poate fi o ofensă pentru Isus pe care l-au predicat.
Acest sentiment de dezorientare crește exponențial atunci când aceștia slujesc într-o poziție de autoritate spirituală. Acesta este unul dintre motivele pentru care Pavel îi poruncește lui Timotei să păzească nu numai doctrina, ci și modul său de viață. De fapt, făcând acest lucru – păzindu-și credința și caracterul – el „se va mântui pe sine și pe cei ce-l ascultă” (1 Timotei 4:16).
Johannes Schulthess a înțeles această legătură ținând în mână scrisoarea lui Zwingli – euforia descoperirii transformându-se în amărăciunea dezamăgirii pe măsură ce citea conținutul mărturisirii eroului său. Decizia sa de a arde scrisoarea a fost motivată, probabil, de dorința de a-i scuti pe alții de aceeași deziluzie și dezamăgire. Poate că a rezultat din conștientizarea mizei istorice importante. Ca păstor, ca reformator, cu siguranță ar fi fost mai bine ca mulți dintre cei care învățaseră de la Zwingli și îi îmbrățișaseră învățăturile să rămână necunoscători ai eșecului său. Aceasta este o reacție obișnuită. Dar este una nebiblică. Și Schulthess însuși a ajuns să înțeleagă acest lucru.
„Adevăr în toate circumstanțele”
După ce aproximativ un sfert din scrisoare a fost arsă, Schulthess a scos-o din flacăra lumânării și a stins focul. S-a întors către asistentul său, care era cu el în arhivă, și i-a spus: „Nu. Protestantismul presupune adevăr în toate circumstanțele”. Apoi a dus scrisoarea la arhivă și a depus-o acolo.
Acesta este un răspuns teologic puternic, din care putem învăța în zilele noastre pline de dezamăgiri. Centrul și speranța protestantismului – credința care se bazează numai pe Christos, cunoscut numai în Scriptură, numai spre slava lui Dumnezeu – nu este un simplu om, o instituție sau o tradiție. Prin urmare, centrul și speranța protestantismului vor rămâne neschimbate datorită a cine este Dumnezeu și ce a făcut Dumnezeu în Isus Christos. Prin urmare, noi, cei care suntem mântuiți numai prin har, numai prin credința în omul perfect, Isus Christos, nu trebuie să ne temem când oamenii, instituțiile și tradițiile eșuează.
Creștinismul protestant presupune adevăr în toate circumstanțele, deoarece adevărul – chiar și adevărul că toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu – servește întotdeauna și numai pentru a-L slăvi pe Dumnezeul mântuirii noastre. Chiar dacă acest adevăr, slava Evangheliei Sale, este păstrat „în vase de lut” (2 Corinteni 4:7).
Ieri, azi și pentru totdeauna
A conceput Dumnezeu caracterul creștin pentru a lăuda adevărul creștin? Da. Acest lucru este adevărat, chiar dacă această monedă are și o a doua față – un caracter defectuos poate determina pe mulți să pună la îndoială credința.
Și totuși, temelia Bisericii lui Christos nu se bazează pe puterea mărturiei omului. În schimb, ea se bazează pe persoana și lucrarea neschimbătoare și infailibilă a lui Christos. De aceea, în jurul chemării din Evrei de a ne aminti de cei care ne-au vorbit Cuvântul lui Dumnezeu – în special de a „lua aminte la sfârșitul vieții lor și de a imita credința lor” – vine chemarea de a „lua aminte la Isus”, care este „același ieri, azi și în veci” (Evrei 12:3; 13:7–8). Protestantismul este adevărul în toate circumstanțele, deoarece Isus Christos este același în toate circumstanțele. El este mereu și întotdeauna adevărat, onorabil, drept, pur, iubitor, lăudabil, excelent și demn de lauda noastră (Filipeni 4:8).
Așadar, prin harul lui Dumnezeu, să ne armonizăm cunoașterea adevărului cu evlavia. Când eșuăm – și când eroii noștri ai credinței eșuează – în loc să cedăm fricii și ofensei, să ne uităm la Christos, care este mai mare decât toate păcatele noastre.
Sursa originală: The Scandal Of His Confession – https://www.desiringgod.org/articles/the-scandal-of-his-confession
Tradus cu permisiune – Translated with permission